Valeria Peter Predescu - Destinul unei voci harazite de Dumnezeu
Valeria Peter Predescu este una dintre cele mai cunoscute si apreciate interprete de folclor din Transilvania. S-a nascut pe meleaguri nasaudene, in satul Telciu, de pe Valea Salautei. A inceput sa cante in 1972, iar primele inregistrari le-a facut la Radio Cluj cu redactorul si culegatorul de folclor Dumitru Vartic. In 1973 a realizat inregistrari la Radiodifuziunea Romana cu orchestra Radio dirijata de George Vancu, iar in anul urmator, a sustinut prima etapa a Concursului "Floarea din gradina", trei ani mai tarziu castigand acest concurs cu maximum de punctaj. Succesele s-au tinut apoi in lant.
- Doamna Valeria Peter Predescu, cate discuri ati inregistrat pana acum?
- In 1974 mi-a aparut primul disc la Electrecord. Era un disc mic, imi amintesc ca era un format de 10 lei la vremea aceea, cu cinci dintre cele sase cantece pe care le inregistrasem la Radio. Un an mai tarziu am fost invitata la Casa Electrecord de catre directorul Teodor Cartis si am editat al doilea disc mic. Dupa doi ani a aparut un LP mare cu douasprezece cantece, intitulat "Ia-ma in brate, dorule" care s-a bucurat de o foarte buna primire. Apoi am facut si alte inregistrari, nu prea frecvent, dar am reusit sa editez, la diferite case de productie, in total 61 de albume (casete, discuri, compact discuri) cu cantari din zona nasaudeana si din arealul folcloric ardelenesc. Am inregistrat trei CD-uri cu pricesne, doua cu colinde, altele cu cantari de dragoste, de dor. Am inregistrat un CD "Mandre-s nuntile la noi" cu folclor din ceremonialul de nunta nasaudeana. Am de asemenea in repertoriu balade.
- In paralel cu concertele si inregistrarile ati desfasurat si desfasurati o intensa munca de conservare si de promovare a traditiilor populare. Cum se imbina in mod concret aceste activitati?
- Am fost primita in randul membrilor Academiei Artelor Traditionale de la Sibiu in 1995 iar pentru anul 1994 am primit Premiul Ethnos pentru activitatea mea de culegatoare si interpreta a folclorului nasaudean. Apoi mi s-a acordat titlul de cetatean de onoare al localitatii Lesu unde am cunoscut-o pe lelea Reghina Tapalaga, un mare rapsod, o adevarata "preoteasa" a satului, pastratoare de cantari neasemuit de frumoase. Lelea Reghina a trait 92 de ani. In 1936 s-au facut primele inregistrari cu cantecele dumneaei. Marele etnomuzicolog Constantin Brailoiu a dus-o la Bucuresti pentru inregistrari la Institutul de Etnografie si Folclor. Lelea Reghina a inregistrat intr-o perioada in care unii dintre noi nici nu eram nascuti. Eu am luat-o pe lelea Reghina si am adus-o cu mine la Bucuresti la mari spectacole si la televiziune, in emisiuni realizate de redactori de mare forta, ca doamna Marioara Murarescu sau doamna Elise Stan. La un interval insemnat de ani, gratie domnului redactor Gruia Stoia de la Radiodifuziunea Romana, lelea Reghina a inregistrat din nou cantecele pe care le inregistrase in 1936 pe cilindri de ceara. Eu am pornit in lume cu cantarile mele din satul meu drag, Telciu. Am lucrat o vreme in invatamant, apoi in cooperatie dupa care am trecut la Orchestra profesionista a sindicatelor ce tinea de Consiliul Judetean Bistrita unde am fost solista patru ani de zile. M-am intors din nou in cooperatie apoi, imediat dupa Revolutie, am fost invitata sa lucrez ca referent de specialitate la Centrul Judetean de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare Bistrita. Am avut in aceasta calitate ocazii nenumarate sa colind satele si sa fiu in legatura permanenta cu batranii pe care, de altfel, eu ii cunosteam deja pentru ca de la ei imi culegeam cantarile.
  |
- Repertoriul dvs. este specific unei anumite zone?
- Repertoriul meu este nasaudean dar cuprinde cantece si din alte zone ale judetului Bistrita-Nasaud cel mai mult insa de pe Valea Salautei, de unde sunt eu, si de pe Valea Somesului. Am balade din aceste zone, "Balada lui Valean", "Balada lui Tanase Todoran", trei variante ale "Baladei Sarpelui", "Balada nevestei fugite de la barbat", "Balada eroului necunoscut", multe doine, multe cantece propriu-zise de joc, cu strigaturi, cantece din ceremonialul de nunta dar si din ritualul de inmormantare. Am editat in timp o carte intitulata "Destin", scrisa de o scriitoare nasaudeana Melania Cuc. In paginile cartii sunt prezentate viata si activitatea mea dar mai ales colaborarea mea cu ansamblurile folclorice din judet, turneele peste hotare, succesele, premiile obtinute. Acum mi-am luat catedra de muzica in comuna mea, in Telciu. Am sase clase cu copii foarte talentati si am pus bazele unui grup folcloric foarte numeros alcatuit din 54 de copii din comuna. In prima faza i-am invatat colinde. La Craciun copiii au cantat cu glasuri duioase si au dat slava lui Dumnezeu in biserica din Telciu. Ne-am bucurat de o foarte frumoasa primire acolo in mijlocul consatenilor mei. Acum pregatesc cu ei pricesne pentru un concert pascal care va avea loc tot la biserica. In paralel cu activitatea mea la catedra am fost invitata de un post de televiziune local sa realizez o emisiune intitulata "Arta si traditie". Aduc in fata telespectatorilor oameni din lumea satului, mesteri populari, rapsozi, oameni care au ceva de spus, care scriu versuri populare, care au preocupari privind traditiile. Apoi in Bistrita am un alt grup folcloric intitulat "Miorita", alcatuit din aproape 30 de copii dar acestia sunt si din alte localitati ale judetului. Am inregistrat cu ei un disc de colinde, pregatim si cu ei niste pricesne, altele decat cele cu grupul "Salauta". Eu am foarte multe culegeri de folclor cu care as putea edita 4-5 carti. Dar am consultat bibliotecile de specialitate si n-am vrut sa public ceea ce s-a mai publicat, nici macar in variante asemanatoare. Am incercat sa vin cu altceva si am editat un volum "Cantari nasaudene" cu cantari culese si alese de mine.
Dupa publicarea acestei carti am avut o perioada mai grea, cu cateva pierderi dureroase in familie, am pierdut-o pe mama mea, au murit apoi doi frati ai sotului meu, parintii sotului meu, dupa care l-am pierdut pe tata, apoi a murit o matusa care era in grija mea. Mai inainte cand culegeam folclor tot gaseam versuri si cantari de inmormantare dar nu ma preocupau in mod deosebit insa durerea pe care am resimtit-o si care ma mai marcheaza si acum, dupa ani de zile, mi-a starnit curiozitatea de a ma apleca mai atent asupra acestui gen extraordinar de valoros si oarecum neglijat in lucrarile de specialitate. Atunci am adunat versurile pe care le facea diacul dintr-o localitate sau o femeie sau un barbat cu har, versuri individualizate pentru omul care pleca din aceasta lume. Am facut si un set de fotografii la diferite intamplari triste din viata omului. Am editat cartea intitulata "Cantarea de pe urma" cu cele insotitoare ale omului. Cartea are si un compact disc cu vocile femeilor care cantau, care boceau mortii, de fapt la noi nu se spune bocet ci „cantare morteasca". La noi, pe Valea Salautei, se spune "i-l canta pe mort" sau spunem despre cineva care plange ca "se canta". Am inregistrat aceste cantari incepand din 1973 pana in 2005, ultimul vers fiind al lui badea Larion Marica, seful echipei de trisca si din comuna Lesu, iar mai inante de el versul scris de lelea Reghina Tapalaga pe care am numit-o o "preoteasa" a comunei Lesu. Cartea este prefatata de prof. univ. dr. Maria Bocse, cel mai de seama etnolog al Transilvaniei. Dansa mi-a dat si multe sfaturi, ne-am consultat pentru ca sa iasa o carte de valoare, un document de referinta pentru zona si pentru satele din care eu am cules. Am constatat, cu parere de rau oarecum, ca ritualul de inmormantare si secventele insotitoare ale trecerii sunt mai bine conservate decat la ceremonialul de nunta unde s-a inlocuit "strigatura la gaina" cu tortul care vine pe o melodie de mars nemtesc. Sau nu se mai striga in prag atunci cand vin mirele cu mireasa ci se desface o sticla de sampanie si se sparg paharele. Nu mai striga chematoarele atunci cand mireasa e imbrobodita cu naframa de credinta. Exista mai demult obiceiul ca mirele sa-i cumpere viitoarei sotii 2-3 naframi scumpe din targ. Dupa cum imi povesteau parintii mei, Dumnezeu sa-i ierte, bunicul meu dinspre tata s-a dus cu o pereche de boi in targ si o venit cu doua naframi pentru viitoarea nora. Deci tata s-a dus cu bunicul, au vandut boii si-au adus o naframa rosie de par si una galbena pe care tata le avea prinse dupa curea peste costumul popular romanesc si toate lumea se uita sa vada ce naframi a cumparat. La miezul noptii se juca jocul miresei, se puneau banii pe talger dupa care se strangeau fetele, femeile, chematoarele si-i strigau miresei strigatura de nevasta: "Da-i cununa pe-o naframa da' naframa-i tare grea, toate grijile-s in ea", si asa canta ceterasul, femeile strigau, se desfacea cununa de pe capul miresei, i se lua voalul (la noi i se zicea slaier) si o imbrobodeau. Apoi mireasa lua de doua ori la rand naframa si o dadea de pamant pana cand a treia oara i-o lega nanasa si venea mirele si-i strangea legatura. Urma primul joc al mirilor dupa ceremonia asta extraordinara. Toata lumea se ridica in picioare si se uita la mirii care jucau deja ca pereche insotita, luata, casatorita in legile lasate de Dumnezeu.
- De cantarile religioase cand v-ati apropiat?
- De cantarile religioase m-am apropiat in 1992 cu ocazia unui turneu in
Tanarul purta un trening si era incaltat cu tenisi. Eu mancam pita cu slanina si ce mai aveam acolo in traista. Acel baiat mi-a spus ca se numeste Rogojanu, ca ma admira, ca am un repertoriu deosebit si ca am o voce care ar fi foarte adecvata pentru cantari bisericesti si pricesne. In acea vreme eu lucram in invatamant si-am zis: "Doamne, cum sa cant pricesne ca ma dau afara din serviciu, raman fara pita." Tanarul a zis:"Doamna Valeria, invatati pricesne pentru ca acestea sunt cantari potrivite pentru vocea dumneavoastra." Atunci m-a dus la biserica de la Ghelari si mi-a daruit o cruciulita mica. Mi-am luat la revedere, am plecat in turneu mai departe. Intre timp valul vietii m-a purtat din invatamant la cooperatie apoi la orchestra profesionista Bistrita si, intr-un turneu, am ajuns pe la Lapus. Acolo a venit cineva de la manastirea Rohia si ne-a transmis o invitatie din partea staretului de a vizita manastirea. Am mers si acolo unul dintre calugari a zis catre mine: "Doamne ajuta!". I-am raspuns: "Doamne ajuta!". Nu-l cunosteam si dupa ce am stat la slujba calugarul ne-a poftit la masa. Cele mai bune mancaruri sunt in manastiri, nu stiu cum le fac, chiar si pe cele de post, dar sunt extraordinare, au un gust deosebit, sunt binecuvantate. Si la masa calugarul mi-a spus: "Doamna Valeria, nu ma recunoasteti? Noi ne-am intalnit la Ghelari." Atunci mi-am dat seama ca era tanarul Rogojanu care venise sa stea de vorba cu mine dupa concert. Imi zice: "Va aduceti aminte ca am spus ca vreau sa ma calugaresc? Uite sunt acum calugar aici la Rohia si dau ascultare. Dar dvs. ati invatat pricesne?" Eu stiam una-doua pricesne atunci, nu mai mult, pentru ca eram solista salariata la Orchestra Sindicatelor, eram subordonati direct Partidului si ce era sa facem? Ne duceam la spovedit pe ascuns, stiti cum a fost, dar nu ne mai vaitam. Ca sa-l potolesc si sa nu mai zica de fata cu toata lumea ca nu stiu pricesne am spus ca voi invata, ca e bine cum spune el. Era in 1980. Au trecut anii si in 1992 plecam cu ansamblul "Cununa de pe Somes" in
- Cantati si in biserici si manastiri?
- Cant foarte des la hramuri, la sfintiri de biserici, in fiecare Post de peste an. Daca ma duc in satele noastre si intru intr-o biserica imediat ma vede preotul, ma vad oamenii si ma cheama la corul bisericii. La mine in sat cant cel mai greu si cel mai rau. Nu pot canta pentru ca-mi vine sa plang. Vad acolo banca unde statea mama mea, unde statea matusa mea si mi-e foarte greu, ma ineaca plansul si nu cant la valoarea la care trebuie interpretate aceste cantari care, in plan interpretativ, sunt foarte grele. Trebuie multa forta, sunt cantari lungi, n-au nici o pauza, nici un respiro, nu intervine nimic, nici orchestra, nici un ison. Singura respiri, singura inghiti si trebuie sa canti pentru ca te asculta o biserica plina si te asculta Dumnezeu daca te-ai invrednicit cat de cat si de un pic de post si de rugaciune. Acolo inaintea lui Dumnezeu nu prea tine sa te duci cu fala.
- Care au fost cele mai emotionante momente pe care le-ati trait cantand pricesne?
- Au fost momentele extraordinare de la Dublin din Irlanda unde am cantat pentru comunitatea celor peste 2000 de romani care traiesc acolo. Am cantat in Germania la Nurnberg, la Gummesbach si
- De parintele Paisie mai stiti ceva?
- Da. Parintele Paisie este staret la o chilie de la Schitul Lacu din Muntele Athos. Mi-a trimis in 1996 o scrisoare semnata de dansul si obstea. Imi scria ca nu au ajutor nici din
- Ce le transmiteti cititorilor site-ului nostru?
- Din toata inima le doresc sanatate, le doresc bucurii, suntem in Postul Sfintelor Pasti si sa-l rugam pe Dumnezeu ca Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa ne fie tuturora de folos, sa fim aproape de credinta strabuna, pe cat posibil sa fim milostivi, sa ne impacam cu cei cu care ne-am suparat, cu voie sau fara voie, sau ne-au suparat la randul lor, sa fim iertatori ca asa vrea Dumnezeu si sa fim mai aproape de credinta pentru ca avem mai mult de castigat decat din alte indeletniciri pe care nu vreau sa le numesc pentru a nu supara pe nimeni. Mai aproape de Dumnezeu vom avea dragostea Dumnezeului nostru, vom avea sanatate si pe cei dragi aproape. Inca o data va doresc sanatate, bucurii, sa dea Dumnezeu ca la masa Sfintelor Pasti sa-i aveti pe toti cei dragi aproape, sa aveti fericire in suflet tot anul si toata viata dvs.! Va multumesc si va iubesc.
In curand pe site-ul www.crestinortodox.ro vor fi postate cateva dintre cele mai frumoase cantari, culese si interpretate de cunoscuta mesagera a folclorului nasaudean, Valeria Peter Predescu.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.