Avva – "doctor“ duhovnicesc in ascetismul primar[1]

1. Precizari terminologice
Inainte de a intra in tematica propriu-zisa, as dori sa fac cateva precizari terminologice cu privire la titlul acestui studiu.

In primul rand, vreau sa subliniez faptul ca sintagma de ascetism primar se refera la o perioada extrem de vie si de dinamica din punct de vedere spiritual, perioada localizata spatio-temporal in Egiptul secolului IV. Mai exact, ascetismul primar se refera la acei remarcabili asceti din pustia egipteana pe care literatura de specialitate ii desemneaza ca fiind Parintii pustiei sau Batranii desertului. Termenul consacrat pentru a denumi ascetul din aceasta perioada este cel de avva (= parinte).

In al doilea rand, ceea ce e important de retinut cu privire la acesti asceti e faptul ca ei erau in marea lor majoritate laici, deoarece monahismul in aceasta perioada nu era constituit din punct de vedere canonic (monahismul ca institutie fixa a Bisericii apare de abia in secolul V, atunci cand prin canoanele Sinodului IV de la Calcedon aceasta miscare ascetica este reglementata din punct de vedere canonic). In acest context devine extrem de interesant faptul ca, desi acesti asceti erau laici (majoritatea dintre ei tarani din Delta Nilului), ei erau apelati cu denumirea de avva, ceea ce inseamna „parinte“.

Prin urmare, avva desertului nu se identifica nici cu invatatorul (didaskalos), nici cu maestrul spiritual (specific scolilor filosofice din Antichitate) si nici macar cu preotul-duhovnic (desi el poate implica toate aceste calitati). Amintesc aici un pasaj din Istoria lausiaca din care aflam ca din cei aproximativ 5.000 de asceti traitori in Nitria doar 8 erau preoti: „Dupa ce am vietuit in manastirile dimprejurul Alexandriei, plecand de acolo, am venit in muntele Nitriei. In acest munte locuiesc barbati cam la 5.000, cu felurite moduri de vietuire. In acest munte al Nitriei se inalta o biserica mare. In biserica se intra numai Sambata si Duminica, iar in biserica sunt 8 preoti“[2].

Si, in fine, a treia precizare pe care vreau s-o fac este aceea potrivit careia, avva este numit parinte tocmai pentru ca el il naste pe ucenicul sau la o noua viata, deoarece avva confera ucenicului sau o noua identitate, total schimbata in raport cu cea veche. Intr-un cuvant, nasterea duhovniceasca pe care un avva o exercita asupra ucenicilor sai consta in trecerea de la starea omului trupesc/patimas la starea omului duhovnicesc/induhovnicit (deci, nepatimas).

Din aceasta perspectiva, indrumarea spirituala la acesti Batrani ai desertului reprezinta un fel de obstetrica spirituala, deoarece ucenicul in urma travaliului ascetic se „naste“ din punct de vedere duhovnicesc, ceea ce inseamna ca el devine un „nou-nascut“.

Analogiile care se pot face intre nasterea trupeasca si nasterea duhovniceasca sunt extrem de semnificative. As aminti aici doar cateva:

In primul rand, asa cum o mama transmite copilului sau viata sa, la fel avva transmite ucenicului sau viata sa duhovniceasca. E important sa retinem acest fapt: nu poti sa transmiti harul daca n-ai facut tu insuti experienta harului, nu poti transmite viata duhovniceasca daca tu insuti nu esti un om duhovnicesc.

O alta analogie se refera la faptul ca si in viata duhovniceasca, intrucat avem de-a face cu o nastere, la fel ca si in cazul celei fizice, inseamna ca ea este dureroasa (dupa cum stim, in spiritualitatea crestina, lupta cu patimile are conotatiile unui „razboi nevazut“ potrivit caruia cel angajat in procesul despatimirii parcurge un autentic travaliu ascetic)

In fine, as mai aminti aici faptul ca procesul nasterii duhovnicesti e identic in datele lui esentiale cu cel al nasterii de ordin fizic: avva il „gesteaza“, apoi il „naste“, iar in cele din urma il „creste“ din punct de vedere spiritual pe ucenicul sau.

2. Rolul terapeutic al parintelui duhovnicesc

Dupa aceste precizari preliminare as dori sa prezint intr-o maniera extrem de succinta rolul terapeutic al parintelui spiritual in traditia pustiei egiptene.

Asa cum o sa vedem in continuare, aceasta „nastere“ duhovniceasca echivaleaza cu o autentica vindecare a sufletului, iar, in acest sens, avva poate fi luat in acceptiunea de doctor duhovnicesc. Si, intr-adevar, in viata duhovniceasca pacatosul este asemenea unui om bolnav, iar, in acest caz, avva este cel care aplica „remediul“ sau tratamentul pentru a‑i vindeca „boala“. Astfel, parintele spiritual este un „doctor“ care isi ingrijeste ucenicul bolnav, utilizand „plasturi, bauturi, bisturiuri, picaturi, briciuri, burete, lame de taiat vinele, fierul de ars rana, alifii, doftorii de somn, cutit si fese“[3].

In mod similar, Sfantul Ioan Casian afirma ca sufletul „bolnav“ este acel suflet dominat de patimi, astfel incat atunci cand partea rationala din suflet este infectata de pacat, ea va da nastere la patimi: slava desarta, trufia, pizma si mandria. Daca va fi ranita vointa, sufletul va fi dominat de furie, tristete, nepasare, lasitate si cruzime. Iar daca va strica partea simtitoare, se vor zamisli patimi: lacomia, desfranarea, iubirea de bani si zgarcenia“[4].

Daca in practica indrumarii spirituale analogia dintre patimi si boala trimite la ideea potrivit careia avva asuma ipostaza unui doctor duhovnicesc, inseamna ca prestigiul unui avva consta in abilitatea sa de-a recunoaste boala si de-a administra, totodata, antidotul adecvat bolii respective. Profilaxia de orice fel (fizica sau duhovniceasca) implica necesitatea unui bun diagnostician, fiindca nu exista terapeutica fara o diagnoza prealabila: asa cum pentru curatirea de rani, avem nevoie de un foarte iscusit doctor, la fel cei patimasi au nevoie de ingrijirea doctorilor sufletesti[5].

Aceasta terapeutica de ordin duhovnicesc se facea la Parintii pustiei prin propriul lor mod de viata, deoarece asa cum afirma la un moment dat avva Pimen „un om care invata pe altii, dar nu practica ceea ce invata seamana cu o fantana: tuturor le da sa bea si pe toti ii spala, numai pe ea nu se poate curati“[6]. Astfel, avva il indruma pe ucenicul sau nu prin furnizarea unor reguli sau porunci, ci prin propriul sau exemplu. Un parinte duhovnicesc autentic fiind un vehicul al harului, el nu transmite un adevar la modul teoretic, ci, mai ales, il intrupeaza in propriul sau mod de viata.

Amintesc aici cateva apoftegme extrem de relevante: „Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe: Spune-mi un cuvant. El a zis: De ce ma silesti sa vorbesc degeaba? Fa ce vezi“[7]. De asemenea, avva Sisoe l-a intrebat pe avva Or: „Spune‑mi un cuvant. El i-a zis: Ai incredere in mine? Celalalt a raspuns: Da. Atunci i-a zis: Du-te si ce vezi ca fac eu, fa si tu“[8]. In fine, la avva Antonie aflam urmatoarea apoftegma: „Trei parinti aveau obiceiul sa mearga in fiecare an la fericitul Antonie. Doi dintre ei il intrebau despre gandurile si mantuirea sufletului lor; al treilea, insa, nu-l intreba absolut nimic. Dupa un timp avva Antonie i-a zis: «Vii aici de mult timp si, niciodata, nu ma intrebi nimic». Celalalt i-a raspuns: «Parinte, un singur lucru imi ajunge, sa te vad»“[9].

„Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: Cativa frati locuiesc la mine, vrei sa le poruncesc? Batranul i-a raspuns: Nu, fa tu intai ce ai de facut si, daca ei vor sa traiasca, vor vedea si vor face si ei, la care fratele i-a zis: Parinte, dar ei vor sa le poruncesc. Batranul i-a zis din nou: Nu, fii pentru ei pilda, nu legiuitor“[10]. Tot dinPateric aflam ca atunci cand avva Isaac ii spune avvei Teodor: „avva, fratele a venit la sfintia ta ca sa traga folos. De ce nu-i spui ce sa faca?, batranul i-a raspuns: Dar ce sunt eu chinoviarh ca sa-i poruncesc? Pana acum nu i-am zis nimic, dar daca vrea, sa faca si el ce vede ca fac eu“[11].

Intelegem, prin urmare, ca la Parintii pustiei nu conta speculatia abstracta, ci patimile care afecteaza sufletul: „Cativa frati au venit la avva Zenon si i-au zis: Ce inseamna cuvintele din Iov: Cerul nu este curat in fata Lui?, iar batranul le-a raspuns: Vad ca fratii si-au lasat deoparte pacatele lor si se ingrijesc de ale cerului“[12].

Ca o prima concluzie, putem spune ca adevarata intelepciune nu vine din carti, ci dintr-o inima curata, motiv pentru care acesti Batrani ai desertului au pus in prim plan componenta practica a vietii duhovnicesti: „Un frate a venit la avva Teodor si a inceput sa-i vorbeasca despre lucruri pe care inca nu le practicase. Batranul ii zice: Corabie inca n-ai gasit, bagajele inca nu le-ai incarcat, calatoria inca n-a inceput, dar tu ai si ajuns la destinatie. Fa intai lucrul si apoi vei ajunge la cele despre care vorbesti“[13]. La avva Pimen aflam ca un frate care l-a intrebat ce este un ipocrit, batranul i-a raspuns in felul urmator: „Un ipocrit este acela care-l invata pe aproapele sau un lucru la care el inca n-a ajuns“[14].

In fine, cineva l-a intrebat pe avva Arsenie: „Cum se face ca noi, din atata invatatura si intelepciune nu avem nimic, in vreme ce acesti tarani egipteni au dobandit sumedenie de virtuti? Avva Arsenie i-a raspuns: Noi, din invatatura lumii nu avem nimic, in vreme ce acesti tarani egipteni si-au dobandit virtutile din propriile lor osteneli“[15].

3. Travaliul nasterii duhovnicesti

In spiritualitatea pustiei ideea transformarii launtrice, adica trecerea de la starea omului trupesc/patimas la cea a omului duhovnicesc/nepatimas echivaleaza cu o „nastere“ duhovniceasca.

Avva Longinus i-a zis avvei Akakios: „Femeia stie ca a ramas grea cand i se opreste scurgerea de sange. Tot asa si sufletul, stie ca a ramas greu de la Duhul Sfant, cand patimile inceteaza sa i se mai scurga. Cat timp traieste cu ele, cum se poate lauda ca este nepatimitor? Da sange si ia duh!“[16].

Cu alte cuvinte, nasterea omului duhovnicesc nu e posibila decat prin moartea celui trupesc, iar acest proces se constituie ca un travaliu ascetic a carui finalitate suprema consta in dobandirea Sfantului Duh. Aceasta nastere duhovniceasca implica, grosso-modo, ideea de metanoia, adica schimbarea mintii.

Pentru a intelege mai bine aceasta nastere de ordin duhovnicesc facem trimitere la dialogul dintre Iisus si Nicodim. Desi acest dialog nu a durat probabil decat cateva minute, aici s-a spus totul cu privire la ideea „nasterii“ duhovnicesti: „Ce este nascut din trup, trup este; si ce este nascut din Duh, duh este“ (cf. Ioan 3, 6).

Avem de-a face aici cu doua tipuri de nastere:
1. Nasterea trupeasca sau dupa trup, specifica tuturor oamenilor.
2. „Nasterea“ duhovniceasca sau dupa Duh, specifica celor care se angajeaza intr-o viata duhovniceasca.
Ce inseamna mai exact aceasta „nastere“ dupa Duh?
In linii mari aceasta „nastere“ duhovniceasca inseamna a dobandi mintea si inima lui Hristos, adica a dobandi „starea barbatului desavarsit“ sau „masura deplinatatii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13).

Sa ne gandim ce inseamna, de fapt, acest lucru?

De pilda, a avea mintea unui copil inseamna a vedea si intelege lumea asemenea unui copil, iar a avea mintea unui om matur inseamna a te raporta la lume potrivit acestei intelegeri mature

Prin urmare, a avea mintea lui Hristos inseamna a te raporta la lume asemenea lui Hristos. Acest lucru oricat ar suna de pretentios, nu e imposibil, deoarece asa cum afirma Sfantul Pavel: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine“ (Galateni 2, 20). Astfel, omul „nascut de sus“ (omul duhovnicesc) are o alta intelegere a vietii, el traieste o alta viata pentru ca el are o altfel de minte, el are mintea lui Hristos.

Tot din Noul Testament aflam ca ceea ce este „nascut din Duh“, lumea nu poate cunoaste (lumea cu tot ceea ce presupune ea, adica gandurile si obiceiurile noastre, valorile noastre, conceptiile dobandite in societatea care ne formeaza si in care traim, sistemele ei politice, filosofice si ideologice, intr-un cuvant, toata intelepciunea acestei lumi), astfel incat cel „nascut“ din Duh nu trebuie sa iubeasca lumea si nici lucrurile din lume (cf. I Ioan 1, 15).

Altfel spus, cel „nascut“ din Duh trebuie sa traiasca asa cum a trait Hristos (cf. I Ioan 2, 5–6), ceea ce inseamna ca nu exista „nastere de sus“ fara o „moarte“ fata de lume: avem de-a face aici cu o disjunctie exclusiva: Hristos sau lumea, duhul lumii sau duhul lui Hristos, mintea lui Hristos (cugetul duhovnicesc) sau cugetul trupesc (cf. Romani 8, 3).

Pentru a avea o imagine mai clara si concreta a acestei „nasteri“ duhovnicesti o sa recurgem la celebra piramida a trebuintelor umane, elaborata de psihologul american A. Maslow. Dupa cum stim, Maslow a ierarhizat trebuintele umane sub forma unei piramide:

7. Trebuinte spirituale.
6. Trebuinte estetice.
5. Trebuinte cognitive.
4. Trebuinte legate de stima de sine.
3. Trebuinte de afectivitate/iubire si apartenenta la un grup.
2. Trebuinte de securitate si confort.
1. Trebuinte fiziologice.

Asa cum se poate vedea, Piramida lui Maslow presupune o ordine de prioritate, in sensul ca omul va actiona pentru satisfacerea trebuintelor fiziologice inaintea celor de securitate, a celor de securitate si confort inaintea celor de apartenenta etc. Intr-un cuvant, trebuintele de ordin fizic trebuie satisfacute inaintea celor spirituale (perspectiva lumeasca a omului trupesc).

Aceste prioritati motivationale pot fi modificate atunci cand cineva este angajat intr-o viata duhovniceasca: astfel zis, cineva pentru care lucrarea duhovniceasca reprezinta motivatia principala a vietii sale, satisfacerea trebuintelor fiziologice (reductibile in foarte mare masura la placere si confort) nu mai conteaza aproape deloc (perspectiva duhovniceasca a omului duhovnicesc). Atunci cand cugetul duhovnicesc primeaza este momentul in care incepem sa dam „sange pentru a primi Duh“, conform apoftegmei avvei Longinus.

In acest caz, omul duhovnicesc a inversat prioritatile, a „rasucit“ aceasta piramida atat de tare, incat ceea ce era pe primul loc (trebuintele fiziologice) a trecut pe ultimul loc, iar ceea ce era pe ultimul plan (trebuintele spirituale) a trecut pe primul loc. In momentul in care vom reusi acest lucru vom sti ca sufletul nostru a ramas greu de la Duhul Sfant, deoarece patimile inceteaza sa ne mai domine viata, conform aceleiasi apoftgeme a avvei Longinus.
Sa ne straduim si noi la randul nostru sa incepem sa „rasucim“ aceasta piramida a lui Maslow.

Lect. dr. DANIEL LEMENI

Sursa: Altarul Banatului,Nr. 4-6, 2012

[1] Conferinta sustinuta la Universitatea de Vest.
[2] Paladie, Istoria lausiaca, trad., introd. si note de pr. prof. dr. D. Staniloae, Editura IBMBOR, Bucuresti, 2007, pp. 26–27.
[3] Sfantul Ioan Scararul, Catre Pastor, II, 12, in Filocalia, vol. IX, trad., introd. si note de pr. prof. dr. D. Staniloae, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1980, p. 435.
[4] Convorbirea XXIV, in Sfantul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicesti, trad. de prof. David Popescu, Editura IBMBOR, Bucuresti, 2004, p. 595.
[5] Cf. Ioan Scararul, Scara I, 14, 19, 33, 34; IV, 6, 13, 14, 68, 77, 79, 103, 127.
[6] Avva Pimen 25, in Patericul sau Apoftegmele Parintilor din Pustiu, trad., studii si prez. de C. Badilita, Editura Polirom, Iasi, 2007, p. 269.
[7] Avva Sisoe 45, in Patericul sau Apoftegmele Parintilor din Pustiu, ed. cit., p. 335.
[8] Avva Or 7, in Ibidem, p. 368.
[9] Avva Antonie 27, in Ibidem, p. 50.
[10] Avva Pimen 174, in Ibidem, p. 295.
[11] Avva Isaac, preotul de la Chilii 2, in Ibidem, p. 176.
[12] Avva Zenon 4, in Ibidem, p. 132.
[13] Avva Teodor din Ferme 9, in Ibidem, p. 144.
[14] Avva Pimen 117, in Ibidem, p. 286.
[15] Avva Arsenie 5, in Ibidem, p. 55.
[16] Avva Longinus 5, in Ibidem, p. 209.

.

• Ce este si cum trebuie facuta spovedania
  Publicat in : Religie
• Tinerii si spovedania
  Publicat in : Interviuri
• Spovedania: personala sau colectiva?
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania prin telefon
  Publicat in : Editoriale
• Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
  Publicat in : Editoriale