Datoriile fiului duhovnicesc

Datoriile fiului duhovnicesc Mareste imaginea.


Datoriile fiului duhovnicesc

De a-si cauta un parinte duhovnicesc

Daca duhovnicii au datoria de a se preocupa de mantuirea sufleteasca a credinciosilor, au in acelasi timp si un motiv serios de a se eschiva de la sarcina de parinti spirituali. Motivul este ca nimeni nu se poate socoti pe sine suficient de duhovnicesc si priceput, pentru a-l indruma pe altul. Ba ar fi un mare semn de intrebare daca cineva s-ar considera asa. Si atunci se intelege de ce chiar preotii buni si cu experienta sunt reticenti atunci cand e vorba sa-l primeasca pe cineva ca fiu duhovnicesc.

Crestinii insa, fara nici o exceptie, inclusiv preotii si calugarii, constienti de imperfectiunea lor, trebuie sa apeleze, insistand, la ajutorul unui duhovnic. Aceasta este de fapt prima datorie acelui ce vrea sa se mantuiasca: sa aiba un duhovnic. Cine crede ca se poate descurca fara un parinte spiritual se inseala. Pentru cel ce vrea sa-si imbunatateasca viata, nevoia de duhovnic este absoluta. "Toti cei ce voim sa iesim din Egipt, spune Sfantul Ioan Scararul, avem nevoie negresit de un Moise oarecare, ca mijlocitor catre Dumnezeu si dupa Dumnezeu, care stand pentru noi la mijloc cu faptuirea si cu vederea, sa intinda mainile catre Dumnezeu, ca sa trecem, povatuiti de el, marea pacatelor si sa punem pe fuga pe Amalic, capetenia patimilor. S-au inselat deci cei ce s-au increzut in ei insisi si au socotit ca n-au nevoie de nici un povatuitor".

Sfintii Ignatie si Calist Xantopol sunt si ei foarte limpezi referitor la aceasta nevoie: "inainte de toate, alege-ti, dupa lepadarea deplina, potrivit cuvantului sfant, ascultarea neprefacuta si desavarsita, adica cauta cu toata silinta sa afli un povatuitor si, un dascal neamagitor. Sa fie neamagitor prin marturia ce o are pentru cele ce le spune, in Sfintele Scripturi si sa arate ca e purtator de Duh prin vietuirea care consuna cu cuvintele. Sa fie inalt la intelegere, smerit la cugetare si bland in toate purtarile. Sa spuna cuvintele predaniei dumnezeiesti, ca un invatator, asemenea lui Hristos. Iar aflandu-l pe acesta si lipindu-te cu toata fiinta de el, ca un fiu iubitor de parintele adevarat, ramai intreg in atarnare de poruncile lui, socotindu-l ca pe Hristos insusi, ca unul ce privesti la Acela si nu la om, alungand departe de tine toata necredinta si toata indoiala ca si toata parerea de sine si placerea vointei tale". Iar Sfantul Nichifor din Singuratate ne sfatuieste: "Daca n-ai un duhovnic sa-l cauti cu orice pret.

Nevoia de a avea un parinte spiritual tine in primul rand de dificultatea omului de a se cunoaste pe sine insusi si de a se judeca obiectiv, atata vreme cat nu s-a curatit de patimi si n-are discernamant. Pana cand omul este patimas judeca gresit. Mandria si iubirea de sine il fac sa vada usor pacatele altora, dar sa nu si le recunoasca pe ale sale. Ori progresul spiritual, in mare parte, depinde de aceasta recunoastere a starii de pacatosenie in care te gasesti. Patimile intuneca si pervertesc judecata omului, alterandu-i capacitatea de a deosebi binele de rau, impiedicandu-l de a avea o percepere sigura a voii lui Dumnezeu intr-o situatie sau in alta. De aceea Avva Zinon le da crestinilor, chinuiti de un gand, sfatul "ca trebuie sa-l vesteasca catre cel ce poate sa-l foloseasca si sa nu se nadajduiasca intru sine. Ca nu poate cineva sa-si ajute lui si mai vartos de a fi cuprins de patimi. Iar Nichifor din Singuratate ne spune ca "este important sa-ti cauti un dascal negreselnic; sfaturile sale te vor ajuta sa nu aluneci nici la dreapta nici la stanga, experienta sa personala in lupta cu ispitele te va lamuri, fara de nici un dubiu, asupra drumului pe care trebuie sa mergi in afara de pericole".

Un alt motiv pentru care trebuie sa avem un parinte duhovnicesc este acela ca, in starea de cadere in care ne aflam, este periculos sa ne urmam propria noastra vointa, adesea contrara voii lui Dumnezeu. "Caci daca omul nu infatiseaza toate ale sale, scrie Avva Dorotei, mai ales daca vine de la o obisnuinta si de la o vietuire rea, diavolul gaseste in el o voie si o pornire de indreptatire si prin ea il va rapune... Caci cand tinem la voia noastra si ne intemeiem pe dreptul nostru, atunci noi insine uneltim impotriva noastra cu viclenie, convingandu-ne ca facem un lucru bun si nu ne dam seama ca ne pierdem. Caci cum putem cunoaste voia lui Dumnezeu, sau sa o cautam pe ea, cand ne incredem in noi insine si tinem la voia noastra?".

Recurgerea la un parinte duhovnicesc mai este necesara si datorita faptului ca nu stim care sunt cursele celui rau si pericolele ce ne stau in calea desavarsirii sufletesti, si nici mijloacele prin care le putem invinge. Sfantul Ioan de Gaza scrie in acest sens ca "de socoteste cineva de la sine ca un lucru e bun, si nu prin intrebarea Parintilor, e in afara legii si n-a lucrat potrivit legii. Iar de face ceva prin intrebare, implineste legea si proorocii. Caci a intreba e semnulsmereniei". De aceea trebuie facut orice efort pentru a-i intalni pe parintii duhovnicesti, a te intretine cu ei, a-i intreba asupra lucrurilor care te framanta si a le cere sfaturi si solutii. Iar Avva Dorotei conchide: "Avem nevoie de ajutor; avem nevoie de cel ce ne carmueste dupa Dumnezeu. Nimic nu e mai jalnic, nimic nu e mai pierzator, decat sa nu avem pe cineva care sa ne povatuiasca pecalea lui Dumnezeu".

Dar nu numai incepatorii, cum s-ar putea crede, au nevoie de duhovnic, ci cu atat mai mult cei inaintati in spiritualitate. Iata de pilda ce spune Sfantul Maxim Marturisitorul: "inteleptului insa nu-i apar asa cuvintele sale, ci cand i se va parea ca e mai sigur ca sunt adevarate si bune, atunci se va increde mai putin in judecata lui. El ia pe alti intelepti ca judecatori ai cuvintelor si gandurilor sale, ca sa nu alerge sau sa nu fi alergat in desert". (Galateni 2,2); si prin ei primeste intarirea". De duhovnici buni au nevoie si preotii si arhiereii si chiar si marii parinti duhovnicesti.

Asadar numai ascultand de un duhovnic crestinul poate parcurge pana in capat calea mantuirii, tara a-si pierde tinta: "Daca vrem in fapt sa ajungem la o adevarata desavarsire a virtutilor, trebuie sa-i urmam pe acei dascali si indrumatori care au dobandit-o si experimentat-o in mod real, nu imaginandu-si-o in discutii fara miez; ci ei voi- putea sa ne invete si sa ne calauzeasca spre aceasta desavarsire, indicandu-ne si drumul cel mai sigur pe care sa ajungem acolo". De fapt lucrul acesta il spunea inca si profetul Moise: ""intreaba pe tatal tau si-ti va da de stire, intreaba pe batrani si-ti vor spune" (Deuteronom 32,7). Legatura dintre duhovnic si ucenic nu-i asadar cea dintre maestru si discipol, ci cea dintre tata si fiu. Aceasta legatura isi are prototipul in legatura dintre Parintele ceresc si oamenii pe care i-a creat si rascumparat.

Din cele zise suntem incredintati ca avem nevoie, de un duhovnic. Dar cum il vom alege, cum il vom gasi? Lucrul acesta nu-i usor. Ideal ar fi ca pentru credinciosii de rand duhovnic sa fie parohul. Dar daca starea sufletului e foarte complicata si-l depaseste pe preotul paroh? Sau cum isi aleg duhovnicul preotii? Nu-i simplu, dar trebuie sa staruim si-l vom gasi pe duhovnicul ce ni se potriveste.

Duhovnicii cu viata sfanta au fost rari intotdeauna. E drept ca suntem inclinati ca prezentul sa-l privim ca deficitar din punct de vedere duhovnicesc. Sfantul, Varsanufie, in veacul al Vl-lea, spunea ca pe vremea lui erau doar trei oameni desavarsiti in fata lui Dumnezeu: Ioan de la Roma, Ilie in Corint si al treilea pe langa Ierusalim, unde locuia de fapt si Sfantul Varsanufie. Cuviosul Isihie, posterior Sfantului Ioan Scararul, afirma ca "astazi" curatia inimii este foarte rara din pricina maretiei si frumusetii ei, sau mai ales din pricina neatentiei si neglijentei crestinilor. Acest "astazi" ramane mereu valabil si de aceea este foarte greu pentru un incepator sa-si aleaga duhovnicul.

Alegerea este grea si pentru faptul ca in numeroase cazuri unii pretinsi duhovnici, cu aspect exterior promitator, i-au inselat pe cei ce si-au pus increderea in ei. De pilda aveau fata supta si pamantie ca marii postitori. Ori se stie ca acesta era chipul Sfintilor Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Nil Ascetul sau Evagrie Ponticul. Asa ca este tentant ca un asemenea preot sa-l alegi de duhovnic. Mai ales ca si Sfantul Teodor Studitul, predicand in postul mare zice ca "dupa o saptamana de post noi ne vedem unii pe altii mai uscativi si mai nevoitori decat inainte"". Acest as¬pect exterior e placut, din punct de vedere duhovnicesc, dar nu-i suficient. Mantuitorul ne pune in garda fata de o astfel de sfintenie aparenta: "Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie" (Matei 6, 16-l8). Asadar chipul de mare ascet nu-i suficient. Sunt necesare si alte probe de sfintenie.

Parintele spiritual trebuie sa fie un om duhovnicesc si cu dreapta judecata. Sfintenia vietii si credinta ortodoxa, asa cum am vazut atunci cand ne-am ocupat de duhovnic, trebuie sa fie insotite si de dreapta judecata sau de simt diacritic. Duhovnicul trebuie sa fie un "harismatic", organ prin care lucreaza Duhul Sfant. In Biserica nu exista o separatie intre harismatic si institutional. Adica misiunea de parinte spiritual este legata de cea de preot. Este drept insa ca au existat si mari parinti spirituali, ca Sfantul Antonie cel Mare, care n-au fost preoti. Ei si-au exercitat, plini fiind de harul Duhului Sfant, influenta binefacatoare asupra ucenicilor. I-au povatuit si i-au format pe acestia, apropiindu-i de Dumnezeii, dar Sfintele Taine le-au primit, atat ei cat si ucenicii, din mana preotilorhirotoniti. in mod exceptional si credinciosii laici cu viata imbunatatita, s-au calugarite induhovnicite, au putut fi alesi de povatuitori si indrumatori. Dar in mod normal misiunea harismatica a duhovnicului este legata de cea de preot spoveditor. Ba mai mult, in Biserica Ortodoxa, dreptul de a spovedi nu se ofera automat la hirotonie. inainte de a putea face acest lucru, preotul este hirotesit de episcopul sau. Daca in general toti preotii din Biserica romana primesc sarcina de duhovnici, in Biserica greaca doar o minoritate au dreptul de a spovedi. Aceasta minoritate se considera ca este deja pregatita si are suficienta experienta pentru a-i indruma pe altii.

Spuneam ca atunci cand iti alegi parintele sufletesc el trebuie sa fie un om duhovnicesc si cu dreapta judecata. Chiar un mare ascet, tara dreapta judecata, poate provoca mari incurcaturi si suferinte sufletesti. Dar cum se poate recunoaste un asemenea om? Daca parintii sporiti in evlavie sunt in masura sa spuna despre cineva ca este duhovnicesc si cu dreapta judecata, pentru un incepator acest lucru este foarte dificil. Ori tocmai incepatorii trebuie sa-si aleaga duhovnici. Pavel Everghetinos spune ca "trebuie sa-ti destainuiesti gandurile celor cu dreapta judecata si nu primilor veniti". Sau Sfantul Ioan Casian: ""Este cu neputinta sa se invete pe sine sau sa invete pe altii cineva fara ajutorul experientei. Daca nu este in stare sa inteleaga anumite lucruri, cum le va putea transmite altora? Despre acestea, chiar daca are pretentia sa vorbeasca, cuvintele lui, fara folos si fara roada, vor ajunge numai pana la urechile auditorilor, dar nu vor putea patrunde in inimile lor. Fiind fara legatura cu faptele, si lipsite de continut, ele nu vor iesi din comoara unor cunostinte adevarate, ci din desartele pretentii ale trufiei si infumurarii. Este cu neputinta ca un suflet necurat, oricat se va osteni cu cititul, sa-si insuseasca stiinta cea duhovniceasca. Nimeni nu toarna intr-o oala murdara si rau mirositoare un parfum fin sau miere de buna calitate, sau alt lichid de pret. Un vas imbibat cu miros urat strica parfumul cel mai placut, fara ca acesta sa poata schimba prea mult mirosul vas ui ui, fiindca tot cea ce este curat se murdareste mai repede decat se curata ceea ce este murdar".

Nici infatisarea exterioara si nici varsta nu sunt indicii suficiente pentru a-l socoti pe un preot mare duhovnic. Un om cu parul alb, si cu viata spirituala serioasa, poate fi lipsit de discernamantul necesar duhovnicului. Multi credinciosi, uitandu-se dupa aspectul exterior al unui duhovnic, s-au inselat. Lipsa de serioasa experienta in formarea altora si putinul discernamant, se rasfrange negativ asupra ucenicilor. Sfaturi neintemeiate, canoane aplicate anapoda, pot crea deruta si in cazuri extreme pot duce la deznadejde. Si totusi, asa cum marturiseste traditia Bisericii dintotdeauna, nu avem alta cale sigura spre mantuire decat aceea pe care o parcurgem sub povata unui duhovnic cu dreapta judecata. Daca in cautarile noastre, din intamplare, am dat peste un duhovnic nepriceput, Sfantul Ioan Casian ne sfatuieste sa cautam altul. Asa cum procedam atunci cand avem o suferinta trupeasca, daca constatam ca un doctor nu ne poate ajuta, apelam la altul mai cu experienta. Sau chiar daca ne pastram medicul nostru curant, pentru o problema deosebita putem apela la un mare specialist. Corect este insa ca atunci cand dorim sa ne schimbam duhovnicul, in ton cu randuiala canonica, sa-i cerem acordul duhovnicului pe care-l parasim. Iar el, in virtutea onestitatii, si daca motivul este serios si evident, trebuie sa ne dea binecuvantarea. Sau si atunci cand, pentru anumite probleme dificile, vrem sa apelam la o autoritate duhovniceasca, este bine sa ne sfatuim cu duhovnicul nostru.

Sfantul Vasile cel Mare este si el foarte limpede: ""Marturisirea pacatelor are aceeasi ratiune pe care o are si aratarea patimilor trupesti. Asadar, precum patimile trupului oamenii nu le descopera tuturor, nici celor ce s-ar intampla, ci celor iscusiti in vindecarea lor, la fel si aratarea pacatelor se cuvine sa se faca inaintea celor care pot sa le vindece, dupa cum este scris: "voi cei tari, sa purtati neputintele celor slabi" (Romani 15.1), adica sa le ridice prin purtarea de grija".

Insa problema a ramas tot nerezolvata. Cum poate totusi un incepator sa-si aleaga duhovnic? Dupa Sfintii Varsanufie si Ioan, cel ce doreste sa-si gaseasca un duhovnic potrivit trebuie sa se consulte cu o personalitate duhovniceasca recunoscuta, care-i va recomanda un parinte sufletesc. intotdeauna vor exista in Biserica cateva autoritati spirituale, ca cei trei mari duhovnici pe care-i pomenea Sfantul Varsanufie, in stare sa te indrepte spre un duhovnic bun. insusi Sfantul Varsanufie a dat o asemenea relatie referitoare la Sfantul Dorotei de la Gaza. Dar dupa ce te-ai orientat trebuie sa fii statornic si sa te consulti cu cel pe care l-ai ales. "Trebuie sa intrebi pe acela in care ai incredere si ai aflat ca poate purta gandurile. Si increde-te in el ca in Dumnezeu. Dar a intreba pe altul despre acelasi gand, este un semn de neincredere si de ispitire. Daca crezi ca Dumnezeu a vorbit Sfantului Lui, ce nevoie ai de o alta dovada, sau ce trebuinta ai sa ispitesti pe Dumnezeu, intreband pe altul despre acelasi lucru?"

Sfantul Simeon Noul Teolog insa, scriindu-i unuia dintre ucenici, are o alta parere. "Fii tu duhovnicesc, ii scrie ucenicului, si vei recunoaste oamenii duhovnicesti prin intalnirea cu ei, sau prin simpla privire, fara greseala. Fara aceasta observatie personala marturia lumii intregi este irelevanta. Cine-i va cunoaste pe oamenii duhovnicesti, daca ei totusi exista astazi? Cel care este iluminat de sus, prin Duhul Sfant. Cel ce marturiseste ca el nu-i poate recunoaste, ce motiv are sa creada in marturia altuia? Daca nu-i orb nu-l va ignora pe omul duhovnicesc ce-l intalneste. Daca vede, poate deosebi oile de lupi si hotul de pastor. Eu afirm ca cel ce vede duhovniceste, daca intalneste des pe cineva si vorbeste cu el, ii vede si sufletul, daca nu in substanta, cel putin in gandire, si constata ce calitate si valoare are. Daca deci a primit comuniunea cu Duhul Sfant, il recunoaste pe acela prin simpla privire."

Consideram insa ca pentru noi, cei ce suntem oameni patimasi, incapabili de a discerne duhovniceste lucrurile, este bun primul procedeu: sa le cerem celor ce au deja o reputatie duhovniceasca recunoscuta sa ne recomande un duhovnic. In orice caz, fie ca duhovnicul ne-a fost recomandat, fie ca, povatuiti de Duhul Sfant l-am ales noi singuri, trebuie sa-l ascultam. Rezumatul la cele afirmate il facem citandu-l din nou pe Sfantul Vasile cel Mare: "Daca te vei incredinta unui barbat cu multe virtuti, vei deveni mostenitorul bunatatilor lui si vei fi foarte fericit inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Iar daca, fiind intristat trupul tau, vei cauta dascal care este ingaduitor fata de patimile tale sau, mai mult, care impartaseste caderea ta, in zadar ai intreprins lupta tagaduirii, fiindca te-ai incredintat unei vieti pline de patimi, incredintandu-te unui indrumator orb si inaintand spre groapa, ""Caci daca orb pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in groapa" (Matei 16,1 4) si "este destul ucenicului sa fie ca invatatorul" (Matei 10, 25). Aceste cuvinte sunt ale lui Dumnezeu si ele nu vor insela. Se cuvine sa traiesti potrivit legii ascetice; altfel nu vei fi incoronat pentru ca, precum a spus Apostolul: "cand se lupta cineva, la jocuri, nu ia cununa daca nu s-a jucat dupa legile jocului" (2 Timotei 2, 5). Asadar, daca vei gasi cu ajutorul lui Dumnezeu un invatator de fapte bune, sa fii cu bagare de seama sa nu faci ceva impotriva parerii lut".

De a-l asculta

Citandu-l pe Sfantul Vasile cel Mare am si trecut de fapt la a doua datorie a fiului duhovnicesc: aceea de a-si asculta parintele pe care si l-a ales. Orice face, trebuie sa faca cu binecuvantare!"! "Pentru ca orice fapta se face pe ascuns de el este furt si ierosilie, care conduce la moarte si nu foloseste, chiar daca ti s-ar parea ca este fapta buna". Spuneau si Calist si Ignatie Xantopol ca dupa ce ti-ai cautat un duhovnic "aflandu-l pe acesta si lipindu-te de el cu toata fiinta, ca un fiu iubitor de parintele adevarat, ramai intreg in atarnare de poruncile lui, socotindu-l ca pe Hristos insusi".

In traditia monahala era bunul obicei ca seara de seara ucenicii sa-si destainuie gandurile duhovnicului. In mod ideal acesta era. si este. staretul manastirii. De obicei insa, din pricina multimii problemelor administrative sau a numarului mare.de calugari, in manastire mai exista si alti duhovnici, pe langa staret. Ascultarea fata. de staret este obligatorie, dar daca un vietuitor are ca duhovnic un alt parinte al manastirii, va ramane cu statornicie aproape de acesta. Lucrurile stau tot asa si pentru un credincios laic. Si el trebuie sa se intalneasca regulat cu duhovnicul sau. care in mod ideal ar trebui sa fie preotul paroh. Dar daca, din motive duhovnicesti, are un alt parinte sufletesc, il va cauta pe acela, ori de cate ori simte nevoia.

Cum insa, om fiind, nici duhovnicul nu-i perfect, dupa ce l-ai ales "pentru nimic in lume nu-l vei parasi pe unul pentru altuf, spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Diavolul va incerca sa te opreasca a alerga la duhovnic, printre altele spunandu-ti ca lucail acesta este obositor pentru el, sau te va sfatui sa alergi la altul. "Daca insa vom continua sa mergem la primul, vom dobandi o mare incredere in acesta si ne vom folosi de viata lui... Dimpotriva, daca noi vom neglija sa ne marturisim regulat gandurile, vom cadea in cursa disperarii; iar daca vom merge la un alt duhovnic, lucru neingaduit, toti fratii ne vor acuza de a ne fi pierdut increderea in primul, iar Dumnezeu ne va judeca. Ba chiar duhovnicul la care vom apela se va teme de acelasi lucru. Ne vom obisnui sa schimbam duhovnic dupa duhovnic si nu vom inceta niciodata sa cautam stalpnici, zavorati, pustnici, pentru a merge sa ne marturisim lor si pentru a ajunge sa ne pierdem credinta in toti, nefacand nici un progres, si ce este mai rau, atragandu-ne blestemul. De aceea pe duhovnicul la care ai inceput sa te spovedesti, pastreaza-lpana la moarte. Nu te sminti de el, chiar daca-l vei vedea facand pacate. Caci in fel ui acesta tu nu vei fi in pericol. Dar daca, asa cum am spus, tu il vei uri, si vei merge la un altul, vei deveni pricina de sminteala pentru multi si-i vei acuza si pe ceilalti duhovnici la care vei apela; si tu iti vei deschide singur cailepierzarii.

Am vazut ca si Sfantul Varsanufie era de parerea ca avand un duhovnic nu trebuie sa alergi la altii. In felul acesta il ispitesti pe Dumnezeu. Dar daca gandurile continua sa te framante si nemultumit de duhovnicul tau? In cazul acesta esti in situatia unui ucenic despre care vorbeste Sfantul Ioan Profetul: Acela a ramas fara folos pentru ca auzind sfatul ce i s-a dat, nu l-a implinit cu curatie si cu grija. El trebuie sa repare greseala si sa implineasca cu curatie ceea ce a auzit. Caci daca Dumnezeu este Cel ce graieste in sfinti, el nu greseste".

Ba mai mult, acelasi sfant ne spune ca nu trebuie sa ne smintim atunci cand duhovnicul, inspirat de Dumnezeu, la aceeasi situatie ne da doua solutii diferite. "Dumnezeu pune in gura celui ce graieste cuvant potrivitcu inima celui ce intreaba, fie spre probare, fie pentru ca inima lui s-a schimbat si-l invredniceste sa auda altceva, fie pentru ca altii, avand de a face cu acelasi lucru, se schimba si Dumnezeu vorbeste pentru el prin Sfantul Lui astfel. Asa a vorbit prin Isaia catre regele Ezechia. Dupa ce i-a spus lui: "Randuieste ale tale, caci vei muri", inima regelui s-a schimbat si s-a intristat. Si pentru aceasta i-a spus iarasi, tot prin Isaia: "Iata, Dumnezeu a adaus la viata ta alti cincisprezece ani" (Isaia 38,1 -5)".

Fiul sufletesc trebuie sa aiba incredere in parintele sau si sa-i recunoasca, neconditionat, autoritatea in toate. Simeon Studitul spune, lucru ce ni se pare paradoxal, ca ucenicul nu trebuie sa se ( sminteasca de parintele sau, chiar daca il va vedea savarsind pacat. Sfantul Ioan Scararul il sfatuieste pe unul ce isi cauta duhovnic in felul urmator: "Mergand, sa alegi, de e cu putinta, pe cel care il socotesti ca nu e altul intre oameni care sa loveasca mai tare si mai aspru, ca sa te deprinda intru nevointa. Si staruind, bea in fiecare zi batjocura si luarea in ras, cum ai bea mierea si laptele. Iar fratele zise catre marele Ioan: Si daca acela ar petrece intru nepasare, ce voi face? Iar batranul ii raspunse: Chiar de l-ai vedea curvind, sa nu te desparti de el, ci zi in sinea ta: Prietene, cu ce scopiai venit aici? Atunci vei vedea pierind din tine mandria si invartosarea furioasa".

Sigur ca aceasta afirmatie, gandindu-ne la criteriile pe care le-am enumerat atunci cand am vorbit de alegerea duhovnicului, este exagerata daca o luam ad literam. Dar ea are un scop pedagogic, si anume acela de a invata pe ucenic sa nu fie criticist. contabilizandu-i duhovnicului toate greselile reale sau inchipuite, in literatura aghiografica gasim insa si cazuri reale de ucenici buni si ascultatori care i-au salvat ei pe duhovnici din pacate: """Era un batran betiv si lucra o rogojina in fiecare zi pe care o vindea in sat si bea pretul ei. Mai pe urma a venit un frate la dansul si a ramas petrecand cu el si lucra si el in fiecare zi o rogojina, iar batranul o lua si pe aceea si vanzand-o, bea pretul amandorora, fratelui aducandu-i paine seara. Trei ani facand aceasta, nimic nu-i zicea lui fratele. Dupa aceea insa a zis fratele intru sine: iata gol sunt si painea mea cu lipsa o mananc! Ma voi scula si ma voi duce de aici. Dar iarasi a socotit intru sine, zicand: unde sa ma duc sa sed iarasi, caci eu pentru Dumnezeu sed impreuna. Si indata i s-a aratat lui ingerul, zicand: nicaieri sa nu te duci, ca vin maine la tine. A doua zi l-a rugat fratele pe batranul, zicand: parinte, astazi sa nu mergi nicaieri, ca vin ai mei sa ma ia! Dupa ce a venit ceasul in care se ducea batranul, i-a zis lui: nu vin astazi, fiule, ca au zabovit. Iar el a zis: cu adevarat, parinte, negresit vin. Si vorbind cu batranul, a adormit. Batranul vazand, a inceput a plange, zicand: Vai mie, fiule, ca multi ani am petrecut in lenevie, iar tu in putina vreme ti-ai mantuit sufletul tau cu rabdare! Si de atunci s-a inteleptii si s-a facut iscusit.

Sau alt batran aspru si capricios "avea un ucenic iscusit si foarte intelept. Iar odata maniindu-se pe el, l-a gonit de la sine.

Acela, fiind gonit si iesind din ograda si chilia batranului sau, sedea afara rabdand barbateste. Dupa aceea, iesind batranul afara din chilie si vazandu-l pe dansul sezand afara si plangand, s-a umilit cu inima si s-a bucurat foarte de acesta, caci el socotea ca daca l-a gonit se va fi dus si de aceea nu mai avea nadejde sa-l mai vada vreodata, stiind ca fara nici o vina, cu mana sa l-a gonit si-i parea foarte rau de el. Iar daca l-a vazut, de bucurie s-a inchinat pana la pamant, zicand: O, sluga buna si ucenice al lui Hristos, iata, smerenia si rabdarea ta a biruit mania, iutimea si neputinta mea! Mergi, frate, in chilie, si de acum inainte tu sa-mi fi mie batran si eu voi fie tie ucenic, de vreme ce tu cu smerenia si rabdarea ta aiinirecut batranetele mele".

Aceste istorisiri, reale sau imaginare, urmaresc un singur lucru: sa ne convinga ce important este pentru viata noastra sufleteasca sa nu ne schimbam duhovnicul si sa-l ascultam. Ispita de a-ti schimba duhovnicul vine mai putin din faptul ca acesta ar fi vicios, cat din parerea ucenicului ca-i prea aspru si nu-l intelege. Acesta este si un motiv comod de a nu-ti taia voia proprie si a-ti cauta un duhovnic dupa capul tau. Ori, ascultarea nu-i posibila decat printr-o supunere totala.

Traditia ascetilor ortodocsi ne spune ca ascultarea este absoluta. Fiindca ne-o asumam de buna voie, n-o putem numi des¬potism desi, in unele cazuri, ea poate degenera in asa ceva. Dar in mod normal, intre ascultarea neconditionata si despotism, este o mare deosebire. Ascultarea vine in intregime din partea ucenicului si este cu atat mai eficienta cu cat duhovnicul o exercita mai discret. Duhovnicul stie ca adevaratul respect se impune prin exemplul viu. "Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen, zicand: niste frati locuiesc cu mine; voiesti sa le poruncesc lor? I-a raspuns batranul: nu, ci fa tu intai aceasta, si de voiesc sa traiasca ei singuri vor vedea, l-a zis lui fratele: voiesc si ei, parinte, sa le poruncesc. Zis-a lui batranul: nu, ci te fa lor pilda, iar nu datator de lege.

Si Sfantul Vasile cel Mare insista asupra faptului ca exemplul viu este mai de folos ca interventia autoritara si severa. Dar totusi acest lucru nu-l impiedica sa se exprime asupra necesitatii unei ascultari serioase si universale. ""Caci prin ce isi va arata umilinta sa cel care nu are pe nimeni decat sa se arate mai umilit? Cum isi va arata indurarea sa cand este separat de comunitatea mai multora? Apoi, cum se va exersa pe sine in rabdare, atata timp cat nimeni nu se opune voii lui? Iar daca cineva spune ca pentru perfectionarea obiceiurilor lui ii ajunge invatarea Sfintelor Scripturi, face la fel ca acela care invata sa zideasca, dar niciodata nu zideste si ca acela care invata auraria, dar nu vrea totusi sa practice meseria invatata. Catre unul ca acesta ar putea spune Apostolul ca: "Nu cei care aud legea sunt drepti inaintea lui Dumnezeu, ci cei care -implinesc legea se vor indrepta" (Romani 2.13). Caci iata Domnul, din marea Lui iubire de oameni, nu se multumeste numai cu invatatura prin cuvinte, ci, ca sa ne dea noua in mod precis si clar un exemplu de umilinta in deplinatatea dragostei, insusi S-a incins si a spalat picioarele ucenicilor".

Asadar ascultarea este universala, iar exemplul duhovnicului intervine la momentul oportun. Duhovnicii buni au nevoie de ucenici ascultatori. Sfantul Nil Ascetul ne spune ca daca "s-ar afla astfel de invatatori, ei au lipsa de invatacei care sa sefi lepadat in asa fel de ei insisi si de voile lor, incat sa nu se mai deosebeasca intru nimic de trupul neinsufletit, sau de materia supusa mesterului; ca precum sufletul lucreaza in trup ce vrea, trupul nefacand nimic impotriva, si precum mesterul isi arata mestesugul sau in materie, nefiind impiedicat intru nimic de ea de la scopul sau, asa si invatatorul sa lucreze in invatacei stiinta virtutii, fiindu-i cu totul ascultatori si neimpotrivindu-i-se intru nimic". In consonanta cu traditia batranilor, Sfantul Vasile ne spune ca orice fapta facuta fara voia duhovnicului este furt si sacrilegiu, ducandu-ne la pierzare, chiar daca noua ni se pare ca este o fapta buna.

Parintii s-au exprimat plastic referitor la ascultarea pe care trebuie s-o aiba ucenicul, comparandu-l cu "asinul" sau "camila",animale sensibile si rabdatoare. Si daca uneori magarul este incapatanat si camila capricioasa, s-a apelat si la alte asemanari: ucenicul trebuie sa fie ca ceara in mana mesterului sau ca fierul in mana faurarului. Numai ca de aceasta atitudine smerita si ascultatoare a ucenicului nu trebuie sa profite duhovnicul. Tot ceea ce face parintele, folosindu-se de o pedagogie ascetica complexa, trebuie sa fie in favoarea ucenicului. Duhovnicul trebuie sa aiba pe langa o viata aleasa si o dreapta judecata. Sfantul Gherman Aghioritul ne relateaza si un caz de parinte spiritual, lipsit de dreapta judecata, care s-a sfarsit tragic. Este vorba de primul sau parinte duhovnicesc, care se numea Ioan, si care era mare nevoitor. Acesta facea pe jos intr-o zi drumul de la Tesalonic la Athos si in trei zile de la Athos la Constantinopol. Dar pe cat era de sever cu sine asa era si cu altii. Chiar Sfantul Gherman se pregatea sa-l paraseasca. In acest timp insa a intervenit sfarsitul tragic al acestui duhovnic lipsit de echilibru: l-a ucis unul dintre slujitori, de buna seama pentru ca a fost brutalizat si batjocorit.

Sfantul Vasile cel Mare nici nu vede ce sens ar mai avea sa ne alegem un duhovnic daca nu-l ascultam fara nici un fel de comentariu. Fiul duhovnicesc trebuie "sa arate supunere si ascultare, pana la moarte, aducandu-si aminte de Domnul, care a fost ascultator pana la moarte si moarte de cruce (Filipeni 2. 8). Razvratirea si nesupunerea dau la iveala multe rele: boala credintei, indoiala in speranta si ingamfare in moravuri. Caci nimeni nu poate fi neascultator, fara sa fi dispretuit mai intai pe sfatuitor, si, desigur, nici cel care crede in promisiunile lui Dumnezeu si are speranta tare in ele, chiar daca cele poruncite ar fi grele, nu va pregeta niciodata sa le implineasca, stiind bine "ca suferintele timpului de acum nu sunt demne sa se compare cu marirea cea viitoare care va sa se descopere" (Romani 8, 18)"

Ascultarea nu cunoaste limite fizice. Ba s-ar putea spune ca n-are nici limite morale, cu o exceptie pe care o s-o subliniem mai tarziu. N-are limite morale pentru ca, atunci cand te-ai predat total in grija unui parinte sufletesc, acesta raspunde de tine in fata lui Dumnezeu. Ascultandu-l in toate nu vei comite pacate. Ioan Profetul a fost intrebat odata daca ucenicul trebuie sa-l asculte pe parintele sau si in cele bune, si in cele de mijloc, ca si in cele ce lui i se par a fi rele? Raspunsul este urmatorul: "Frate, cel ce voieste sa fie monah nu trebuie sa aibe in nici un fel voia sa in vreun lucru. Aceasta ne-a invatat Domnul, zicand: "Am venit in lume nu ca sa fac voia Mea" (Ioan 6,38). Caci cel ce voieste ca aceasta s-o faca, iar aceea sa n-o faca, sau se arata pe sine in stare de mai multa deosebire a lucrurilor decat cel ce porunceste, e batjocorit de draci. Deci trebuie sa asculti in toate, chiar daca ti separe ca lucrul poruncit e un pacat. CaciAvva care-ti porunceste e cel ce va lua asupra lui judecata ta, ca unul caruia i se va cere socoteala pentru tine".

Si totusi, toate spusele duhovnicului sunt litera de evanghelie si obligatorii? Nu! Sunt lucruri pe care duhovnicul ti le porunceste si pe acelea trebuie sa le implinesti cu sfintenie. Sunt altele pe care ti le pune inainte ca un sfat sau ca o parere. De aceea tot Ioan Profetul ne lamureste daca trebuie sa implinim toate spusele parintilor: "Nu pe toate, ci pe cele date ca porunca. Caci altceva este sfatul simplu dupa Dumnezeu si altceva porunca dupa Dumnezeu. Sfatul este o indrumare care nu obliga, aratand omului calea cea dreapta. Porunca insa e un jug de nelepadat. In scrisoarea urmatoare suntem ajutati sa deosebim sfatul de porunca: "Daca vii de la tine la un parinte duhovnicesc ca sa-l intrebi despre un lucru, nu ca unul ce voiesti sa primesti o porunca, ci pentru a auzi un raspuns dupa Dumnezeu, si ti se spune ce trebuie sa faci, esti dator sa pazesti si in acest caz ce ti se spune. Si chiar daca esti incercat prin aceasta de vreun necaz, nu te tulbura. Caci aceasta e spre folosul tau. Iar daca nu voiesti sa-l implinesti, sa nu socotesti ca ai calcat o porunca, pentru ca nu l-ai primit ca pe o porunca, ci sa socotesti ca ai trecut cu vederea ceva ce iti era spre folos si sa te ocarasti in privinta aceasta... Iar de intrebi in chip deosebit despre un lucru, cu vointa ca sa primesti o porunca, trebuie sa pui metanie si sa-l rogi sa ti se dea o porunca". Porunca va trebui implinita. Aceeasi atitudine trebuie sa o ai si fata de un sfat pe care, fara sa-l fi solicitat, duhovnicul ti-l da prin inspiratie de la Dumnezeu.

Inspre folosul sufletesc al ucenicului, insusi parintele duhovnicesc, in mod explicit ii poate spune care-i porunca si care-i sfat, dintre spusele sale. Tot ca porunca absoluta trebuie luata invatatura de credinta a Bisericii si canoanele ei disciplinare. "Daca duhovnicul a socotit sa-ti dea o porunca, chiar daca tu nu ai cerut-o ca atare, ea este porunca si trebuie sa o pazesti. Dar trebuie socotit ca porunca si ceea ce hotarasc canoanele dogmatice, sau raspunsul Parintilor dat in chip de hotarare. Dar pentru aceasta da o asigurare gandului tau intreband pe Parinti. Caci nu esti sigur totdeauna ca ai intelegerea dreapta a cuvintelor".

S-ar putea uneori, fiind inclinati inspre un pacat, sa evitam a-i intre ba pe parinti stiind ca ne vor opri sa-l facem. Aceasta atitudine este inspaimantatoare. Caci "de pacatuieste cineva cu stiinta, se osandeste pe sine insusi. Iar de greseste din nestiinta nu se orandeste niciodata. Dar patimile lui raman nevindecate"".

De aceea ii sugereaza diavolul omului gandul de a nu intreba, pentru: a nu fi constient de starea sa si implicit de a nu se putea indrepta. De fapt in preocuparile lor duhovnicesti Parintii nici nu prea -faceau o deosebire, in mod scolastic, intre porunci si sfaturi, pentru ca toate acestea alcatuiau un ansamblu de invataturi trebuincioase pentru progresul spiritual. Sfantul Vasile cel Mare spune in acest sens un lucru care ne inspaimanta: "neascultatorul se exclude de la mantuire pentru un singur pacat, pentru neglijarea unei singure fapte bune. Ni se relateaza ca "Sfantul Vasile mergand la o viata de obste, dupa cuviincioasa invatatura, a zis egumenului: ai vreun frate aici care sa aiba ascultare? Iar el a zis lui: toti robii tai sunt si se sarguiesc sa se mantuiasca, stapane. Iarasi a zis lui: ai cu adevarat vreunul care sa aiba ascultare?

Iar acela i-a adus lui un frate. Si l-a intrebuintat pe el marele Vasile slujitor la masa. Iar dupa ce a gustat i-a dat lui de s-a spalat. Si i-a zis Sfantul Vasile: vino sa-ti dau si eu sa te speli! Iar el a primit, turnand sfantul apa. Si i-a zis lui: cand voi intra in biserica, vino sa te fac diacon! Si dupa ce s-a facut aceasta, l-a facut preot si l-a luat cu sine la episcopie pentru ascultarea lui".

Parintii le porunceau uneori ucenicilor, mai ales celor incepatori, sa faca lucruri ce ni se par fara sens. Procedau asa tocmai pentru a-i obisnui cu ascultarea. Aceasta ascultare neconditionata ei nu o numeau, cum suntem noi ispititi sa o numim, "ascultare oarba". Pentru ca nu poate fi numit "orb" cel ce se lasa povatuit de un parinte imbunatatit si cu experienta. Iar daca acesta ne porunceste uneori sa facem lucruri ce ni se par lipsite de "discernamant", ele au ratiunea lor de a fi, izvorand dintr-o dreapta judecata. Asa este cazul parintelui care a rasadit un lemn uscat si i-a zis ucenicului:;; "in fiecare zi adapa acest lemn cu cate un ulcior de apa, pana ce va face roada. Si era departe de dansii, incat se ducea de cu seara si venea dimineata. Iar dupa trei ani, a trait lemnul si a facut roada si luand batranul rodul lui, l-a adus la biserica, zicand fratilor: luati, mancati rodul ascultarii""

Spuneam ca ascultarea n-are limite fizice sau morale. Si; totusi, dupa Sfantul Vasile cel Mare, exista o exceptie: atunci cand, lucru putin probabil, duhovnicul ti-ar da o sarcina potrivnica poruncilor lui Dumnezeu. "Drept aceea, daca ni s-ar porunci ceva ce este in acord cu porunca lui Dumnezeu sau contribuie la aceasta, se cuvine s-o primim cu mai multa sarguinta si cu mai multa grija, ca pe o voie a lui Dumnezeu, implinind astfel ceea ce s-a spus: "ingaduiti-va unul pe altul intru dragostea lui Hristos" (Efeseni 4, 2). Insa cand cineva ne-ar porunci ceva ce este impotriva poruncii Domnului, care o strica sau o intineaza, este vremea sa spunem atunci ca: "Se cuvine sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni" (Fapte 5, 2.9), amintindu-ne.

Pe de o parte, de Domnul, care a spus: "celui strain nu vor urma, ci vor fugi de el, pentru ca nu cunosc glasul celor straini" (Ioan 10, 5), iar pe de alta parte de Apostolul, care pentru siguranta noastra a indraznit sa atace chiar pe ingeri, prin cele ce a spus: "Chiar daca noi insine, sau inger din cer v-ar propovadui voua alta Evanghelie, decat cea pe care am propovaduit-o voua, sa fie anatema" (Efeseni 1,8). Din acestea invatam ca, chiar daca cineva ar fi ruda foarte apropiata si chiar daca ar fi covarsitor de stralucit, impiedicand ceea ce a fost poruncit de Domnul sau ingaduind se se faca ceea ce este oprit de El, se cuvine sa fie evitat si detestat de fiecare dintre cei care iubesc pe Domnul". Unii Parinti merg atat de departe incat li se pare ca ascultarea este valabila si atunci cand duhovnicul te sfatuieste sa faci rele. Moartea sufleteasca la care ajungi nu ti se datoreaza tie, ci lui, el va raspunde in fata lui Dumnezeu. Numai ca iti pui intrebarea logica: cu ce te incalzeste faptul ca el raspunde in fata lui Dumnezeu daca tu totusi esti mort sufleteste?

Sfantul Ignatie Briancianinov constatand faptul ca in vremurile moderne s-au imputinat marii duhovnici este destul de radical: o ascultare absoluta fata de un batran, asa cum se practica in vremurile bune, nu este data vremurilor noastre. Caci "conditia esentiala pentru o asemenea supunere este prezenta unui dascal pnevmatofor care este in stare, prin voia Sfantului Duh, sa corecteze vointa cazuta a celui ce ii este supus intru Domnul si dimpreuna cu aceasta voie cazuta, toate patimile. Exista in vointa cazuta si corupta a omului o inclinare spre toate patimile. Este evident ca vointa cazuta, care se poate redresa cu succes prin voia Duhului Sfant, nu poate fi indreptata de catre un dascal care el insusi este rob patimilor" Ca si argument puternic il aduce pe Sfantul Simeon Noul Teolog care-l sfatuieste pe cel ce voeste sa traiasca dupa Evanghelie: "nu te da pe mana unui dascal fara experienta sau robit de patimi, ca nu cumva sa deprinzi de la el in locul vietii evanghelice o viata draceasca. Caci invatatura dascalilor buni este buna, iar a dascalilor rai este rea. Semintele rele vor produce cu siguranta roade rele. Orice om orb care vrea sa-i calauzeasca pe altii este un impostor si ii arunca pe cei ce-l urmeaza in prapastia pierzarii dupa cuvantul Domnului: "daca orb pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in groapa" (Matei 15, 14)". 63 Uneori lipsurile duhovnicului intr-ale cunoasterii pot fi suplinite de lectura:

Sfantul Vasile le porunceste si duhovnicilor ca sa fie cu "discernamant atunci cand poruncesc un lucru: "Se cuvine ca acela caruia i-a fost incredintata chivernisirea lucrurilor sa randuiasca poruncile cu socoteala, adica dupa iscusinta si puterea celui care lucreaza, ca sa nu auda: "cel ce unelteste osteneala peste porunca" (Ps. 93,20). Insa si cel care primeste porunca nu trebuie sa contrazica, pentru ca ascultarea pana la moarte are hotarul. Iar Ignatie Briancianinov le spune preotilor duhovnici ca arogandu-si prerogativele marilor duhovnici de odinioara, dar neavand darurile lor spirituale, zac in nestiinta, in orbire si nalucire draceasca. Un ucenic nestiutor, mai tarziu va regreta ca si l-a ales povatuitor si situatia va fi penibila pentru amandoi.

Desi formal s-ar parea ca intre Sfantul Vasile cel Mare si Parintii desertului, pentru care ascultarea nu vea nici o limita, exista o deosebire, in doctrina despre ascultare sunt pe aceeasi linie. Ceea ce vrea sa sublinieze Sfantul Vasile este faptul ca duhovnicul tr ebuie sa-si regleze poruncile dupa puterile, si mai ales dupa nevoile fiecarui ucenic in parte. Aceeasi prescriptie va fi interpretata in mod diferit de la om la om. Oamenilor care tin foarte mult la opinia lor li se va da sa infaptuiasca lucruri care par lipsite de sens. Scopul primordial este mantuirea, iar pentru a ajunge la mantuire, prin imbunatatirea vietii, voia proprie trebuie sa moara. Ori pentru omorarea voii proprii orice mijloc este bun si binecuvantat.

Sfantul Simeon Noul Teolog, predicandu-le ucenicilor, ii sfatuieste si cum trebuie sa procedeze atunci cand un sfat al parintelui duhovnic li s-ar parea nepotrivit. Nu-si vor manifesta nemultumirea public, ci-i vor cere celui ce are o mai mare prestanta printre ei sa-i comunice nedumerirea lor intre patru ochi. Nici nu i se vor impotrivi atunci cand ii cicaleste si nici nu il vor contrazice.

Il vor asculta intru toate, mai putin in lucrurile care sunt potrivnice lui Dumnezeu sau canoanelor si invataturilor Sfintilor Parinti."". El insusi a avut fata de duhovnicul sau, Simeon Studitul, o ascultare si un cult deosebit. In tinerete i s-a supus acestuia odata pentru totdeauna ca un sclav stapanului sau. Era gata sa-l asculte cu bucurie chiar daca i-ar fi poruncit sa se arunce intr-un cuptor aprins sau in adancul marii, implinind ascultarile cele mai umilitoare, nu neglija nici postul si privegherea. Iar atunci cand pentru a-i taia voia, batranul i-a poruncit sa manance si sa doarma, chiar daca cu strangere de inima, a implinit si lucrul acesta. Era. convins ca in felul acesta ajunge la liniste si odihna.

La randul sau, Sfantul Simeon le-a impus ucenicilor ascultatori care ni se par ridicole. De pilda Arsenie viitorul sau urmas, a omorat intr-o zi mai multe ciori cu o prajina. Sfantul l-a obligat sa faca din ele un sirag, sa-l puna in jurul gatului, si sa strabata asa curtea, in rasul celorlalti frati. Sau alta data, citindu-i in suflet ca-i judeca pe altii, l-a silit sa manance carne, de fata fiind mai multi oaspeti, desi in manastirea Sfantului Mamant nu se manca carne.

Exemplele de ascultare din vremurile noastre nu le pot intrece in farmec si in profunzime pe cele din vremurile Parintilor. Chiar daca acelea trebuiesc formal adaptate vremurilor noastre, in continut raman valabile. "Se zicea despre avva Siluan, ca avea un ucenic in Schit, Marcu cu numele, si acesta avea ascultare mare si era scriitor bun; si-l iubea batranul pentru ascultarea lui si avea inca alti unsprezece ucenici, care se suparau caci il iubea pe acela mai mult decat pe dansii. Si auzind batranul, s-a mahnit. Au venit intr-una din zile batranii si tanjeau asupra lui. Iar el luandu-i, a iesit si a batut la fiecare chilie, zicand: frate cutare, vino ca imi trebuiesti! Si nici unul dintr-insii nu i-a urmat lui indata. Dar venind la chilia lui Marcu, a batut in usa lui, zicand: Marcule! Iar el, auzind glasul batranului, indata a sarit afara, si l-a trimis la o ascultare si a zis batranilor: unde sunt ceilalti frati, parintilor? Si intrand in chilia lui a pipait manuscrisul si a gasit ca pusese mana sa faca slova si auzind pe batranul nu a intors condeiul sa-l implineasca. Deci au zis batranii: cu adevarat, pe care tu-l iubesti, avvo, si noi il iubim pentru ca si Dumnezeu pe acesta il iubeste".

Fara ascultare nu poate fi biruita lumea pacatului iar ascultarea se perfectioneaza pe masura deschiderii sufletului, pe masura ce ucenicul face o buna spovedanie. Prin aceasta sufletele parintelui si ucenicului se lumineaza, voia proprie se infrange. Intimitatea duhovniceasca a celor doi creste, pana la perfectiune. Fara aceasta nici o virtute nu creste. Acolo unde-i prezenta spovedania, este prezenta si increderea. Iar unde este increderea - este renuntarea la voia proprie. Si invers, unde voia proprie e taiata domneste ascultarea.

Aceasta intrare sub ascultare, pe care o realizam de buna voie, nu se poate rezuma la un act formal facut odata in viata. Daruirea de sine trebuie sa fie constanta si dureaza toata viata. Vom creste intru Hristos pe masura ce ne vom darui pe noi insine pe masura ce vom renunta la voia noastra in favoarea voii Lui. Iar voia Lui o aflam prin duhovnic. Oferirea libertatii noastre trebuie sa o reinnoim in fiecare zi, in fiecare ceas, sub diferite forme si in imprejurari care nu seamana una cu alta. Aceasta inseamna ca relatia intre parinte si ucenic nu-i statica ci dinamica. In fiecare zi., si in fiecare ceas, calauziti de parintele nostru, vom face fata la o noua situatie care cere un alt raspuns, o noua forma a daruirii de sine.

De a-l iubi

Ascultarea de parintele sufletesc nu este o supunere ca fata : de o autoritate ce se impune, ci este mai curand o optiune intemeiata; pe incredere si mai ales pe dragoste. De aceea una dintre datoriile,, ucenicului este de a-si iubi duhovnicul. Adevaratii parinti sufletesti, au un respect total fata de libertatea fiilor lor. Sfantul Petru ii sfatuieste pe parinti sa-i pastoreasca pe ucenici "nu cu silnicie, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru castig urat, ci din dragoste" (1 Petru 5, 2). Ultimul cuvant al relatiei dintre fiu si duhovnic nu-i ascultarea, ci-i iubirea. Arhetipul acestei legaturi este raportul dintre Parintele ceresc si oamenii ce-i devin copii prin infiere: "Din Care isi trage numele orice neam in cer si pe pamant (Efeseni 3, 15). Adica, relatia dintre ucenic si duhovnic este o relatie de iubire reciproca.

Sfantul Ioan Evanghelistul ne spune ca "iubirea desavarsita ( alunga frica" (1 Ioan 4, 18). Iar Avva Antonie cel Mare adauga: -"Eu nu ma mai tem de Dumnezeu, ci il iubesc pe El. Ca dragostea scoate afara frica". Slujirea duhovnicului trebuie sa fie marcata de slujirea lui Hristos, iar ucenicii sa-l iubeasca ca pe Hristos. Sfantul Teodor Studitul, urmand vechea traditie a Bisericii, le cere ucenicilor sa-l iubeasca pe avva asa cum L-au iubit Apostolii pe Hristos. Si, de la sine inteles, avva sa-i iubeasca pe ucenici asa; cum Mantuitorul i-a iubit pe Apostoli: "Eu nu va am decat pe voi si-voi nu ma aveti decat pe mine... de ce ma numiti parinte, daca inima voastra este departe de mine?"

Pentru a deveni ca parintele sau, daca nu mai mare, ucenicul trebuie sa vibreze in rezonanta cu acesta. "Intotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai mare. Avand cunoasterea, forta, evident ajuta la ceva; dar nu cu cunoasterea si cu forta se va merge departe. Pe cand cu iubirea, mergeti pana la infinit! Iubirea va face sa alergati, incat nu va mai opriti... Da, iubirea aceasta este: a va lua picioarele la spinare. Iubirea care va lasa sa stagnati nu este o adevarata iubire".

In Constitutiile Apostolice scrie, raportat la iubirea dintre duhovnic si ucenic, lucrul urmator: "Daca referitor la parintii trupesti Cuvantul dumnezeiesc spune: cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca sa-ti fie bine... cu cat mai mult cand este vorba de parintii duhovnicesti va va cere sa-i cinstiti si sa-i iubiti ca pe binefacatorii si mijlocitorii vostri catre Dumnezeu, ei, care v-au renascut prin apa, care v-au umplut de Duh Sfant, care v-au nutrit cu lapte, care v-au crescut in invatatura, care v-au intarit dojenindu-va, care v-au socotit vrednici de Trupul mantuitor si de preascumpul Sange, care v-au dezlegat de pacate si v-au invrednicit sa participati la Sfanta Euharistie, care v-au facut impreuna mostenitori ai lui Dumnezeu".

De-a lungul veacurilor acest text a devenit orientativ. Mereu citat, mereu subinteles, mereu reamintit: pe parintii sufletesti trebuie sa-i iubesti mai mult chiar decat pe parintii trupesti. Comentand Cantarea Cantarilor, Origenii tacut si o ierarhizare a dragostei. Mai presus de toate trebuie sa-L iubesti pe Dumnezeu, iar in al doilea rand trebuie sa-i iubesti, ca pe Dumnezeu, pe cei ce te conduc inspre Dumnezeu. "Daca un slujitor al lui Dumnezeu ne formeaza si ne lumineaza sufletele, ne arata calea mantuirii, ne invata sai traim dupa lege, el va fi aproapele vostru fara indoiala, dar nui credeti ca ar trebui sa-l iubim mai mult decat pe aproapele nostru care nu face nimic din acestea? Pe aproapele trebuie sa-l iubim pentru ca suntem madulare ale unui singur trup si participam la aceeasi fiinta, dar cu atat mai mult trebuie sa-l iubim pe cel ce are dreptul la iubirea noastra mai mult decat oricine, pentru ca pe langa calitatea de a ne fi semen ne da si un alt motiv de a-l iubi, aratandu-ne voia lui Dumnezeu si contribuind la mantuirea sufletului prin lumina ce o poarta."

Impiedicandu-ne sa facem pacatul, duhovnicul ne salveaza de la moartea cea vesnica. Si atunci, cat de mult ar trebui sa-l iubim! Apoi calitatile morale, frumusetea sufletului, bunatatea, sunt tot atatea motive ce ne fac sa-l iubim pe parintele nostru sufletesc: Fiii duhovnicesti seriosi au un adevarat cult pentru parintele lor duhovnicesc, mai ales dupa moartea acestuia. Iata un exemplu celebru: veneratia pe care Sfantul Teodor Studitul o avea fata de duhovnicul sau Platon. Spicuim cateva randuri fermecatoare, dintr-o scrisoare: ""Tu esti lumina mea, faclia mea mereu aprinsa careimprastie intunecimea sufletului meu. Tu esti toiagul de care se reazema neputinta inimii mele, mangaierea intristarilor mele, balsamul care-mi intareste curajul, vestea mea buna, bucuria mea, sarbatoarea mea, marirea mea. Fara tine soarele mi se pare intunecat... Nimic nu-mi place pe pamant fara tine. Caci ce-i mai de dorit decat un parinte dupa Dumnezeu ? Un fiu iubitor,-vrednic de numele sau, intelege acest lucru. Dar oare mai e nevoie de cuvinte? Iti spun sincer ceea ce mi s-a intamplat: adesea, fara sa-mi dau seama, veneam in chilia ta, ca impins de cineva. Cand ma intrebai: de ce ai venit? Nu stiam ce sa spun. Intreaga fericirea mea era legata de tine". S-ar putea cita si din alte asemenea scrisori. La moartea lui Platon. in cuvantul sau. Teodor Studitul aproape ca-l canonizeaza: "Acum el este in cer, indraznesc sa spun aceasta. Si nu in ceata nevoitorilor, ci in ceata marturisitorilor, pentru ca lupta acelora a purtat-o".

O alta legatura duhovniceasca puternica a fost intre Sfantul Simeon Noul Teolog si parintele sau Simeon Studitul. Aceasta legatura a trebuit sa treaca si peste o drama dureroasa: igumenul manastirii Studion, Petru, dupa cateva luni de noviciat l-a alungat pe Sfantul Simeon Noul Teolog, tocmai datorita atasamentului pe care acesta il avea fata de Simeon, parintele sau, un simplu monah nehirotonit. Intrand apoi in manastirea Sfantul Mamant, al carei igumen Antonie era cu o inima mai larga, n-a rupt niciodata legatura cu parintele sau, care-l vizita adesea. Dupa moartea parintelui sau. il pomenea pe acesta in randul sfintilor, fapt care l-a pus intr-o situatie dificila, trebuind sa se explice in fata lui Stefan de Nicomidia. sincelul patriarhului. Fapt este ca Sfantul Simeon Noul Teolog avea fata de duhovnicul sau un atasament fara de margini si il socotea sfant.

Mai putem aminti si alte cazuri din patristica. Avva Isidor preotul "zis-a iarasi: trebuie ucenicii si ca pe niste parinti sa iubeasca pe cei cu adevarat dascali si ca de niste stapani sa se teama. Si nici pentru dragoste sa nu slabeasca frica, nici pentru frica sa nu inegreasca dragostea". Frica fata de parintele duhovnicesc este asemanatoare cu frica fata de Dumnezeu: cata vreme dragostea e imperfecta, ea este limitata de frica. Atata vreme cat dragostea nu-i cu adevarat fiasca. frica este mai mult sau mai putin servila. Cand dragostea este desavarsita dispare frica. "Cand, certat fiind de intaistatator neincetat, ai mai multa credinta si dragoste fata de el, zice Sfantul Ioan Scararul, Duhul Sfant S-a salasluit in sufletul tau in chip nevazut si puterea Celui Prea inalt te-a umbrit".

Literatura beletristica nu e lipsita nici ea de pagini pline de gingasie, in care este descrisa iubirea pe care ucenicii o au fata de parintele lor sufletesc. Este celebru cazul lui Aleosa, din romanul lui Dostoievski "Fratii Karamazov", care la moartea lui Zosima. duhovnicul sau, a ramas zdrobit de durere. Parintele Paisie "il zari intr-un colt mai ferit, langa uluci, stand pe mormantul unui calugar de mult raposat, vestit prin sfintenia vietii sale. Tanarul sedea intors cu spatele spre schit si cu fata catre uluci, ca si cum s-ar fi ascuns dupa cruce. Apropiindu-se de el, monahul baga de seama ca Aleosa isi tinea fata ingropata in palme si plangea amarnic, zguduit de suspine inabusite".

In toate timpurile, fara mari deosebiri, aceste realitati duhovnicesti au fost prezente. In veacul al XIV-lea, Sfantul Grigorie Palama scria: "Daca noi ii cinstim si-i i ubim pe parintii nostri trupesti, cu cat mai mult ii vom cinsti si-i vom iubi pe cei ce ne-au devenit parinti dupa Duh, care ne-au facut sa trecem de la o vietuire vegetativa la una duhovniceasca, care ne-au facut sa ne impartasim de lumina cunostintei, care ne-au renascut prin baia " nasterii de a doua, care au inradacinat in noi legea nadejdii si a reinvierii, a nemuririi si a mostenirii imparatiei netrecatoare, care din nevrednici ne-au facut vrednici de bunatatile vesnice, care "ne-au trecut de la pamant la cer, de la cele trecatoare la cele vesnice, care ne-au facut fii si ucenici nu ai unui om ci ai Omului-Dumnezeu Iisus Hristos, Care ne-a daruit Duhul infierii si a zis: tata sa nu numiti pe nimeni in lumea aceasta si nici invatator; voi n-aveti decat un Tata si un stapan, pe Hristos. Trebuie deci sa acordam toata cinstea si iubirea parintilor duhovnicesti, pentru ca cinstirea data lor se urca la Hristos si la Duhul Sfant prin care am capatat infierea, si la Parintele Ceresc, din care isi trage numele toata paternitatea in cer si pe pamant. Avem datoria ca pe parcursul vietii noastre pamantesti sa avem un parinte duhovnicesc; sa-i marturisim toate greselile si toate gandurile si sa primim de la el indreptare si iertare... Trebuie sa-l ascultam si sa nu-l contrazicem de loc pentru a nu ne pierde sufletul. Caci daca cei ce-i contrazic pe cei ce i-au nascut dupa trup, sunt dati mortii in virtutea legii, cum nu vor alunga de la ei pe Duhul Sfant cei ce-l contrazic pe parintele lor duhovnicesc? Pentru a va mantui sufletul, ascultati-i pe parintii vostri sufletesti pana in capat..."

Ignatie si Calist Xantopol in "Capetele" lor (Filocalia 8), au incercat sa sistematizeze ceea ce au gasit la Parinti, lasandu-ne un adevarat manual de spiritualitate isihasta. In mod deosebit s-au oprit la Sfantul Ioan Scararul. Dupa ei un ucenic cu adevarat ascultator trebuie sa pazeasca aceste cinci virtuti: credinta curata si nefatarnica fata de parintele sau; sa spuna intotdeauna adevarul; sa-si taie voia; sa nu se impotriveasca in cuvant si sa nu se certe; sa se marturiseasca amanuntit si sincer in fata parintelui sau. "Cel ce pazeste aceste cinci virtuti aratate, cu intelepciune si cu stiinta, sa stie in chip sigur, ca va dobandi fericirea dreptilor ca o arvuna. Caci acestea sunt proprii ascultarii vrednice de lauda si ca o radacina si temelie a ei". Cu siguranta ca implinirea acestora, presupune o dragoste deosebita a ucenicului fata de parintele sau.

De a se ruga pentru el

De obicei ucenicii le solicita duhovnicilor sa se roage pentru: ei. Si e firesc sa faca asa. Mai rar insa gasim fii sufletesti care se roaga pentru preotul lor. Primul impuls al crestinilor, nematurizati duhovniceste, este nu acela de a se ruga pentru preotul lor. ci de a-l barfi si a-l reclama.

Intr-o viata duhovniceasca normala si fiul are datoria de a se ruga pentru parintele sau sufletesc: "Va indemn, fratilor, spune Sfantul Pavel pentru Domnul nostru Iisus Hristos si pentru iubirea Duhului Sfant, ca impreuna cu mine sa luptati in rugaciuni catre Dumnezeu pentru mine" (Romani 5. 30). Sau in alt loc: "Rugati-va pentru mine, ca sa mi se dea mie cuvant, cand voi deschide gura mea, sa fac cunoscuta cu indrazneala taina Evangheliei" (Efeseni 6. 19). Iar Colosenilor dandu-le povata sa se roage staruitor, le solicita si rugaciuni pentru sine: "Staruiti in rugaciune, priveghind in ea cu multumire, rugandu-va totdata si pentru noi, ca Dumnezeu sa ne deschida usa cuvantului; spre a vesti taina lui Hristos, pentru care ma si gasesc in lanturi" (Coloseni 4,2-3). Cunosc parohii cu buni credinciosi in care atunci cand au ramas vacante, s-au tacut rugaciuni insistente ca Dumnezeu sa le trimita un preot bun.

De fapt insusi Mantuitorul la un moment dat ne da urmatoarea povata: "Secerisul e mult, dar lucratorii sunt putini. Rugati, deci, pe Domnul secerisului, ca sa scoata lucratori la secerisul Sau (Matei 9. 37). S-ar parea ca la noi. acum la sfarsitul mileniului doi. n-ar ii actual acest indemn, pentru ca sunt foarte multi candidati la preotie. Din nefericire insa numerosi dintre acestia doresc sa se capatuiasca. sau sa devina niste functionari bisericesti mai mult sau mai putin corecti, dar putini sunt cei ""nebuni pentru Hristos" si dornici de a face o misiune vrednica si jeratfelnica.

In acest sens cunoscutul profesor Teodor Popescu spunea prin anul 1957: "Nevrednic si osandit este preotul, care se multumeste cu putin si nu face tot ce poate. Cel care se teme de osteneala si de neplacere, cel care nu are grija si timp pentru mantuirea credinciosilor lui, cel care iubeste odihna, confortul, linistea si indestularea pantecelui. Nevrednic si osandit este, mai mult insa, cel care sminteste si indeparteaza de Biserica si de Dumnezeu pe cei care i-a chemat si-i dator sa-i cheme si sa-i castige Bisericii si lui Dumnezeu". Si Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata totusi sa-i cinstim pe preoti: "ca se cade, iubitilor, a cinsti pe preoti, ca pe niste prieteni ai lui Dumnezeu, pe care i-a ales Domnul si i-a proslavit". Ba ne spune si mai mult: sa nu-i nici judecam. Un preot pacatos ajuns sa dea socoteala pentru faptul ca a slujit cu nevrednicie a facut urmatoarea marturisire: "nu purtam eu Sfanta Jertfa, nici nu impartasam eu poporul, de cand m-am departat de Dumnezeu. Ci ingerul lui Dumnezeu venind, purta si impartea la popor Sfanta Jertfa. Iar eu, in acea vreme, zaceam legat dupa Sfantul Prestol". Exista insa canoane care cer sa nu te impartasesti la un cleric vicios. Si atunci este de trebuinta ca ucenicii sa se roage pentru duhovnicii lor ca Dumnezeu sa-i tina in stare de curatie.

Ucenicii trebuie sa se roage lui Dumnezeu si pentru ca atunci cand merg la duhovnic, cu o problema dificila. Dumnezeu sa-i puna acestuia pe limba sfatul cel mai potrivit. Ba. mai mult. ucenicul trebuie sa se roage Iui Dumnezeu si pentru ca rugaciunile ce le face duhovnicul pentru el sa tic ascultate: "Candcineva trimite un avocat sa-l apere in fata imparatului, se roaga mereu pentru el sa fie ascultat. Caci nu e ascultat avocatul, ci cererea ce a trimis-o el la imparat. Tot usa rugati-va si voi ca sa fiu ascultat. Caci aratandu-va ascultare, ma rog impreuna cu voi pentru sanatatea trupului si sufletului vostru. Iar de voi fi ascultat aceasta voi pun e-o pe seama rugaciunilor voastre. Caci eu nu sunt nici macar un avocat vrednic de a va apara, ci ma socotesc o sluga trimisa. Deci Domnul sa asculte rugaciunile voastre. Rugati-va pentru ticalosia mea".

Oamenii duhovnicesti intuiesc cat de importanti sunt parintii sufletesti si au mare evlavie fata de acestia. "Mare putere au rugaciunile unui Parinte duhovnicesc, spune Cuviosul Siluan Athonitul. Am suferit mult din partea demonilor din pricina mandriei mele, dar Domnul m-a smerit si s-a milostivit de mine datorita rugaciunilor Parintelui meu duhovnicesc. Si acum Domnul mi-a descoperit ca Duhul Sfant odihneste asupra Parintilor duhovnicesti si de aceea am o mare evlavie pentru ei. Prin rugaciunile lor primim harul Sfantului Duh si bucuria in Domnul Care ne iubeste si ne-a dat tot ce e de trebuinta pentru mantuirea sufletelor noastre". De aceea este important sa rugam "pe Domnul secerisului, ca sa scoata lucratori la secerisul Sau" (Matei 9, 37).

Traim intr-o lume plina de paradoxuri. Sunt tari in care belsugul material le poate oferi oamenilor o viata decenta dar, din nefericire, preocuparile spirituale sunt minore, iar pacatele trec drept lucruri firesti si normale. Sunt altele, de abia scapate din chingile sistemului totalitar, cum e si Romania, in care se pastreaza o spiritualitate destul de serioasa dar, din pricina neajunsurilor materiale si a altor influente malefice, este iminent pericolul unei decaderi morale. De aceea nu-i de mirare ca-n lume nu-i suficienta armonie si pace. Numai atunci cand oamenii sunt cu frica de Dumnezeu viata pe pamant e blanda si pasnica.

Se constata ca oamenii au tendinta sa traiasca dupa bunul lor plac, fara sa recunoasca nici un fel de autoritate religioasa sau civila. Multi cred ca-si pot gasi bucuria facand abstractie de Dumnezeu si de Biserica. Nu neaparat ca s-ar impotrivi acestora, dar nu-i intereseaza. Se socoate in general ca-i suficient sa fii sanatos si frumos, sa fii bogat si iubit de ceilalti. Si cand ajungi la concluzia ca toate sunt "gunoaie" (Filipeni 3, 8), in afara de a-L cunoaste si iubi pe Hristos, poate e prea tarziu.

Si totusi exista o solutie: Pocainta. De aceea am staruit in prima parte a acestei lucrari asupra Spovedaniei ca mijloc de regasirea comuniunii cu Dumnezeu si Biserica Lui. in a doua parte m-am oprit asupra importantei pe care o are duhovnicul in aceasta lucrare de reintoarcere la Dumnezeu, iar in a treia parte, am staruit si asupra atitudinii pe care ucenicul penitent, fiecare om, trebuie sa o aiba fata de spovedanie si de duhovnic.

Duhovnici de elita sunt putini, dar totusi sunt. Poate ca sunt mai multi decat ne inchipuim noi. Iar apoi, si printr-un duhovnic "obisnuit" si care nu-ti spune mare lucru, Dumnezeu actioneaza. De aceea sa-i fie clar oricui: nu ne putem mantui decat numai prin pocainta, de aceea avem nevoie de preot duhovnic si de Biserica.

Dumnezeu doreste ca toti oamenii sa se mantuiasca. Usile pocaintei sunt deschise tuturor. Daca toti oamenii s-ar pocai si ar pazi poruncile lui Dumnezeu, chiar inainte de a doua venire a lui Hristos, Raiul s-ar statornici pe pamant, pentru ca Mantuitorul a spus: "imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru" (Luca 17, 21).

Episcopul Andrei al Alba Iuliei

27 Aprilie 2012

Vizualizari: 6264

Voteaza:

Datoriile fiului duhovnicesc 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE