Sfantul Duh si Biserica in invatatura Sfintilor Parinti

Sfantul Duh si Biserica in invatatura Sfintilor Parinti Mareste imaginea.


Sfantul Duh si Biserica in invatatura Sfintilor Parinti

Sfintii Parinti manifesta o surprinzatoare unitate de gandire in problema raportului dintre Duhul Sfant si Biserica. Sfantul Grigore de Nazianz, vorbind despre evenimentul Cincizecimii, spune ca sau auditorii percepeau toti in limbile lor ceea ce spuneau Apostolii intr-o singura limba, sau Apostolii vorbeau in limbile diferite ale celor prezenti (el e pentru aceasta parere). In orice caz insa, precum la zidirea turnului Babel, prin aparitia varietatii limbilor cei de fata nu s-au mai putut intelege, asa acum, la intemeierea Bisericii, prin aceeasi varietate de limbi, s-a realizat o armonie intre toti, caci toti din ei intelegeau acelasi lucru. "Caci din Acelasi Duh unic revarsandu-se in multi aceeasi intelegere, sunt adunati toti intr-o unica armonie".

Sfantul Grigore de Nisa, interpretand acelasi eveniment al Pogorarii Sfantului Duh in chip de limbi de foc si al vorbirii Apostolilor in limbile tuturor celor de fata, spune ca prin Duhul Sfant "cei separati in multe si diferite feluri de limbi, au devenit toti deodata de aceeasi limba cu Apostolii"-. "Caci trebuia ca cei ce au rupt conglasuirea, la construirea turnului, sa vina iarasi la conglasuire, o data cu zidirea duhovniceasca a Bisericii. E vorba deci de nasterea unei gandiri comune in cei ce vin la credinta, care ii face sa se inteleaga, cu toata deosebirea de graiuri existenta intre ei. Acest fenomen s-a produs o data cu nasterea Bisericii pentru cei ce au intrat atunci in Biserica. S-ar putea spune ca tocmai prin aceasta se intemeiaza Biserica: prin infuzarea unei intelegeri comune intre cei ce vin la credinta si intre ei si Apostoli. Biserica este, prin aceasta, opusul turnului Babel: ea a unit pe cei ce au primit sa lucreze pentru zidirea ei, sa se zideasca pe ei insisi in ea, pe cand aceia i-a separat, i-a facut sa nu se mai poata intelege, sa nu mai aiba o intelegere comuna. Amintim ca si Pastorul lui Hernia intelegea Biserica tot ca pe un turn in care se zidesc toti cei ce gandesc la fel.

Aceasta intelegere comuna a celor ce intra in Biserica nu inseamna insa uniformitate in toate. Mentinerea deosebirii limbilor tuturor celor ce au primit aceeasi intelegere e un simbol al acestei unitati in varietate, in mod direct este exprimata aceasta imitate in varietate prin deosebirea darurilor ce curg din acelasi Duh. Acelasi Duh ii tine pe cei inzestrati cu daruri deosebite, in legatura. Cel ce primeste un dar deosebit are nevoie de darul celuilalt, pentru a valorifica darul, sau si a se completa cu ceea ce el nu are si el insusi contribuie cu darul sau la valorificarea darului altui credincios si-l completeaza pe acela. Toti sunt dependenti prin darurile deosebite pe care le au nu numai de Acelasi Duh, ci si unii de altii.

Sfantul Grigore de Nazianz spune in locul citat mai inainte, dupa ce vorbeste de "armonia" creata la Cincizecime intre Apostoli si auditori, ca si intre cei din urma: "Si exista o deosebire a darurilor, fiind necesar un alt dar pentru a discerne pe cel mai bun". Sfantul Grigore de Nazianz urmeaza aci cu totul Sfantului Apostol Pavel, care spune in I Corinteni XII. 14. Ca "unii graiesc, iar altii judeca si talmacesc", iar in versetele 19-20, dupa ce a asemanat darurile cu madularele trupului. Intreaba: "Daca toate ar fi un singur madular, unde ar fi trupul ? Dar acum sunt multe madulare si un singur trup".

Cel ce face din credinciosii inzestrati cu diferite daruri un singur Trup, este Duhul Sfant. El ii leaga pe credinciosi intreolalta, El creeaza in fiecare constiinta apartenentei la ceilalti. El imprima sentimentul ca darul lui are nevoie de darurile celorlalti, ca darul lui e pentru ceilalti Duhul e cheagul spiritual intre credinciosi, e forta integrativa, e forta unitara a intregului, e puterea de coeziune in comunitate. Asa cum organele Trupului au in ele o foita care le face sa se tina la un loc, asa Duhul Sfant e forta care, fiind prezenta in credinciosi, ii face sa se tina intr-un intreg, sa simta necesitatea integrarii prin ceilalti. Aceasta forta constitutiva a intregului, aceasta putere sintetica exista in toate partile, exista peste tot in intregul constituit de ele. Aceasta da Bisericii insusirea de intreg, formeaza din toate partile ei un intreg, ii da caracterul sobornicitatii care traduce cuvantul grec de catolicitate.

Prin aceasta varietate darurile se completeaza, satisfacand toate trebuintele spirituale ale tuturor credinciosilor si ale Bisericii ca intreg, aceasta face din Biserica un intreg bine oranduit: toti cei ce au daruri si de aceea slujiri in Biserica sunt subordonati intregului, servesc intregul. In fiecare se manifesta Duhul cel prezent in toata Biserica, care vrea ca prin fiecare sa se satisfaca trebuintele intregii Biserici. Faptul ca intr-un slujitor sau altul lucreaza Duhul prezent in intreaga Biserica, nu-l face pe acest credincios mai putin dependent de Duhul prezent in toata Biserica.

Lucrurile acestea le spune Sfantul Vasile cel Mare astfel: ""Oare, ordinea Bisericii nu se mentine clar si incontestabil prin Duhul ? Caci El a dat, zice, Bisericii intai Apostoli, al doilea prooroci, al treilea invatatori, apoi puteri, apoi harismele vindecarilor etc. (I Cor. XII, 28). Caci aceasta randuiala si impartire a darurilor s-a hotarat de la Duhul". Duhul creeaza structurile pline de har ale Bisericii, dar ca structuri ale Bisericii, ca madulare ale trupului, supuse trupului, in si prin care se exprima viata trupului. Trupul lui Hristos nu e nici un haos lipsit de structuri, dar la randul lor structurile nu sint independente de trup si nu exista structura mai presus de trup.

Duhul Sfant este forta de tinere la un loc a credinciosilor, in care e prezent prin diferite daruri, pentru ca pe de alta parte este prezent intreg in fiecare credincios. Ideea ca Duhul Sfant este intreg in fiecare credincios o afirma Sfantul Vasile cel Mare cu multa insistenta : "Este intreg in fiecare si este intreg pretutindeni". Dar este intreg in fiecare madular printr-un dar sau prin daruri deosebite ce se interconditioneaza, deci fara sa uniformizeze madularele si sa le dea putinta sa se dispenseze unele de altele, fara sa faca pe vreunul neconditionat de celelalte. Sfantul Vasile se foloseste la randul sau pentru aceasta idee de imaginea paulina a madularelor trupului, tinute la un loc de forta unitara a intregului: "Dar si ca intreg, aflator in parti, se cugeta Duhul prin impartirea darurilor. Caci suntem in mod cert madulare unii altora, dar avand daruri diferite si harul lui Dumnezeu dat noua. "De aceea nici nu poate zice ochiul catre mana: nu am trebuinta de tine; sau iarasi capul picioarelor nu am trebuinta de voi" (I Cor. XII, 21). Dar toate impreuna completeaza Trupul lui Hristos in unitatea Duhului si transmit unele altora folosul necesar din aceste daruri. Sfantul Vasile rezolva aci intr-un chip autentic problema unitatii realizata intre madularele Bisericii, fara uniformizarea lor. Darurile si slujirile nu se transmit de la un madular la altul, ci raman specifice diferitelor madulare, ca si in trup. Dar, "folosul"- lor devine comun tuturor madularelor, asa cum in trup mana ramane mana si in functiunea ei specifica si piciorul picior, dar fiecare se foloseste in functiunea sa de functiunea celuilalt si de viata intregului trup, transmitand la randul sau folosul functiunii sale celorlalte madulare si trupului intreg.

Sfantul Vasile cel Mare continua : "Dumnezeu a pus madularele in trup, pe fiecare din ele cum a voit. Dar madularele se ingrijesc impreuna de acelasi lucru, si unele de altele, si au o comuniune duhovniceasca, existand in ele o impreuna-simtire. De aceea "de sufera un madular, toate madularele sufera impreuna si de e slavit un madular, toate madularele se bucura impreuna" (I Cor. XII, 26). Si fiestecare din nou, suntem ca niste parti in intreg in Duhul. "Caci toti intr-un trup, spre un duh ne-am botezat". In "comuniunea duhovniceasca" ( comuniunea in Duh ) si in "impreuna-simtirea" lor, isi traiesc madularele Trupului tainic, respectiv membrii Bisericii, unitatea de intreg; in ele se prelungeste, in planul experientei spirituale, aceasta unitate produsa si mentinuta de Duhul si in Duhul.

Duhul Sfant este "Duhul comuniunii", adica al unitatii unui intreg, in care madularele nu se contopesc intr-unui singur. Sobornicitatea (catolicitatea) se poate exprima si ca comuniune. Sobornicitatea, nu este o unitate pur si simplu, ci un anumit fel de unitate. Poate exista unitatea unui intreg in care nu se disting parti constitutive, sau unitatea unui grup tinut la un loc printr-o comanda exterioara, sau o unitate intre entitati alaturate, uniforme.

Sobornicitatea se deosebeste de unitatea pur si simplu, fiind un anumit fel de unitate : unitatea de comuniune. Biserica Romano-Catolica a pierdut acest sens al catolicitatii ca comuniune, pentru ca doctrina primatului papal si a magisteriului bisericesc face imposibila comuniunea tuturor madularelor Bisericii in toate privintele. Ea a ramas cu unitatea unui corp comandat si unitatea-comuniune (catolicitate sau sobornicitate propriu-zisa) a inlocuit-o cu universalitatea in sens extensiv. Unitatea comuniunii este singura unitate conforma demnitatii persoanelor care se unesc, singura unitate care nu subordoneaza , o persoana alteia, sau in care institutia nu e conceputa ca fiind in afara persoanelor, sau mai presus de ele, ca innabusind persoanele. In unitatea comuniunii, persoanele sunt unite in egalitate, iar institutia este expresia comuniunii lor; in unitatea comuniunii, structurile sunt comunitati de persoane cu slujiri identice.

Ca si cei doi Grigore (de Nazianz si de Nisa), asa afirma si Sfantul Ioan Gura-de-Aur, ca precum la turnul Babel limbile diferite au stricat reaua armonie de acolo, asa la Cincizecime tot limbile "au unit ecumena si au adus la aceeasi gandire pe cele dezbinate". Duhul revarsand iubirea in suflete "a pus temelia si pe ea au ridicat zidirea" (Biserica). Dar Sfantul Ioan Gura de Aur dezvolta si adanceste toate ideile mentionate ale celor doi Grigore si ale Sfantului Vasile cel Mare. In mod deosebit el dezvolta ideea ca madularele intregului nu sunt numai deosebite intre ele, ci au si ceva comun care le leaga. Trupul se caracterizeaza tocmai prin unitatea unor madulare deosebite. Daca n-ar fi madulare deosebite, n-ar fi trup. Daca madularele ar fi numai deosebite, n-ar forma o unitate, deci iarasi n-ar fi un trup. Pornind de la cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Daca toate ar fi un madular, unde ar fi trupul ?" (I Cor. XII, 14), Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Ceea ce spun este aceasta : Daca n-ar fi intre voi multa deosebire, n-ati fi un trup ; iar nefiind un trup, n-ati fi una; iar nefiind una, n-ati fi de aceeasi fiinta. Deci, daca ati fi toti de aceeasi cinste, n-ati fi un trup; iar nefiind un trup, n-ati fi una ; iar nefiind una, cum ati fi de aceeasi fiinta. Acum insa, tocmai pentru ca nu aveti toti un singur dar, sunteti un trup; iar fiind un trup, sunteti toti una; si nu va deosebiti catusi de putin intru aceea ca sunteti un trup. Deci insasi deosebirea e cea care face egalitatea in cinstire".

Sfantul Ioan Gura de Aur surprinde aci tot caracterul paradoxal al intregului organic, care se arata in acelasi timp in diferentierea sa interioara si in unitatea sa. In mod paradoxal in intregul organic, tocmai datorita diferentierii lor, madularele sunt egale. Ilustrand in concret acest paradox, Sfantul Ioan Gura de Aur, spune celor cu daruri mai mici sa nu invidieze pe cei cu daruri mai mari : "Daca mai esti tulburat, gandeste ca lucrul tau de multe ori nu-l poate-face acela. Deci, chiar daca esti mai mic, tocmai prin aceea il intreci, si chiar daca acela e mai mare, tocmai prin aceasta e mai mic; si asa se face egalitatea".

Dar dupa ce a semnalat simplu paradoxul, Sfantul Ioan Gura de Aur vine cu explicatia : "Egalitatea in cinstire a madularelor se datoreste faptului ca fac un lucru comun, faptului ca cele mici iau parte la indeplinirea lucrurilor mari impreuna cu cele mari, faptului ca valoarea, unitara a lucrului comun infaptuit se raspandeste ca un nimb comun, peste toate madularele care au luat parte la implinirea lui. Caci in trup nici cele mici nu indeplinesc lucruri mici, ci lipsind ele se pagubesc, si cele mari. Ce este mai smerit in trup decat parul ? Dar daca smulgi parul din sprancene si gene, ai nimicit toata frumusetea fetii si ochiul, nu va mai parea asa de frumos. Desi paguba este usoara, totusi prin ea s-a distrus toata infatisarea; si nu numai infatisarea, ci si mult din putinta de folosire a ochilor".

Aceasta inseamna ca unitatea organismului este in toate madularele si se sustine prin toate. Dupa aceasta urmeaza concluzia, care pune punctul pe i in explicatia Sfantului Ioan Gura de Aur: "Caci fiecare din madularele noastre are si o lucrare proprie si una comuna; si de asemenea este in noi si o frumusete proprie (a madularelor noastre) si una comuna".

Aceasta e taina intregului si aceasta e si taina Bisericii ca intreg. Comunul care leaga madularele, care iradiaza din toate, pe care il serveste fiecare. Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste de functiunea proprie si de functiunea comuna a fiecarui madular ca de doua lucruri deosebite. Dar desigur numai cu mintea se poate distinge intre aceste doua feluri de functiuni. In realitate, tocmai intrucat isi face lucrarea proprie, fiecare madular face o lucrare in beneficiul intregului organism, o lucrare comuna. Aceasta nu se poate explica decat prin faptul ca fiecare madular isi face lucrarea cu ajutorul intregului; mai bine zis o face intregul organism prin el; in Biserica o face acelasi Duh prin fiecare credincios. De aceea madularele sunt egale in cinste, intrucat fie ca se face prin el o lucrare mai mica sau una mai mare, o face acelasi organism intreg si e la fel de necesara pentru constituirea si pastrarea intregului. "Sa nu spui deci, cutare este neimportant, ci gandeste-te ca este madular al aceluiasi corp care sustine totul; si precum ochiul, asa si acesta face corpul sa fie corp. Caci unde se zideste corpul, nimeni nu are nimic mai mult decat aproapele. Nici nu se constituie corpul prin faptul ca unul e mai mare, altul e mai mic, ci prin faptul ca sunt multe si diferite. Caci precum tu, fiindca esti mai mare constituiesti corpul, asa si acela pentru ca este mai mic. Deci micimea lui cand trebuie sa zideasca corpul devine egala cu tine in aceasta frumoasa impreuna-lucrare, caci poate face acelasi lucru ca si tine".

In virtutea prezentei si eficientei intregului in fiecare madular "ele par sa fie despartite; dar ele sunt strict impletite si prin distrugerea unuia se distrug si celelalte. Ia seama, ochii lucesc, fata zambeste, buza e rosie, nasul drept si sprinceana intinsa ; dar daca una din acestea ar pieri, ar aduce paguba frumusetii tuturor si toate s-ar umple de tristete si toate cele ce pareau inainte frumoase, ar parea acum urate". La fel de nedespartite sunt functiunile madularelor, fapt care arata: ca functiunea proprie a fiecarui madular este in acelasi timp o functiune a intregului, o functiune comuna organismului si intr-un sens a tuturor celorlalte madulare, sustinand functiunile lor. "Iar daca ai voi sa vezi, acelasi lucru intamplandu-se cu functiunile (cu lucrarile), smulge un deget si le vei vedea pe celelalte mai greoaie la lucru si nemaifacand lucrul lor la fel ca mai inainte. Deci daca pagubirea unui madular aduce o uratenie comuna si conservarea lor inseamna frumusete comuna, sa nu ne ingamfam fata de aproapele, nici sa-l jignim. Caci prin acel madular mic si cel mare este frumos si aratos si prin genele mici se infrumuseteaza ochiul insusi. Deci cel ce lupta impotriva fratelui, lupta impotriva sa insusi si paguba nu se opreste la el, ci se va pagubi nu putin si el insusi... Aceasta imagine a trupului sa o transpunem la Biserica si sa avem grija de toate madularele proprii". Iar in alt loc, spune despre aceeasi dependenta reciproca, sau despre comuniunea intre lucrarile madularelor celor deosebite: "Iarasi daca ochii sufera de ceva, toate simt, durerea, toate se opresc; nici picioarele nu mai merg, nici mainile nu mai lucreaza, nici stomacul nu se mai bucura de mancare, desi boala este a ochilor. De ce opresti stomacul, de ce retii picioarele, de ce iti legi mainile ? Pentru ca esti legat de acelea si tot corpul sufera in mod negrait, caci daca n-ar suferi, n-ar putea sa fie partas la grija de ele.. Dar si invers. E incununat capul si tot omul se slaveste; vorbeste gura, si rad ochii si se veselesc, desi buna graire e a gurii".

Spunand acestea in legatura cu explicarea cuvintelor Sfantului Apostol Pavel : "Si fie de patimeste, patimesc impreuna toate madularele; fie de e slavit un madular, se bucura impreuna toate madularele", Sfantul Ioan Gura-de-Aur insista asupra ideii de comun pe care il traiesc, madularele : "De aceea, zice, a facut ca si grija sa fie comuna, constituind unitatea intr-o asa de mare deosebire, ca si comuniunea celor ce-se intampla sa fie impreuna. Caci daca ingrijirea aproapelui inseamna-mantuirea comuna, e necesar ca si slava si intristarea sa fie comune.

Deci trei lucruri cere aci sa nu ne rupem unii de altii, ci sa ne unim strans, sa avem grija la fel unii de altii si sa consideram cele ce survin drept comune". Ca idee generala din dezvoltarile Sfantului Ioan Gura de Aur trebuie sa retinem deci prezenta si lucrarea intregului in fiecare madular. Acest intreg, in cazul nostru, este Biserica. Ea face ca fiecare madular sa-si indeplineasca lucrarea proprie, dar in asa fel ca ea sa fie in acelasi timp o lucrare comuna, o lucrare a Bisericii pentru Biserica. Dar ceea ce da Bisericii acest caracter de intreg este Duhul Sfant, incat, in ultima analiza, El este Cel care, dand darurile deosebite, face ca ele sa fie acti- vate in slujba intregului, sa fie activate datorita intregului, sa apara ca daruri comune. "Darurile sunt felurite, dar Duhul este acelasi" (I Cor. XII, 4). Duhul este acelasi si intreg in intreaga Biserica si in fiecare madular.

Duhul fiind prezent in fiecare credincios, iar prin aceasta constituind forta care-i tine pe toti legati, se poate spune ca toti credinciosii sunt prezenti in El. El este in acest sens ca un fel de "loc" spiritual, in care se afla adunati toti, ca un fel de punte intre toti. "Pentru ca de multe ori Duhul se numeste si locul celor ce se sfintesc", spune Sfantul Vasile cel Mare. Desigur este un loc fluid, vivificator, in care si din care traiesc si se misca spiritual toti cei ce fac parte din Biserica. In mod surprinzator, ideea aceasta o intalnim si la un ganditor modern, Martin Buber, care vorbeste de comunicarea omului (credincios) cu celalalt "intr-o sfera care le este comuna, dar care depaseste domeniul particular al unuia si al altuia". "Intalnirea surprinzatoare intre doi, spune el, nu e ceva sentimental, ci are in ea ceva ontic. Si acest ceva ontic nu e in cele doua existente, ci intre ele ; in dialogul dintre doi e un al Treilea, dincolo de indivizi, dincolo de social, dincolo de subiectiv, dincolo de obiectiv. Acolo unde se intalnesc eu si tu, se intinde imparatia Lui intre doi. Aceasta permite depasirea individualismului sau a unei vieti sociale ucigatoare de personalitati, permite intemeierea unei comunitati autentice... Numai in aceasta relatie vie se reinnoieste viata omului.

In Duhul Sfant se realizeaza relatia vie pentru ca El insusi este viu, este viata, este Datatorul vietii celor doi intalniti in El, sau a mai multora, dar numai cu conditia ca sa se intalneasca cu adevarat in El. Unul singur nu poate intra in acest mediu, care este intre doi sau intre mai multi si niciodata inchis in limitele unuia singur. In acelasi timp Duhul Sfant e Persoana intre doi, e Persoana sustinatoare de relatie. El nu este numai un mediu impersonal. Poate tocmai pentru ca e Persoana sustinatoare de relatie, e Persoana datatoare de viata. Caci o persoana se invioreaza totdeauna si numai "in relatie". Duhul Sfant in nici un caz nu poate fi avut in izolare individualista. De aceea Duhul se da si in Biserica Noului Testament, cum s-a dat in Vechiul Testament, in special pentru slujirea comunitatii; El se da pentru slujirea preoteasca ; chiar darurile Lui in Taina Mirungerii se dau pentru preotia generala, pentru barbatia slujitoare. Mantuitorul L-a dat Apostolilor in comun (Ioan XX, 28); in ziua Cincizecimii Duhul Sfant s-a pogorat peste Apostoli in comun; Apostolii L-au dat, la randul lor, cel putin doi impreuna, celor botezati (Fapte VIII, 15) si pana azi mirul cu care se ung cei ce primesc darurile Sfantului Duh e sfintit de mai multi episcopi, reprezentand toata Biserica.

Fiecare dintre noi avem in noi pornirea de a ne depasi si de a fi in celalalt, fara a ne parasi total si fara a ne confunda cu celalalt sau a-I confunda pe acela cu noi. Numai pacatul tinde sa confunde pe altii in persoana proprie, anulandu-i pe aceia. Fiecare vrem sa fim "intre" noi insine si altul. Prin aceasta fiecare suntem, in oarecare mod nedeplin, intre noi si altul.

Duhul Sfant are acest caracter in mod implinit si culminant. El aduna in sine pe unul si celalalt, este intre unul si celalalt. El nu e numai ca un dor intre unul si altul, ci ca o realitate vie. El "Care toate le implineste" e prin aceasta si implinitorul dorului nostru de comuniune. in El devenim de fapt intre noi insine si celalalt. El e mediul dintre noi, in care ne depasim in mod real si unul si altul. Duhul Sfant are acest, caracter in primul rand in viata interna a Sfintei Treimi. El purcede, El curge continuu de la Tatal la Fiul si straluceste Tatalui din Fiul in Care se odihneste. El nu purcede si de la Fiul, pentru ca ramane etern intre Tatal si Fiul; nu pleaca mai departe de la Fiul, pentru ca nu are unde pleca mai departe. Iar spre Tatal nu poate purcede Duhul de la Fiul, pentru ca in relatia dintre ei, Tatal trebuie sa mentina neschimbat locul de Tata, si Fiul, locul de Fiu.

Tocmai pentru ca nu purcede si de la Fiul, pentru ca nu pleaca mai departe, pentru ca ramane ca legatura intre Tatal si Fiul, Duhul ne aduna si pe noi in Fiul Cel ce priveste spre Tatal, nu constituie cu noi si intre noi o comuniune in afara Fiului, in afara Treimii. Prin Duhul noi, fiind adunati in Fiul, ne aflam in relatie de fii fata de Tatal, in relatia in care se afla si Fiul fata de Tatal, desigur nu in relatia de fii nascuti in mod natural din Tatal, ci de infiati prin Duhul. Pentru ca noi suntem adunati sub aceeasi umbrire a Duhului in care este si Fiul si prin care Fiul este legat de Tatal. Iar intre noi suntem in relatia de fratie generala, avand ca Frate central pe Iisus Hristos.

Mantuitorul a spus : "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei XVIII, 20). Este "in mijlocul" celor doi sau trei, sau mai multi, cu Duhul Sau. Duhul e ca un fel de mijloc, de "milieu" intre credinciosi. In acelasi sens spun preotii la Sfanta Liturghie: "Hristos in mijlocul nostru". Aflandu-se "in mijlocul" credinciosilor, Hristos cu Duhul Sau nu e intr-un mijloc separat de existenta credinciosilor, ci "in mijlocul" care-i uneste, ca punte de legatura intre ei. De aceea Ortodoxia, nu explica Biserica dintr-un punct de vedere exclusiv hristologic : Biserica este Trupul lui Hristos, numai intrucat Acelasi Duh al Fiului a adunat toate madularele ei in Hristos ca frati ai Lui si ca frati intre ei si intr-o relatie filiala fata de Tatal.

Parintele Dumitru Staniloae

Pe aceeaşi temă

13 Iulie 2012

Vizualizari: 14924

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE