Iisus in afara Evangheliilor

Iisus in afara Evangheliilor Mareste imaginea.

De ce istoricii nu vorbesc despre Iisus? Poate din cauza ca Evanghelia s-a predicat chiar din primele zile dupa Cincizecime, in afara Ierusalimului, in lumea elenista. Crestinismul nu era destinat sa devina o religie de templu, rigida, oficiala, ci o religie de initiere a lumii, intrupata in culturi si situatii diverse. Cea dintai Evanghelie (dupa Matei) este scrisa pentru comunitatile iudeo-crestine, dar perspectiva "neamurilor" ii este inerenta. Dumnezeul Legii nu este altul decat Dumnezeul Evangheliei. Din cauza acestui ecumenism al Evangheliei, n-a fost usor sa se repereze statutul particular, adica de ce natura este crestinismul, in comparare cu iudaismul, si in ce fel el este religia lui Iisus din Nazaret.

Poporul din timpul lui Hristos, in asteptarea unor transformari politice si sociale care sa-i asigure eliberarea de sub ocupatia straina, nu era dispus, poale, sa ia in serios un Mesia vorbind despre mantuirea sufletelor si imparatia cerurilor, acceptand sa fie numit "Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii". De altfel, nici conceptul de "cruce" nu a facilitat transmiterea Evangheliei. Crucea insemna scandal pentru iudei, nebunie pentru elini. Ca atare, Iisus era un caz de "poticnire si sminteala" (Rom. 9, 33), care nu prezenta interes pentru istorici. Poate din cauza ca Iisus S-a identificat, inainte de orice, cu marginalizatii timpului si a scos in evidenta umanitatea comuna tuturor, o atitudine care a surprins prin noutatea ei. Iar biografia unui Profet din Ierusalim, Care proclama iubirea dusmanilor si disparitia nedreptatii, nu aparea interesanta pentru cei puternici si bogati.

Apoi, istoricii si biografii se preocupa, in general, de evenimente si persoane care influenteaza destinul unei epoci limitate si viitorul imediat al societatii. Or, evanghelistii au cautat, cu geniul lor, sa intercaleze istoria lui Iisus in istoria universala a umanitatii, de la inceput pan la sfarsit, de la Alfa la Omega. In fine, identificarea lui Iisus dupa nume nu este usoara, caci numele arata misiunea Sa. Petru sustine ca apostolii fac minuni "in numele lui Iisus Hristos Nazarineanul", caci "intru nimeni altul nu este mantuirea, cci nu este sub cer nici un alt nume dat intre oameni, in care trebuie sa ne mantuim" (Fapte 4, 10, 12).

lisus se refera, adesea, la profetii si sperante mesianice din Vechiul Testament. El citeaza texte profetice care-l anticipeaza venirea si principalele evenimente din Viata Sa. Ce profetii mesianice exista in afara frontierelor poporului Israel, ce anticipari despre Hristos se afla in lumea filosofilor pagani? Ce scriu istoricii evrei si romani despre lisus? Nu detinem prea mult material de acest gen. Sa amintim, totusi, ca exista marturii si aluzii izolate despre lisus in unele documente scrise de istoricii evrei si romani, dar pe baza lor nu se poate reconstitui biografia lui lisus. De pilda, Josephus Flavius (37- 100 d. Hr), in Antichitatile iudaice (XVII), lucrare scrisa dupa anul 70, vorbeste despre lisus, un om intelept, mare invatator, taumaturg, identificat cu Hristosul pe care Pilat, la denuntarea autoritatilor iudaice ale timpului, L-a condamnat la moarte prin rastignire si Care apoi a inviat. Anumite parti din textul lui Josephus Flavius au fost interpolate mai tarziu, dar documentul de baza este important, deoarece provine dintr-o epoca de formare a scrierilor canonice despre lisus.

In aceeasi lucrare (Antichitati iudaice XX. 9, I), Josephus Flavius prezinta cazul lui Anna, arhiereul care a convocat sinedriul pentru a-l judeca pe fratele lui lisus, numit Chistosul, anume pe lacov". Condamnat la moarte, faptul este reprobat de regele Agripa al II-lea. Josephus Flavius confirma aici apropierea dintre lisus si lacov, ca si importanta lui lacov in comunitatea din Ierusalim, despre care da marturie si Noul Testament (Gal. 1, 19; Fapte 1, 13; Marcu 3, .11-32).

Intr-o scrisoare catre imparatul Traian, Plinius cel Tanar, guvernatorul Bitiniei (111 -113), prezinta ancheta sa cu privire la crestini si cere avizul continuarii. Plinius retine, in descrierea sa, ceea ce este central pentru crestini: adunarea matinala (Duminica) pentru cult, adorarea lui Hristos ca Dumnezeu, respectarea unor imperative, disciplina in fata justitiei, practicarea mesei comune (agapa) dupa liturghie. Plinius insista asupra raspandirii si popularitatii crestinismului in randul tuturor categoriilor sociale, si aceasta, in detrimentul venerarii divinitatilor romane si a imparatului roman.

Dupa Tacit (Anale. XV, 44), Nero (54-68) incearca sa atribuie incendierea Romei (64) crestinilor, pe care lumea ii respingea. Acestia detin numele de la Hristos, Care fusese condamnat de ctre procuratorul Pilat din Pont in timpul domniei lui Tiberiu. Credinta crestina, proscrisa la un moment dat, a izbucnit din nou la Roma.

Suetonius (160), in Viata lui Claudius (XXV, 4), arata ca imparatul roman a decis expulzarea evreilor din Roma, deoarece acestia se agitau mereu, fiind "instigati de Chrestus".

Aceste marturii ale istoricilor evrei si romani, desi cuprind mentiuni precise despre lisus Hristos ca persoana istorica, sunt mai degraba referinte la intalnirea-confruntarea dintre Evanghelie si comunitatea crestina, pe de o parte, si religiile iudaica si romana, pe de alta parte, intr-un cuvant, lumea dinainte de Hristos. Este cazul textelor despre lisus din Talmud, unde elementul de respingere si de confruntare apare evident. Aceasta confruntare ajunge, uneori, la martiriu. Fara a face elogii martiriului, Traditia din primele secole sustine ca "sangele martirilor este samanta Bisericii".

Pavel, in cuvantarea sa din Areopag, face legatura intre un "Dumnezeu necunoscut", pe care-L adorau atenienii, si Dumnezeul pe care-L adora crestinii (Fapte 17, 23). Teologii si scriitorii bisericesti de mai tarziu vor spune ca exista doua traiectorii ale lumii vechi spre crestinism: Legea (Tora), pentru iudei, si Logosul, pentru greci. Filosofia a fost un fel de pregatire pentru Evanghelie. Iisus este Paidagogos (Clement de Alexandria), prin iluminarea data elinilor in filosofie. Apologetii crestini au afirmat, deodata, posibilitatile filosofiei de a-L intelege pe Dumnezeu, dar si limitele acesteia. Filosofii nu L-au vazut si nu L-au auzit pe Dumnezeu, dar au inteles cu ratiunea ca exista Dumnezeu. Exista aici un element comun intre profeti si filosofi: "Ce spui tu acum nu este, oare, acelasi lucru cu acela pe care Platon ii laasa se inteleaga, despre lume, in Timaios, spunand ca ea (lumea) este stricacioasa intrucat este facuta, dar ca ea nu va fi distrusa si nici nu-si va gasi soarta mortii, din cauza vointei lui Dumnezeu?" (Justin, Dialog cu iudeul Trifton, cap. V).

Tot Justin adauga: "Putin imi pasa de Platon, de Pitagora si, in genere, de oricare altul, care gandeste la fel" (Idem. cap.VI).

Clement din Alexandria pune pe acelasi plan filosofia cu profetia din Vechiul Testament. Filosofii greci trebuie sa fie numiti furi "pentru ca au luat de la Moise si de la profeti cele mai de scama din invataturile lor" (Stromaia V. cap. 1, 10, I). Tot el aduna marturii din filosofia elena pentru a demonstra universalitatea invataturilor crestine, in dialogul Criton. Socrate amintea de o alta viata dupa moarte. Clement ii citeaza pe: Homer, Orfeu, Tales, Pitagora, Heraclit, Empedocle, Democrit, Sofocle, Euripide, Platon, Aristotel, Zenon (intemeietorul scolii stoice), Epicur. Toti acestia, barbari si elini, au vorbit despre Dumnezeu, folosind modul enigmatic de exprimare, prin simboluri si oracole. "Tot asa gandeste si Platon" revine ca un leit-motiv.

Cum sunt posibile aceste profetii si anticipari mesianice in afara frontierelor poporului care a primit Legea? Datorita semintei Logosului-Cuvantului care este innascuta in ratiunea morala a oamenilor. Spre deosebire de crestini, care poseda cunostinta si contemplarea intregului Cuvant, filosofia participa numai in parte la "semintele" Cuvantului. In Apologia sa in favoarea crestinilor, Justin face aceasta deosebire astfel: "Deci, cele ale noastre depasesc orice alta invatatura omeneasca, prin aceea ca noi avem in Hristos intreg Cuvantul, Care S-a aratat pentru noi trup, cuvant si suflet. Caci tot ceea ce au grait si au gasit filosofii si legiuitorii, au fost scoase de ei cu truda din ceea ce au gasit contempland doar in parte Cuvantul. Dar, deoarece ei nu au cunoscut toate cele ale Cuvantului, Care este Hristos, ei au spus de multe ori si lucruri contrare. De altfel, chiar si cei ce au fost mai inainte de Hristos si au incercat sa-si dea scama de niste asemenea lucruri in chip omenesc, cu ajutorul ratiunii, au fost trasi la raspundere intocmai ca niste impiosi si ca niste oameni plini de curiozitate. Dintre acestia, lui Socrate, cel care a depus mai multa ardoare in aceasta, i s-au adus aceleasi acuzatii care ni se aduc si noua... Nimeni nu a fost convins de catre Socrate in asa fel, ca sa moara pentru o asemenea invatatura, dar de catre Hnstos, Cel in parte cunoscut si de catre Socrate (caci El a fost si este Cuvanlul, Care este in toate, Care a prezis sau profetit cele ce aveau sa fie. El Insusi devenind patimitor asemenea noua si invatandu-ne acestea) au fost convinsi nu numai filosofii si filologii, ci si mestesugarii si ignorantii de tot telul, care pentru, care au dispretuit slava, si teama, si moartea. Pentru ca El este puterea Parintelui celui negrait si nicidecum o inventie simpla a ratiunii omenesti" (Apologia II, cap. 10).

Parintele Ion Bria

 

Pe aceeaşi temă

26 Aprilie 2012

Vizualizari: 5726

Voteaza:

Iisus in afara Evangheliilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE