Judecarea aproapelui

Judecarea aproapelui Mareste imaginea.

Judecarea aproapelui este un pacat. Daca Mantuitorul a venit in lume, nu ca sa o judece, ci ca aceasta sa se mantuiasca prin El (Ioan 3, 17), atunci nici omul nu trebuie sa vorbeasca despre caderile semenilor, ci trebuie sa caute venirea acestora in fire.

Adeseori se spune ca ajungem sa-l judecam pe celalalt, din dorinta de a-l indrepta. Ne uitam la faptele lui, vedem ce este nepotrivit, i le comunicam si ii cerem sa ia alt chip. Dar cand facem aceasta critica, mai tinem seama de cuvintele Mantuitorului: "De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau? … Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mt 7, 1-5)? Ma tem ca nu. Nu mai spun ca de multe ori ceea ce i se pare omului drept, pentru Dumnezeu este nedrept.

Iar pentru a nu porni cu usurinta spre judecata, voi aminti de episodul cu femeia desfranata care urma sa fie omorata cu pietre. Mantuitorul le spune celor ce doreau sa arunce cu pietre in ea: "Cel fara de pacat dintre voi sa arunce primul cu piatra" (Ioan 8, 7). Si raspunsul acestora este pilduitor pentru fiecare dintre noi cei care dorim sa judecam: "Iar ei auzind, si mustrati fiind de cuget, ieseau unul cate unul" (Ioan 8, 9).

Potrivit judecatii omenesti, cel care a facut un rau trebuie judecat si pedepsit. Exista si credinta ca prin astfel de sanctiuni, cel care a gresit se poate indrepta. Dar pierdem din vedere ca judecata omului nu este judecata lui Dumnezeu. "Nu sunt gandurile Mele ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre" (Is. LV, 8). Cel care a ajuns la masura sacrificului de sine si la iubirea vrasmasilor, nu mai are nevoie de tribunale. Prin aceste afirmatii nu doresc sa se inteleaga ca Biserica este impotriva instantelor de judecata, ci doresc sa subliniez ca Biserica le accepta ca semn al neputintei omenesti de a iubi vrajmasii.

Ceea ce este important inaintea lui Dumnezeu este ca omul sa nu ramana lipsit de relatia cu cineva. El trebuie sa-i aiba in inima pe toti, chiar si pe cei cu care s-a certat. Iar asezarea in inima a celui cu care ai fost in conflict, nu se poate face decat prin iertare, nu prin justitie.

Inchei cu sfatul Sfantului Macarie "Cel ce se roaga sa nu judece pe cel ce lucreaza pentru ca nu se roaga; cel ce lucreaza sa nu judece pe cel ce se roaga, zicand ca acela sta, iar el lucreaza; iar cel ce slujeste sa nu judece pe altii. Deci, fiecare, de face ceva, spre slava lui Dumnezeu sa o faca. Cel ce citeste sa arate iubire si bunavointa fata de cel ce se roaga, cugetand intru sine ca si pentru el se roaga; iar cel ce se roaga sa gandeasca despre cel care lucreaza, ca fapta lui spre folosul tuturor se face".

Adrian Cocosila

02 Aprilie 2012

Vizualizari: 16888

Voteaza:

Judecarea aproapelui 5.00 / 5 din 3 voturi. 11 review utilizatori.

Comentarii (11)

  • Mihaela DobrinPostat la 2011-05-10 03:25

    Noi toti cei care traim in lume, avem pacate. Unul are un pacat, altul are alt pacat, nimeni nu este fara de pacat. Toti avem nevoie de indreptare. Si toti, poate nu ar trebui sa spuna nimic celuilalt, pentru ca are propriile pacate. In acest caz nimeni nu ar mai ajuta pe nimeni in indreptare. Fiecare ar persista in pacatele pe care nu le poate vedea singur. Ca sunt si astfel e pacate. De pilda, eu sunt mandru dar nu imi dau seama pentru ca necuratul nu doarme, dar nimeni nu imi spune, ca nu au dreptul, ca doar nici ei n sunt curati, ca daca cineva imi spune ceva cu siguranta am replica si eu, ce tu imi spui, ce nu te vezi pe tine? si iata cum continuam sa fim pacatosi si sa nu ne mai indreptam.

  • Radu FloreaPostat la 2011-03-06 16:06

    Scuzaţi intruziunea.. Privitor la îndreptarea semenului pot spune că sunt foarte "îndreptător" din fire... cu alţii. Am avut momente în care am ezitat, sa spun sau nu ceva celui de lângă mine? Ce pot spune cu certitudine este că, cel puţin în acel moment, deja, undeva în adâncuri, mă cam hotărâsem să deschid gura dar nu ştiam dacă este bine, ceva parca mă mustra. În final (de atâtea ori!...) îl criticam pe respectivul, convingându-mă că, cine ştie, dacă nu spun nimic, poate acela va suferi mai rău sau alte asemenea. Eu cred că totuşi, atunci când "plini de grija pentru aproapele" ii facem acestuia observaţie, o facem doar din orgoliu sau din dorinţa semi-conştientă de a ne îndrepta în proprii noştri ochi. Atunci când iubeşti pe cineva, cu tot sufletul, cu toată inima, cu toată puterea, când acela greşeşte, primul lucru, fără excepţie, pe care îl simţi este durerea, ca o strângere de inima, ruşinea pentru el şi în niciun caz dorinţa de a-i face observaţie, deoarece acea observaţie te doare pe tine mai mult decât l-ar durea pe acela. Cu adevărat iubirea ne face părtaşi harului lui Dumnezeu, pentru ca atunci când iubim, suferim pentru greşeala altuia, ne pare rău de ea, o simţim ca pe a noastră înşine şi facem tot ce putem ca sa o acoperim de ochii celorlalţi. Asa fac şi Bunul Dumnezeu şi blânda Maica Sa cu greşelile noastre, le acoperă, plini de mila, ca sa nu ne ruşinăm în fata îngerilor şi a sfinţilor. Poate că în final, chestiunea este destul de simplă: când ne vine sa „îndreptăm” pe oarecine pentru că, cine ştie, dacă nu ii spunem nimic îl vom avea pe conştiinţă când va greşi mai grav, să ne gândim la aceasta: dacă l-as iubi pe acesta cum iubesc pe mama, soţia, soţul, copilul meu etc, oare ce i-aş spune sau ce aş face? Doar după ce ne vom fi gândit la aceasta să facem ce ne va şopti glasul iubirii în inimă şi cu harul lui Dumnezeu nu vom greşi şi vom avea şi liniştea izvorâtă din conştiinţa faptului ca am ales ceea ce trebuia. . Puţini dintre noi pot spune că au ajuns la măsura la care sp discearnă când este bine să critice şi când nu. De aceea, să împlinim porunca lui Hristos:„nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi” şi „cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura”. Dar, din păcate de vorbit e uşor, teoria o ştim mulţi însă practica ne omoară. Să ne ajute Bunul Dumnezeu mai ales la practică, fiindcă examenul Judecăţii va fi unul practic, nu teoretic. Închei aici, deoarece am teoretizat destul..... Doamne ajută!

  • DUMITRU ALBUPostat la 2011-03-05 05:18

    eu cred ca daca judecam (hai sa zic mustram) pe cineva in scopul de a-l indrepta, de a-l trezi din starea de cadere/ignoranta, si-i vorbim deschis, fara viclesug, il ajutam. si mai cred ca intai trebuie sa se judece fiecare pe sine, in felul asta descoperindu-si starea reala in care se afla. tin minte ca undeva in N T se spune ca "sfintii vor judeca lumea". A judeca mai poate sa insemne si a analiza niste fapte, nevoind sa insemne neaparat osandirea cuiva.

  • Cristina OnetePostat la 2011-03-04 12:33

    Cred ca fiecare dintre noi se recunoaste in acest pacat. Traim intr-o lume in care aproape la fiecare pas judecam pe cineva, fie si numai atunci cand incercam sa luam o decizie si ne uitam la altii, cautand un exemplu. Cred ca in momentul in care cu adevarat reusim sa ne lepadam de orice constiinta de sine devenim cu adevarat usori si luminosi. Cand nu mai formam parte din gandurile noastre, ci ne gandim numai la ceilalti atunci reusim cu adevarat sa ne apropiem de Dumnezeu, care Insusi a servit ca un exemplu, si nu ca un simplu predicator.

  • Tudor StefanPostat la 2011-03-04 06:34

    Citat din Stive G: "Si daca in fata lui Dumnezeu tot omul e pacatos inseamna ca nici unul din noi si nici macar preotii si calugarii nu au voie sa certe pe nimeni? Cred ca nu pe faptul ca ii judecam pe altii trebuie sa punem accentul, ci limita pana la care trebuie sa mearga judecata si mustrarea, si felul in care se fac acestea. Cu alte cuvinte - dreapta socotela. Articolul in sine este bune, dar e incomplet din punctul meu de vedere. Nu ma mir de ce sustinatorii ecumenismului ne trantesc mereu in fata doua lucruri prost intelese: "nu ne mai judecati" si "nu aveti iubire"." Nu cred că ar fi cazul să precizez de ce nu sunt susţinătorul ecumenismului, dar pot spune că nu pentru că i-aş judeca pe cei care susţin ecumenismul sau pentru că nu i-aş iubi. Cred că problema ecumenismului este legată de cea a profunzimii credinţei. Oricum am privi această problemă ea se raportează doar la propria persoană. Singuri dedidem ce religie să acceptăm. În cazul în care aş fi adeptul ecumenismului consider că nu m-aş mai putea numi creştin ortodox. Deci, iată cum ecumenismul se raportează la propria persoană. Într-o oarecare măsură mi se pare că a îmbrăţişa ecumenismul presupune negarea valorilor creştin ortodoxe. Şi atunci, dacă ne strădium să nu judecăm pe alţii, de ce să fim noi judecaţi şi acuzaţi de lipsă de iubire faţă de cei care înţeleg alt fel credinţa creştin ortodoxă (toleranţă şi iubire necondiţionate). Ori, condiţionarea o simt necesară tocmai în cazul mărturisirii credinţei, când este acceptat şi sacrificiul suprem (propria viaţă). Oricum, subiectul este foarte sensibil.

  • marina cameliaPostat la 2011-03-03 12:52

    Ca si d-nul Petru Gherase si eu sunt satula uneori de mindria si de fatarnicia mea. Si ceea ce fac bine, stric cu lauda mea si cu denigrarea aproapelui. Atunci cu ce este aproapele meu mai pacatos decat mine?

  • Steve GPostat la 2011-03-03 10:39

    Si daca in fata lui Dumnezeu tot omul e pacatos inseamna ca nici unul din noi si nici macar preotii si calugarii nu au voie sa certe pe nimeni? Cred ca nu pe faptul ca ii judecam pe altii trebuie sa punem accentul, ci limita pana la care trebuie sa mearga judecata si mustrarea, si felul in care se fac acestea. Cu alte cuvinte - dreapta socotela. Articolul in sine este bune, dar e incomplet din punctul meu de vedere. Nu ma mir de ce sustinatorii ecumenismului ne trantesc mereu in fata doua lucruri prost intelese: "nu ne mai judecati" si "nu aveti iubire".

  • alia aliaPostat la 2011-03-03 04:28

    Un articol foarte frumos. Este normal sa ajungem sa gandim si sa facem intocmai precum ne-a transmis Iisus. Referitor la acest subiect mi-ar placea sa abordati un subiect la fel de interesant si in stransa legatura cu cel la care ma refer acum : in cadrul spovedaniei se judeca, cum ar trebui facuta spovedania, de ce e bine sa ne spovedim, este o obligatie sa ne spovedim. Este interesant de abordat subiectul, si din aceasta perspectiva. Multumesc anticipat pentru raspuns. Dumnezeu sa ne binecuvanteze!

  • IULIAN VASILE IUGAPostat la 2011-03-03 02:53

    Un foarte bun articol, sper ca toţi forumiştii (bineînţeles, şi eu) să reflectăm foarte atent asupra acestui articol, atunci când postăm ceva ce poate fi îndreptat asupra vreunui consângean al nostru.

  • Radu AlexandruPostat la 2011-03-03 02:43

    Cred ca judecarea aproapelui se numara printre cele mai raspandite pacate. Nu cere fapta, ci numai un singur gand incoltit in minte este de ajuns pentru a cadea. De fapt, atunci cand judecam un semen, nu il mai putem numi aproapele nostru si nici frate in Hristos. Daca l-am vedea astfel pana la sfarsit, nu l-am mai putea judeca. Cu fiecare om pe care il judecam pierdem un aproape.

  • petru gherasePostat la 2011-03-03 02:41

    un articol minunat. Uneori si eu ma simt satul de fatarnicia mea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE