Necopii si neparinti, acum si la Vaslui

Acești oameni nu au copii. Îmi imaginez că niciunul dintre nefericiții angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Vaslui, care au furat in toiul nopții, cu jandarmi și poliție, cei 9 copii ai familiei Munteanu din Dumești, nu au propriii copii. Este de neimaginat cum ar putea un părinte, în toate mințile, să dispună sau să participe la o faptă atât de mârșavă.

Nu, nu pot crede că au copii. Căci nu pot să-mi închipui un părinte care ar putea crede că i-ar fi mai bine copilului său dacă n-ar avea păduchi decât dacă n-ar avea părinți. Ce om în toate mințile poate contribui la un act atât de degradant? Orice familie săracă trebuie ajutată să iasă din sărăcie, iar nu să fie destrămată. Dar cu adevărat, s-a petrecut în cazul acestor oameni profeția Sfântului Antonie cel Mare, care spunea că “va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Este clar că cei nebuni sunt cei de la Protecția Copilului din Vaslui. Aceștia au pierdut nu doar măsura creștină, dreptarul evanghelic al iubirii aproapelui, dar au pierdut și înțelegerea psihologiei copilului. Ce poate fi mai traumatizant pentru copii decât să fie rupți de la sânul familiei lor? Până și animalele înțeleg nevoia copiilor de a fi cu părinții lor, mai mult decât orice. Să pierzi această înțelegere, crezând că poți înlocui părinții cu “familii adoptive” mai bogate, înseamnă mai mult decât să fii incompetent în a lucra în interesul copilului, înseamnă chiar să te apropii de pierderea calității de om.

Acești oameni nu au nici părinți. Cum s-ar putea uita în ochii propriilor părinți, după asemenea fapte? Părinților lor, care poate că s-au culcat nemâncați pentru ca ei să aibă ce să mănânce, care i-au vegheat și s-au rugat la căpătâiul lor când erau bolnavi, ce le pot spune ei, cum se pot justifica? Orice părinte, care este în toate mințile, jertfește totul pentru copilul său, și cere un singur lucru în schimb: să nu fie despărțit de acesta, sânge din sângele lui și cuget din cugetul lui și inimă din inima lui.

Ce să înțeleagă însă acești lucrători care nu au nici părinți nici copii? Știm ce înțeleg. Dacă am vrea să fim profunzi, am zice că înțeleg să asculte de tatăl minciunii. Iar dacă vrem să fim doar cotidieni, înțelegem că aceștia nu fac decât să se acordeze la duhul secularist al vremii. Acești nepărinți și necopii, angajați ai unui stat din ce în ce mai dezumanizat, nu au văzut în drama familiei Bodnariu din Norvegia (cărora li s-au răpit de către stat cei 5 copii) decât exemplul de urmat, fără milă, fără naționalitate, fără credință.

Știm însă care este sursa acestor abuzuri incredibile. De fapt, numai nouă, celor cu capul pe umeri, ni se par abuzuri. Pentru adepții filosofiei ce vine din “umanismul” secularizat apusean, aceste acțiuni sunt perfect normale. Pentru că această filosofie modernă învață – implicit dar și explicit, la vedere – că copiii nu sunt de fapt “ai părinților”, ci “ai statului”, părinții nefiind decât cei care i-au adus pe lume și care îi îngrijesc, momentan. Dacă părintele “nu corespunde” (și “a nu corespunde” poate însemna azi și a avea copilul păduchi sau a îngâna un cântec religios la școală), nu e problemă, se găsesc alții, cu bani, sau atei, numai buni de a prelua copiii altora. Din păcate este doar una dintre formele pe care le ia asaltul asupra familiei și, în ultimă instanță, asupra generațiilor ce vin.

Așadar, să ne rugăm și să îi și ajutăm pe cei în cauză să-și recupereze copiii furați de autoritățile statului. Și, mai mult, să facem tot ce putem să-i ajutăm pe cei din jur să conștientizeze că nu se pot culca pe-o ureche la gândul că suntem la adăpost de asemenea manifestări. De acum încolo, se pare, nu mai ducem o bătălie cu secularismul (statal sau ideologic) doar pentru sufletele copiilor noștri, ci și pentru viețile lor alături de noi. Se cuvine să fim buni păstori, unii față de alții, orice creștin față de cel de lângă el. Altfel, vom fi doar oi pierdute.

Paul Cocei

• Educatia copiilor
  Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
• Educatia copiilor
  Publicat in : Credinta
• Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
  Publicat in : Morala
• Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
  Publicat in : Credinta