Pleoape de plumb

Pleoape de plumb Mareste imaginea.

Unul din cele mai importante simturi pentru om este vazul. Formele, marimile, culorile, distantele, apoi tot ceea ce putem citi si vedea cu ochii formeaza o lume in care nevazatorii nu traiesc cu adevarat pentru ca nu o pot percepe.

Din cele cinci simturi, vazul este cel care aduna peste 90% din informatia care ajunge la om prin aceste ferestre deschise spre lume, spre viata, care sunt simturile.

Am putea spune ca pentru nevazatori, lumea si-a inchis portile, iar soarele nu rasare in fiecare dimineata, iar razele lui luminoase nu patrund si in casele lor, cata vreme pentru ei s-a asternut definitiv noaptea, iar intunericul apasator cade peste pleoapele mult prea grele, peste pleoapele lor de plumb.



Nici chipuri de oameni, nici zambete frumoase de copil, nici splendorile naturii nu patrund in universul mult prea intunecat al celor care "nu vad cu ochi buni" lumea in care traim.

Lumea sensibila, universul creatural se percepe sensibil, desi in profunzimile sale nevazute este inteligibil, adica poate fi decriptat cu ajutorul inteligentei care ne ajuta sa intelegem ratiunile sale intrinseci.

Asadar, universul este vazut si nevazut in acelasi timp, are suprafete si adancimi, precum si inaltimi, are lumini si umbre. El poate fi un ocean pe care nu-l poti cuprinde cu vederea, cu adancimi unde lumina nu poate patrunde.

Deci, ceea ce este inteligibil in lumea creata este ascuns, avand un talc care se cere sondat cu ochii mintii, nu doar cu ochii firesti.

Iar, ceea ce este sensibil se adreseaza simturilor care sunt receptaculi ai vazutului creatural.

Cu alte cuvinte exista o relatie mai fireasca, o anumita afinitate intre nevazatori si nevazut, precum exista o relatie buna si intre cele vazute si vazatori.

Lumina naturala face posibila viata si activitatea omului aici pe pamant, iar lipsa ei sau a "ochilor lipsiti de lumina" face aproape imposibila viata orbilor, care in lipsa ajutorului din partea celorlalti nu se pot descurca.

Prin urmare, intre lumina si viata exista o stransa legatura, precum si intre moarte si intuneric exista o relatie, care ne indreptateste sa afirmam ca, orbii sunt intr-un anume fel niste oameni morti. De aceea, ei au "murit lumii si lumea este moarta pentru ei", dupa cum se exprima si Sf. Ap. Pavel.

Intrucat, orbirea poate fi spirituala sau fizica, oamenii care sufera de una sau de alta din aceste forme de orbire sunt nevazatori ai luminii naturale si/sau supranaturale, care izvoraste din Fiinta Divina; orbire spirituala inseamna sa nu vezi si sa nu cunosti pe Dumnezeu, care este "Lumina lumii", dar inseamna si necunoasterea si nevederea luminilor si ratiunilor care sunt dincolo de cele vazute.

Altfel spus inseamna, sa cunosti lumea pe dinafara, dar sa ignori sensurile si intelesurile ei cele dinlauntru, adica sa nu o cunosti pe dinauntru.

Orbii din nastere, dar si cei care au dobandit aceasta infirmitate pe parcursul vietii au o aplecare mai mare pentru lumea launtrica, pentru acest univers nevazut ochilor trupesti, dar care se deschide ochilor mintii.

Asceza crestina presupune tocmai aceasta inchidere, retragere a simturilor din contactul lor cu mediul exterior, din aferentatia patimasa cu lumea, care imprastie mintea cu o sumedenie de senzatii perturbatoare.

In Teologia Mistica se vorbeste de cele trei etape ale ridicarii omului pe culmile sfinteniei. Pana la desavarsire omul este angajat intr-o procesualitate sfintitoare care-l trece din treapta in treapta, mai intai prin etapa Purificarii, apoi a Iluminarii, iar la urma este etapa Unirii cu Dumnezeu, cand omul devine contemplativ, vazator cu duhul, vazator al celor nevazute, intelegator al celor de- neinteles ce sunt mai presus de simturi si de minte.

Aceste purificari succesive, asa cum au fost ele sistematizate de Juan de la Cruz in cartea sa - Noaptea obscura, sunt purificari privitoare la simturi si purificari privitoare la facultatile superioare. In terminologia sa, misticul spaniol le numeste pe primele "Noaptea simturilor", iar pe cele din a II-a categorie le-a denumit ''Noaptea spiritului".

Teologul roman - Nichifor Crainic explica aceste notiuni afirmand ca: "Noapte are aici intelesul de negatie a functiilor sensibile si a functiunilor psihologice. De asemenea, noapte inseamna acea golire, acea evacuare a continutului sufletesc provenit din lumea creaturala, acea desertare, acea mortificare prin care simturile se gasesc in plin vid sau in suspensiune" (Sfintenia-Implinirea umanului).

Aceste stari preliminare sunt absolut necesare pentru a putea primi harul, energiile si lumina necreata divina. Etapa aceasta "de vid", "de golire", "de suspendare a spiritului" constituie o stare de asteptare activa in vederea iluminarilor ulterioare.

Intr-o astfel de stare se afla si orbul despre care se face vorbire in Duminica vindecarii orbului din Ierihon, de asemenea si orbul din nastere, dar si alti orbi pe care i-a vindecat Mantuitorul.

Sa vedem, totusi, ce inseamna sa fii orb de-a binele, nu doar cu infirmitati de vedere ca acesti nevazatori care L-au zarit, mai abitir, pe Domnul cand a trecut pe langa ei decat cei care-L impresurau din toate partile. Acestia s-au vindecat prin credinta lor, iar multi dintre cei cu ochi sanatosi n-au vrut sa-L vada pe Domnul in viata lor si intorcand privirea lor au ramas orbi la suflet, cufundati in ne-simtire si intuneric.

Asadar, orb este cel care nu-L vede pe Dumnezeu ori dragostea Lui ori intelepciunea Lui ori purtarea Sa de grija cea milostiva;

Orb este cel care nu-si vede pacatele si nimicnicia, nevrednicia si netrebnicia;

Orb este cel care nu vede binele care i l-a facut Dumnezeu, darurile si binefacerile primite de la El sau de la oameni;

Orb este si cel care nu vede dragostea celor din jur, care nu vede virtutile aproapelui si in general tot ceea ce este frumos, bun si adevarat in lumea in care traieste.

Orb devine orice om care este stapanit de una sau mai multe patimi.

Patimile il fac pe om nevazator, intrucat invidia, rautatea, dusmania, mania, ura, desfranarea, lacomia, zavistia, cleveteala, toate acestea aduc intuneric in suflet, in minte si in privire.

Cine nu a observat la cel care te dispretuieste cum nu te poate privi in ochi, evitand privirea, uitandu-se indarat? Daca totusi te priveste, o face cu sfidare tampa, caci privirea-i tulburata de mania pacatului, iar ochiul e intunecat de zavistie si rautate.

Oamenii acestia nu se invrednicesc sa se bucure de dragostea semenilor, pentru simplu fapt ca, nu o vad in jurul lor, nu vor sa o vada; refuzand-o, nu o primesc.

Ei singuri si-au inchis portile sufletului si ferestrele inimii, din care ar fi putut privi in afara bucurandu-se de lumina soarelui si de comuniunea cu semenii si cu Dumnezeu. De aceea, "ochii lor sunt tinuti sa nu vada, iar urechile sa nu auda, incat vazand, sa nu vada si auzind, sa nu inteleaga" (Evanghelia de la Luca).

In felul acesta in care omul este incercuit de propriul sau egoism, de opacitate si dezinteres, oamenii din aceasta categorie nu se lasa strabatuti de raze de lumina care ar putea sa le vina in suflet incalzindu-i si bucurandu-i cu iubirea celorlati.

Fiind locuiti doar de iubirea de sine, in casa sufletului lor nici un alt musafir nu este binevenit.

De aceea, oamenii acestia sunt orbi, morti sufleteste; avand ochii inchisi de pleoapele lor de plumb isi dorm imperturbabili somnul nesimtirii duhovnicesti. Nu se bucura aproape de nimic, nu au bucurii si trairi adevarate si sunt teribil de singuri si de nefericiti. Lumea lor nu are culoare si sunet, bun gust, lumina si sens. Desi au ochi sanatosi, au privirea bolnava, deoarece vad doar nimicul.ca si fariseii credintei pe care Domnul ii numeste tot "orbi".

Ei nu vad padurea, ci uscaturile din ea, ei nu vad chipul lui Dumnezeu, ci "paiele din ochiul aproapelui" si firicelele de praf, iar "barnele din ochii lor nu le baga in seama", intrucat se raporteaza la ceilalti "cu o furie detectiva" (N. Steinhardt) si nu cu dragostea Evangheliei.

Toti acestia sunt nevazatori cu ochii, nevazatori cu duhul.

''Luminatorul trupului este ochiul tau. Cand ochiul tau este curat (senin), atunci tot trupul tau e luminat; dar cand ochiul tau e rau, atunci şi trupul tau e intunecat. Ia seama deci ca lumina din tine sa nu fie intuneric" (Luca 11, 34-35).

Intelegem din acest text ca, felul de a privi viata, semenii, lumea si pe Dumnezeu si modul nostru de a ne raporta la toate acestea se reflecta prin ochii nostri, prin privirea noastra. Privind cu dragoste si cu bunavointa ne vom impartasi cu dragoste si cu bunavointa. In ochi este frumosul sau uratul, iar in suflet e lumina sau intunericul.

Felul cum privesti si punctul de vedere te arata cum esti!

Am vazut cum sunt nevazatorii cu duhul, sa vedem cum sunt si "vazatorii cu duhul".Ei pot fi ca Bartimeu, ca orbul din Ierihon, care auzind ca vine Iisus Nazarineanul, ii iese in cale. Nedorind sa rateze ocazia de-al intalni pe Dumnezeu striga staruitor: "Iisuse, fiul lui Dumnezeu, fie-Ti mila de mine!"

Multimea oarba il certa ca sa taca, dar Mantuitorul ii zice cu dragoste:"Vezi! Credinta ta te-a mantuit. Si indata a vazut si mergea dupa El, slavind pe Dumnezeu"(Luca 18, 42-43).

Asadar, vazator cu duhul este omul care vede, cunoaste si intelege lucrarile lui Dumnezeu din viata sa, din Biserica, din lume si din viata celorlalti. Vazand se minuneaza, se bucura; fiind incantat, ii salta inima cu uimire pentru toate aceste descoperiri.

Orbii trupesti nu vad in cale gropile si traiesc pe pamant toata viata lor in intuneric, dar au o sansa mare de mantuire prin aceasta cruce grea ce o au de dus si prin faptul ca, nevederea lor le pastreaza sufletul curat, ferit de "pofta ochilor" si de toate necuratiile din lume, care ar putea sa le pangareasca sufletul atunci cand intra pe poarta ochilor.

Orbii sufletesti nu vad groapa iadului si a pacatelor ce le fac pe cale si in care se afunda zilnic; desi le straluceste lumina soarelui, desi vad pe unde merg, nu merg pe unde trebuie.si sunt "calauze oarbe".

Noi toti suntem intr-un fel orbi din nastere, intrucat dupa cadere si izgonirea din rai, nu mai vedem frumusetea raiului si fata Tatalui ceresc si nici lumea aceasta minunata a duhurilor, a ingerilor lui Dumnezeu.

Modul acesta intunecat de a privi lucrurile si oamenii, gandirea stramba nedeslusita despre tot ce ne inconjoara sunt simtomele unor boli de ochi, de care suferim si care s-ar putea numi: miopie sau strabism spiritual. Ele se manifesta atunci cand nu vedem bine nici de aproape, nici de departe, cand acceptam doar pe jumatate adevarul despre noi, despre cum suntem, despre ce mai avem de facut.

In Taina Spovedaniei, in fata duhovnicului si a lui Hristos vedem deslusit cine suntem cu adevarat, anume ca suntem alcatuiti din bine si rau, din lumina si intuneric, din pacate si virtuti. Acolo ni se deschid ochii, Hristos face acest lucru, ca sa vedem si ceea ce este urat inlauntrul nostru.

Oamenii sfinti avand lumina in suflet isi vad toate pacatele, limitele si neputintele.

Oamenii pacatosi le vad si ei, dar la altii, nu la ai; in ce-i priveste raman nevazatori.

Este semnificativa reflectia patristica, filocalica pe aceasta tema. Parintii remarca ca: "Firea lucrurilor si oamenii, par altfel in ochii nostri, deci se denatureaza sau se limpezesc, se clarifica dupa modul cum ne este privirea: impatimita sau curatita".

Ii vezi pe oameni cum sunt, dupa cum esti si tu, caci privirea este o reflectare a felul nostru de a fi.

Asadar, lumea este si o vedem dupa cum ne este sufletul si ochiul. "Daca ochiul tau este curat.toate sunt curate pentru cei curati. Iar pentru cei intinati si necredinciosi nimeni nu este curat, ci li s-au intinat lor si mintea si cugetul. "(Tit 1,15) si privirea.

Prin urmare, dupa cum ne sunt sufletul si inima, asa ne este si privirea.

Daca vom ramane in iubire si vom avea iubire unii fata de altii si fata de Dumnezeu, Dumnezeu va veni la noi si ne va izbavi de orbirea trupeasca si sufleteasca. Prezenta Sa in viata noastra va face posibila restabilirea integrala in noi, a vederii, a auzirii, a intelegerii tuturor tainelor vietii si a ratiunilor divine din lucruri , omul avand astfel sansa sa devina un "vazator cu duhul" a lui Dumnezeu, a lumii in care traieste si a Imparatiei ce va sa vina. Amin.

Pr. Alin-Cristian Preotu

.

Despre autor

Alin-Cristian Preotu Pr Alin-Cristian Preotu

Senior editor
69 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012

03 Decembrie 2012

Vizualizari: 3186

Voteaza:

Pleoape de plumb 5.00 / 5 din 7 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • costel popescu Postat la 2012-12-04 11:01

    Minunate randuri. Sa ne dea Domnul putere sa nu trecem la cele vesnice orbi sufleteste.

  • Marcu AdrianPostat la 2012-12-04 03:11

    Multumim !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE