In Biserica primara, cei care doreau sa devina crestini erau catehizati inainte de a se boteza. Astfel, prin intelegem persoanele din trecut care se pregateau sa primeasca . Erau instruiti in adevarurile credintei si introdusi treptat in viata liturgica a Bisericii. Ei puteau participa la Sfanta Liturghie pana la inceperea rugaciunilor pentru prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele Domnului. Dupa ce se citea si talcuia Evanghelia, diaconii ii invitau pe catehumeni (pe cei chemati sa devina crestini) sa paraseasca biserica. Incepea o taina pentru care nu erau pregatiti. continua cu participarea doar a celor botezati.
Cu timpul, odata cu generalizarea , institutia catehumenilor a disparut. In aceasta situatie ne intrebam daca ecteniile catehumeniilor (pentru cei chemati) mai sunt de actualitate, daca mai este nevoie ca ele sa fie rostite astazi de preot, in cadrul Sfintei Liturghii.
Sunt persoane care sustin: „Nu stim pentru cine se roaga comunitatea atunci cand diaconul pronunta: „Rugati-va cei chemati Domnului”... Nu stim pe cine vizeaza diaconul sa paraseasca adunarea de rugaciune, cand spune: „Cei chemati (catehumeni) iesiti”... Cei chemati nu mai exista, iar Biserica se roaga in acest sens pentru cei pe care nu-i are in randul madularelor sale...”.
Pentru a intelege de ce e nevoie ca aceasta ectenie sa fie prezenta in , voi reda cuvintele Parintelui Dumitru Staniloae: „In sens restrans, chemati (catehumeni) sunt cei ce n-au intrat inca in Biserica Ortodoxa, dar in sens larg toti credinciosii sunt mereu chemati... Cum se poate impaca ideea ca toti credinciosii sunt in sens larg mereu chemati, cu faptul ca la sfarsitul primei parti a Liturghiei se spune: „Cei chemati iesiti... ca nimeni din cei chemati sa nu ramana”, ele pot fi intelese ca o invitatie adresata credinciosilor de a nu ramane in starea in care se afla, ci de a iesi din aceasta inaintand spre starea de credinciosi vrednici de a participa la aducerea jertfei euharistice, in sensul in care considera ca toata viata crestinilor este un sir de „epectaze”, un sir de „iesiri” si de „intrari”, de iesire de la trepte mai de jos si de intrari la trepte mai inalte.”
Dincolo de aceasta precizare a parintelui Staniloae, mentionez ca bisericile ortodoxe grecesti au exclus aceasta ectenie. Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania marturiseste ca „adevarul e la mijloc. Pe de-o parte, ecteniile pentru cei chemati nu-si mai au ratiunea rostirii; pe de alta, nici nu pot fi ignorate pe de-a’ntregul. A le ocoli nu e un pacat, a le rosti nu e un exces. Acolo unde in tipicul bisericesc exista alternative provenind din traditii diferite, se aplica regula arbitrajului: „cum va voi cel mai mare”.
Nu sunt eu in masura sa spun cum e mai bine. Insa, un lucru merita supus atentiei: nu putem lua drept criteriu „omul contemporan” pentru a afirma - crestinismul este invechit. In acest caz e bine sa luam seama la cuvintele Parintelui : „Cand se vorbeste despre un obicei sau o traditie invechita, este totdeauna necesar sa fim precauti si sa nu punem intrebarea in ce masura corespunde sau nu „contemporaneitatii”, ci in ce masura exprima prin sine, in crestinism, ceva vesnic si esential, chiar daca in aparenta pare invechit”.
Adrian Cocosila
-
Ectenia – forme si semnificatii
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.