Ierarhia bisericeasca

Ierarhia bisericeasca Mareste imaginea.

 

Ierarhia bisericeasca

 

Inca din primele trei secole, organizatia Bisericii a avut un rol important in viata si activitatea ei. Plecand de la mici comunitati imprastiate prin cateva provincii si izolate in departarea si autonomia lor, Biserica s-a constituit in unitati provinciale organizate sinodal formand la inceputul secolului al IV-lea un organism care se intindea aproape in tot Imperiul.

 

a) Cler si popor - Dupa moartea Apostolilor  si cu stingerea harismelor, puterea si atributiile clerului au crescut, numele si functia treptelor ierarhice s-au precizat, ducand la accentuarea deosebirii dintre cler si credinciosi. Numele de popor ( populus, plebs) si de cler, deosebesc in toata Biserica pe credinciosi de pastori. Credinciosii se numeau fideles, fratres, plebs, plebei, plebani, laici, fraternitas; clericii se numeau clerus, ordo ecclesiasticus (sau ordines ecclesiastici), ordo sacerdotalis. Tertulian acuza pe eretici ca nu respecta deosebirea dintre cler si popor, precum si pe cea dintre treptele ierarhice.

 

b) Ierarhia bisericeasca - este de origine divina de la Mantuitorul (Evr. VII, 12), care a si indicat intreita forma a ierarhiei in: apostoli, prooroci si invatatori (I Cor. XII, 28) ; apoi Apostolii le-au denumit pentru uzul bisericesc: episcopi, presviteri si diaconi (Fapte, XIV, 23; I Tim. III, 1 si 8; V, 17 ; Tit I, 5 -7).

 

In vremea  Parintilor Apostolici, cele trei trepte ierarhice apar bine deosebite si caracterizate. Dupa Fer. Ieronim si Sfantul Ioan Gura de Aur deosebirea dintre preoti si episcopi era mica pe vremea Sfintilor Apostoli. Insa in timpul Sfantului Ignatiu, deosebirea intre treptele clerului era deja precisa si cunoscuta, incat inlatura orice indoiala asupra rolului si autoritatii lor in Biserica.

 

c) Episcopul poarta in secolele II-III diferite nume care arata rangul si oficiul lui in Biserica: supraveghetor, inspector, intaistatator (antistes, pontifex), liturghisitor sau preot al lui Dumnezeu sau al lui Hristos, parinte ( parens, pater), barbat apostolic (vir apostolicus).

 

Episcopul comunitatii era conducatorul si organul unitatii ei, pastorul si parintele ei sufletesc, reprezentantul ei. Fiecare episcop avea competenta numai in biserica sa, dar rangul si cinstea lui de episcop erau recunoscute pretutindeni, in acest sens, desi episcopii erau multi, episcopatul era unic in Biserica. Acesta prezida adunarea cultica, savarsea sfanta Euharistie si celelalte taine, predica. El hirotonea preoti si diaconi, administra bunurile Bisericii, aplica disciplina bisericeasca, participa la sinoadele provinciei.

 

Episcopul era ales de clerul si de credinciosii comunitatii tinandu-se seama de calitatile celui ales. Episcopul treabuia sa fie in general un om de incredere, ortodox, cu calitati intelectuale si morale, linistit, bun chivernisitor. Desi nu era stabilita o anumita virsta, se alegeau de obicei oameni maturi: uneori se alegeau insa si tineri (I Tim. IV, 12). Episcopii puteau fi casatoriti. A inceput a fi regula totusi, de timpuriu, ca sa se aleaga dintre clericii celibatari.

 

Canonul 1 apostolic, apoi sinoadele de la Arelate (314) si de la Niceea (325) cer ca la hirotonia unui episcop sa asiste cel putin trei episcopi. Episcopii se bucurau de mare cinste din partea credinciosilor, in altar, episcopul sta pe un scaun de cinste (cathedra), intre preoti si diaconi. In cimitire, episcopii aveau locuri speciale ; cu timpul, se ingropau si in biserici, fiind socotiti sfinti.

 

d) Preotii ( presbyteri) erau mai multi intr-o comunitate si formau sfatul episcopului (presbyterium). Ei slujeau fie impreuna cu el, fie separat, serviciile incredintate de el. Cand slujeau cu episcopul, preotii sedeau de-a dreapta si de-a stanga lui, avand loc pe scaune, pe cand diaconii stateau in picioare. Preotii puteau sa si predice si sa catehizeze.

 

Ca si pentru episcopat, se cereau pentru preotie calitati morale, bun nume, stima si increderea credinciosilor si totodata a episcopului. Traditia Bisericii si sinoadele au stabilit impedimente la hirotonie. Ca varsta, sinodul de la Neocezareea (tinut intre 314-325). - prin can. 11 cere varsta de 30 ani.

 

In caz de vacanta episcopala sau de absenta a episcopului, colegiul preotilor - presbyterium, conducea si administra comunitatea, pastra legaturile cu celelalte Biserici.  

 

e)  Diaconii, ajutau pe episcopi la cult si in administrarea bunurilor comunitatii. Ei  mentineau  ordinea la  cult, primeau  ofrandele  credinciosilor,  citeau  din  Sfanta  Scriptura  la  cult cand nu erau lectori, duceau sfanta cuminecatura celor absenti de la adunare (bolnavi, inchisi), anuntau adunarile viitoare. Ei cercetau si inscriau pe cei care aveau nevoie de ajutorul Bisericii, duceau ajutorul celor care nu puteau veni la cult si aveau grija de gazduirea calatorilor crestini, vizitau pe cei inchisi. Uneori erau alaturati preotilor pentru a sluji impreuna la o biserica sau comunitate de sat, sau chiar li se incredinta lor o asemenea biserica, putind savarsi acolo cultul, putand boteza si predica. Sinodul de la Arelate a oprit insa pe diaconi de a savarsi Sfanta Euharistie. In amintirea primilor diaconi, numarul lor era limitat de obicei la sapte, chiar in Biserici mari.

 

 f) Clerul inferior - Din clerul inferior faceau parte: ipodiaconii (subdiaconi), lectorii, psaltii, acolutii, exorcistii, usierii, la care s-au adaugat mai tarziu groparii. Aceste categorii de slujitori s-au ivit treptat si n-au fost toate de la inceput in clerul inferior. Unii clerici inferiori erau instituiti prin rugaciuni, altii doar prin binecuvintarea (hirotesie) episcopului.

 

Ipodiaconii savarseau unele din serviciile diaconilor, erau ajutatorii lor, de aceea sunt numiti uneori slujitori ai diaconilor. Uneori faceau serviciul de curieri ai episcopului.

 

Lectorii sau citetii (lectores) sunt primii clerici inferiori cunoscuti, dupa exorcisti, care in secolul I erau harismatici. Lectorii faceau citiri din Sfanta Scriptura la cult si aveau in grija pastrarea ei. Ei trebuiau sa cunoasca bine textul si scrierea, sa aiba indemanare la citire. Poate ca in unele locuri lectorii traduceau sau explicau textul citit.

 

Psaltii erau cantareti. La inceput se canta de catre credinciosi din psalmii Vechiului Testament; cu timpul s-au compus si cantari crestine. In unele biserici (in Siria, la Edesa) se canta antifonic, de catre doi psalti sau doua coruri. Psaltii nu sunt socotiti de toti istoricii clerici inferiori.

 

Acolutii (acolyti) erau insotitori ai episcopilor. Ei ajutau la cult, purtand luminile la ceremoniile bisericesti. Ca si ipodiaconii, acolutii erau trimisi uneori de episcop sa duca scrisori ; numarul lor varia.

 

Exorcistii, numiti uneori si eporchisti au avut la inceput caracter harismatic. Slujba lor era vindecarea celor posedati de duhuri necurate (energumeni) sau a celor ce sufereau de boli sufletesti. Exorcistii ajutau si la botezul catehumenilor. Serviciul lor il indeplineau uneori  alti clerici.

 

Usierii (ostiarii) aveau in grija paza usilor si a portilor. Ei vegheau ca sa nu intre in biserica necrestini. In epoca persecutiilor, insarcinarea lor era necesara si importanta.

 

Groparii (fossores) sunt cunoscuti dintr-un document din timpul persecutiilor lui Diocletian (303), dar trebuie sa fi fost mai vechi, mai ales la Roma si acolo unde se mai sapau catacombe. Ei au fost trecuti in clerul inferior, impreuna cu lectorii, prin doua legi ale imparatului Constantiu (351).

 

Unii istorici innumara intre clericii inferiori pe cateheti. Acestia erau insa clerici sau chiar laici insarcinati cu pregatirea catehumenilor.

 

g) Horepiscopii (chorepiscopi) erau slujitori speciali pentru comunitatile departate de orase. Ei erau inferiori episcopilor din orase si au ajuns in de¬pendenta de ei, ca un fel de vicari. Horepiscopii puteau savirsi cultul si face misiune, dar nu hirotoneau. Unele sinoade au restrins drepturile lor in favoarea episcopilor. Cu timpul, horepiscopii au fost inlocuiti de periodevti preoti vizitatori, sau de preoti de tara.

 

 Femeile in serviciul Bisericii

 

Diaconesele (ministrae) indeplineau servicii auxiliare, mai ales pe cele pentru care erau mai potrivite decat diaconii barbati; asistau la botezul femeilor, la impartirea ajutoarelor pentru femei, la vizitarea bolnavilor, la agape. Ele se alegeau dintre fecioarele varstnice, care faceau vot de castitate, sau dintre vaduvele casatorite o singura data, evlavioase si virtuoase. Un timp a existat si un serviciu al vaduvelor; ele aveau in fruntea lor o intaistatatoare. Faceau servicii pentru femei si se ocupau cu rugaciunea si ingrijirea locasului de cult.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 25021

Voteaza:

Ierarhia bisericeasca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE