Despre culorile vesmintelor liturgice in Biserica Ortodoxa

Despre culorile vesmintelor liturgice in Biserica Ortodoxa Mareste imaginea.

Slujitorii sfintelor altare săvârşesc fiecare sfântă slujbă în biserică, înaintea lui Dumnezeu, în veşminte speciale, diferite de cele obişnuite. Acestea se deosebesc prin forma lor impunătoare şi ornamentată, croială şi culoare, dar mai ales prin faptul că înainte de a fi folosite în slujirea cultică sunt sfinţite în cadrul unei rânduieli bisericeşti speciale (1).

Raţiunea folosirii unor culori diferite pentru veşmintele liturgice este aceea de a exprima într-un mod simbolic, vizibil, ceea ce caracterizează slujirea cultică ca taină a credinţei şi, prin urmare, sensul vieţii creştine trăite în Biserică prin sărbătorile şi praznicele anului liturgic. Culoarea liturgică reprezintă simbolul utilizat în creştinism pentru a exprima vizibil semnificaţia duhovnicească a timpului liturgic, căpătând, în acest sens, un vădit caracter epifanic. Ea îndeplineşte o funcţie semnificativă de revelare a „sensului“ slujirii cultice, de descoperire a caracterului tainic al trăirii Bisericii într-un anumit timp din cadrul anului liturgic. Pe de altă parte, veşmintele liturgice contribuie, prin coloritul lor, la bogăţia, varietatea, frumuseţea şi strălucirea formelor externe ale cultului liturgic ortodox, care, în ansamblul lor, reprezintă iconomia dumnezeiască a operei de mântuire a oamenilor săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos.

Sub aspect istoric, de la începutul Bisericii până în sec. V-VI, culoarea fundamentală a veşmintelor liturgice a fost albul, deoarece reprezenta culoarea veşmintelor Mântuitorului Hristos Cel înviat şi îmbrăcat întru slavă. Albul simboliza curăţia lăuntrică, sfinţenia slujitorilor şi, totodată, măreţia şi cinstea deosebită cu care erau învestiţi. După sec. al VI-lea s-au adoptat şi alte culori: cea roşie, folosită pentru sărbătorile sfinţilor martiri, simbolizând sângele vărsat de Mântuitorul şi de sfinţii Săi pentru credinţă, şi culoarea cernită (închisă) pentru zilele de post şi pentru slujbele funebre, simbolizând pocăinţa şi întristarea (2).

Tipicul Bisericii noastre nu cuprinde prevederi sau reguli speciale cu privire la culorile veşmintelor liturgice ale clerului, menţionând doar, la diferite rânduieli din cursul anului liturgic, necesitatea de a folosi veşminte de culoare închisă sau deschisă, după caz. Aceasta este practica bizantină veche, păstrată în Bisericile de tradiţie grecească, şi ea oferă regula minimală de urmat în materie de culoarea veşmintelor liturgice.

În tradiţia slavă (îndeosebi rusească), a fost elaborată, în timp, (posibil sub influenţa occidentală), o schemă coloristică destul de complexă, cuprinsă în lucrarea Nastolnaya Kniga Sviashchenno-sluzhitelia (Carte de precepte pentru slujitorii bisericeşti din cinul preoţesc) (3), aparţinând teologului Sergiu Bulgakov. Aici se arată că, în Biserica Ortodoxă, sunt folosite, în principal, şase culori liturgice: alb, verde, purpuriu (vineţiu), roşu, albastru şi auriu. Alegerea culorilor veşmintelor liturgice se face în funcţie de semnificaţia fiecărei culori. Astfel, auriul reprezintă bogăţia darurilor Sfântului Duh; albul slava învierii, puritatea luminii harului lui Dumnezeu; verde, culoarea vieţii, a Sfântului Duh - Dătătorul de viaţă; purpuriu, pentru jertfa Domnului Iisus Hristos; roşu închis pentru sângele martirilor; albastru pentru sărbătorile Maicii Domnului.

Negru a fost, în Apus, în mod tradiţional, culoarea morţii şi a doliului, spre deosebire de Răsărit, unde culoarea închisă simbolizează pocăinţa pentru păcate. Nici una dintre aceste culori nu este înscrisă în anumite reguli sau canoane şi, în mod evident, multiplele culori au semnificaţii diferite pentru diferitele popoare, astfel că şi folosirea lor poate varia de la caz la caz.

În tradiţia liturgică a Bisericii Ortodoxe Române se împletesc elemente din tradiţia slavă şi cea grecească, dar nu există o rânduială anume stabilită. Cu toate acestea, urmând sensului şi semnificaţiilor liturgice ale veşmintelor, culorile predominante pentru diferitele sărbători din cursul anului bisericesc ar trebui să fie următoarele:

La Praznicele Mântuitorului, la Sfinţii Apostoli şi la Sfinţii Ierarhi: alb, auriu sau galben - simboluri ale luminii învierii specifice perioadei pascale;

La Praznicele Maicii Domnului, ale Puterilor celor fără de trup (Sfinţii Îngeri): alb sau albastru deschis - simboluri ale fecioriei şi curăţiei;

La Praznicele Sfintei Cruci: roşu purpuriu - întru amintirea jertfei Mântuitorului;

La Sfinţii Mucenici: roşu închis - simbolul jertfei martirice;

La Sfinţii Cuvioşi şi Asceţi: verde - simbolul vieţii duhovniceşti (de asemenea, Intrarea Domnului în Ierusalim, Pogorârea Sfântului Duh şi Sfânta Treime sunt prăznuite tot în veşminte verzi.)

În perioada Posturilor: verde închis, albastru închis, mov închis şi negru cu elemente argintii - simboluri ale întristării şi pocăinţei. În Postul Sfintelor Patimi se obişnuieşte ca veşmintele folosite să fie cele negre sau cernite; în zilele de sâmbătă şi la sărbătorile mari din Postul Mare veşmintele sunt mai închise la culoare, dar cu ornamente aurii sau argintii, întrucât pocăinţa este îndreptată spre înviere şi are ca scop înnoirea vieţii.

Înmormântările vor fi săvârşite în veşminte deschise: aurii, albe sau galbene - ca mărturisire a credinţei în Înviere, deşi în unele locuri se mai întrebuinţează încă veşminte negre.

Note
1. A se vedea Rânduiala sfinţirii veşmintelor liturgice, în Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 1998.
2. A se vedea pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica generală, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 611.
3. S. Bulgakov, Nastolnaya Kniga Sviashchenno-sluzhitelia, volumul 4, Moscova,1983, tradus în „The Messenger“, revista Catedralei ortodoxe „Sf. Andrei“ din Philadelphia, Iunie-Septembrie, 1990.
 

05 Iulie 2016

Vizualizari: 419

Voteaza:

Despre culorile vesmintelor liturgice in Biserica Ortodoxa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE