"Gandul acesta sa fie in voi care era si in Hristos Iisus, care, Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce. Pentru aceea, si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt. Si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal" (Filipeni 2, 5-11).
Acest celebru pasaj "chenotic" din Epistola catre Filipeni defineste golirea Cuvantului; fiind dupa "chipul lui Dumnezeu", morphe Theou, cu alte cuvinte, avand aceeasi conditie ca a lui Dumnezeu, fiind de natura divina, El S-a golit, S-a desertat, S-a smerit (ekenosen), luand chip de rob (morphe doulou).
Fiul lui Dumnezeu, printr-o uimitoare smerire, prin taina chenozei Sale (kenosis), coboara la conditia de auto-anihilare (nu in sensul neantului primar, ci al prapastiei nesfarsite deschisa de starea decazuta a omului); in mod paradoxal, El uneste plinatatea integrala a naturii Sale divine cu nedesavarsirea, nu mai putin integrala, a naturii umane cazute.
Acest paragraf trebuie comparat cu textul din Isaia despre "omul durerilor", despre prorocirea, atat de scandaloasa pentru israeliti, nu a unui Mesia inconjurat de slava, ci a "robului lui Iahve", suferind si umilit, Care Se daruieste pe Sine in tacere ca "jertfa de ispasire", "strapuns fiind pentru pacatele noastre" (Isaia, cap. 53).
Sfantul Chiril al Alexandriei a examinat in amanunt aceasta chenoza divina. Dumnezeu, spune el, nu poate sa Se lepede de natura Sa divina prin intrupare, caci altminteri nu ar mai fi Dumnezeu si nici nu s-ar mai putea vorbi de intrupare. Aceasta inseamna ca subiectul chenozei nu este natura divina, ci persoana Fiului. Persoana se implineste prin daruirea de sine; ea se distinge de natura nu pentru "a se folosi" de conditia sa naturala, ci pentru a renunta la sine cu desavarsire.
Din acest motiv Fiul "nu S-a folosit de egalitatea Sa cu Dumnezeu", ci "dimpotriva, El se goleste de ea", ceea ce nu reprezinta o decizie spontana, un act, ci manifestarea a insasi fiintei Sale, a persoanei, care nu mai este o dispozitie proprie Lui, ci insasi realitatea Sa ipostatica ca expresie a vointei trinitare, a vointei careia Tatal ii este izvor, Fiul, realizarea ascultatoare, iar Duhul, implinirea de slava.
Prin urmare, exista o continuitate profunda intre fiinta personala a Fiului ca renuntare si chenoza Sa pamanteasca. Parasind conditia de slava de care "nu S-a folosit niciodata", El accepta rusinea, dezonoarea si starea de om blestemat; isi asuma conditiile obiective ale pacatului, supunandu-Se conditiei noastre de muritori.
Lepadandu-Si prerogativele Sale imparatesti, El isi ascunde slava Sa din ce in ce mai mult, in suferinta si moarte. Caci era necesar ca El sa descopere in propriul Sau Trup in ce masura omul, pe care El l-a creat dupa chipul Sau neasemuit de frumos, se uratise prin coruptie.
Prin urmare, chenoza este intruparea sub aspectul smereniei si al mortii. Hristos isi pazeste insa cu sfintenie natura Sa divina, iar golirea de Sine este un act voluntar; desi ramane Dumnezeu, El accepta sa devina muritor, deoarece singura cale de a cuceri moartea era de a face posibila patrunderea acesteia in Dumnezeu, unde nu putea sa-si gaseasca nici un loc.
Chenoza este smerenia Slujitorului care nu cauta propria Sa marire, ci marirea Tatalui care L-a trimis. Niciodata sau aproape niciodata Hristos nu isi afirma divinitatea. Renuntand cu desavarsire la ale Sale, pastrand in ascuns natura Sa divina si renuntand la propria Sa vointa cand ajunge sa afirme: "Tatal este mai mare decat Mine".
El implineste pe pamant lucrarea iubirii savarsita de Treime. Iar prin respectul nemarginit purtat libertatii umane, ajungand pana la a le arata oamenilor doar fata frateasca a robului, plina de suferinta, si trupul fratesc plin de suferinte de pe Cruce, El trezeste in om credinta ca raspuns la dragoste; caci numai ochii credintei recunosc chipul lui Dumnezeu sub chipul robului si, descifrand sub fata umana prezenta unei persoane divine, invata sa dezvaluie in fiecare fata taina persoanei create dupa chipul lui Dumnezeu.
Totusi, inainte ca actul chenozei lui Hristos sa se incheie prin invierea Sa, au avut loc doua teofanii prin umanitatea Sa: una la Botez, cealalta cu ocazia Schimbarii la Fata - de fiecare data, Hristos S-a manifestat nu sub "chip de rob", ci sub "chipul lui Dumnezeu", permitand naturii Sale divine, adica unitatii Sale cu Tatal si Duhul, sa straluceasca prin umanitatea Sa indumnezeita, pentru ca, dupa Maxim Marturisitorul, umanitatea Sa, coruptibila prin iconomie, era incoruptibila prin natura.
Vocea Tatalui, prezenta Duhului Sfant sub chip de nor sau porumbel au facut ca aceste doua manifestari ale "chipului lui Dumnezeu" sa fie doua teofanii trinitare. Condacul ce se canta cu ocazia sarbatoririi Schimbarii la Fata scoate in evidenta faptul ca ucenicii au vazut slava divina "dupa puterile lor", pentru ca "atunci cand vor vedea rastignirea si moartea Ta sa cunoasca ca Tu Te-ai supus de buna voie", si nu din vreo necesitate a naturii.
Faptul ca aceasta "lumina a Transfigurarii nu are inceput si nici sfarsit" (Sfantul Grigorie Palama) trebuie sa ne faca mai constienti de realitatea chenozei. Hristos a acceptat, in mod voluntar si total, consecintele pacatului nostru, de la intrupare si pana la moarte. El a cunoscut toate slabiciunile, toate umilintele conditiei noastre, nu insa si pasiunile distructive ce depind de libertatea noastra.
Chiar si cel de-al doilea Adam, pentru a se "conforma" cu desavasire primului Adam, a permis ispititorului sa se apropie, de data aceasta nu in Paradis, ci in starea omului decazut. Numai in Hristos non-existenta a devenit suferinta si iubire, si nu rau sau ura; de aceea, ispititorul a fost respins de Cel Care purta in Sine mai mult decat Paradisul, de Cel Ce este.
Vladimir Lossky
Fragment din cartea "Introducere in teologia ortodoxa", Editura Sophia
Cumpara cartea "Introducere in teologia ortodoxa"
-
Invatatura despre chipul lui Dumnezeu in om in teologia protestanta contemporana
Publicat in : Dogma -
Pocainta, mijlocul prin care se reinnoieste chipul lui Dumnezeu in noi
Publicat in : Credinta -
Chipul lui Dumnezeu in intampinarea chipului omului
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.