Rastignirea


Rastignirea

Acesta este cel mai insemnat moment din activitatea mesianica a lui Iisus Hristos. Ea constitue jertfa suprema prin care Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat ia asupra Sa pacatele lumii si impaca pe om cu Creatorul. Este deci firesc ca toti Evanghelistii sa-I consacre un loc considerabil in scrierile lor:

Matei XXVII, 33-56
Marcu XV, 20-41
Luca XXIII, 32-49
Ioan XIX, 16-37

Crucea era cel mai crud instrument de tortura si de pedeapsa in lumea veche. Din aceasta cauza, Romanii o rezervasera numai rebelilor si sclavilor. Iudeii o considerau un adevarat blestem dumnezeiesc (Deut. XI, 23) o adevarata sminteala, un scandal (I Cor. I, 23).

Rastignirea era precedata, din oficiu, de flagelare, adica de o crunta biciuire, care ranea pana la desfigurare trupul condamnatilor. Se foloseau, in acest scop, manunchi de bice prevazute cu noduri, cu bucati de lemn, de os sau chiar de metal (flagellum, flagrum), care raneau profund tesuturile si provocau hemoragii puternice. Adesea victimele sucombau sub loviturile lor, sau mureau dupa aceea din cauza ranilor provocate de ele.

Legea mozaica, ceva mai umanitara decat legile popoarelor pagane, interzicea a se aplica cuiva mai mult de patruzeci de lovituri, ca sa nu se depaseasca cumva acest numar, se dadeau, in practica, numai treizeci si noua. La Romani, numarul loviturilor depindea de cruzimea si bunul plac al calailor. Dupa flagelare, osanditii erau siliti sa-si duca singuri crucea pana la locul rastignirii. Supliciul crucii era socotit pedeapsa exemplara. El trebuia sa inspaimante pe toti aceia care s-ar mai fi putut gandi sa calce legile romane. De aceea se alegeau intotdeauna, pentru rastignire, locurile cele mai frecventate si zilele de targ sau de sarbatoare. Vina celor condamnati se scria pe o tablita, spre a fi purtata de ei si spre a se atasa apoi pe cruce. Ea era strigata de un aprod tot timpul lugubrului cortegiu, spre a fi auzita de multimi.

Crucea putea sa aiba fie forma literei T (crux commissa), fie forma aratata in iconografia crestina + (crux immissa), fie, mai rar, forma literei grecesti X (crux decussata).

Dupa legea romana, nu era ingaduita inmormantarea celor rastigniti. Dupa legea mozaica, ei trebuiau neaparat ingropati indata ce se constata ca au murit si in cursul aceleiasi zile. In Palestina, Romanii respectau obiceiurile locale, care aveau si caracter religios.

Chinurile rastignitilor erau infioratoare. Intre ele, cel mai insuportabil era setea, consecinta inevitabila a obostelii, a febrei si mai ales a pierderii considerabile de sange. Rastignitii erau fixati pe, cruce cu ajutorul cuielor, cate unul pentru fiecare mana si pentru fiecare picior. Adesea, amandoua picioarele erau prinse de lemn cu acelasi cui. Pentru sustinerea greutatii trupului, partea verticala a crucii era prevazuta uneori cu un suport special sau cu un calus care consta dintr-un cui mai mare, infipt in asa fel, incat sa vina intre coapsele victimei. Alte ori, rastignitii erau legati de cruce inainte de pironire.

Mantuitorul a fost rastignit in locul numit Golgota, cuvant ebraic insemnand "Capatana". Golgota era o inaltime calcaroasa, care semana, de la distanta, cu o teasta. Era situata in afara cetatii, in partea de Nord-Vest a orasului, la o distanta de cateva sute de metri. Se ajungea acolo iesindu-se prin poarta lui Efraim, de unde porneau drumurile spre Samaria si Galileia, spre Pereea, Cezareea, Iaffa si Betleem. O legenda pioasa ne spune ca in locul Rastignirii Mantuitorului salasluiau osemintele stramosului nostru Adam si ca Crucea s-a infipt tocmai acolo unde statuse candva craniul primului om. Aceasta legenda vrea sa ilustreze adevarul dogmatic ca Iisus Hristos a sters, prin Cruce, osanda lui Adam. Ea nu are insa temei istoric sau biblic.

Sf. Matei descrie Rastignirea Mantuitorului astfel: "Si venind la locul numit Golgota, care insemneaza locul Capatanii, I-au dat sa bea otet amestecat cu fiere; si gustand, n-a vrut sa bea. Iar dupa ce L-au rastignit, au impartit hainele Lui, aruncand sorti, ca sa se implineasca ceea ce s-a zis de Proorocul: Impartit-au hainele Mele lorusi si pentru camasa Mea au aruncat sorti. Si sezand, il pazeau acolo. Si I-au pus deasupra capului vina Lui scrisa: Acesta este Iisus imparatul Iudeilor. Atunci au rastignit impreuna cu El doi talhari, unul de-a dreapta si unul de-a stanga. Iar cei ce treceau huleau, clatinandu-si capetele si zicand: "Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-te pe Tine insuti! De esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce! Asemenea si mai marii preotilor, batjocorindu-L impreuna cu carturarii si cu batranii si cu fariseii, ziceau: pe altii a mantuit dar pe El nu se poate mantui? De este imparatul lui Israel, coboara-te de pe cruce, si vom crede in El. Nadajduia in Dumnezeu. Sa-l scape acum, daca il vrea, caci a zis: Fiul lui Dumnezeu sunt. Asemenea il ocarau si talharii cei ocarati impreuna cu El.”(XXVII, 33-44)

La fel scrie si Sfantul Marcu (XV, 22-32). Sf Luca noteaza in plus ca Mantuitorul s-a rugat si pe cruce pentru iertarea celor ce il rastigneau si il batjocorau (XXIII, 34) si precizeaza ca unul dintre talhari a aflat mantuire de la Hristos (XXIII, 39-43).

Sf. Matei si Sf. Marcu noteaza ca de la inceput s-a dat lui Iisus o bautura ametitoare, alcatuita din vin si smirna, menita sa-I usureze oarecum suportarea chinurilor, bautura a fost oferita, probabil, de sfintele femei. Domnul a gustat-o, dar n-a baut-o, fiindca a voit sa-si pastreze integritatea facultatilor psihice si sa guste constient tot amarul durerilor noastre.

Sf. Luca arata ca nu numai Iudeii si trecatorii, ci si ostasii romani batjocoreau pe Domnul, apropiindu-se de El si zicand: "Daca esti regele Iudeilor, mantuieste-Te pe Tine insuti" si ne spune ca tablita asezata deasupra capului lui Iisus, era scrisa cu litere grecesti, latinesti si ebraice, adica in cele trei limbi, vorbite pe atunci in Palestina.

Ultimele clipe ale Mantuitorului pe cruce sunt aratate de Sf. Matei prin cuvintele: "Iar de la al saselea ceas, intuneric s-a facut peste tot pamantul pana la al noualea ceas. Iar in al noualea ceas a strigat Iisus cu glas mare, zicand: Eli, eli, lamma sabahtani!, adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? Iar unii din cei ce stau acolo, ziceau: Pe Ilie il striga acesta. Si indata alergand unul dintre ei si luand un burete, l-a inmuiat in otet si punandu-l intr-o trestie, I-a dat sa bea. Iar ceilalti ziceau: Lasa sa vedem, veni-va Ilie sa-L mantuiasca? Iar Iisus iarasi strigand cu glas mare, si-a dat duhul" (XXVII, 45-50).

Domnul este aproape de moarte. Ultimele Sale clipe, mai grele, sunt insotite de semne supranaturale. Sinopticii ne informeaza ca, timp de trei ore, cat au durat chinurile lui Iisus pe Cruce, s-a facut intuneric peste tot pamantul acela, adica in Ierusalim, in Iudeia si in toate tinuturile palestiniene locuite de ucigasii lui Mesia. Nu stim daca intunerecul a fost provocat de o slabire partiala si trecatoare a luminii soarelui, sau de a ingramadire neobisnuita de nori grei. Fenomenul fusese prezis in Vechiul Testament (Amos 8, 9). El era un semn special voit de Dumnezeu pentru aratarea puterii Sale si pentru mustrarea orbirii sufletesti a acelora care au rastignit pe Fiui Sau.

In acest timp, puterile trupesti ale Mantuitorului scad tot mai mult. El rosteste pe cruce sapte cuvinte, pe care Sfintii Evanghelisti le-au notat cu grija.

- cel dintai este transmis de catre Sf. Luca: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (XXIII, 34) si izvoraste din nemarginita iubire de oameni a lui Mesia, care n-are nici un cuvant de osanda pentru calaii Sai.

- al doilea cuvant se afla tot in Evanghelia dupa Sf. Luca: "Adevar iti spun Tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (XXIII, 43) si ilustreaza constiinta de sine a Dumnezeirii Sale absolute, pe care Iisus Hristos o pastreaza si pe Cruce.

- al treilea cuvant ne este transmis de catre Sf. Ioan: "Femeie, iata fiul tau; iata mama ta" (XIX, 26, 27) si arata grija Mantuitorului pentru Prea Curata. Sa Maica.

- al patrulea cuvant este reprodus de catre Sf. Matei si de catre Sf. Marcu: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit" (Matei XXVII, 46 si Marcu XV, 34), si ne arata pe Domnul luptandu-se pentru ultima oara, ca om, cu ispita desnadajdii, in fata mortii.

- al cincilea cuvant se afla in Evanghelia a patra: "Mi-e sete" (XIX, 28) si ilustreaza cumplita durere fizica indurata de Domnul pe Cruce.

- al saselea cuvant este notat tot de catre Sf. Ioan "Savarsitu-s-a (XIX, 30) si arata ca in Hristos s-a implinit toate profetiile Scripturii si ca opera Sa mantuitoare este acum terminata.

- al saptelea cuvant, cel din urma, se afla in Sf. Luca: "Parinte, in mainile Tale dau duhul Meu" (XXIII, 46) si exprima absoluta incredere a lui Iisus Hristos in Dumnezeu-Tatal.

Cu acestea, activitatea Sa pamanteasca de invatator, de Profet si de Preot se incheie. Acum, Hristos primeste moartea trupeasca, dandu-si viata pentru noi oamenii si-pentru a noastra mantuire (Luca XXIII, 46; Matei XXVII, 50; Marcu XV, 37 si Ioan XIX, 30).

Sinopticii ne informeaza ca, in clipa cand Mantuitorul si-a dat duhul, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile multor drepti din Ierusalim au inviat si catapeteasma templului s-a rupt in doua (Matei XXVII, 51-53; Marcu XV, 38 si Luca XXIII, 45). Sfasierea catapebesmei, adica a bogatei draperii care despartea Sfanta Sfintelor de restul templului, simbolizeaza abolirea Legii mozaice, reprezentata in deosebi prin jertfele de la templu. Invierea trupurilor Sfintilor decedati este cel dintai rod al Jertfei de pe Golgota: nimicirea pacatului, boldul mortii. Dupa invierea Mantuitorului, aceste trupuri s-au aratat multora in Ierusalim (Matei XXVII, 53). Deschiderea mormintelor, despicarea pietrelor si cutremurul de pamant, care le-a provocat, sunt, ca si intunerecul, fenomene extraordinare menite sa arate Dumnezeirea Celui pironit pe Cruce.

De aceea, Sf. Matei le descrie astfel: "Si iata, catapeteasma Templului s-a rupt in doua, de sus pana jos, si pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat si mormintele s-au deschis si multe trupuri de sfinti adormiti s-au sculat; si iesind din morminte, dupa invierea Iui, au venit in sfanta cetate si s-au aratat multora. Iar sutasul si cei ce impreuna cu el pazeau pe Iisus, vazand cutremurul si cele ce s-au facut, s-au infricosat foarte, zicand: Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!" (XXVII, 51-53; Luca XXIII 47-49).



30 Martie 2012

Vizualizari: 10303

Voteaza:

Rastignirea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.