Sinagoga din Capernaum

Sinagoga din Capernaum este locul in care Mantuitorul Iisus Hristos si-a inceput activitatea de propovaduire a Imparatiei lui Dumnezeu. Localitatea numita Capernaum, al carui nume inseamna "Satul lui Naum", se afla asezata pe malul nordic al Lacului Ghenizaret (Marea Galileei), fiind un sat de pescari. Orasul Capernaum a fost intemeiat in perioada elenista, fiind organizat cu strazi drepte. In perioada ocupatiei romane si bizantine, orasul a prosperat, el fiind distrus abia prin secolul al VI-lea, de catre armata persilor.

Pentru ca Iisus Hristos a locuit pentru un timp in acest loc, orasul Capernaum mai este numit si "orasul lui Iisus". Capernaumul era locul central de unde pleca si unde revenea Mantuitorul, dupa fiecare calatorie savarsita in Galileea. In acest oras locuiau Apostolii Petru si Andrei, Iacov si Ioan, precum si Matei, vamesul.

Sinagoga din Capernaum

In timpul celor doua revolte ale evreilor impotriva romanilor, orasul Capernaum a fost crutat, el neavand ziduri de aparari. Dupa cea de-a doua revolta, evreii izgoniti din Iudeea s-au refugiat in Galileea, o parte dintre ei asezandu-se in Capernaum. Dupa ce s-a asternut pacea cu romanii, evreii au fost ajutati de acestia sa ridice o noua sinagoga in Capernaum, cea mai frumoasa din Palestina.

 Sinagoga din Capernaum

Sinagoga din Capernaum este foarte mare si deosebit de mestesugita pentru un sat de pescari precum cel amintit. Ea este formata din doua cladiri alaturate: o sinagoga si, spre rasarit, o scoala pentru scribi.

Potrivit unor arheologi, aceasta sinagoga a fost construita candva la granita secolelor II-III, pentru ca, mai apoi, sub dominatie crestina, o asemenea sinagoga ar fi fost imposibil de construit. Alti arheologi, insa, pornind de la arhitectura si vechimea obiectelor de ceramica gasite, sustin ca sinagoga a fost construita pe la sfarsitul secolului al IV-lea, ceea ce trimite spre o vietuire pasnica intre iudei si crestini.

Sinagoga din Capernaum este locul in care Mantuitorul Iisus Hristos si-a inceput activitatea de propovaduire a Imparatiei lui Dumnezeu, precum citim: "Dupa ce Ioan a fost prins, Iisus a venit in Galileea, propovaduind Evanghelia imparatiei lui Dumnezeu si zicand: "S-a implinit vremea si s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie." (...) Si, venind in Capernaum, indata intrand sambata in sinagoga, ii invata. Si erau uimiti de invatatura Lui, caci El ii invata pe ei ca Cel ce are putere, iar nu in felul carturarilor" (Marcu 1, 14-22).

 Sinagoga din Capernaum

Se crede ca actuala sinagoga (ce a mai ramas din ea) a fost construita pe locul unei sinagogi mai vechi, construita de un centurion roman, despre care vorbeste Sfantul Evanghelist Luca, pe care Iisus a frecventat-o si in care a tinut cuvantul referitor la Euharistie.

"Eu sunt painea vietii; cel ce vine la Mine nu va flamanzi si cel ce va crede in Mine nu va inseta niciodata. Dar am spus voua ca M-ati si vazut si nu credeti. Tot ce-Mi da Tatal, va veni la Mine; si pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara; pentru ca M-am coborat din cer, nu ca sa fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Si aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toti pe care Mi i-a dat Mie sa nu pierd nici unul, ci sa-i inviez pe ei in ziua cea de apoi. Ca aceasta este voia Tatalui Meu, ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. (...)

Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce crede in Mine are viata vesnica. Eu sunt painea vietii. Parintii vostri au mancat mana in pustie si au murit. Painea care se coboara din cer este aceea din care, daca mananca cineva, nu moare. Eu sunt painea cea vie, care s-a pogorat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Iar painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu. (...)

Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Trupul este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatal cel viu si Eu viez pentru Tatal, si cel ce Ma mananca pe Mine va trai prin Mine. Aceasta este painea care s-a pogorat din cer, nu precum au mancat parintii vostri mana si au murit. Cel ce mananca aceasta paine va trai in veac. Acestea le-a zis pe cand invata in sinagoga din Capernaum" (Ioan 6, 22-59).

Sinagoga din Capernaum

 Sinagoga din Capernaum

Privitor la credinta si viata celor din Capernaum, Mantuitorul s-a intristat, caci nicaieri nu facuse El atatea minuni ca in mijlocul lor. Pentru aceasta, a zis: "Si tu, Capernaume: N-ai fost inaltat pana la cer? Pana la iad te vei cobora. Caci de s-ar fi facut in Sodoma minunile ce s-au facut in tine, ar fi ramas pana astazi, dar zic voua ca pamantului Sodomei ii va fi mai usor in ziua judecatii decat tie" (Matei 11, 23-24).

Reconstructia sinagogii din Capernaum, cu resturile gasite in urma sapaturilor, a inceput in anul 1921. Aceasta se afla pe o platforma artificiala, construita pe locul cel mai inalt din centrul orasului. Se respecta, astfel, urmatoarea prescriptie evreiasca: "O sinagoga trebuie sa fie mai inalta decat celelalte cladiri construite pentru folosinta obisnuita. Orice oras ale carui acoperisuri sunt mai inalte decat sinagoga va sfarsi prin a fi distrus."

Teodor Danalache

 Sinagoga din Capernaum

Sinagoga din Capernaum



19 Aprilie 2013

Vizualizari: 1592

Voteaza:

Sinagoga din Capernaum 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.