Predica la Nasterea Domnului

Predica la Nasterea Domnului Mareste imaginea.

''Un prunc s-a nascut noua, un fiu s-a dat noua...inger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, parinte al veacului"... (Isaia IX, 5.)

Frati crestini,
Aceasta este bucuria marturisita de proorocul Isaia al Vechiului Testament, si aceasta este bucuria clipelor de fata pe care crestinatatea le traieste in fiecare an in aceste sfinte sarbatori ale Nasterii Domnului. Pruncul a carui nastere o sarbatorim e ''inger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, parinte al veacului"...

Si precum in chip firesc, mare e bucuria familiei in care se praznuieste un nou nascut, cu atat mai mare bucurie e pentru intreaga familie crestina, cand sarbatoreste intruparea lui Dumnezeu ca om.

Si iarasi, in chip firesc, e ca omenirea crestina sa se bucure la aceasta praznuire a Nasterii Domnului, pentru ca Dumnezeu s-a facut om pentru mantuirea ei.
Intr-adevar, prin nasterea Mantuitorului ni s-a dat o noua faptura pentru intreaga omenire. In istoria lumii, orice crestin vede doua zidiri ale omenirii. Doua sunt creatiile: una atunci cand a facut Dumnezeu pe primul om, iar a doua acum cand Dumnezeu s-a facut om, pentru a zidi din nou faptura omeneasca, care se nimicise prin pacat.

Aceasta intrupare a lui Dumnezeu va aduce infaptuirea unei zidiri noi pentru lume. Crestinul e ''o faptura noua'', dupa cum spune Sf. Apostol Pavel... Omul cel vechi e omul pacatului. Hristos s-a nascut om adevarat, dar fara de pacat. Aceasta nastere e inceputul mantuirii noastre. De acum inainte ne vom forma si noi sufleteste, dupa chipul lui Hristos. Fiecare se va stradui sa fie un urmas al lui Hristos, al carui nume il si poarta.

Inainte de venirea lui Hristos, omenirea nu avea putinta sa se renasca la aceasta noua viata adusa prin nasterea lui Hristos. Caci din vechime era numai sub imperiul primei creatii, prin care omenirea era chemata sa se inalte pana la perfectiune, pana la Dumnezeu. Si cum ca asa este, citeasca fiecare prima pagina a Bibliei, in care e vorba de creatia lumii.

Dar iata ca, fiecare din noi, in chip firesc suntem framantati impreuna cu Sf. Ambrosie de intrebarea urmatoare: ''Pentru ce in Sf. Scriptura se zice ca Dumnezeu creand lumina, taria, astrele, planetele, animalele si toate cate exista in lume, la toate a zis: ''Si a vazut ca sunt bune;''... numai la om n-a zis: ''Si a vazut Dumnezeu ca omul este bun''?''

Sfantul si inteleptul episcop cauta sa-si raspunda la aceasta intrebare, zicand: ''Soarele nu poate sa fie mai soare decat este, floarea mai floare si nici animalul mai animal, sau lumina mai lumina, deoarece acestea nu sunt perfectionabile, adica nu sunt capabile de o desavarsire mai mare, decat au avut atunci cand au iesit din mainile celui Atotputernic. Omul insa, fiind facut dupa un model infinit superior lui, este capabil de desavarsire, adica folosind exact si corect facultatile si insusirile cu care a fost inzestrat, sa se apropie cat mai mult de modelul sau, de Prea bunul Parinte ceresc".

Dar iata ca prin pacat omul nu se mai putea inalta la Dumnezeu, caci el fusese indepartat de la El, si atunci in loc sa creasca si sa sporeasca aceasta zidire, ea se naruia. Omenirea nu se putea ridica la cer, caci Dumnezeu nu mai era cu ea, iar ea prin puterile ei nu se putea zidi sufleteste, pentru a se inalta. Prin pacat omenirea cazuse in iadul distrugerilor.

Si cum ca nu se putea inalta omenirea la perfectiune, fara de Dumnezeu, n-ar fi sa va ganditi decat la faptul ca, inainte de venirea lui Hristos, omul nu era privit ca un scop in sine. Nu. Omul era socotit ca un mijloc de realizare a idealurilor altuia... ale acelui bogat, sau ale Statului. Copiii erau crescuti in vederea Statului. Si numai cei cari erau capabili sa apere Patria, erau crescuti, iar pe ceilalti ii omorau. Asa era socotit omul inainte de venirea lui Hristos.
Familia avea o singura chemare, de a produce cetateni.

Si ceea ce este mai dureros, e ca chiar si religia era inchinata intereselor omenesti. Dusmania dintre oameni era asmutata de religie. Iar deynadejdea e si mai mare, cand ne gandim ca si patimile isi aveau unii proteguitori.

Si in sfarsit, morala, acea disciplina de insanatosire si inaltare a fiintei omenesti, era fructul acelorasi interese patimase. Cei vechi aveau o morala a intereselor, o morala scoasa din faptele lor pline de egoism si razbunare.

Ei bine, pe aceasta prima zidire distrusa, vine sa o ridice Iisus Hristos. Intruparea lui Hristos e temelia rezidirii noastre.

De acum se va vorbi de o noua chemare a omenirii spre perfectiune. Pana acum: ''Nimeni nu se putea ridica la cer decat Acela care s-a pogorat din cer". (Ioan III, 13).

A trebuit ca sa se pogoare Hristos Dumnezeu din ceruri ca sa ne inalte. Caci, iarasi, dupa cum spune Mantuitorul: ''nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine" (Ioan XVI, 6).

Prin Nasterea Domnului ajungem sa fim ''partasi firii dumnezeiesti''.

Prin Nasterea lui Iisus Hristos, prin har si prin invatatura cea sfanta, oricine de acum poate sa ajunga la perfectiune. Fiecare poate sa se ridice in muntele cel sfant de care se intreaba psalmistul: ''cine se va sui in muntele Domnului, sau cine va sta in locul cel sfant al lui?''

Cel cu maini nevinovate si cu inima curata care nu si-a intinat cu minciuni sufletul sau si cu viclesug nu s-a jurat vecinului sau." (Psal. XXII, 3-4.) Prin venirea Mantuitorului, omul din nou se infiaza Cerului, caci dupa spusa Mantuitorului: ''Cel ce va face voia Tatalui Meu celui din cer acela imi este frate, sora si mama". (Mat. XII, 50.)

Pentru crestini viata nu e un blestem, nu e o micsorare pentru traitor, ci din contra e o fericire si o binecuvantare. Si de aceea pe drept Sf. Ioan Hrisostom si spune: ''Ce spui nenorocitule si nemernicule? este vicleana viata prezenta, in care am cunoscut pe Dumnezeu, in care filosofam asupra vietii viitoare, in care am ajuns din oameni ingeri si dantuim cu puterile cele de sus?... Nu trupul, ci faptele si imprejurarile sunt spre nenorocirea noastra".

Si ce este mai inaltator decat ca prin viata noastra sa slujim lui Dumnezeu? Sa slujim Aceluia prin puterea caruia straluceste soarele si luna, sa slujim Aceluia de care asculta astrele in miscarea lor, sa slujim Aceluia care cantareste lacramile celor in suferinti, sa ascultam de Acela intru care adorm intru fericire cei binecredinciosi...

Fratilor, iata cum prin Nasterea pe care o sarbatorim avem pe Dumnezeu.

Prin Nasterea Domnului, toti cari credem in Dumnezeu Tatal, Fiul si Sf. Duh, alcatuim de acum o familie sfanta. Dumnezeu e pentru noi, nu un stapan rau, ci un parinte milostiv si bun, iar Fecioara Maria o Mama a intregului neam omenesc pe care l-a mantuit prin nasterea Fiului Ei. Iar noi cu totii suntem frati intre noi si frati mai mici ai lui Hristos, si fii credinciosi ai lui Dumnezeu. In aceasta Imparatie a lui Dumnezeu, nici nu se poate nadajdui sa fie decat bucurie si stralucire, caci Insusi Dumnezeu e cu noi, iar traiul vietii noastre nu poate sa infloreasca decat in pace si liniste, caci in aceasta gradina a Imparatiei lui Dumnezeu, nu se aude decat un singur cor al ingerilor, cari in cer si pe pamant canta: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intru oameni bunavoire. Amin.

Protos. Vasile Vasilache
(din volumul ''Dumnezeu este Lumina'' - Predici rostite la Iasi intre anii 1936-1939)

09 Mai 2012

Vizualizari: 6514

Voteaza:

Predica la Nasterea Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE