Psihologia stoica
In psihologie stoicii sunt puternic influentati de Aristotel. Acesta distingea trei parti ale sufletului omenesc: sufletul vegetativ, senzorial si rational. Aceeasi impartire o gasim si la stoici : corp, suflat si ratiune."Corpului ii apartin senzatiile, sufletului instinctele, iar ratiunii principiile". Sufletul intrepatrunde intreg corpul ca un principiu activ viabil.
Stoicii au meritul de a fi studiat destul de amanuntit sentimentele si vointa. Ei intrebuinteaza pentru sentiment termenul "pathos", intelegand prin acest cuvant mai mult ceea ce astazi numim afect sau pasiune. Definitia stoica a afectului este"un instinct nemasurat". Instinctul este genul, iar excesul diferenta specifica.
Esential pentru suflet este miscarea. De aceea Epictet si Marc Aureliu vorbesc despre o liniste lipsita de vant a sufletului, iar Seneca despre continua liniste (tranquillitas) a acestuia. Fiecare miscare are insa in lumea organica o anumita masura ; in fiecare om trebuie ca, prin imitatie a macrocosmosului, sa ia nastere un microcosmos, asadar ceva ordonat si frumos, a carui deranjare are ca urmare boala. Prin urmare afectul, ca un instinct nemasurat, este o deranjare si o boala a sufletului si de aceea el este impotriva naturii. Afectul este caracterizat prin violenta miscarii sufletului, de aceea Zenon il mai numeste"o fluturare a sufletului", asa cum se observa la o pasare nelinistita. Interesant este ca stoicii - ca si Platon - incearca o tipologie a afectelor. Ei disting: neplacerea, placerea, frica si pofta sau dorinta, pe care le si descriu, in sens materialist, fara sa descrie si substratul fiziologic al acestora. Stoicii cunosc insa faptul ca timpul influenteaza asupra violentei sentimentului, lucru foarte important pentru tratamentul moral al pasiunilor. Seneca zice :"cel mai bun mijloc impotriva maniei este timpul".
Originea afectelor, a pasiunilor este, dupa stoici,"denaturarea ratiunii". Toate se intemeiaza pe erori."Prostia (stultitia) le trimite si le agita asemenea furiilor, in viata oamenilor". Dimpotriva, acela care a recunoscut adevarul, acela a recunoscut legea generala dupa care se intampla totul si dupa care acesta traieste, conform cu natura si deci lipsit de pasiuni. Acesta a recunoscut si adevaratele valori si de aceea el nu mai este tulburat de valorile parute. Adevarul elibereaza sufletul, caci doua sunt lucrurile"ce dau putere sufletului: credinta in adevar si increderea in sine insusi", zice Seneca. Iar Marc Aureliu remarca :"Nimeni n-a suferit pierderi din pricina adevarului". Stoicii accentueaza rolul pe care-l joaca afectul atunci cand acesta reuseste sa surpe suveranitatea"partii ganditoare" a sufletului, care este sustinut de vointa. De aceasta vointa luminata de cunoastere, sau de cunoasterea sustinuta de vointa, depinde admiterea unui principiu sau neadmiterea acestuia, acceptarea acestuia ca adevarat sau respingerea lui ca fiind fals. Mereu si mereu preamaresc stoicii aceasta suveranitate a vointei.
Interesant mai este si faptul ca pentru stoici taria vointei se intemeiaza pe instinctele moderate ; instinctele nemasurate, pasiunile caracterizeaza slabiciunea vointei. Afectele violente sunt mereu produse de o vointa slaba. Alaturi de afectele nerationale stoicii admit si afecte rationale: dorintei i se opune vointa corecta, fricii, prudenta, placerii bucuria.
Problema nemuririi sufletului se pare ca a avut pentru filozofii stoici o importanta minima. In concordanta cu conceptia lor psihologica materialista, stoicii reprezinta ideea ca materia ordinara a sufletului este muritoare, numai ratiunea, materia sufleteasca cea mai fina, ca parte a divinitatii, este nemuritoare. Panaetius, Epictet si Marc Aureliu neaga ca sufletul ar fi nemuritor. Chrysip afirma ca numai sufletele inteleptilor sunt nemuritoare. La fel si Posidonius sustine nemurirea sufletului, si aceasta pe temeiul a doua argumente, pe care el se pare ca le-a imprumutat de la Platon : Sufletul trebuie sa fie nemuritor, fiindca el este cauza miscarii, ce n-are sfarsit. Apoi sufletul nu se poate descompune, din pricina ca el este o unitate si ceva simplu. Apoi sufletul nu se naste odata cu corpul, ci intra in corp din afara, este preexistent si dupa moartea corpului el se ridica in cele mai inalte regiuni ale aerului, unde gusta aceeasi hrana ca si planetele.
Pentru Seneca, ca si pentru stoicismul mijlociu", corpul este o inchisoare a sufletului."Corpul nostru este povara si pedeapsa pentru suflet", zice Seneca. Sufletul se raporta la trup ca si Divinitatea fata de lume. Corpul ar trebui sa-i slujeasca sufletului, in timp ce insa acesta il atrage inspre noroiul vietii inferioare, terestre, si-l sileste la o lupta acerba, permitandu-i numai o cunoastere confuza. Sufletul isi are originea in focul originar divin, asadar in cer, si se intoarce dupa moartea corpului iarasi acolo."Dupa ce s-a purificat, scuturandu-se de greseli si de murdaria vietii muritoare si dupa ce s-a purtat un timp scurt deasupra noastra, sufletul se inalta in inaltimi si pluteste printre spiritele fericite. El"a fost primit de o ceata sfanta". Acolo se desavarseste cunoasterea care aici in lume a fost asa de nedesavarsita.
Stoicii descriu cu multe amanunte si cu patos felul in care dainuieste mai departe sufletul. Mai ales Seneca, face acest lucru cu multa certitudine. Sufletul se afla in apropierea divinului, pe care-l intuieste acum fata de la fata, lucru pe care in viata terestra l-a incercat zadarnic, dar nu l-a putut realiza din pricina conpului. In patria fericitilor, sufletul priveste in toata frumusetea minunea instelata a cerului."Acea zi, de care tu te temi - zice Seneca - fiindca este ultima, este ziua de nastere a eternitatii... In aceasta zi ti se vor descoperi tainele naturii, intunericul se va imprastia si va patrunde peste tot o lumina stralucitoare. Gandeste-te cat de mare va fi stralucirea, in clipa in care se vor uni atatea stele ... Cum iti va straluci lumina divina, cand o vei privi la locul ei propriu". Acolo unde stapaneste Logosul lumii nu exista nimic ingrozitor (Marc Aurel. VII, 53).
N.B.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.