Filozofia platonica a religiei

Filozofia platonica a religiei Mareste imaginea.


Filozofia platonica a religiei

 

La Platon avem de-a face cu o viziune metafizica, in care lumea este ordonata dupa scopurile unei Ratiuni universale si pentru care binele si raul sunt considerate ca entitati absolute, asa ca, intr-o asemenea viziune era natural ca existenta raului in lume si in istorie sa constituie o problema centrala. Acest rau isi are originea - dupa "Phaidon" - in corp si in facultatile inferioare ale sufletului, care pot sa se opuna ratiunii si sa produca raul. Si, pentru a explica faptul, asa de evident, ca in natura se gasesc puteri vrajmase oricarei ordini teleologice, asadar puteri arationale, Platon accepta, alaturi de sufletul bun al lumii, si un altul, care este rau, apropiindu-se prin aceasta de dualismul iranian.

 

 

Important este pentru noi sa stim ca, in ultima analiza, singura origine a raului este, pentru Platon, omul, din pricina ca Dumnezeu este bun si nu poate fi cauza raului. Gratie libertatii de vointa omul singur este acela care isi hotaraste destinul in lume, prin aceea ca el poate alege binele sau raul. Virtutea si viciul isi poarta rasplata in ele insele : omul virtuos care este chinuit de nostalgia de a realiza, pe cat este posibil, asemanarea cu Divinitatea este fericit; in timp ce acela care savarseste nedreptatea, isi primeste pedeapsa in aceea ca este nefericit. Cu aceasta idee Platon pune problema valorii interioare a omului.

 

Platon mai este stapanit si de convingerea nestramutata ca Dumnezeu nu paraseste pe cel virtuos si ca cel nedrept isi primeste pedeapsa prin aceea ca acesta este in interiorul sau nefericit; el isi primeste pedeapsa daca nu aici, atunci in lumea de dincolo. Pedeapsa are pentru Platon un rol pedagogic.

 

Toti comentatorii filozofiei platonice sunt de comun acord ca, pentru Platon, Divinitatea este identica cu Ideea de Bine, alaturi de care nu mai poate exista nici o alta divinitate si mai ales o divinitate personala, desi uneori s-ar parea ca Platon gandeste Divinitatea ca fiind o fiinta personala. Ceea ce ne lasa aceasta impresie este faptul ca, ca poet si profet, acesta nu poate gandi Divinitatea decat ca persoana. Dar totusi, daca avem in vedere filozofia platonica ca un intreg, atunci trebuie sa spunem ca pentru Platon, Divinitatea ramane o simpla Idee. Este "Nous"-ul universal.

 

Este interesanta pozitia lui Platon fata de zeii religiei antice grecesti, in "Statul" ideal tineretul nu trebuie sa afle nimic despre acesti zei. Curios este ca, cu tot rationalismul sau, Platon nu s-a atins de religia stramosilor sai, ci a reprezentat convingerea ca in cel mai bun stat trebuie sa fie cinstiti toti zeii si toti eroii poporului. Chiar si oracolului de la Delphi Platon i-a recunoscut autoritatea, desi el accentueaza ca pentru cunoasterea existentei adevarate aceasta n-are nici o insemnatate.

 

Pe culmile gandirii sale filozofice, in a doua carte a "Statului" si in "Phaidros", Platon reprezinta punctul de vedere ca Divinitatea este totalitatea desavarsirii, este neschimbatoare si buna : ea este originea binelui in lume si lumea este manifestarea ideii binelui. Prin aceasta idee Platon se ridica la o conceptie inalta morala spirituala despre Divinitate, care la el se confunda cu Ideea Binelui absolut, ca origine a tuturor ideilor si ca singura putere creatoare, care stapaneste atat macrocosmosul cat si microcosmosul. Cunoasterea acestei puteri nu este harazita decat acelora care sunt capabili de o iluminare launtrica si de asemanarea cu acesta.

 

N.B.

 

 

 

24 Iulie 2012

Vizualizari: 8437

Voteaza:

Filozofia platonica a religiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE