Lunile iunie, iulie si august, in majoritatea statelor lumii, constituie cea mai fertila perioada pentru afirmarea si cultivarea sentimentelor de bucurie, veselie si fericire ale oamenilor. Este perioada anului in care cei mai multi oameni calatoresc in concedii, in toate colturile lumii, in functie de preferinte si nevoi. Este sezonul distractiilor, placerilor si bucuriilor. In concediu, cel putin acum, oamenii vor sa se detaseze de grijile vietii zilnice si sa petreaca cateva clipe de fericire. De altfel, cine ar dori ca in perioada concediului de odihna, sa fie trist si cuprins de o proasta dispozitie.

Din pacate, majoritatea romanilor nu au parte de un strop de fericire nici in aceasta perioada estivala. Peste tot, chiar si pe litoralul romanesc vezi fetele posomorate, ingandurate si uneori triste ale romanilor. De curand, a venit un prieten din Canada si prima intrebare pe care i-am pus-o a fost aceasta: Sandule, spune-mi, sincer, cum sunt oamenii acolo, veseli sau tristi. Cu toata sinceritatea iti spun ca nu am vazut niciun om posomorat. Peste tot unde iti indrepti privirea te intampina seninatatea, zambetul si bucuria oamenilor. Si atunci, te intrebi de unde vine totusi atata intristare pe fetele romanilor?

Insecuritatea oamenilor, din toate punctele de vedere, lipsurile materiale, problemele financiare si multe alte probleme dintre care dimensiunea religioasa nu poate fi ignorata. Asumarea responsabilitatii problemei religioase este un lucru esential pentru linistea si echilibrul fiintei umane. In acest sens, parintele arhimandrit Emilianos Simonopetritul ne atrage atentia „ cand viata noastra este agitata, anormala si problematica, sa ne amintim de trei lucruri: mania, intristarea si acedia. Acestea sunt cele trei pricini de cadere ale omului si care aduc un sentiment de nemultumire si o stare de nefericire permanenta”.

Pe de o parte, mediul in care traim, cercul de prieteni, dar cel mai mult, membrii familiei, au o importanta covarsitoare in viata. Viata noastra este un sir de urcusuri si coborasuri. Nu poti trai in mijlocul lumii ca un pustnic. Trebuie sa adoptam un mod de relationare cu membrii familiei, cu prietenii, cu semenii. Pe de alta parte, modul de gandire si atitudinea personala a fiecaruia dintre noi au o influenta mare asupra existentei noastre. Pentru ca ceea ce se intampla in interiorul nostru conteaza cu adevarat si mai putin ceea ce se intampla in afara noastra.

Astfel un om cu o atitudine pozitiva tot timpul si care are in vedere parte buna a lucrurilor va avea o fire optimista, vesela si dornic sa ajute la nevoie. Asemenea oameni, desi la prima vedere, fiind cei care accepta cu indurare si barbatie multe injurii, josnicii si umilinte, par a fi niste oameni slabi, in realitate ei sunt aceia cu un caracter puternic si stapanire de sine.

Atitudinea e totul. Un exemplu edificator, in acest sens, ni-l da Biblia, atunci cand ni se relateaza infrangerea marelui Goliat de micutul David. Atunci cand Goliat s-a apropiat de David, israelitii de fata au gandit astfel: „este atat de mare ca nu-l vom ucide niciodata”, in timp ce David, privindu-l a gandit astfel: „Dumnezeule e atat de mare, incat atunci cand il voi dobori se va zgudui pamantul”. Se observa diferenta de gandire si atitudine.

Iata antidotul maniei: atunci cand vei simti ca vine accesul de manie, gandeste-te la Iisus Hristos, la blandetea si bunatatea lui. Cu acest gand, mania ta va ingheta si vei dobandi stapanirea de sine. Marele filosof si matematician, Pitagora ii supunea pe viitorii discipoli la diferite teste de umilinta si josnicie pentru a dovedi stapanirea de sine.

Marele filosof si moralist, Socrate avea o sotie cicalitoare si insuportabila. Intrebat fiind, de ce si-a ales de sotie pe Xantipia, o femeie asa de rea, el a raspuns: „M-am hotarat sa invat arta de a trai bine cu oamenii si de a ma impaca cu ei. De aceea, mi-am ales de sotie pe Xantipia, cu firea ei rautacioasa si cicalitoare, pentru ca daca voi reusi sa o suport pana la capat, stapanindu-ma la toate violentele ei, atunci usor imi va fi sa ma stapanesc in fata oricarei firi omenesti.

In alta ordine de idei, prin supararea, rautatea si dusmania impotriva celui de langa noi, nu facem altceva decat sa ne intristam duhul si sa pierdem legatura cu divinitatea. Deoarece, mania pornita spre oameni este impotriva firii, in inteles duhovnicesc, iar aceasta stare provoaca boli, una dupa alta. Asemenea si intristarea care nu e dupa Dumnezeu. Exista o intristare bucuroasa, vesela, care este intristarea Duhului Sfant, intristarea dupa Dumnezeu. Exista, insa si intristare care il usuca pe om, iar atunci ochii lui se schimba, isi pierd lumina, devine neputincios, iar miscarile lui, felul in care sta, modalitatea de infruntare a problemelor vietii, toate exprima intristarea.

Apoi, daca simti o apasare sufleteasca, daca nu vrei nimic, daca te cuprinde adeseori sentimentul de teama, daca esti neputincios, atunci, cu siguranta ca suferi de acedie. Ea corespunde unei stari de lenevie, de plictiseala, de dezgust, de aversiune, de oboseala, de descurajare, de apatie, de nepasare, de somnolenta, de apasare a trupului si a sufletului. Aceasta il face pe om instabil din punct de vedere fizic si psihic.

Asadar, mania, intristarea si acedia sunt pricinile pentru care omul cade singur in capcana intristarilor si neputintelor omenesti. Problema este ca omul oricat s-ar stradui nu poate, singur, sa infrunte aceste vicii, numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

Doamne, ajuta!

Stefan Popa

 

.

• Caderea in pacat si urmarile ei
  Publicat in : Editoriale
• Caderea in pacat a primilor oameni si imbracarea lor in 'haine de piele'
  Publicat in : Dogmatica
• Mintea omului dupa caderea in pacat
  Publicat in : Religie
• Caderea in pacat
  Publicat in : Credinta