Sfintii Apostoli au transmis preotia lui Hristos prin intermediul Tainei Sfintei Hirotoniri. De asemenea, Biserica a stabilit cerintele care trebuie indeplinite in administrarea acestui mare har si in savarsirea acestei inalte slujiri. Un exemplu il constituie hirotonirea diaconilor in prima Biserica din Ierusalim. Dupa ce multimea credinciosilor a ales pe cei sapte diaconi, in Faptele Apostolilor citim: "I-au pus inaintea apostolilor, si rugandu-se, si-au pus mainile peste ei" Fapte 6, 6). Aici este deci vorba despre punerea mainilor si despre rugaciune. In exhortatia sa, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma: "Nu ni se spune in ce fel s-a facut aceasta, ni se spune insa ca au fost hirotoniti prin rugaciune, caci acesta este inteles punerii mainilor: mana e a omului, dar intreaga lucrare este lui Dumnezeu".

Prin urmare, cei sapte diaconi au fost alesi de intreaga multime a crestinilor apartinatori primei Biserici. Au fost randuite cateva cerinte preliminare - cerinta fundamentala fiind primirea Duhului Sfant. Spre pilda, despre alegerea lui Stefan ni se spune: "Si au ales pe Stefan, barbat plin de credinta si de Duh Sfant" (Fapte 6, 5). Prin urmare, la vremea hirotonirii lor, diaconii nu numai ca primisera pe Duhul Sfant, dar erau si plini de harul Sau.

Sfantul Ioan Gura de Aur arata ca Stefan avea harul Sfantului Duh "din baia" botezului, dar deoarece acest har nu era suficient pentru hirotonire, a fost nevoie si de punerea mainilor, "pentru ca Duhul Sfant sa se salasluiasca in el". In continuare, Sfantul Ioan Gura de Aur socoteste ca Stefan a primit mai mult har decat ceilalti diaconi: "Desi hirotonirea a fost aceeasi pentru toti sapte, el a atras un har mai mare asupra lui" Aceasta s-a datorat prisoselnicei sale curatii si prezentei sporite a Duhului Sfant in inima sa, ceea ce inseamna ca mai presus de orice altceva, cei care ravnesc o asemenea slujire aleasa nu trebuie sa stea cu mainile incrucisate si sa astepte ziua hirotoniri pentru a-L primi pe Duhul Sfant, ci trebuie sa I se deschida Lui cu mult timp inainte de hirotonirea propriu-zisa.

Biserica staruie asupra acestui lucru, si Sfantul Apostol Pavel deopotriva. In Epistola a doua catre Timotei, citim: "Imi aduc iarasi aminte de credinta ta neprefacuta, care, precum s-a salasluit intai in bunica ta Loida si in mama ta Eunichi, tot asa, sunt incredintat, ca si intru tine" (II Timotei 1, 5). Credinta nu este o invatatura abstracta, ci este vietuire a Duhului Sfant in sufletul nostru, curatire "prin stropirea inimii de orice cuget rau" si tinerea marturisirii "nadejdii cu neclintire, pentru ca credincios este Cel ce a fagaduit" (Evrei 10, 22-23).

Adresandu-i-se ucenicului sau Timotei, pe care el insusi il hirotonise episcop, Sfantul Apostol Pavel il indeamna: "Nu fii nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor preotimii" (I Timotei 4, 14). Si inca: "Aceasta porunca iti incredintez, fiule Timotei, ca potrivit proorociilor facute mai inainte asupra ta, sa te lupti lupta cea buna, dupa cuvantul lor" (I Timotei 1, 18). O prima explicatie ne ofera Sfantul Teofilact: "Preotia, care priveste indrumarea si ocrotirea poporului lui Dumnezeu, fiind aleasa si inalta, cere candidatului incuviintare de la insusi Domnul nostru. Din aceasta pricina, cei care ajungeau preoti sau episcopi in timpurile stravechi dobandeau aceasta cinste prin proorociri dumnezeiesti, adica prin Sfantul Duh"».

Este nevoie de o aleasa pregatire pentru dobandirea unei atat de inalte slujiri, si multe sunt cerintele cuprinse in procesul de selectie a preotilor si episcopilor. Iata ce ne spune Apostolul: "De este cineva fara de prihana" (Tit 1,6), sa se aseze preot sau episcop. De asemenea: "Episcopul sa nu fie de curand botezat" I Timotei 3, 6), deoarece el trebuie sa aiba o indelungata experienta duhovniceasca, in virtutea careia sa se poata invrednici de o astfel de cinste. Dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza, este absolut necesar ca preotul sa se fi purificat pe sine intru totul inainte de a fi hirotonit. Intorcandu-ne la Sfantul Ioan Gura de Aur, acesta considera ca preotii au nevoie de mai multa trezvie si tarie spirituala decat anahoretii. Daca acestia din urma, afirma Sfantul, liberi fiind de presiunile "orasului, ale pietii, si ale oamenilor", nu sunt inca echilibrati duhovniceste, cu cat mai multa vigoare si tarie ii este de trebuinta preotului "pentru a-si smulge sufletul din toate aceste stricaciuni si pentru a-si mentine frumusetea duhovniceasca intacta"! De aceea, adauga el, preotii traitori in lume au nevoie de mai multa curatie decat monahii».

Pastrarea unei astfel de curatii constituie subiectul unui alt capitol. Deocamdata, vom incerca sa ramanem in perimetrul calitatilor necesare celui care doreste sa fie hirotonit preot. In primul rand, el trebuie sa se vindece pe sine insusi, intrucat altfel nu va fi in stare sa-i tamaduiasca pe cei slabi sau bolnavi duhovniceste. Numai dupa aceea va putea incepe sa se pregateasca pentru hirotonie.

Pregatirea pentru exercitarea preotiei ocupa un loc de seama si in scrierile Sfantului Simeon Noul Teolog: "Acela care n-a renuntat mai intai la lume, care n-a fost socotit vrednic sa primeasca acelasi Duh Sfant pe care Hristos l-a dat dumnezeiestilor apostoli, din care se nasc in suflet curatia si contemplatia Luminii neapropriate, care da nepatimirea si sfintenia tuturor celor care au fost socotiti vrednici de a-L vedea si a-L avea pe Dumnezeu in inima lor... (un astfel de om) sa nu aiba indrazneala de a primi preotia si autoritatea asupra sufletelor sau de a se inghesui spre acestea!".

Sfantul Teognost traseaza si el calea pregatirii pentru preotie. Daca preotul, observa acesta, nu a primit "instiintare de la Duhul Sfant" ca este "primit ca mijlocitor intre Dumnezeu si oameni", sa nu indrazneasca sa se atinga de "savarsirea infricosata si preacurata" a dumnezeiestilor Taine.

Uneori, indata dupa hirotonie, Sfintii Parinti fugeau in munti! Asa a facut, spre pilda, Sfantul Grigorie din Nazianz care la intoarcerea sa din Pont - locul refugiului sau - a incercat sa explice motivele hotararii sale. In apologia fugii sale de preotie, intitulata "Cuvant de aparare pentru fuga in Pont”, el sustine ca nu trebuie nimeni sa cuteze sa pastoreasca o turma duhovniceasca, imbracand "chip si nume de preot", daca "n-a ajuns, in duh, biserica a Dumnezeului Celui viu si locas viu al lui Hristos", daca "n-a trecut prin fapta si contemplatie toate numele lui Hristos si puterile acestor nume atat ale celor inalte si dintai, cat si ale celor smerite pentru noi si de pe urma", sau daca "n-a invatat sa vorbeasca intelepciunea lui Dumnezeu cea ascunsa intru taina" - cu alte cuvinte, daca "este inca prunc si se hraneste inca cu lapte".

Cert este ca Sfintii Parinti stiau prea bine ca multi umblau "pe toate caile sa ajunga preoti", fara a implini cerintele de mai sus si fara a fi ei insisi curatiti sau vindecati de patimi. Multe din astfel de hirotonii, ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur, "nu se fac cu harul lui Dumnezeu, ci cu sarguinta oamenilor". Este binecunoscuta o zicere a Sfantului: "Dumnezeu nu-i hirotoneste pe toti, dar lucreaza prin toti".

Mitropolit Hieroteos Vlachos