Taina Preotiei - Hirotonia

Taina Preotiei - Hirotonia Mareste imaginea.

 

Taina Preotiei - Hirotonia

 

Specificul Tainei hirotoniei

 

In fiecare Taina, Mantuitorul Hristos Se daruieste celor ce s-au incorporat in Sine ca madulare ale Trupului Sau tainic, Biserica, si, dupa aceea, celor ce cred in El si alearga la aju­torul Sau dumnezeiesc, printr-o lucrare a Sa, iar in Sfanta Euharistie Se daruieste cu insusi Trupul si Singele Sau. Dar fiind nevazut si voind sa daruiasca Bisericii si membrilor ei Trupul si Singele Sau, precum si harul dumnezeiesc in chip vazut, Hristos a hotarat sa Se daruiasca oamenilor prin persoane vazute. Pe aceste persoane Mantuitorul insusi le alege si le sfinteste prin Taina hirotoniei, dandu-le Bisericii asa precum Tatal L-a dat pe El lumii : "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi... Luati Duh Sfant" (Ioan, 20, 21-22).

 

Fara un subiect uman care sa-L reprezinte pe Hristos ca subiect in chip vazut, Hristos nu ne-ar putea impartasi ca persoana darurile Sale, sau nu S-ar putea darui pe Sine insusi in celelalte Taine ca mijloace va­zute. Daruirea Sa nu s-ar putea face decat in mod nevazut.

 

Episcopul sau preotul sunt organele vazute ale Preotului si Arhie­reului nevazut, Hristos, in Biserica. Hirotonia face pe cel ce o primeste iconom al Tainelor lui Dumnezeu (I Cor., 4, 1) prin care Biserica se realizeaza si se prelungeste in umanitate. Hirotonia este prin excelenta Taina Bise­ricii, pe langa faptul ca este Taina care-L face pe Hristos trait prin preoti ca subiect deosebit de credinciosi.

 

Dar daca preotul si episcopul sunt organe vazute prin care Hristos insusi impartaseste harul si darurile Sale celor ce cred in El, si pe Sine insusi, inseamna ca ei nu-si pot lua de la ei insisi aceasta calitate, de organe ale lui Hristos. Insa nici comunitatea bisericeasca nu poate impune lui Hristos aceste organe prin care El sa Se daruiasca si sa-Si impartaseasca darurile si tot harul Sau. In hirotonie, Mantuitorul insusi isi alege organele Sale si le investeste de sus cu puterea Duhului Sfant in Biserica si pentru Biserica.

 

De aceea si Taina hirotoniei nu se savarseste in afara Bisericii, ci in cadrul ei, si mai exact in Sfantul Altar, de catre purtatorii autorizati ai ei, adica de catre episcopii existenti, si unora dintre membrii ei. Si Biserica da ga­rantie ca acestia ii sunt dati ei prin aceia (adica prin episcopii hirotonisitori) si de catre Hristos. Acest lucru se arata concret prin acel "vrednic este" cu care Biserica intreaga raspunde ori de cate ori are loc o hiro­tonie de diacon, preot sau episcop.

 

Taina hirotoniei sau a preotiei este Taina in care, prin punerea mainilor arhiereului Bisericii si prin rugaciune, se impartaseste persoanei anume pregatite, in Biserica si pentru Biserica, harul dumnezeiesc intr-una dintre treptele preotiei, dandu-i-se puterea de a invata cuvantul lui  Dumnezeu, a savarsi sfintele Taine si a conduce pe credinciosi spre mantuire.

 

Instituirea dumnezeiasca a Tainei si Ierarhia bisericeasca sacra­mentala in Noul Testament

 

Sfanta Scriptura ne arata ca Mantuitorul Hristos, dorind ca opera Sa de mantuire adusa intregului neam omenesc sa fie cunoscuta peste veacuri si roadele ei sa fie insusite de fiecare dintre noi, Si-a ales doi­sprezece apostoli, pe care i-a luat din multimea celor care-L urmasera (Matei, 4, 18-22 si 10, 1-4 ; Marcu, 3, 7, 9, 14, 16-19 ; Lucat 6, 13-16; 9, 1-2), si mai apoi Domnul a mai ales saptezeci (si doi) pe care i-a trimis in cetatile si locurile pe unde avea sa vina El (Luca,10, 1).

 

Pe acesti apostoli, Mantuitorul Hristos ii investeste cu puterea Duhului Sfant, chiar in prima zi a invierii Sale din morti, seara cand, stand in mijlocul lor, le-a zis : "Precum M-a trimis-pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi... Si sufland asupra lor a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan, 20, 21-23). Mantuitorul le da putere si ii tri­mite in lume, precum si El a fost trimis in lume de Tatal. Este momentul culminant al imbracarii apostolilor de catre Hristos cu puterea Duhului Sfant spre slujba apostoliei pentru care ii chemase. Acum, dandu-le lor pe Duhul Sfant si printr-un act vizibil - prin suflare (Ioan, 20, 22) - ii instituie in serviciul de slujitori ai lui Dumnezeu pentru oameni (vers. 23) si, prin aceasta, instituie Taina hirotoniei. Iar continutul acestei pu­teri dumnezeiesti date lor indata dupa inviere, nu numai cu cuvantul, ci si prin suflare, adica printr-un semn sensibil : "a suflat asupra lor si le-a. zis : Luati Duh Sfant" (Ioan, 20, 22), le-a fost aratat tot de El, in mesajul dat inainte de a Se desparti de ei, inaltandu-Se la cer : "Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant. Drept aceea, mergand, invatati toate neamu­rile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate Eu v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei, 28, 18-20) si "Mer­geti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui ; iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu, 16, 15-16). Si Evanghelia dupa Marcu spune mai de­parte : "Deci Domnul Iisus dupa ce a vorbit cu ei S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu, iar ei (apostolii), plecand, au propo­vaduit pretutindeni si Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul, prin semnele care urmau" (Marcu, 16, 19-20).

 

Mantuitorul ii sfatuieste pe apostoli sa ramana in Ierusalim pana ce se vor imbraca cu toata puterea de sus (Luca, 24, 49 ; Fapte, 1,8). Inve­stirea lor cu toata puterea Duhului promisa de Hristos are loc la Cincizecime : "cand toti erau impreuna in acelasi loc li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi precum le dadea lor Duhul a grai" (Fapte, 2, 1-4 ; 1, 13-14). Acum deci, la Cincizecime, are loc in­vestirea personala a celor ce se aflau impreuna intr-un loc (apostolii) cu toata puterea Duhului Sfant, aratandu-se prin aceasta ca puterea Du­hului este detinuta personal de fiecare dintre cei doisprezece apostoli, insa aflandu-se in comuniune cu toti ceilalti. Numarul celor doisprezece apostoli se completase mai inainte cu alegerea lui Matia in locul lui Iuda Iscarioteanul (Fapte, 1, 23-26).

 

Slujba data apostolilor si inaugurata la Cincizecime nu se refera nu­mai la ei, ci si la urmasii lor. In mesajul dat apostolilor, inainte de des­partire, privind Biserica, in calitatea ei de comunitate concreta a oameni­lor cu Dumnezeu pe temelia propovaduirii si lucrarii lor harismatice sfintitoare, Mantuitorul Hristos ii asigura ca va fi cu ei in toate zilele pana la sfarsitul veacului (Matei, 28, 20). Dar cum ei nu puteau sa traiasca pana la sfarsitul veacului, inseamna ca harul preotiei ce li se da se va da mai departe, prin ei, urmasilor lor, prin succesiune neintrerupta pana la sfar­situl veacurilor. Acest lucru a fost inteles perfect de catre sfintii apostoli, caci nu mult dupa Cincizecime ei mijlocesc si altora, in diferite grade, harul, adica puterea Duhului Sfant, pe care au primit-o ei de la Hristos pentru propovaduirea Evangheliei, savarsirea celor sfinte - a Tainelor - si conducerea credinciosilor in Biserica spre mantuire.

 

Aceasta impartasire a harului preotiei o fac ei printr-un anume ri­tual si anume, dupa marturiile din scrierile apostolilor, prin punerea mainilor. Astfel, de la sfintii apostoli pana astazi, harul pe care l-au pri­mit ei direct de la Mantuitorul (Ioan 20, 21-23) si de la Duhul Sfant la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4) se coboara asupra celor ce se hirotonesc, conform celor randuite de Hristos insusi, numai prin mijlocirea lor, facuta si aceasta tot cu puterea Duhului Sfant care este in ei, adica in apostoli si in episcopi, urmasii acestora.

 

Este foarte probabil ca ritualul punerii mainilor, adica si partea vazuta a Tainei hirotoniei, sa fi fost prescris chiar de Mantuitorul. Este bine stiut ca apostolii nu si-au permis sa adauge nimic de la ei la cele spuse si savarsite de Hristos. Iar punerea mainilor, ca parte vazuta a Tainei hirotoniei, afirmata de scrierile apostolilor, s-a pastrat in Biserica pana astazi.

 

Prin punerea mainilor si rugaciuni, adica prin impartasirea ha­rului, au fost investiti cei sapte diaconi: "...si au ales pe Stefan, barbat plin de credinta si de Duh Sfant, si pe Filip, si pe Prohor, si pe Nicanor, si pe Timon, si pe Parmena, si pe Nicolae, prozelit dm Antiohia, pe care i-au pus inaintea apostolilor, si ei, rugsndu-se, si-au pus mainile peste ei" (Fapte, 6, 5-6). Despre diaconi se vorbeste intre adresantii Epistolei catre Filipeni : "Pavel si Timotei, robi ai lui Hristos Iisus, tu­turor sfintilor intru Iisus Hristos, celor ce sunt in Filipi, impreuna cu episcopii si diaconii" (Filip., 1, 1), precum si in Epistola I catre Timotei, cand arata insusirile pe care trebuie sa le aiba : "Diaconii de asemenea trebuie sa fie cucernici, nu vorbind in doua feluri..." (I Tim., 3, 8, 12). Functia lor era de a ajuta apostolilor, episcopilor si preotilor in slujba lor si nu numai de a sluji la agape, caci si ei propovaduiau (Fapte, 6, 10 ; 7, 2 s.u. ; 8, 35).

 

Prin punerea mainilor si rugaciuni, adica prin Taina hirotoniei, au fost consacrati, in slujirea lor, preotii : sfantul apostol Pavel si Barnaba, dupa ce au propovaduit Evanghelia in Listra, Iconiu, Derbe si Antiohia, "cu rugaciuni si cu ajunari, le-au hirotonit preoti in fiecare biserica, incredintandu-i Domnului in care crezusera" (Fapte, 14, 23). Dar treapta  de preot este amintita si in alte locuri : "Atunci apostolii si preotii, cu toata Biserica (din Ierusalim) au hotarat sa aleaga barbati dintre ei si sa-i trimita la Antiohia, cu Pavel si cu Barnaba..." (Fapte, 15, 22). "Apostolii si preotii si fratii din Ierusalim trimit salutari fratilor dintre neamuri care sunt in Antiohia si in Siria si in Cilicia" (Fapte, 15, 23). Sfantul apostol Pavel, trimitand din Milet la Efes, a chemat la sine pe preotii Bisericii (Fapte, 20, 17). Lui Timotei, asezat episcop in Efes, sfantul apostol Pavel ii cere sa nu-si puna mainile degraba pe nimeni, ca sa nu se faca partas la pacatele acestora (I Tim., 5, 22), iar "preotii care isi tin bine dregatoria sa se invredniceasca de indoita cinste" (I Tim., 5, 17). Lui Tit, pus episcop in Creta, sfantul apostol Pavel ii spune : "Pentru aceasta te-am lasat in Creta, ca sa indreptezi cele ce mai lipsesc si sa asezi preoti prin cetati, precum ti-am randuit" (Tit, 1, 5). Iar sfantul Iacov zice : "De este cineva bolnav intre voi, sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, in numele Domnului" (Iacov, 5, 14).

 

Tot prin punerea mainilor si rugaciuni, adica prin Taina hirotoniei, sunt consacrati de sfintii apostoli si episcopii. Harul arhieriei a fost transmis, prin sfantul apostol Pavel, episcopilor Tit (episcop in Creta: Tit, 1, 5) si Timotei (episcop in Efes I Tim., 1, 3). Astfel, scriindu-i iui Timotei, sfantul apostol Pavel ii aminteste : "Nu fi nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor mai marilor preotilor" (I Tim., 4, 14) si : "Din aceasta pricina iti amintesc sa aprinzi din nou si mai mult harul lui Dumnezeu care este intru tine prin punerea mainilor mele" (II Tim., 1, 6). Timotei si Tit sunt aratati ca fiind episcopi, hirotonind preoti (I Tim., 5, 22 , II Tim., 2, 2 , Tit, 1,5). Sfantul apostol Pavel vorbeste apoi despre insusirile ce trebuie sa le aiba ei (I Tim., 3, 1-7).

 

Sfantul apostol Pavel aminteste episcopilor ca insusi Duhul Sfant i-a pus sa pastoreasca Biserica lui Hristos : "Drept aceea, luati aminte de voi insiva si de turma intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi,, ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau" (Fapte, 20, 28). Intre adresantii Epistolei catre Filipeni, carora le trimite salutari, sfantul apostol Pavel vorbeste de episcopi : "...celor ce sunt in Filipi, impreuna cu episcopii si diaconii" (Filip., 1, 1).

 

Hirotonia se face in Biserica si are in vedere Biserica, in sensul ca episcopul, preotul si diaconul isi desfasoara activitatea in Biserica si in slujba Bisericii, fiecare potrivit treptei sale harice: "Pe preotii cei dintre voi ii rog... pastoriti turma lui Dumnezeu data in paza voastra, cercetandu-o nu cu silnicie, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu dupa castig urat, ci din dragoste ; nu ca si cum ati fi stapani peste Biserici, ci pilda facandu-va turmei" (I Petru, 5, 1-3).

 

Intrebuintarea, un timp nedistinct, a termenilor de episcop si prez­biter, unul in locul celuilalt, chiar daca desemnau, uneori, aceeasi per­soana, fiindca terminologia s-a fixat ceva mai tarziu, in perioada ce a urmat imediat sfintilor apostoli, nu inseamna ca intre treptele ierarhice n-a fost o distinctie de functiune si putere harica. Chiar daca numirile erau la inceput sinonimice, niciodata insa nu s-au facut confuzii de atri­butii intre treptele harice.

 

Elementele Tainei hirotoniei

Aceasta are toate elementele care intra in definitia unei Taine, adica : a) asezarea sau instituirea ei dum­nezeiasca de la Hristos ; b) partea vazuta sau sensibila si c) partea ne­vazuta sau impartasirea harului dumnezeiesc cu efectele ei in fiinta pri­mitorului. Partea vazuta a hirotoniei consta in punerea mainilor arhiereului pe capul celui ce se hirotoneste. Sfantul apostol Pavel ne-a aratat ca de aceasta punere a mainilor depinde harul preotiei (II Tim.f 1, 6). Fara ea nu este preotie. Acest   ritual sau act vizibil a fost   practicat de sfintii apostoli pentru toate treptele ierarhiei bisericesti si au prescris ca si ur­masii lor sa faca la fel (I Tim., 5, 22), ceea ce s-a si observat pana astazi.

 

Biserica Romano-Catolica tot prin punerea mainilor impartaseste ha­rul preotiei, in Taina hirotoniei, cu observatia pentru catolici ca pot fi hirotoniti mai multi diaconi si mai multi preoti deodata, adica in cursul aceleiasi Liturghii. In Biserica Ortodoxa nu pot fi hirotoniti in cursul ace­leiasi Liturghii si zile decat cite unul din fiecare treapta la momentele respective.

 

Partea nevazuta a Tainei hirotoniei o constituie insasi imparta­sirea harului preotiei in respectiva treapta, cu efectele ei. Astfel prin hirotonie se impartaseste primitorului harul care ajuta si indreptateste la implinirea atributiilor ce revin respectivei trepte ierarhice pentru care

s-a hirotonit. Ca impartasirea harului   preotiei are efecte,    ne-o arata   sfantul apostol Pavel cand zice: "Din aceasta pricina iti  amintesc  sa aprinzi din nou si mai mult harul lui Dumnezeu, care este intru tine prin punerea mainilor mele" (II Tim., 1, 6).

 

Hirotonia nu se repeta. Harul acestei Taine se impartaseste unei per­soane pentru aceeasi treapta o singura data, si el ramane in ea pentru totdeauna daca nu cere impartasirea harului preotiei pentru o treapta imediat superioara (diaconul si preotul). Canoanele pedepsesc cu depu­nerea atat pe cel ce primeste hirotonia a doua oara, cat si pe cel care hi­rotoneste o persoana care a mai fost hirotonita o data valid (can. 68 ap.).

 

Savarsitorul Tainei hirotoniei este numai episcopul. Pentru hirotonia unui episcop, foarte curand dupa timpul sfintilor apostoli s-a stabilit ca aceasta sa fie facuta de trei episcopi, sau de cel putin doi episcopi, aratandu-se prin aceasta comuniunea episcopului nou-hirotonit cu episcopatul intregii Biserici; iar hirotonia in diacon si preot, de un singur episcop. La catolici, hirotonia intru epis­cop, in imprejurari exceptionale, poate fi facuta valid si de catre un singur episcop.

 

Preotia generala sau obsteasca

Protestantii nu recunosc Preotia bisericeasca ca Taina si deci nici caracterul sacramental haric al celor trei trepte ie­rarhice. Dupa aceasta conceptie, intre preoti si credinciosi nu exista nici o deosebire, fiindca orice crestin, prin botez, este preot si oricare poate fi insarcinat de comunitate sa indeplineasca slujirea preoteasca. Dar, desi in principiu toti crestinii sunt preoti, totusi, din motive practice, administrative, comunitatea luterana cheama, alege si instituie numai anumite persoane in functia de preot pentru ca "ni­meni nu poate sa invete in Biserica si sa administreze Tainele, afara de cel chemat canonic" (Confesiunea Augustana, art. 14). Cei chemati si instituiti pastori (preoti) de catre comunitatea bisericeasca pot purta si poarta numele de diacon, pastor si episcop, dar ei nu se deosebesc si nu se disting sacramental de multimea credinciosilor. Dar nici intre ei nu se deosebesc sacramental, de vreme ce diaconul savarseste tot ceea ce savarseste pastorul si episcopul. Deosebirile ierarhice sunt exclusiv nomi­nale si de drept uman, neavand decat o importanta administrativa.

 

Protestantii, desi au respins si nu mai beneficiaza de preotia sacra­mentala, pastreaza in comunitatea lor treptele de episcop, pastor, diacon ; mai exact, au pe pastori care pot fi si diaconi dar si episcopi, asezati, este adevarat, prin punerea mainilor, sau pur si simplu numiti dintre pastori (ca episcopi). Dar acestia sunt delegati ai comunitatii care i-a ales. Pasto­rul este deci un oficiu al comunitatii si in serviciul comunitatii, avand ca sarcina principala propovaduirea cuvantului si administrarea Taine­lor : botezul si Cina Domnului (pentru unii si pocainta si indeosebi cea publica, comuna in biserica). Singura preotie in Biserica, zic ei, este preotia obsteasca sau generala a crestinilor, a poporului lui Dumnezeu, care vine de la Hristos.

Protestantii fac deosebire intre preotie si slujire, cea dintai fiind comuna tuturor crestinilor, cea­lalta insa nu, fiind incredintata de comunitate celui pe care ea l-a ales pentru aceasta slujba.

 

In sprijinul acestei teze protestantii si, mai mult decat ei, sectarii in­voca cunoscutele texte de la I Petru 2, 5-9 si Apoc, 5, 10, precum si Apoc, 20, 6, unde se spune ca toti credinciosii sunt "semintie aleasa si preotie imparateasca". Se sustine, pe drept cuvant, o preotie generala, universala sau obsteasca, care apartine tuturor crestinilor. Dar o slujire preoteasca, de drept uman, incredintata de comunitate numai anumitor persoane alese in acest oficiu sau slujire, nu are temei in Scriptura. Ei oficiaza o ceremonie simbolica, in care credinciosii dau delegatie unor persoane de a predica cuvantul lui Dumnezeu si de a administra Tainele, adica pastorilor, recte predicatorilor, care indeplinesc diverse slujiri.

 

Biserica Ortodoxa, ca si Biserica Romano-Catolica, cunoaste si ea o preotie generala, ca apartinand tuturor credinciosilor. Dar ea cu­noaste si o preotie speciala, sacramentala, deosebita de aceasta, inte­meiata de Hristos insusi, Care Si-a ales din multimea ce-L urma doispre­zece apostoli, si mai apoi 70 de ucenici, pe care i-a investit cu pu­terea Duhului Sfant in mod vizibil.. Aceasta preotie generala se dobandeste intr-adevar prin botez, dar nu numai prin botez, ci si prin mirungere si Euharistie.

 

Aceasta preotie generala sau obsteasca a credinciosilor, este starea de faptura noua in Hristos a celor care, odata incorporati in El prin botez, au primit si relatia personala a Duhului, in Taina mirungerii, devenind nu numai "hristofori", ci si "pnevmatofori", unindu-se de­plin cu Hristos in Sfanta Euharistie. Starea de faptura noua in Hristos este calitatea plenara de crestin a omului.

 

Prin incorporarea noastra deplina in Hristos, prin cele trei Taine ale initierii crestine, noi toti devenim preoti si jertfe in Hristos, invatatori si calauzitori spre mantuire ai nostri si ai altor credinciosi apropiati sau ai altor oameni, fara o raspundere formala fata de comunitatea bisericeasca. In textul: "Si voi insiva, ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca, preotie sfanta ca sa aduceti jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (I Petru, 2, 5), "pietrele vii" arata ca crestinii for­meaza in Biserica o comunitate duhovniceasca de persoane care se da­ruiesc impreuna si fiecare in parte lui Hristos, ca jertfe bineplacute lui Dumnezeu. Dar aceasta comunitate de persoane, de "pietre vii" cum spune textul, si fiecare in parte, isi trag puterea de a se aduce, adica de a se darui lui Dumnezeu, din aducerea continua a Jertfei lui Hristos si din impartasirea ele ea. Iar Hristos Se aduce continuu jertfa in Biserica prin cei carora le-a dat aceasta putere si porunca, adica prin apostoli si urmasii lor, episcopii si preotii (Luca, 22, 19; I Cor., 11, 24 si 25). Prin episcop si preot, credinciosii se impartasesc cu Trupul si Sangele lui Hristos.

 

Ca unii ce sunt incorporati in Hristos ca madulare ale Bisericii, Trupul Sau, crestinii sunt o semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit al lui Dumnezeu, ca sa vesteasca in lume bunatatile Celui ce i-a chemat la lumina Sa cea minunata (I Petru, 2, 9), asa cum a fost in Vechiul Testament poporul lui Israel preotie imparateasca si neam sfant intre celelalte popoare (Ies., 19, 5-6). Dar, alaturi de aceasta preotie, este cea speciala rezervata in Vechiul Testament lui Aaron si semintiei lui pana la Hristos, instituita de Dumnezeu prin Moise pentru poporul sau (Ies., 18, 1-3 ; 40, 12-15 ; Lev., 8 si altele), si apoi cea insti­tuita de Hristos cu speciala intentie de sfintire permanenta a lumii.

 

Un element care nu trebuie sa ne scape este acela ca insusi sfantul apostol Petru face deosebire intre preotia generala obsteasca si preotia speciala ca venind direct de la Hristos si cu o responsabilitate precisa in Biserica, atunci cand, in cuprinsul aceleiasi epistole, spune : "Pe preotii cei dintre voi ii rog, ca unul ce sunt impreuna preot si martor al patimilor lui Hristos si partas al slavei celei ce va sa se descopere : pastoriti turma lui Dumnezeu, data in paza voastra, cercetandu-o nu cu silnicie, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru castig urat, ci din dragoste, nu ca si cum ati fi stapani peste Biserici, ci pilde facandu-va turmei" (I Petru, 5, 1-3).

11 Iulie 2012

Vizualizari: 14652

Voteaza:

Taina Preotiei - Hirotonia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE