“Exista ceva in Romania pe care nicio gafa politica si nicio tragedie istorica nu o pot suprima. Exista forta creatiei; exista aceasta vana bogata si fara putinta de secat. Lumea ni s-ar fi parut mai trista (…) daca n-ar fi aceasta forta de creatie pe care o simtim pulsand si manifestandu-se in jurul nostru”. Aceasta convingere de suflet o avea Mihai Eminescu - parintele poezie romanesti si universale, la mijlocul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea.
Aceeasi convingere o avea si Lucian Blaga care uimeste prin atitudinea fata de mister, fiind nu doar atributul universului, substanta sa originara, ci si fundamentul creatiei.
Dar, ce este, totusi, fiinta umana? Restrans la sine, omul, chiar rational este nimicnicie. Dar sa nu omitem sansa intalnirii cu acel suprem for care e sediul sensurilor, anume Dumnezeu. Problemele, sensurile, framantarile omului? Ele exista dar numai in sfera divina, in logica suprema a lui Dumnezeu. Conditia elevata la care insa, din pacate omul care a atins-o e nevoit sa constate doar absenta rosturilor, adica nimic alceva decat, vorba Ecleziastului, zadarnicii. Altfel spus: exista ratiunea banala a placerilor ieftine, exista ratiunea superioara a neplacerilor si in fine logica divinului, care nu e abordabila ratiunii umane, caci e o super-ratiune, dar care justifica, incununeaza, dorita legimitate aspiratiilor elevate ale oamenilor.
Iisus Hristos lumineaza si jaloneaza calea omului catre fiinta divina, raspunzand cautarilor omenesti in tema rostului existentei pamantene a oamenilor. In acest sens, crestinismul sustine ca Iisus Hristos este solutia salvatoare a omenirii, iar viata omului nu poate fi altceva decat un zbor spre lumina, in care multi oameni se pierd pe traiect, dar cei care reusesc sa ajunga acolo, din pacate prea putini, vad lumina taborica!
Astazi, forta creatoare este recunoscuta in poet, in „cel ales” dintre miile de oameni care s-au predat creatiei, nascut al vazduhului, caruia Providenta i-a harazit „penita de aur” pentru a savarsi cel mai tainic si mistic ritual al creatiei - poezia. Poetul este cel care cuprinde lumea din priviri si o „alinta” la pieptul lui, este cel care simte infinitul universului, care vede frumusetea si slava dumnezeirii, care simte nasterea operei ca un liman de liniste si fericire.
Asadar, fiecare om, indiferent unde s-ar afla pe globul pamantesc si in constelatia stelara poarta cu el o lacrima a suferintei, un strop de iubire, un licar de lumina, o scanteie a divinitatii, o speranta a fericirii si o oglinda a creatiei divine!
Doamne, ajuta!
Stefan Popa
Stefan Popa
-
Canonul si inspiratia Sfintei Scripturi vazute din punct de vedere ortodox
Publicat in : Editoriale -
Revelatie si inspiratie
Publicat in : Dogma -
Interpretarea Sfintei Scripturi
Publicat in : Dogma -
Blestemele Sfantului Vasile cel Mare
Publicat in : Credinta -
Vorbirea in limbi - Glosolalia
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.