Furtul de Sfinte Moaste, precum si falsificarea unora dintre acestea, nu constituie o noutate a zilelor noastre. Asemenea furturi au existat inca din secolele primare, cand cultul martirilor ocupa un loc deosebit de important in comunitatile crestine locale.
Furtul de Sfinte Moaste este o fapta imorala, ea incalcand atat poruncile Decalogului, care interzic furtul si ravnirea lucrurilor care nu ne apartin - "Sa nu furi! (...) Sa nu doresti nimic din cate are aproapele tau!" (Iesire 20, 15, 17) - cat si porunca dragostei, care interzice supararea si intristarea celui de langa noi.
Furtul de Sfinte Moaste
Deoarece posesia moastelor unui sfant martir constituia una dintre cele mai mari binecuvantari pentru o biserica locala, inca din secolul al IV-lea, cand persecutiile au umplut Biserica lui Hristos de mucenici, in intreaga lume a inceput o cautare asiduua a Sfintelor Moaste. Localitatile care au reusit sa adune cele mai multe asemenea odoare sfinte au fost marile centre urbane, precum Antiohia, Cezareea, Constantinopol, Alexandria si Roma.
Sfintele Moaste, indeobste cunoscute ca fiind tamaduitoare si facatoare de minuni, aduceau o nespusa faima si bogatie manastirii sau bisericii unde acestea erau pastrate. Astfel, precum era si de asteptat, fiind aprinsi insa mai mult de dorinta de imbogatire, in cautarea de Sfinte Moaste au pornit si oameni lipsiti de evlavie. Unii dintre acestia savarseau asemenea fapte din lipsa de frica de Dumnezeu, in timp ce altii le savarseau dintr-o iubire de Dumnezeu gresit manifestata.
Inca din cele mai vechi timpuri insa, nimeni nu a avut voie sa-si bata joc de cele sfinte. Astfel, datorita aparitiei fugare a unor "moaste" neautentice, ale unor morminte martirice fictive, precum si a altor asemenea abuzuri, mai multi episcopi si sinoade ale vremii au luat hotarari aspre in privinta autenticitatii Sfintelor Moaste. Un sinod local tinut in Africa, la inceputul secolului al V-lea, condamna categoric acele "morminte de martiri" ridicate pe baza unor pretinse revelatii sau in urma vederii unor lumini supranaturale.
Canonul 83 al celui de-al optulea Sinod local din Cartagina (419), facand referire la "mucenicii inchipuiti", afirma: "Asijderea s-a hotarat ca pretutindeni altarele care sunt ridicate prin tarini si prin vii, ca si cum intru pomenirea mucenicilor, in care insa nu se dovedeste a fi asezat nici un trup, nici moaste ale mucenicilor, de este cu putinta, sa se distruga de catre episcopii locali, iar daca aceasta nu se poate face din cauza tulburarilor poporului, totusi sa se admonesteze gloatele, ca sa nu se adune la acele locuri. Si pentru ca cei ce cugeta drept cu nici o superstitie sa nu se lege de aceste locuri, nicidecum sa nu se savarseasca acolo pomenirea mucenicilor, decat numai daca ar fi vreun trup sau oarecare ramasita de-a mucenicilor ori daca s-a predanisit in vechime in chip demn de incredere ca acolo ar fi fost domiciliul de origine, sau al mosiei, sau al patimilor vreunui martir; iar toate celelalte, care se ridica oriunde in urma visurilor si descoperirilor false ale unor oameni, in tot chipul trebuiesc inlaturate."
Pana prin secolele V-VI, cand s-au inmultit invaziile si atacurile barbare asupra Apusului crestin, Moastele mucenicilor se aflau inca in mormintele lor, in satele si catacombele unde acestia au primit moartea martirica. Din acest moment, spre a fi ferite de profanarea barbara, Sfintele Moastele au inceput a fi asezate in bisericile principale din marile orase. Cu aceasta ocazie, pentru a avea strans unite in jurul ei noile popoare convertite, Roma a daruit trupuri de martiri mai multor localitati importante din Galia, Germania, Anglia etc. Astfel, prin secolele IX-XI, furtul de Sfinte Moaste si unele abuzuri au reaparut in Apus. Un caz renumit este cel al diaconului Deudona, paznicul "Catacombelor Sfintilor Marcelin si Petru", din Roma, care a vandut in Germania mai multe trupuri de sfinti mucenici.
Furtul de Sfinte Moaste este o fapta imorala, ea incalcand atat poruncile Decalogului, care interzic furtul si ravnirea lucrurilor care nu ne apartin - "Sa nu furi! (...) Sa nu doresti nimic din cate are aproapele tau!" (Iesire 20, 15, 17) - cat si porunca dragostei, care interzice supararea si intristarea celui de langa noi.
Furtul de Sfinte Moaste poate fi savarsit de catre doua categorii de oameni, de la doua categorii de posesori: de crestini (dintr-o oarecare evalvie) sau de necrestini (pentru a le vinde scump), de la crestini sau de la pagani. Daca furtul de odoare sfinte de la pagani ar putea fi oarecum justificat, desi nu este, furtul de la crestini ramane insa intru totul nejustificat.
Furtul ramane furt insa indiferent de motivatia care il fundamenteaza. Astfel, chiar furtul unor Sfinte Moaste din mana paganilor, spre a nu le profana, ramane furt, binestiind ca de multe ori Moastele au fost cumparate de la pagani cu saci de aur, evitandu-se astfel furtul si complicatiile ulterioare.
Cu toate acestea, in randul celor care au furat Sfinte Moaste, s-au numarat adesea si oameni numiti a fi credinciosi. Unii ca acestia savarseau deci o fapta imorala in numele credintei, fiind constienti de faptul ca in urma faptei lor, o intreaga comunitate avea sa fie lasata prada intristarii. Succesul furtului indica celor in cauza faptul ca sfantul respectiv a binecuvantat fapta lor. Pentru aceasta, unele asemenea furturi au fost numite "mutari de moaste".
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Cinstirea Sfintelor Moaste
Publicat in : Viata vesnica -
Sfintele Moaste mai fac minuni?
Publicat in : Editoriale -
Sfintele Moaste, o dovada a existentei lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.