Harisma eclesiala a discernamantului

Harisma eclesiala a discernamantului Mareste imaginea.


Harisma eclesiala a discernamantului

A sti ca traditia se desfasoara pe doua niveluri, cel al predicarii, kerygmatic, si cel al viziunii, dogmatic, este conditia care face posibila exersarea discernamantului eclesial. Se vorbeste mult despre discernamant in scrierile ascetice si, dupa cum in cuvintele Mantuitorului ipocrizia (discernere pacatoasa a judecatilor) este pacatul cel mai blamat, s-ar putea spune cu indreptatire ca aceasta harisma este definitorie pentru experienta duhovniceasca. A sti sa distingi calea imparateasca, de mijloc, evitand orice exces de stanga ori de dreapta - recte orice alunecare exclusiva spre formal ori fundamental -, este de cea mai mare importanta pentru infaptuirea vietii in Hristos. Ar trebui sa ne amintim insa ca aceasta harisma este la fel de esentiala pentru chiar conditia Bisericii lui Hristos, inteleasa ca "stalp si temelie a adevarului" (cf. 1 Tim 3,15), "semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu" spre a vorbi lumii despre Cel ce ne-a chemat din intunericul ignorantei la lumina cunostintei divine (cf.

1 Ptr 2,9). Discernamantul este cel ce permite poporului lui Dumnezeu sa refuze sugestiile "duhurilor" care nu-l adeveresc pe Hristos ca Dumnezeu intrupat (cf. 1 In 4,1-3), tinand cu tarie confirmarea venita prin Duhul Sfant (cf. Mt 3,16-17).

In aceste conditii, este oare posibil ca Biserica sa fie o marturie a adevarului fara cultivarea discernamantului? Sa fie de ajuns faptul ca cinstim cu oarecare acribie marturiile trecutului (zic oarecare pentru ca discernamantul nostru se manifesta adesea stramb, fiecare tinand cam ceea ce-i place din ce ne-a parvenit de la generatiile anterioare)? Desigur, nu. Orice biblioteca ale carei exponate nu sunt judicios administrate se scufunda sub povara datelor din ce in ce mai multe si mai prost intelese. Si orice bibliotecar vaduvit de darul discernamantului peroreaza idiot, executand anatomii in jurul trupului vietii si deversand savant detalii despre lucruri a caror inteligibilitate nu mai este o evidenta. Asa suntem si noi, plini de cunostinte dar tot mai lipsiti de cunoastere, suficienti si superficiali in sentimentul nostru de apartenenta la o Biserica a adevarului despre care nu mai stim nimic. Mai ales, suficienti si sufocati in prejudecata noastra ca Biserica detine deja intregul adevar si ca nu mai avem nimic de aflat. Riscam sa transformam Biserica intr-un depozit al obiectelor de valoare ramase de la cine-stie-ce cultura antica, acum disparuta. Dar cel mai rau este ca uitam cuvantul Domnului, care spune ca sunt multe altele lucrurile pe care el ni le-ar spune daca noi am putea sa le pricepem, si ca va veni o vreme - sa fi venit deja? - cand vom fi in stare de mai mult, purtati de Duhul adevarului (cf. In 16,12-13).

Desi cei mai multi dintre noi se falesc cu atare ganduri, inchizand ochii si astupandu-si urechile in fata tot mai insistentelor interogatii dinauntru si dinafara, Biserica nu-i detinatoarea intregului adevar si nici nu poate pretinde sa fie adevarul; ea este insa chemata si echipata sa discearna ceea ce este adevarul si sa dea marturie despre adevar. A fi traditionali nu inseamna doar a aduna, ci si sau mai cu seama a intelege. Or, cum spuneam cu o alta ocazie, a intelege depinde de articularea corecta cu planul dogmata, asadar de posesiunea dreptei viziuni asupra lucrurilor. Mai departe, a intelege inseamna a discerne din acest unghi "dogmatic", pentru a zice astfel, ce este si ce nu este eclesial. Nu exista vreo achizitie istorica a Bisericii care sa nu trebuiasca privita din cand in cand prin grila discernamantului eclesial, a criteriilor constiintei traditionale. Evident, asta implica o dramatica rasturnare a perceptiei: de unde pana acum credeam ca trebuie sa acoperim cat mai exhaustiv indefinita productie eclesiala a celor doua milenii trecute pentru a spera sa intelegem ceva, acum suntem constransi de chiar multimea datelor sa procedam la judecarea si rearanjarea lor, asadar la un exercitiu intens al discernamantului.

A privi dincolo de draperii si de decorurile incantatoare ale spectacolului - spre zarea noimelor eclesiale, idei pure, puteri configuratoare de viata.

Cand nu mai stim ce ni se transmite cu adevarat prin instrumentele care ne informeaza, nu de discernamant este vorba, ci de plafonare, uitare si epigonat. Si tocmai asta se intampla mereu mai frecvent, in idolatrele noastre reiterari ale sloganului evlaviei oarbe: "nu lua! nu manca! nu te atinge!" La intrebarea: "de ce se inchid usile imparatesti in timpul liturghiei?", raspunde inevitabil (implacabil, inexorabil etc.) placa stricata a gramofonului care scartaie: "pentru ca asa prescrie tipicul". Am acumulat atat de mult, incat nu se mai intrevede posibilitatea de a si trai sub noianul "bogatiilor traditiei noastre bimilenare". Si problema, am mai spus acest lucru, nu este ca le-am adunat, ci ca nu mai stim ce rost au toate acestea. Ramane si acum, desi manualele noastre "ortodoxe" profera emfatic "adevarul" ca harismele ar fi pierit - ciudata sustinere, pentru o Biserica numita a Cincizecimii -, ca discernamantul este singurul lucru de care avem nevoie si care nu se va lua de la noi. Eventual, ne mai dispensam de el cateodata, obositi.

Pr. dr. Doru Costache

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1618

Voteaza:

Harisma eclesiala a discernamantului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE