In a doua jumatate a lunii aprilie 1949, un lot de 80 de studenti legionari, dintre varfuri si cu condamnari de la zece ani in sus, am fost transferati cu duba–tren, de la Suceava la Pitesti. Cum inchisoarea din Suceava nu avea suficiente lanturi sa ne lege pe toti, de la inchisoare la duba–tren ne-au legat de maini, unul de altul, cate trei. La tren ne-au dezlegat. Cand am ajuns la Pitesti era o zi frumoasa. Pe atunci inchisoarea nu avea dube pentru transportul detinutilor. Directorul ne astepta la gara cu vreo 30 de gardieni inarmati. Din lipsa de lanturi ne-au pus in randuri de cate sase, dupa inaltime, si ne-au legat cu funii de maini. In felul acesta nu se putea fugi, paziti fiind de gardienii inarmati.
Nu voi uita niciodata acest traseu, deoarece gara de la Pitesti era in centrul orasului, iar de la gara pana la inchisoare erau vreo 6 – 7 km. Dupa ce am plecat din gara si am ajuns la soseaua care ducea spre Curtea de Arges, coloana noastra ocupa toata largimea soselei, iar autovehiculele trebuiau sa se opreasca, sa ne faca loc de trecere. Trecatorii si cei din vehicule se uitau inmarmuriti la noi. Vedeau ca nu eram nici soldati, nici civili obisnuiti, ci niste aratari, albi ca varul, tunsi si imbracati cu fel de fel de haine, cu capul plecat in pamant si legati ca boii la jug. Ne miscam neputinciosi pe strada pietruita cu pietris de rau si in urma noastra, din tarasul picioarelor, se ridica un asa nor de praf, ca cei din urma nici nu se mai vedeau. Lumea nu pricepea ce era cu noi, pentru ca toti eram tineri si cam de aceeasi varsta. Vazand insa gardienii care ne escortau, si-au dat seama ca eram detinuti.
Imi amintesc si acum, cum femei batrane imbracate in costume nationale din Arges, isi faceau cruce, spunand tare: „O, Doamne! Ce o fi cu tinerii acestia?” Am vazut femei plangand. Asa am fost primiti de populatia din orasul Pitesti, primul lot de studenti legionari veniti de la Suceava. Printre cei 80 de studenti veniti la Pitesti, nici unul nu acceptase reeducarea la Suceava.
Majoritatea dintre noi eram condamnati la ani grei de munca silnica si doar vreo zece la temnita grea. Cateva cuvinte despre istoria acestei inchisori. Inchisoarea din Pitesti se gaseste lateral, spre vest, cam la 200 metri de soseaua care leaga Pitestiul de Curtea de Arges. Zidul care inconjoara inchisoarea este inalt de cinci metri. Inchisoarea se gaseste pe aceasta linie, unde Raul Doamnei, unit cu Raul Targului, se varsa in Arges. Peisajul vazut de la etaj e de o frumusete incantatoare. Aici, campia Argesului se continua cu dealurile subcarpatice, cultivate cu pomi fructiferi. Inchisoarea a fost construita din ordinul lui Armand Calinescu, sluga diavoleasca, si el insemnat de la natura, caci avea un singur ochi. In aceasta inchisoare, Armand Calinescu, in timpul cat era prim-ministru, planuise sa extermine tineretul legionar. El n-a ajuns sa o vada terminata, dar satana i-a dus planul la indeplinire, satisfacandu-i dorinta. Duhul raului stapanea acolo unde Miscarea Legionara, cu ceea ce avea ea mai pur, mai tineresc, trebuia sa se afunde in mlastina disperarii.
Cat priveste constructia, avea forma literei T. Incaperile erau impartite in celule de 4/2 m si camere de 10/6 m. Coada T-ului avea etajele construite din doua randuri de celule, legate intre ele cu o plasa groasa de sarma, iar in fata celulelor – un culoar de un metru. La parter si la subsol erau camere de 10/6 m. Capul T-ului era format din doua randuri de celule, fara plasa intre ele, avand un culoar de beton, unde se putea asigura cel mai perfect secret. In aceste celule trebuiau sa fie izolati sefii tineretului legionar. La etajul intai, in partea dreapta a capului T-ului, se deschidea o camera mare, numita camera 4 spital. Langa aceasta camera era o celula care indeplinea functia de cabinet medical. In camera 4 spital incapeau, in paturi suprapuse, cam vreo 50 de detinuti.
La subsol, in capul T-ului, se gasea bucataria, spalatoria, baia si boxe de pedeapsa severa. La marginea unui rand de celule, se gasea WC-ul, iar la unirea T-ului cu capul lui, la fiecare etaj, se gasea o celula de pedeapsa, numita „celula neagra”.
Inchisoarea avea doua scari de serviciu – una la unirea cozii T-ului cu capul lui, iar alta in coada T-ului, pentru iesirea in curtile interioare. Usa principala raspundea la etajul intai. Pe scara principala detinutii nu aveau acces, ci numai pe scarile de serviciu.
Dupa felul de constructie al acestei inchisori, paza era sigura si secretul perfect. De acolo nu se putea evada. Zidul exterior, inalt de cinci metri, avea din 50 in 50 de metri cate un prepeleac cu un soldat de paza, cu arma automata si reflector. Evadarea era deci imposibila din aceasta fortareata. Amintesc ca Armand Calinescu era argesean si avea mosia nu departe de inchisoare. Probabil asa vroia el sa-i aiba pe tinerii legionari sub demonica-i "aripa ocrotitoare”. Dupa drumul parcurs de la gara pana la inchisoare si cele petrecute pe traseu, iata-ne ajunsi in fata inchisorii, legati ca niste vite bune de dus la abator.
In fata inchisorii era un platou ce nu se putea vedea din strada. Acolo paza ne-a permis sa ne asezam pe iarba si, spre bucuria noastra, desi eram slabiti si obositi, am putut discuta intre noi. Pentru unii a fost ultima data ca am mai stat de vorba impreuna. Cu strangere de inima ma intreb si acum, cati am intrat si cati am iesit de aici, si mai ales cum?! Cati din cei 80 au innebunit, cati au fost ucisi, cati s-au prabusit si cati au fost folositi ca instrumente de tortura impotriva celorlalti?! Dupa ce grefa a verificat dosarele, am fost repartizati cate patru la celulele de pe sectia de munca silnica si temnita grea.
Dumitru Bordeianu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.