Traind cu adevarat credinta ortodoxa, ea ne duce la implinirea firii noastre, fiindca Ortodoxia are sensibilitatea misterului si tainei.

Interviu cu I.P.

S. Dr. Serafim Joanta – Arhiepiscopul Ortodox Roman al Germaniei, Austriei si Luxemburgului si Mitropolitul Europei Centrale si de Nord

Viata duhovniceasca asa cum este traita in Biserica nu poate fi epuizata in cuvinte. Specificul Ortodoxiei autentice nu este teoria pe marginea adevarurilor de credinta, ci inchinarea asa cum spune si Sfantul Evagrie Ponticul in cuvintele: "teolog este cel care se roaga si cel care se roaga este teolog." Elementele fundamentale ale Ortodoxiei sunt eclesialitatea, angajarea ascetica, pentru ca viata crestina presupune un efort, o nevointa si existenta reperelor dogmatice. Practicarea lor conduce la libertatea Duhului. In interviul de mai jos, Inaltpreasfintitul Parinte Dr. Serafim Joanta, Mitropolitul Ortodox Roman al Europei Centrale si de Nord, ne desluseste cateva din trasaturile definitorii ale vietii crestine, duhovnicesti si autentice.

Stelian Gombos: - Inaltpreasfintia Voastra, multumindu-va pentru dragostea si bunatatea de a-mi acorda acest interviu, si inainte de a trece la subiectul propriuzis acestui interesant dialog, vreau sa discutam de faptul ca va desfasurati activitatea de mai bine de douazeci in Occident, unde ati avut prilejul sa observati cum evolueaza diaspora romaneasca. Daca pana in anul 1989 acesta diaspora era formata, cu precadere, din refugiati politici, deci o diaspora politica, dupa acest an marea masa a emigrantilor a fost formata din proletari si intelectuali care isi cautau o viata materiala mai buna. In cele ce urmeaza, as dori sa abordam problema identitatii religioase, a culrurii romanesti si a intelegerii ecumenismului, intr-o diaspora radical schimbata dupa anul 1990. Dar inainte de a intra in aceasta problematica, as dori sa ne evidentiati cateva informatii si date generale cu privire la structura Mitropoliei pe care o pastoriti din anul 1994.

Mitropolitul Serafim Joanta: - Da! Inainte de orice as dori sa va spun ca tipul de diaspora pe care l-ati descris adineauri, il numim diaspora economica. Exilul de altadata, impus de regimul comunist, astazi a disparut. Acest tip de diaspora a cunoscut o adevarata explozie dupa anul 1989. In ce priveste Mitropolia Germaniei, Europei Centrale si de Nord, va pot spune ca a fost infiintata in anul 1993 la cererea unui numar impresionant de romani din Germania, ea rupandu-se de Arhiepiscopia Europei Occidentale si Meridionale infiintate in 1948 de mitropolitul Visarion Puiu. Desigur la inceput a fost si ea Arhiepiscopie. Deci din anul 1993 Europa Centrala si de Nord formeaza o entitate religioasa constituita in Mitropolia noastra din doua entitati Arhiepiscopia Germaniei, Austriei si Luxemburgului, iar din anul 2008 avem o Episcopie a Europei de Nord. Jurisdictia noastra se intinde asadar asupra acestor tari. Suntem trei episcopi in toata Mitropolia: Eu, ca mitropolit, P.S. Macarie care vine de aici de la Cluj, la Stokolm (pentru Europa de Nord) si P.S. episcop vicar Sofian Brasoveanul cu sediul la Munchen.

- Cate parohii aveti in Mitropolia Germaniei si a Europei de Nord? Aveti suficiente biserici pentru oficierea serviciilor religioase?

 - La ora actuala avem 55 de parohii, in Germania, Austria si Luxemburg, mai multe filii, aproximativ 52 de preoti si mai multi diaconi. Problema care ne framanta si a facut-o de la bun inceput este aceia a construirii de biserici, de locasuri proprii. In anul 1994, cand am fost instalat ca mitropolit, in teritoriul canonic al Mitropoliei noastre, aveam doar doua biserici la Malmö (Suedia) si o capela la Salzgitter, in rest, absolut nimic. La ora actuala, dupa un efort constant pe aceasta linie, avem aproximativ 10 biserici care ne apartin. Unele cumparate altele construite ca cele de la Viena sau Salzburg, altele primite ca cea de la capucinii dintr-un orasel din Austria. Avem, asadar, zece biserici pentru cincizeci si cinci de parohii. Va dati seama patruzeci si mai bine de parohii nu au biserici proprii unde sa poata sluji preotii! Slujim in biserici romano-catolice sau protestante pe care le inchiriem sau in care suntem lasati sa slujim.

Misiunea noastra este foarte limitata din cauza lipsei de biserici. Avem nevoie chiar de niste sali in care sa ramanem dupa Sf. Liturghie, fie pentru o masa, fie pentru o cafea, astfel avand posibilitatea sa ne cunoastem mai bine, dat fiind faptul ca majoritatea credinciosilor parcurg uneori sute de kilometri pentru a putea participa la Sfanta Liturghie; sau pentru participarea la intruniri si conferinte. Toate acestea cu scopul de a pastra, asa cum ati spus si dumneavoastra, identitatea noastra ortodoxa romaneasca, culturala, nationala. Eu insist aici, si acolo, pe faptul ca daca suntem romani noi trebuie sa constientizam ca avem o identitate a noastra proprie. Nu poti sa fii european, universal fara o identitate proprie locala. Fiecare om in aceasta lume s-a nascut intr-un anumit loc, a fost marcat de o cultura de o traditie, de o confesiune religioasa careia ii apartine. Oriunde merge in lume duce cu el aceasta zestre. La fel si noi romanii ne ducem in Occident sau in alta parte, suntem totusi romani plecati dintr-o tara, dintr-o Biserica, dintr-o cultura, dintr-o limba. Ori, daca le uitam sau nu vrem sa tinem cont de acestea ne vom desfigura identitar. Nu putem fi europeni, occidentali, nu pot fi german decat in masura in care sunt roman pentru ca asta e identitatea mea. Si atunci ma adaptez noilor conditii fara sa neg nimic din identitatea mea. Pentru ca daca as face-o m-as desfiinta ca om si nimeni nu mi-o cere, nimeni nu pretinde sa-ti negi identitatea, dar ma imbogatesc, cresc, ma dezvolt cu ceea ce intalnesc acolo si nu ma desfigurez uitand cine sunt.

 - As face chiar o comparatie. Daca vom privi o padure in ansamblul ei ea este o unitate de copaci. Apropiindu-ne mai mult, vom putea observa, ca sunt diferite esente lemnoase. Fagul este fag, pinul este pin, salcamul este salcam. Cu alte cuvinte, nu este nicio problema faptul ca romanii se adapteaza si se integreaza in societatile occidentale, dar este esential sa nu-si uite esenta. Se vorbeste foarte mult despre capacitatea intelectuala deosebita a romanilor, insa si despre problema ca se pierd foarte repede ca grupuri identitare printr-o adaptare precoce. se integreaza foarte repede, dar la fel de repede isi renega identitatea nationala si religioasa. Ati simtit aceasta fragilitate spiritual-identitara la romanii din Occident?

 - Asa este! Doar ca in ultimul timp acest fenomen de absorbtie identitara, datorita Bisericii, este din ce in ce mai rar intalnit. Nici o alta institutie romaneasca din Occident nu face atat de mult pentru pastrarea identitatii romanilor. Trebuie precizat ca Biserica nu incearca crearea unor ghetouri etnice. Departe de noi gandul acesta! Dorim sa ne integram, este firesc, este normal, altfel ai fi ca un intrus, dar fara pierderea identitatii. Si atunci eu nu inteleg de ce unii dintre romanii nostri nu vor ca copiii lor sa invete acasa limba romana, sau la scolile de duminica. Unii romani sunt reticenti spunandu-si ca e mult mai bine ca pruncii lor sa invete limba germana sau franceza sau alta limba si sa nu-i mai incarce cu limba romana. Aceasta este o gandire total nesanatoasa, pentru ca copilul invata usor mai multe limbi in acelasi timp, iar acest lucru este o imbogatire. Ori, noi incercam sa-i sensibilizam si ii indemnam sa-si invete copiii limba romana, pentru ca germana sau oricare alta limba o pot invata foarte usor. Sigur, sunt multe cazuri, si sper ca sunt majoritare a celor care vorbesc, cu copii in limba romana, acasa. Noi insistam foarte mult pe aceasta identitate care nu numai ca este atat de bogata pentru ca este vorba de Ortodoxie.

Nemtii, occidentalii in general, catolici si evanghelici cand se apropie de valorile Ortodoxiei realizeaza bogatia extraordinara si faptul ca acesta este crestinismul autentic, crestinismul care are vana mistica, spirituala, duhovniceasca, cum nu au celelalte confesiuni care inseamna de fapt, salvarea omului modern. Nu o spunea Malraux acum aproape o suta si mai bine de ani ca viitorul crestin va fi mistic sau nu va fi deloc? Ori Steven Runciman, un mare bizantinolog englez, spunea ca viitorul crestinismului este Ortodoxia, pentru dimensiunea ei mistica, sacramentala, Liturghia ei, pentru frumusetea icoanelor ei, pentru faptul ca pune accentul pe interiorizarea omului pe unirea mintii cu inima cu liturghia ei, ori asta il salveaza pe om. Omul modern se imprastie in lumea care vine asupra lui ca un tavalug. Tu, ca om, daca nu ai resorturi interioare, nu te unesti cu Dumnezeu in inima ta, nu mai ai capacitatea sa-ti cobori mintea in inima si sa te unesti cu Dumnezeu, sa te interiorizezi prin rugaciune, sa te lasi inundat de frumusetea rugaciunii, prin care primesti puteri noi, curaj, te pierzi in lumea aceasta; si deci daca noi avem aceasta identitate, atat de bogata ravnita de altii trebuie sa ne bucuram de ea. Occidentalii isi dau seama ca au pierdut aceasta vana spirituala, de aceea multi dintre ei cauta adevarul in religiile orientale care ii ajuta sa se interiorizeze, ori noi avem aici Ortodoxia noastra. Este datoria ortodocsilor sa ne ducem in lume sa transmitem lumii bogatia noastra cum incercam sa facem noi. Sa stiti ca raman uimit de cit interes poate ridica o biserica Ortodoxa in Occident. De exemplu biserica noastra din Nürenberg: primim anual sute, daca nu chiar zeci de mii de grupuri care raman uimiti de frumusetea picturilor. Asculta cu atat interes cand le vorbim de spiritualitatea ortodoxa, de Liturghia usoara, de rugaciunea lui Iisus, de monahismul nostru, si multi s-ar converti imediat, numai ca nu e usor sa te convertesti, pentru ca trebuie sa renunti la ceva.noi slujim in limba romana acolo ori acestia nu inteleg limba, este foarte greu, dar ei sunt entuziazmati.iar noi poate ne rusinam de ea .

- Sau ne ferim de ea.

- Ne ascundem, nu o cunoastem, foarte multi nu o cunoastem, este adevarat ca suntem superficiali. Ne ducem in Occident dar nu stim mare lucru despre Ortodoxie, nu o cunoastem ci doar afirmam ca suntem ortodocsi. Marea sansa pe care o avem sunt parohiile ce se inmultesc tot mai mult si ca romanii nostri pot avea la indemana Biserica. Daca nu au avut-o la indemana acasa, pentru ca au ignorat-o, acolo intampinand mai multe greutati si traind oarecum drama imprastierii a plecarii de acasa, pentru ca e o drama e o suferinta, iar acest sprijin il poti gasi doar in Biserica. Si, Dumnezeu sa fie laudat, ca avem aceste biserici. Cand te duci in Italia, in Spania, unde sunt foarte multi romani, este o viata extraordinar de ferventa, de dinamica. Toata lumea canta, preotii slujesc frumos, pentru ca noi episcopii am zis sa fim misionari si sa slujim Sfanta Liturghie foarte frumos si foarte inteligibil, sa citim rugaciunile cu voce tare si inteligibil. Sa citim rugaciunile cu voce tare. La sfintirea darurilor de pilda sa citim cu voce tare sa se coboare Duhul Sfant. Sa fie painea aceasta ., iar credinciosii sa rosteasca Amin! Cu alte cuvinte, Asa sa fie Doamne, pecetluind prin raspunsul lor rugaciunea preotului. Painea sa se transforme in Trupul Domnului iar vinul in Sangele Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii devin constienti de ceea se intampla la Sfanta Liturghie daca participa activ. Multi declara ca traiesc Sfanta Liturghie asa cum nu au trait-o in tara. Multi nu au participat la Liturghie in tara, iar in Occident si-au descoperit propria identitate ortodoxa. Se intampla adevarate minuni in acest sens prin lucrarea misionara a Bisericii noastre.

- Inalt Preasfintia Voastra, in alta ordine dei dei, astazi se vorbeste in multe locuri si chipuri despre spiritualitate si inca una autentica. Va rog sa definiti putin acest concept.

 - Este greu sa definim termenul de spiritualitate, care nu este de sorginte ortodoxa. Este folosit mai mult in Occident, in Apus. La noi, vorbim mai degraba despre viata duhovniceasca, adica viata in Duhul Sfant, viata crestina, care este viata in Iisus Hristos. Termenul de spiritualitate este unul cu caracter teologic, care incearca sa exprime atat cat este posibil in cuvinte viata crestina.

- Care ar fi specificul spiritualitatii ortodoxe, rasaritene si autentice?

- Spiritualitatea ortodoxa, rasariteana inseamna in fond viata duhovniceasca, ce are anumite caracteristici. Incercand sa definesti ceea ce nu poate fi cuprins in cuvinte, iti dai seama ca viata nu poate fi epuizata intr-o definitie. Cuvintele, expresiile spun ceva despre spiritualitate, despre viata duhovniceasca, dar ele sunt departe de a o epuiza. La fel, dogmele, care sunt expresii ce incearca sa exprime misterul, fac acest lucru delimitand adevarul de erezie, de ceea ce este ratacire. Dogmele nu cuprind misterul in sine, in bogatia lui, nu-l epuizeaza, ci sunt mai mult indicatoare, indrumatoare spre mister, spre taina care este Dumnezeu.

Stelian Gombos: - Ce loc are Filocalia in spiritualitatea rasariteana, ortodoxa?

 - Filocalia a avut, are si va avea un loc central in viata noastra duhovniceasca. Ea rezuma aspectele fundamentale duhovnicesti, cu accent pe curatirea inimii, pe curatirea launtrica, pe rugaciune, pe asceza, pe nevointa, pe ascultare. Toate aceste elemente care ne ajuta sa ne purificam, sa ne sfintim inima, sa ne unim cu Dumnezeu, sa ne desavarsim, sa ne indumnezeim. Iata tot atatea expresii similare, care au aceeasi convergenta. Filocalia a avut in istoria crestinismului rasaritean un loc aparte. Sa nu uitam ca prima Filocalie a fost compusa in secolul al IV-lea de Sfintii Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz, care au facut o culegere, o antologie de texte din cele mai frumoase referitoare la viata launtrica din diferiti Parinti. Sigur, Filocalia clasica este cea a Sfantului Nicodim Aghioritul, publicata la Venetia in secolul al XVIII-lea.

 - Cum mai poate fi atras omul de astazi de literatura patristica si filocalica?

 - Eu cred ca tocmai literatura filocalica il poate atrage pe omul de astazi daca acesta o descopera, daca are interesul s-o citeasca. Nu-i usor sa ajungi sa cunosti Filocalia. Este nevoie si de pasiune, dar si de rabdare. Cine citeste Filocalia este interpelat personal de scrierile filocalice. Celelalte scrieri de nuanta teologica sau alte scrieri cu caracter duhovnicesc nu stiu daca-l interpeleaza atat de mult pe omul contemporan cum o face Filocalia. Iar aceasta tocmai pentru ca ea exprima chintesenta vietii dupa care suspina tot omul. Te regasesti in aceste texte, iti gasesti eul tau cel mai profund fiindca Filocalia se constituie ca un raspuns la intrebarile Parintilor din vechime. Acestia au ajuns sa primeasca solutii la problemele duhovnicesti cu care se confruntau. Raspunsul nu mai trebuie sa-l mai cautam noi insine, ci il primim din aceste scrieri.

Daca Filocalia ar fi cunoscuta mai bine de crestini, foarte multi s-ar preocupa de o viata duhovniceasca personala si s-ar angaja in acest demers. Nu poti sa fii crestin deplin, autentic decat in Biserica. Or, scrierile filocalice te trimit la Biserica, sa te integrezi, in comuniunea eclesiala, acolo unde este locul nostru natural, propriu, de crestin. Prototipul filocalic este omul eclesial. Parintii filocalici au fost in Biserica si s-au exprimat ca si crestini apartinand Bisericii. Parintele Sofronie de la Essex spunea in acest sens ca nu-si poate inchipui un crestinism in afara Bisericii sau un crestinism fara asceza si adogmatic. Acestea trei sunt elemente fundamentale ale Ortodoxiei: eclesialitatea, angajarea ascetica (viata crestina presupune un efort, o nevointa) si existenta reperelor dogmatice. Practicarea lor conduce la libertatea Duhului. Atunci nu le mai simtim ca pe niste ingradiri, ci le traiesti ca atare, de la sine, in modul cel mai natural. Patimile ne fac sa vedem in dogme, in canoane ceva constrangator. In momentul in care suntem liberi de patimi, toate randuielile Bisericii le vom trai in mod spontan, ca de la sine, pentru ca ele sunt, in fond, scrise in natura omului nepervertit, ajutand pe om sa se despatimeasca. La inceput, orice efort, orice norma, orice dogma iti pare o constrangere, ceva care iti limiteaza libertatea, care este una rea, care alege deseori raul in locul binelui. Dar libertatea adevarata este aceea de a trai in Duhul Sfant, de a savarsi numai binele.

 - Duhul lumii se imprima si inlauntrul omului. Daca omul de astazi a pierdut aproape toate reperele spirituale, cum mai poate el descoperi adevarul?

 - Este o taina a lui Dumnezeu care se ingrijeste si vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului. Noi nu ne putem da seama cum lucreaza Dumnezeu cu fiecare om din lumea aceasta. Dumnezeu nu are de pierdut pe nimeni. Pentru El toti oamenii sunt copiii Lui si Dumnezeu ii mantuieste pe fiecare dupa planul Sau vesnic. Cum? Aceasta nu o putem spune noi, dar, din cele ce observam noi insine in viata noastra si cum ne spun unii Parinti, in vremurile in care credinta se va imputina, lumea se va rataci. Lui Dumnezeu nu-i mai ramane decat sa intoarca pe oameni la credinta prin calea aceasta a necazurilor, a patimirilor, a suferintelor, a incercarilor. La acestea ajungem nu pentru ca vrea Dumnezeu, ci din cauza ratacirii noastre, a lipsei de credinta, de angajare in Biserica, de traire autentica a Crezului si a Botezului propriu.

Neputintele ne duc la tot felul de incercari. Acestea trezesc in noi constiinta ca avem nevoie de Dumnezeu, ca numai Dumnezeu ne poate salva din aceste situatii uneori limita. Foarte multi credinciosi crestini botezati, dar care nu au practicat in viata lor, poate zeci de ani, credinta, se intorc la Biserica din cauza necazurilor. Altii se intorc pe alte cai, Dumnezeu stie. El poate face adevarate minuni in viata unor oameni. Necazurile si incercarile vietii pot fi considerate ele insele minuni care te intorc spre Dumnezeu, spre tine insuti in fond si te repun pe calea cea adevarata, calea fireasca a omului, care este calea credintei, calea Bisericii, calea rugaciunii, calea postului, calea adevarului, calea dragostei, a jertfei. Astazi lumea este atat de ratacita, traim intr-un fel de haos spiritual. Parintele Staniloae o numeste calea negativa de cunoastere a lui Dumnezeu. Calea pozitiva e cea prin providenta, si cea negativa e judecata. Iar judecata asta este: necazurile, neputintele, greutatile vietii. Daca nu te intorci la Dumnezeu de bunavoie, contempland natura, vazand in toate voia lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu fata de oameni, ajutorul lui Dumnezeu care este permanent, il vei cunoaste pe Dumnezeu prin judecata Lui in viata ta. Daca am constientiza providenta lui Dumnezeu, ne-am converti, ne-am intoarce, am fi sensibili fata de acest ajutor. Exista o eshatologie intrinseca a istoriei. Noi vorbim despre eshatologia de la finele istoriei si de judecata personala sau individuala de la sfarsitul vietii noastre, dar mai exista o judecata a faptelor din viata noastra de zi cu zi. In viata, de multe ori noi primim rasplata faptelor noastre.

- Asa spunea Parintele Rafail Noica, ca in viata noastra suntem judecati de Dumnezeu si noi insine Il judecam pe El.

 - Cand vorbim de judecata lui Dumnezeu, trebuie sa ne gandim si la aceasta judecata intrinseca a istoriei, a vietii omenesti, inainte de a fi judecata particulara si cea universala. Trebuie sa ne gandim ca judecata lui Dumnezeu este permanent asupra noastra si ca aceasta consta din faptul ca noi ne primim de multe ori plata faptelor noastre inca de aici, de pe pamant. Ai facut rau, raul acela se intoarce impotriva ta, mai devreme sau mai tarziu. Ai omorat, ai desfranat, te-ai lacomit, toate patimile acestea se intorc asupra noastra. Asa cum exista o lege a naturii, a firii, imuabila, pe care daca o incalci suferi imediat consecintele faptelor tale. Tot asa se intampla si in viata duhovniceasca, care este guvernata de legi duhovnicesti, morale, spirituale. Daca incalci aceste legi, ele, se intorc asupra ta, se razbuna. Asta este judecata lui Dumnezeu. Sigur ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, Dumnezeu ne iubeste si vrea sa fim sanatosi, buni si intelepti. Dar daca noi nu vrem… rautatea se intoarce impotriva noastra. Exista o entropie duhovniceasca.

 - Inaltpreasfintite Parinte Mitropolit, cum ajunge omul de astazi la cainta si pocainta?

- Pocainta, ca toate darurile, ca toate virtutile, vine de la Dumnezeu. Este foarte greu sa spui cum lucreaza darul lui Dumnezeu asupra omului in conditiile in care intervine si libertatea noastra proprie. Cum se conjuga deci darul lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfant si vointa noastra proprie? Fiecare om in lumea aceasta are o cale a lui care nu se aseamana cu ale celorlalti. In viata fiecarui om exista un punct de convertire, de intoarcere, de trezire duhovniceasca, chiar daca omul nu duce aceasta trezire pana la capat. A te pocai inseamna a-ti da seama de greseala ta, de ratacirea ta si a-ti schimba judecata, mintea.

 - Parintele Sofronie de la Essex spunea ca pocainta este asemenea unei lumini care deja a patruns in sufletul tau si-ti face vizibile pacatele…

 - Sigur, lumina aceasta este de la Dumnezeu. Cum percepem noi aceasta lumina, ce importanta ii dam, cum o permanentizam, este iarasi o taina a lui Dumnezeu. In orice caz, Dumnezeu lucreaza in viata fiecarui om pe tot parcursul ei ca omul sa se pocaiasca, sa se intoarca intr-o zi. Si se intampla ca omul sa se intoarca putin, dupa aceea sa ezite, apoi iar sa revina, pana cand probabil intr-o zi se intoarce definitiv la Dumnezeu. In cazurile cele mai fericite. Altii probabil se vor pocai spre sfarsitul vietii sau pe patul mortii, cand omul, fiind disperat, isi da seama ca a trait in zadar. Atunci Dumnezeu ii da cunostinta desertaciunii vietii, smerenia si pocainta.

- Nu este tarzie si tardiva aceasta intoarcere?

 - Cum nu a fost tardiva intoarcerea talharului de pe cruce, probabil ca nu va fi nici a noastra in cazul in care ne intoarcem in al doisprezecelea ceas. Sigur, noi nu putem sa ne lasam in nadejdea pocaintei pe patul mortii. Pentru ca moartea poate sa vina fulgerator, cand tu nu mai judeci normal, se pot intampla tot felul de situatii. Dar noi nadajduim in mila lui Dumnezeu si in mantuirea care vine de la El atat timp cat traim pe pamant, pana in ultima clipa a vietii. Nadejdea mantuirii este prezenta pana in momentul plecarii noastre de aici. Ne putem asemana cu talharul, stiind ca el nu a amanat in mod voit convertirea sa. Daca iti faci planul ca te pocaiesti la sfarsitul vietii, atunci fii sigur ca nu te vei pocai.

 - Totusi, convertirea are nevoie de circumstante favorabile? Trebuie sa avem o clipa a noastra, un moment al nostru in care sa se produca schimbarea launtrica si interioara?

 - Eu cred ca in momentul acela, in clipa aceea Dumnezeu lucreaza efectiv in noi si ne intoarce, iar momentul acela reprezinta concluzia unei vieti intregi. Noi nu cunoastem cum priveste Dumnezeu viata omului. Noi judecam dupa lucrurile exterioare. Poate nici omul insusi nu se cunoaste pe sine cum il stie Dumnezeu. Nu putem sa teoretizam, nici sa generalizam. Mantuirea este personala. Mantuirea este o lucrare a lui Dumnezeu asupra fiecarui om. Fiecare om isi are traiectoria vietii lui unica. Numai Dumnezeu stie ce se petrece in sufletul fiecarui om de-a lungul intregii vieti. In viata fiecarui om sunt si lucruri pozitive, si lucruri negative. Ele sunt amestecate. Probabil ca pocainta, regret, pareri de rau, nemultumire pentru felul de a vietui, toate acestea fiind cunoscute de Dumnezeu, raportate la faptele negative, stie Dumnezeu cum acestea biruiesc la un moment dat ratacirea omului. Deodata apare acea lumina, acea scanteie divina si omul se intoarce si se pocaieste cu adevarat. Lucrul acesta se poate intampla si la sfarsitul vietii. Noi nu ne dam seama cat de complexa este viata omului si tot ce se petrece de-a lungul ei.

Omul este o taina, cum Dumnezeu Insusi este taina. A intreba prea mult despre lucruri la care nu avem acces nu ne este folositor. Trebuie sa nu judecam comparativ, ci sa lasam loc tainei. Sa nu incercam sa patrundem rational taina. Misterul, taina lui Dumnezeu, este specificul Ortodoxiei. Spiritualitatea ortodoxa respecta misterul, nu-l epuizeaza in concepte teologice, dogmatice, in calcule. In fata misterului te inchini. Misterul se adora in tacere, nu se discuta despre el. Cazi in genunchi si adora misterul, contempla-l. De taina lui Dumnezeu trebuie doar sa te minunezi. In teologia occidentala misterul aproape ca a disparut. Asta este frumusetea Ortodoxiei: taina, misterul care este protejat, care exista si de care nu te poti apropia prea mult. Il contemplam si cadem in fata lui. Nu iscodim prea mult cu mintea, il lasam pe Dumnezeu sa lucreze cum stie El. Noi ne incredintam lui Dumnezeu, ne abandonam Lui. Aceasta este atitudinea corecta a crestinului autentic ortodox. Cel care intreaba toata ziua cine se mantuieste, cine nu se mantuieste nu are o atitudine ortodoxa, ci una absolut contrara. Cum sa spun eu cine se mantuieste si cine nu? Cunoasteti prea bine pilda din Pateric cu monahul care a fost intrebat care sunt oile si care sunt caprele la care face referire Mantuitorul Iisus Hristos in Sfanta Evanghelie. Parintele a raspuns cu smerenie: "Toti sunt oi, eu singur sunt capra".

 - Asadar, noi nu putem judeca cine si cum se mantuieste?

 - Cine se duce in iad, cine se duce in Rai? Toti se duc in Rai, numai eu ma duc in iad. Cum, te-ai bucura ca toti sa se duca in iad si tu sa te duci in Rai? Ce Rai ar fi acela unde esti singur? Tu vrei ca toti sa se mantuiasca. Ar trebui sa te doara sufletul pentru toti oamenii si pentru intreaga faptura. Sfantul Isaac Sirul se ruga si pentru vrajmasii adevarului. Tu te rogi pentru ei, nu-i trimiti in iad, nu-i excluzi, nu-i blamezi. Te rogi pentru ei, te doare sufletul ca sunt rataciti si vrei ca si ei sa se mantuiasca chiar inaintea ta. Sfantul Apostol Pavel se ruga ca toti cei din neamul lui sa se intoarca chiar cu pretul osandirii lui. Vedeti, mantuirea este paradoxala. Ortodoxia are sensibilitatea misterului si a tainei, se inchina lui, nu vorbeste, nu face teorie pe marginea tainelor dumnezeiesti, nu teologhiseste in mod scolastic. Teologia pentru noi, ortodocsii, reprezinta rugaciunea adevarata. Spune Sfantul Evagrie Ponticul: cel ce se roaga este teolog, si teolog este cel ce se roaga. Trebuie sa te rogi, nu sa discuti, sa condamni, sa judeci toata ziua pe semenii tai, indiferent cine sunt aceia, fie ca sunt de o credinta cu tine sau de alta credinta. Noi nu putem sa judecam pe nimeni. Cine se judeca se judeca pe el insusi, se condamna pe sine. Acest principiu este fundamental in spiritualitatea autentic ortodoxa.

 - Cum aduce pocainta bucurie in sufletul omului?

- Stiind ca pocainta se refera la recunoasterea pacatelor, la savarsirea raului facut de noi. Nu numai in pocainta, ci in toate celelalte aspecte ale vietii duhovnicesti, crestinul autentic ortodox traieste antinomic. Ca sa ajungi la o virtute, la o statornicie in bine, nu este usor. Trebuie sa te angajezi prin efort, prin asceza, prin rugaciune, prin nevointa. Acest efort, acest angajament, e un aspect mai putin placut, dificil. Dar in urcusul acesta duhovnicesc, anevoios, se cuprinde si o bucurie, paradoxal, o bucurie a implinirii care inca nu-i definita, dar care isi arata deja germenul, o simtim deja. In purtarea crucii este ascunsa invierea. Pentru ca inaintea noastra, a tuturor, a mers pe aceasta cale Iisus Hristos Insusi. Mantuitorul nostru Iisus Hristos si-a purtat crucea o viata intreaga: cu suferinte, cu necazuri, dar El a biruit inclusiv moartea prin Inviere.

Viata lui Iisus Hristos o refacem fiecare dintre noi. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a inviat deja, si Invierea Lui este cuprinsa in toate etapele progresului nostru duhovnicesc, in tot urcusul acesta, in toata purtarea crucii este cuprinsa si invierea. "Prin Cruce a venit bucurie la toata lumea!" Suferinta este intotdeauna imbinata, este strabatuta mai mult sau mai putin de biruinta si lumina Invierii. Nu este o suferinta sau o patimire oarba, pentru ea insasi, fara nici o nadejde. Nu, cand te rogi mult, cand postesti mult, cand te nevoiesti mult, este greu, bineinteles, dar in acea nevointa, in acea greutate tu simti deja o arvuna a Invierii, o bucurie a Invierii, care inca nu-i totala, dar care te incurajeaza sa mergi mai departe. Atunci iti inmultesti si postul, iti inmultesti si nevointa, tu nu te mai temi de insucces, nu mai pui raul inainte, vezi totul din ce in ce mai pozitiv, mai frumos. In fata ta sta Invierea, biruinta finala. Esti pe drum, cazi, esti sub povara crucii, dar tu stii ca in cele din urma vei ajunge, cu siguranta, la Inviere. Credinta biruintei finale este o constanta a intregii noastre vieti duhovnicesti.

- Inaltpreasfintite Parinte Arhiepiscop si Mitropolit, va rog ca acum, la finalul acestui dialog de suflet, sa transmiteti tuturor, un cuvant duhovnicesc.

- Ii rog pe toti sa priveasca Biserica, credinta, rugaciunea, postul si tot ceea ce ne recomanda Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Sfintele Evanghelii, ca pe o bucurie, ca o pe mare binecuvantare, o pe necesitate a vietii. Cum a spus Parintele Rafael Noica: "Ortodoxia este firea omului". Traind cu adevarat credinta ortodoxa, ea ne duce la implinirea firii noastre. Aceasta este viata noastra. Este normal sa il cauti pe Dumnezeu, si pe El trebuie sa Il cauti cu aceasta bucurie, cu seninatate, cu acest firesc al nostru, iar nu din obligatie.

- Va multumesc foarte mult pentru acest interviu, Inaltpreasfintia Voastra, dorindu-va, in continuare, mult spor si multe impliniri duhovnicesti!

Interviu realizat de Stelian Gombos

.