Ortodoxia si Statul in Romania sub regimurile totalitare

Ortodoxia si Statul in Romania sub regimurile totalitare Mareste imaginea.

Despre Biserica Ortodoxa Romana si martirii crestini ai prigoanei comuniste

Daca pana acum am dorit sa prezentam tragedia bisericii din acele vremuri intr-un context mult mai amplu, adica international, pentru a intelege mai bine cu ce s-a confruntat ea atunci, atat in alte tari crestine si ortodoxe din spatiul sovietic, (cat mai ales la noi), vom continua acum cu enuntarea si evocarea propriilor noastre drame si tragedii, dar care nu puteau fi scose ori abstractizate din contextul acesta transnational, de care avea parte intreaga Europa, estica sau rasariteana.

Asadar, inchisi find, torturati, infometati, spanzurati, injunghiati, impuscati, ucisi prin inghetare sau ingropati de viu, batjocoriti pana la dezumanizare, acestea fiind doar cateva dintre metodele experimentului anticrestin prin care sute si mii de martiri ai lui Iisus Hristos si-au sacrificat viata in perioada comunista. La optusprezece ani de la incheierea unuia din ciclurile opresiunii, martiriul acestora este inca putin cunoscut. Dupa cum constata si "Societatea academica pentru adevarul istoric", un grup universitar constituit dupa prezentarea Raportului Tismaneanu, astazi se vorbeste extrem de mult despre disidenta fara o zi de inchisoare, eludandu-se sacrificiul sutelor de mii de detinuti cu adevarat anti-comunisti. Lucrarea din care redam mai jos cateva extrase, a fost lansata la Patriarhia Romana in Saptamana Mare (parca nu intamplator) si releva adevaratul caracter al regimului comunist: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Acestui monstru i s-au opus destui preoti si episcopi, monahi si teologi, militari si studenti, luptatori anticomunisti ori simpli tarani. Despre martiriul lor scriu autorii volumului "Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist".

Impunerea regimului comunist de sorginte sovietica, in anul 1945, a adus dupa sine restrictionarea drastica a libertatii religioase din Romania. Noul cadru juridic si de exercitare a misiunii bisericesti din Romania era preluat dupa modelul sovietic cristalizat in timpul razboiului de aparare a patriei. Atunci cand Stalin i-a chemat pe ierarhii ortodocsi care au supravietuit gulagului sovietic si i-a repus in posturile ocupate odinioara, cu rolul declarat de a sustine moral si chiar material razboiul impotriva Germaniei naziste, lumea libera asista la o schimbare fundamentala in relatia dintre regimul comunist si Biserica Ortodoxa Rusa.

Reactia imediata a celor din lumea libera a fost desigur, negativa, sustinandu-se ideea ca, ar fi vorba de o Biserica "comunizata" de Stalin, un fel de marioneta, prin care acesta arata Occidentului ca in URSS se respecta libertatea religioasa. Obiectiv vorbind, insa, situatia relatiei dintre cele doua puteri chiar se schimbase. Pentru Biserica insemna minimum de existenta, intr-o societate care il nega pe Dumnezeu si propaga in mod vadit ateismul. Pentru regimul sovietic insemna un nou instrument de control si manipulare, in interesele dictate de Partidul Comunist, atat pe plan intern, cat si extern. In felul acesta, Biserica putea fi mai usor compromisa in ochii credinciosilor, iar, pe masura ce socialismul se construia, aceasta urma sa dispara ca institutie, considerata o carie a lumii comuniste, asa dupa cum am precizat si in paginile anterioare. Insa, prin existenta ei, a dogmei si a misiunii sale, Biserica intemeiata de Mantuitorul Iisus Hristos constituia o piedica serioasa pentru regimul comunist, cu binecunoscuta sa ideologie atee, potrivit careia "religia este un opiu al popoarelor".

In cazul Bisericii Ortodoxe Romane, trebuie spus ca, in perioada interbelica, s-a manifestat deschis impotriva persecutiei religioase din Rusia sovietica. In luna martie 1930, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane dadea o circulara prin care cerea slujitorilor si credinciosilor ei sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu, pentru crestinii prigoniti peste Nistru, in aceasta initiativa fiind angrenate si societatile preotesti, asociatiile religioase, pentru sustinerea de conferinte publice. Era modelul sovietic, implementat prin ARLUS…

Instalarea regimului comunist, prin impunerea guvernului dr. Petru Groza (6 martie 1945), gasea Biserica Ortodoxa Romana intr-o pozitie defensiva. Cunoscandu-i trecutul anticomunist interbelic, noul regim politic intampina probleme in ceea ce priveste acomodarea Bisericii cu modelul sovietic, ce trebuia preluat si aplicat in cele mai mici detalii. In primul rand, era nevoie de schimbarea tabloului format in perioada interbelica. Printr-o abila propaganda comunista, imaginea negativa a regimului sovietic fata de Biserica Ortodoxa Rusa era contrazisa total in nenumaratele discursuri tinute de politicienii adusi de noile vremuri, in articolele si intrunirile politice cu iz cultural, de apropriere de Uniunea Sovietica, cum era, de pilda, "Asociatia Romana pentru strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica" (ARLUS). In planul comunistilor romani, dictat de Moscova, era nevoie de o apropiere sincera fata de marele prieten de la Rasarit.

Redeschiderea lagarelor si crucea Patriarhului Justinian al Bisericii Ortodoxe Romane

Imediat dupa instalarea guvernului Groza, lagarele initiate odinioara de regele Carol al II-lea erau acum redeschise, iar altele nou amenajate, la Targu Jiu, Caracal, Lugoj sau Slobozia. Intimidarile erau un alt mijloc de exercitare a autoritatii regimului secular in problemele Bisericii. Ori, acestea se puteau face fie prin arestari, cum s-a procedat in timpul alegerilor din noiembrie 1946, fie pe fondul procesului intentat lui Iuliu Maniu, in anul 1947, atunci cand majoritatea slujitorilor ortodocsi au refuzat sa-l infiereze de la altar pe fostul sef al taranistilor romani.

Instalarea definitiva a regimului comunist in anul 1948 aducea dupa sine atentarea grava la pozitia Bisericii Ortodoxe Romane. Practic, Biserica are doua istorii: una croita de potentatii vremii, iar alta care se dezvaluie abia acum, prin documentele cercetate de istorici. De exemplu, prin atitudinea sa, Patriarhul Justinian Marina poate fi considerat un slujitor care a inteles ca trebuie sa-si duca crucea pana la capat. S-a folosit de pozitia sa si de prietenia cu Dej, pentru a se impotrivi imixtiunilor politicului in treburile bisericesti, apoi s-a debarasat de potrivnicii care puteau aduce rau Bisericii, uneori cazand in capcana compromisului, dar a scos institutia pe care o conducea din conul de umbra impus de comunisti. A cazut in capcana compromisului, ca urmare a presiunilor foarte mari de moment, in speranta unei apropiate eliberari de sub comunism.

Ana Pauker scoate religia din scolile romanesti

Atunci cand Religia a fost scoasa din scolile de stat (august 1948), Patriarhul Justinian, cu ajutorul ierarhilor (intre care la loc de frunte si de cinste s-a numarat Episcopul de pie memorie si recunostinta Nicolae Popoviciu al Oradiei), a initiat proiectul de catehizare a copiilor si tinerilor in biserici, insa a fost blocat de Securitate si de Ministerul Cultelor, la cererea liderilor comunisti Ana Pauker si Vasile Luca. Toate initiativele ulterioare ale Patriarhului Justinian sau ale diferitilor factori din conducerea bisericeasca pentru educarea tineretului in biserici au fost sortite esecului, Ministerul cultelor avand permanent sub observatie aceasta problema.

De asemenea, pentru un control mai riguros asupra unei parti a credinciosilor crestini din Ardeal, regimul comunist a trecut la campania de readucere a greco-catolicilor la Ortodoxie. S-a urmarit indeaproape scenariul ucrainean din anul 1946, statul comunist fiind artizanul acestei mutatii religioase, printr-o abila campanie in presa, intimidari, folosirea represiunii chiar, dar mai ales prin specularea sensibilitatilor responsabililor din Biserica Ortodoxa Romana. Modul de desfasurare a acestei campanii, pe langa reactiile negative evidente care au aparut, a fost dezavuata de unii ierarhi ortodocsi, precum Patriarhul Justinian Marina, dar mai ales de Nicolae Balan si Nicolae Popoviciu, care nu au acceptat sa participe la unele evenimente consumate in perioada septembrie-decembrie 1948, ci doar la cele cu caracter ceremonial. Initiativa Statului a fost desavarsita la 1 decembrie 1948, atunci cand, in Monitorul oficial, s-a publicat legea de desfiintare a Bisericii Greco-catolice.

Valurile de represiune si rezistenta anticomunista din Romania

Frecventelor opozitii ale Sinodului, partidul le-a raspuns cu valuri de represiune, cum a fost cel din noaptea praznicului "Adormirii Maicii Domnului" din 1952, printr-un simplu ordin de cabinet al Ministrului Afacerilor Interne (ord. 410/1952). Atunci, sute de preoti care au avut functii de decizie in institutiile Bisericii au fost retinuti, anchetati si trimisi la Canal, in injositoarea "brigada a hotilor". Alti slujitori au fost arestati doar pentru faptul ca erau etichetati "chiaburi" de catre organele locale de partid, iar o categorie aparte a fost reprezentata de cei care au sprijinit rezistenta armata anticomunista din munti. Totodata, putem afirma ca valurile de represiune se declansau pe fondul consolidarii autoritatii Partidului Comunist in Stat, dupa "demascarea" deviationistilor din anul 1952, ori dupa evenimentele de la Budapesta din anul 1956 si retragerea trupelor sovietice in anul 1958. Acuzatiile ce li se aduceau clericilor erau incadrate in mai vechiul Cod penal al regelui Carol al II-lea, din 1936, cu celebrul articol 209 ("uneltire contra ordinii sociale") dedicat legionarilor, dar si in alte legi, precum Decretul regal 856/1938, privitor la "siguranta in Stat". Ulterior, in anii ''50, comunistii aveau sa mai adauge articolul 193, pentru faptele, considerate penale, savarsite inainte de 23 august 1944, cu sintagma "activitate intensa contra clasei muncitoare". Faptele penale incadrate la acest articol erau, de exemplu, tinerea si publicarea de conferinte, articole, studii si alte lucrari, care aratau adevarata fata a comunismului din Rusia interbelica.

Prigoana si intoarcerea la catacombele primelor veacuri crestine

In inchisorile comuniste, viata religioasa a dobandit un aspect de catacomba. Nenumarate sunt marturiile care contureaza veritabile momente de traire crestina, atunci cand slujitori ai altarului savarseau slujbe, incurajandu-i si dandu-le incredere in ajutorul divin colegilor de suferinta. Cu toate torturile orchestrate de oamenii regimului, cum a fost in "experimentul Pitesti", temnita comunista a reprezentat locul in care multe suflete au cunoscut transformarea spirituala si apropierea de Domnul Iisus Hristos, creand modele pentru crestinismul contemporan.

Aceasta represiune impotriva slujitorilor Bisericii lui Iisus Hristos era de fapt o noua persecutie, o revenire la vremurile de prigoana din vremea Imperiului roman. Se foloseau aceleasi denunturi platite, unele anonime, ale asa-numitilor "turnatori" la Securitate. Deoarece preotii refuzau sa sustina initiativele Partidului Comunist cu privire la muncile agricole in zilele de sarbatoare ori la strangerea cotelor - precum jertfele ce trebuiau aduse odinioara imparatului - acestia erau considerati "dusmani ai poporului" si tratati ca cetateni inferiori, copiii lor avand mult de suferit. Ineficienta economiei si agriculturii socialiste era imputata preotilor si credinciosilor, considerati "sabotori" in aplicarea directivelor date de partidul-stat, asa cum crestinii primelor veacuri erau considerati vinovati pentru raul care se abatea asupra imperiului, ca pedeapsa de la zeitati.

"Uneltitorii legionari" din spatiul romanesc

Preotii de mir si credinciosii nu reprezentau singurele impedimente ale Bisericii pentru regimul de tip sovietic. Monahismul ortodox constituia un obstacol serios pentru construirea socialismului in Romania. Pentru comunisti, monahii trebuiau compromisi, iar manastirile desfiintate, astfel incat sa nu mai existe focare de misticism si pelerinaje ale credinciosilor, organizate, de multe ori, cu girul episcopilor.

Refuzul Patriarhului Justinian Marina de a accepta planul de reformare a monahismului, adus in Sfantul Sinod de reprezentantii puterii seculare, cu toate presiunile exercitate asupra sa, a determinat autoritatile sa recurga la un alt val de arestari. In perioada 1958-1959, au fost arestati cei din jurul Patriarhului, slujitori considerati de incredere, teologi, dar si multi preoti care "unelteau" impotriva regimului. Au fost formate loturi de "uneltitori", precum "Rugul Aprins", "Vaforata", sau lotul preotilor de la Episcopia Aradului. Acesti clerici au fost "demascati" ca "ascultau posturile straine de radio", comentand negativ, ca tineau "sedinte legionare" in care educau tinerii etc. simpla calitate de a fi credincios sau teolog insemna, pentru tortionarii regimului comunist, a fi legionar, dupa cum i s-a imputat profesorului Teodor M. Popescu, in ancheta de la Securitate: "Esti legionar pentru ca esti teolog si, fiind teolog, esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna a fi legionar". Pentru aceste "culpe" s-au dat pedepse grele, intre 10-25 ani de temnita grea. Aceste detentii, totusi, nu au durat pana la expirarea pedepselor, deoarece, in perioada 1963-1964, statul comunist, in dorinta de a adopta o destindere pe plan international, i-a gratiat pe toti detinutii politici; dupa ce acesta incercase sa-i reeduce, pentru lumea socialista care aparuse intre timp. Cu toata opozitia unor ierarhi, monahismul a cunoscut o severa diminuare, ca urmare a aplicarii de la o eparhie la alta a Decretului 410/1959, adoptat de catre Marea Adunare Nationala in anul 1959. Aceasta transformare profunda a monahismului ortodox era a doua in istoria Bisericii, dupa cea din timpul domniei lui Cuza.

De represiune nu a fost ferit nici Patriarhul Justinian, care a cunoscut un scurt domiciliu obligatoriu la Dragoslavele si doua incercari de otravire orchestrate de autoritati, potrivit celor spuse de marele duhovnic ortodox roman, Parintele Cleopa Ilie. De altfel, metodele represive ale regimului comunist aveau sa fie resimtite si de Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei, finul lui Petru Groza si, se pare, de Episcopul Andrei Magieru al Aradului, ori Nicolae Popoviciu al Oradiei.

Crimele din Basarabia

Un caz aparte al istoriei bisericesti recente a Romaniei este cel al Basarabiei si Bucovinei de nord. Dupa cedarea nelegitima a celor doua provincii, in vara anului 1940, ca urmare a presiunii sovietice, viata religioasa de peste Prut a cunoscut o prigoana greu de imaginat, asemanatoare cu cea desfasurata in Rusia interbelica. La sosirea trupelor sovietice, cu sprijinul comitetelor de primire, preotii au fost persecutati cu atata brutalitate, incat imaginile sinistre il trimiteau pe privitor la epoca persecutiilor pagane din primele secole crestine. Altii au fost arestati, anchetati de NKVD, apoi ucisi, dupa mutarea lor in imperiul sovietic. In stadiul actual al cercetarilor putem spune ca aproape 50 de slujitori ai altarului au cunoscut moartea muceniceasca numai in perioada ocupatiei sovietice de un an de zile, in acest spatiu vitregit de evenimentele istoriei. Bisericile au fost pangarite, jefuite si chiar transformate in grajduri, depozite sau inchise. S-au fixat biruri pentru functionarea lacasurilor de cult, pe care credinciosii le achitau sovietelor, pentru a se ruga in continuare lui Dumnezeu.

Dupa revenirea autoritatilor romane, lacasurile de cult au fost refacute, iar preotii reinstalati in posturile lor. Insa, precum se stie, prigoana a fost declansata din nou, dupa 1944, cand trupele sovietice au reocupat cele doua provincii romanesti.

Biserica Ortodoxa Romana in perioada 1944-1989, cu aspectele ei positive si negative, bune si rele

Conform celor spuse si mai sus, dupa anul 1944 Biserica a fost inlaturata treptat din viata Statului. In anul 1948 a fost eliminat invatamantul religios din scoli, s-au interzis slujbele in spitale, azile si cazarmi, au fost suprimate periodicele bisericesti ale eparhiilor, au fost desfiintate Facultatea de Teologie din Suceava (fosta la Cernauti – Bucovina de Nord), patru Academii Teologice din Ardeal si Banat, precum si seminariile teologice ale eparhiilor din Muntenia si Moldova, s-a oprit catehizarea tineretului. Curand dupa anul 1944, peste o mie de preoti ortodocsi (la care se adauga si cei romano-catolici, greco-catolici si protestanti) au fost arestati, aruncati in inchisori, trimisi sa lucreze la Canalul Dunare-Marea Neagra, unii deportati chiar in Siberia; unii au murit acolo, iar cei mai multi au fost eliberati abia in anul 1964. Intre cei aruncati in inchisori, se numarau si teologi de mare prestigiu, ca Nichifor Crainic, Ioan Gh. Savin, Dumitru Staniloae, Liviu G. Munteanu, Ilarion Felea, Ion V. Georgescu (deportat in Siberia) si multi altii; cativa preoti ortodocsi au fost impuscati.

Fostul Mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu a fost condamnat la moarte, in contumacie (trcut la cele vesnice in anul 1964, in Franta). In anul 1959, asa cum am precizat si in paginile anterioare, au fost desfiintate un numar de schituri si manastiri, sute de calugari si calugarite au fost scosi din ele in mod brutal si trimisi in familiile lor sau in fabrici de catre organele de stat. In ultimii ani ai dictaturii comuniste, au fost demolate peste 20 de lacasuri de inchinare din Bucuresti (manastirile Cotroceni, Vacaresti, Pantelimon, bisericile Sfanta Vineri, Sfantul Spiridon Vechi, Alba-Postavari, Enei, Spirea Noua, Izvor, Sfanta Treime Dudesti etc.). Autorizatiile pentru ridicarea sau repararea unor biserici se obtineau cu multa greutate. Preotimea ortodoxa, in totalitatea ei, era supravegheata si controlata in permanenta, prin asa-numitii „inspectori de culte” si ofiteri de Securitate, prezenti mereu in toate institutiile bisericesti.

Cand, la 4 august 1948 s-a publicat Legea pentru regimul general al Cultelor (abrogata odata cu emiterea Legii nr. 489/2006 privind “Libertatea religioasa si regimul general al cultelor”), erau recunoscute 14 culte: ortodox, romano-catolic, armeano-gregorian, crestin de rit vechi (lipovean), reformat (calvin), evanghelic-luteran C.A., sinodo-presbiterian, unitarian, mozaic, musulman, baptist, adventist de ziua a saptea, penticostal si crestin dupa Evanghelie, toate avand organizarea lor specifica si lacasuri de cult.

La 19-20 octombrie 1949, Sfantul Sinod a votat Statutul pentru Organizarea Bisericii Ortodoxe Romane, aprobat apoi si de Ministerul Cultelor (ce are la baza principiile Statutului Organic al Mitropolitului Andrei Saguna). Potrivit acestuia, biserica noastra avea un numar mai redus de eparhii, in comparatie cu perioada precedenta: I. Mitropolia Ungrovlahiei, cu eparhiile: Arhiepiscopia Bucurestilor, Arhiepiscopia Tomisului si Dunarii de Jos (cu sediul la Galati), Episcopia Buzaului; II. Mitropolia Moldovei si Sucevei, cu Arhiepiscopia Iasilor, Episcopia Romanului si Husilor; III. Mitropolia Ardealului, cu Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, Episcopia Alba-Iuliei (infiintata in anul 1975), Episcopia Oradiei; IV. Mitropolia Olteniei, cu Arhiepiscopia Craiovei si Episcopia Ramnicului si Argesului; V. Mitropolia Banatului, cu Arhiepiscopia Timisoarei si Caransebesului si Episcopia Aradului.

Se prevede si acum participarea laicilor la conducerea Bisericii, in adunarile si consiliile parohiale, adunarile si consiliile eparhiale si Adunarea Nationala Bisericeasca (pentru intreaga Patriarhie), in proportia cunoscuta: 1/3 clerici si 2/3 mireni.

Pentru credinciosii ortodocsi romani care traiau peste hotare s-au organizat: Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Romana din Statele Unite si Canada, cu sediul la Detroit si Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Romana pentru Europa Centrala si Occidentala, cu sediul la Paris. Vechea Episcopie din America infiintata in anul 1934 (devenita, intre timp, Arhiepiscopie) n-a mai pastrat legaturile cu tara si cu Patriarhia.

Intre ierarhii din perioada de care ne ocupam, consemnam in primul rand pe Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), de care am mai pomenit in acest material, priceput organizator si indrumator al vietii bisericesti in conditiile create dupa al doilea razboi mondial. A fost urmat de Patriarhul Iustin Moisescu (1977-1986), fost Profesor la Facultatile de Teologie din Varsovia, Cernauti si Bucuresti, apoi Mitropolit al Ardealului (1956-1957) si al Moldovei (1957-1977). Din 16 noiembrie 1986 pana la 30 iulie 2007 biserica noastra a fost condusa de Patriarhul Teoctist Arapasu, fost Episcop-vicar patriarhal (1950-19629, Episcop al Aradului (1962-1973), Mitropolit al Olteniei (173-1977), apoi al Moldovei si Sucevei (1977-1986-1990). Dintre ceilalti ierarhi, mentionam pe Mitropolitii Ardealului Nicolae Colan (1957-1967), Nicolae Mladin (1967-1981) si Antonie Plamadeala (1982-2005); apoi Mitropolitii Firmilian Marin (1947-1972) si Nestor Vornicescu ai Olteniei (1978-2000); Vasile Lazarescu (1934-1961) si Nicolae Corneanu ai Banatului (din 1962), Episcopii: Nicolae Popiviciu (136-1950), Valerian Zaharia (1950-1969), Vasile Coman (1971-1992) ai Oradiei; Andrei Magieru al Aradului (1936-1960), Chesarie Paunescu al Constantei, apoi al Dunarii de Jos (1944-1973), Iosif Gafton al Ramnicului si Argesului (1944-1984), Antim Anghelescu al Buzaului (1944-1979), cei mai multi autori de lucrari teologice si istorice, participanti la numeroase congrese si intruniri peste hotare.

Intre faptele mai de seama din viata bisericeasca ortodoxa trebuie sa mai retinem revenirea la Ortodoxie a majoritatii covarsitoare a clerului si credinciosilor uniti (greco-catolici) in anul 1948, precum si prima canonizare oficiala a unor sfinti si marturisitori de neam roman (1955).

Pentru pregatirea personalului de cult au functionat sase seminarii teologice cu durata de cinci ani (Bucuresti, Buzau, Manastirea Neamt, Cluj-Napoca, Craiova si Caransebes) si doua Institute Teologice de grad universitar cu durata de patru ani, la Bucuresti si Sibiu. O serie de teologi romani s-au remarcat prin lucrarile lor sau prin activitatea ecumenica cum ar fi: Dumitru Staniloae, Ioan Gh. Coman, Liviu Stan, Nicolae Chitescu, Emilian Vasilescu, Orest Bucevschi, Nicolae Balca, Nicolae Nicolaescu, Ene Braniste, Petre Vintilescu, Ioan Ramureanu, Vladimir Prelipceanu, Mircea Chialda, Petru Rezus, Alexandru Ciurea, Nicolae Lungu, toti la Bucuresti; Nicolae Neaga, Nicolae Mladin (viitorul Mitropolit al Ardealului), Sofron Vlad, Grigorie Marcu, Dumitru Belu, Iorgu Ivan, Milan Sesan, Isidor Todoran, Stefan Lupsa, Teodor Bodogae, Corneliu Sarbu, Dumitru Calugar, Gheorghe Soima, Alexandru Moisiu, la Sibiu.

Patriarhia Romana a editat cateva publicatii si periodice, cum ar fi: “Biserica Ortodoxa Romana” (apare din 1874) fiind buletinul oficial al Patriarhiei Romane, “Studii Teologice” - revista Institutelor Teologice; “Ortodoxia”, revista Patriarhiei (fiecare cu un tiraj de 10.000 ex., cu 4-6 aparitii pe an). Toate cele cinci Mitropolii editau cate o revista, tot cu cate 4-6 aparitii pe an: “Glasul Bisericii” (Mitropolia Ungrovlahiei), “Mitropolia Moldovei si Sucevei”, “Mitropolia Ardealului”, “Mitropolia Banatului”. La Sibiu apare foaia bisericeasca bilunara “Telegraful Roman” - cel mai vechi periodic romanesc, cu aparitie neintrerupta din anul 1853.

In Editura si Tipografia Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa din Bucuresti s-au tiparit: Biblia (patru editii, in 1968, 1975, 1982, 1988), carti de cult, manuale pentru invatamantul teologic universitar si seminarial, lucrari teologice, carti pentru credinciosi, carti de rugaciuni, calendare s. a. Acelasi lucru l-au facut si tipografiile eparhiale de la Manastirea Neamt, Sibiu si Timisoara.

Dupa 1964 – anul unui asa zis “dezghet” - au fost restaurate, pictate sau reparate prin daniile credinciosilor majoritatea celor peste 12.000 de lacasuri de cult ortodox (biserici, manastiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul tarii. Au fost restaurate cele mai multe din bisericile si manastirile monumente istorice. In acelasi timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, in tot cuprinsul Patriarhiei, din care multe sunt adevarate monumente de arta. Biserica Ortodoxa Romana a intretinut legaturi de prietenie si colaborare cu toate celelalte Patriarhii si biserici ortodoxe autocefale. Aceste relatii sunt marcate indeosebi de vizitele oficiale facute Bisericii Ortodoxe Romane de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Bulgariei, precum si vizitele oficiale facute de reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane acestor Patriarhii, in ultimele decenii.

S-au stabilit relatii cu Bisericile vechi Orientale (Patriarhia Etiopiei, Patriarhia Armeana din Etchimiadzin, Patriarhia Copta din Egipt si Biserica Siriana Iacobita din Kerala-India), cu Biserica Romano-catolica (mai ales din Austria, Germania si Belgia), cu Biserica Veche Catolica, cu Biserica Anglicana, cu o serie de Biserici protestante.

Biserica Ortodoxa Romana activeaza in Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1961. Si-a trimis delegati la Adunarile Generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1968), Nairobi (1975), toate conduse de Mitropolitul de atunci al Moldovei si Sucevei, Iustin Moisescu (fost membru in Comitetul Central pana in anul 1977) si Vancouver (1983), condusa de Mitropolitul Ardealului Antonie Plamadeala. Alti ierarhi si teologi ortodocsi romani au activat in diferite Comisii ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Patriarhii Justinian si Iustin au facut vizite la sediul Consiliului Mondial de la Geneva (1966-1981). La randul lor, numerosi conducatori ai acestei mari organizatii intercrestine au facut vizite in Romania cu diferite ocazii, purtand discutii cu patriarhii romani, cu alti conducatori de culte, ierarhi si profesori de teologie. Biserica noastra si-a adus aportul si la promovarea dialogului intercrestin si in cadrul Conferintei Bisericilor Europene, cu sediul la Geneva (cateva sesiuni ale acestor doua mari organizatii s-au tinut in Romania) si multe altele… Doar asa, ca o paranteza vreau sa subliniez faptul ca, cele enumerate si reliefate in aceste randuri ar fi asa numitele aspecte ori situatii mai positive ale bisericii, insa problemele si greutatile cu care s-a confruntat ea in continuare au fost la fele de grele si de multe, ca si pana in 1964 - anul gratierii si amnistierii publice a detinutilor politici si religiosi din Romania, pentru a-si contrui aceasta in Occident, indeosebi, o imagine mult mai buna, altfel conducatorii si tortionarii politici de atunci ramanand la fel de asupritori si de vicleni.

Drept urmare, pentru toate acestea, din partea Bisericii este necesara “o reflexie teologica profunda privind legatura dintre stat, etica si politica, dintre spiritual si social, dintre national si universal, dintre local si global, dintre urban si rural, de-a lungul timpurilor. O atentie deosebita trebuie acordata reflexiei comune privind natura si finalitatea libertatii, precum si asupra relatiei dintre libertate si responsabilitate in societatea de astazi, si mai ales asupra relatiei dintre libertatea individuala si solidaritatea sociala…”

In timpul comunismului ne preocupa foarte mult intrebarea: cum sa dobandim libertatea? Acum trebuie sa ne intrebam permanent: Cum sa folosim libertatea noastra? Indeosebi pentru a deveni mai umani, pentru a apara si promova demnitatea umana, creata dupa chipul si chemata la asemanarea lui Dumnezeu.

Pentru Biserica – “Cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui!...” viata omului nu are doar o dimensiune istorica, temporala, ci si una eterna, perena, vesnica. Totusi, viata vesnica sau mantuirea depinde de faptele noastre savarsite in istorie, in raport cu semenii nostri. De aceea, libertatea in actiune are nu numai o consecinta terestra sau sociala, ci si una transcendenta, spirituala sau eshatologica cu scopul de a ne mentine in aceasta corabie duhovniceasca, bisericeasca care ne poate duce la limanul vesniciei in Imparatia Cerurilor!…

In incheiere, vom sustine ca demersul misionar al Bisericii trebuie sa cuprinda conceptul conform caruia Biserica nu este in fond, doar comunitatea cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii lui Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care o are orice crestin botezat, nu numai clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica.” Asadar, iata si de aici constatam faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care putini o stiu astazi, aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile noastre, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!...

Rezumat

Studiul de fata doreste sa aduca in atentia celor interesati de istoria recenta a Bisericii Ortodoxe Romane, in context international si national, mai précis spus sub regimul ocarmuirii totalitare si comuniste, cateva informatii, date si elemente ce pot contribui la identificarea si edificarea acestei perioade si la circumscrierea ei in marea istorie, destul de zbuciumata, a lumii, a credintei crestine si a bisericii din aceasta tara.

Lucrul acesta este unul destul de indraznet si, deci, sufficient de riscant pentru ca inca nu avem toate date necesare elaborarii unui tablou complet si intreg, caci nu avem inca, toate cazurile, imprejurarile si situatiile elucidate, asa incat au fost si inca vor mai fi foarte multe incercari, studii, carti si articole in vederea lamuririi acestui capitol din istoria tarii si bisericii romanesti, cu convingerea ca toate au contribuit, contribuie si vor contribui la o cat mai completa si mai corecta cunoastere a istoriei acestor ani, mai cu seama de catre noi, tinerii, care nu am (prea) trait acele vremuri destul de vitrege, pentru cei mai multi dintre cei care au trait atunci.

In ideea atingerii acestui deziderat am folosit mai multe studii, articole, carti si materiale pentru evocarea vremurilor in care si-a desfasurat activitatea Biserica Ortodoxa Rusa, Poloneza ori Biserica Ortodoxa Romana – pe care am prezentat-o in a doua parte a materialului de fata, intr-un context mai amplu, pentru a fi mai bine inteleasa perioada si ostilitatile cu care s-a confruntat, precum si inluentele (bune si, mai ales rele) ce veneau atunci dinspre rasarit…

Bibliografie selectiva, straina

R. Aubert, Nouvelle histoire de l''Église in L''Église dans le monde moderne (1940 ŕ nos jours), vol. V, Paris, Seuil, pp. 581-582; A. Riccardi Pio XII, Bari, Laterza, 1984, pp. 7-8.
2 Archives diplomatiques françaises (A.D.F.), Série Z, Europe 1944-1949, Italia, N 237, Folio 86-93, Raportul lui Jacques Maritain, 10 dec. 1946.
3 A. Riccardi, Roma or Moscow, Milano, Vita Paensio, 1979, p. 29.
4 Vezi H. Portelli, Gramsci et la question religieuse, Paris, Ed. Anthropos, 1974, 321 p.
5 Atti e Discorsi di Pio XII, Roma, Ed. Paoline, 1958, vol. VIII, pp. 345-347.
6 D. Pospelovski, The Russian Church under the Soviet Regime 1917-1982, Gestwood, 1984, vol I, p. 105.
7 J. Hecker, Religion and communism, London, 1953, p. 154.
8 “Ruskii Vestnik”, nr. 18, 1991.
9 Gernot Seide, Geschichte der Russischen Orthodoxen im Ausland, Wiesbaden, 1983, p. 22.
10 A documentary History of Communism, volume 2, by Robert Daniels, London, J.B. Touris Ltd, p. 147.
11 Xavier de Montelos, Les chrétiens face au nazisme et au stalinisme. L’épreuve totalitaire, Paris, Plon, p. 261.
12 Tereza Toranska, Oni, Des Staliniens polonais s’expliquent, Paris, Flammarion, 1987, p. 31.
13 Teresa Toranska, op. cit., p. 111.
14 Vladimir Dedijer, Vatikan i Iasenovak. Dokumente, Belgrade, Rad, 1987, p. 27.
15 Milorad Ekmečić, Budućnost Jugoslavije (Viitorul Iugoslaviei) in “NIN”, 16 nov 1991, p. 56-57.
15 E. di Nolfo, Vaticano e Stati Uniti (1939-1952) Milano, Angeli, 1978, p. 491-492.
16 Melvyn P. Leffler, Inside Enemy Archives. The Cold War Reopened in “Foreign Affairs”, July-August 1996, p. 123.
17 Vladimir O. Pechatnov, The Big Three after World War II, Cold War International Project Working, Paper No.13, Woodrow Wilson International Center, 1995, p. 17.
18 Vladislav Zubok, Constantin Pleshakov, Inside the Kremlin’s Cold War. From Stalin to Kruschev, Cambridge, Harvard U.P., 1996, p. 74.


Bibliografie selectiva, romaneasca

George Enache, Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana (studii si eseuri), Editura Nemira, Bucuresti, 2005
Partidul, Securitatea si Cultele – 1945 – 1989. Volum coordonat de Adrian Nicolae Petcu, Editura Nemira – Coletia „Biblioteca de Istorie”, Bucuresti, 2005
Ionut – Gabriel Corduneanu, Biserica si Statul – doua studii, Editura Evloghia, Bucuresti
Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos – document pentru o lume noua, Editura Christiana, Bucuresti, 2006
Sfantul inchisorilor – Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2007
Viata Parintelui Calciu dupa marturiile sale si ale altora, Editie ingrijita la Manastirea Diaconesti, Cu o predoslovie a Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Christiana, Bucuresti, 2007
Carmen Chivu – Duta, Cultele din Romania intre prigonire si colaborare, Editura Polirom, Iasi, 2007
Mihai Albu, Carmen Chivu – Duta, Dosarele securitatii. Studiu de caz, Editura Polirom, Iasi, 2007
Martiri pentru Hristos in perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2007
Cristina Paiusan, Biserica Ortodoxa Romana sub regimul communist, Editura Polirom, Iasi, 2001
Lucia Hossu – Longhin, Memorialul Durerii – Manualul de Istorie ce nu se invata la scoala, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007
Dan Puric, Cine Suntem, Editura Platytera, Bucuresti, 2008


Drd. Stelian Gombos – Consilier la
Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4389

Voteaza:

Ortodoxia si Statul in Romania sub regimurile totalitare 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Lale Badescu CristianPostat la 2010-07-09 05:23

    sa nu uitam ca multi preoti au fost securisti .....ar trebui mentionat ....cred ca nu sunteti corecti imi pare rau .....macar acum dupa 20 de ani ar fi trebuit .....

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE