Reprezentarea Sfintei Treimi in pictura bisericilor romanesti

Reprezentarea Sfintei Treimi in pictura bisericilor romanesti Mareste imaginea.


Reprezentarea Sfintei Treimi in pictura bisericilor romanesti

Manifestari teofanice (treimice) in istoria biblica a Vechiului si Noului Testament

Suntem inclinati sa reprezentam in chip perceptibil sau sub forme vazute pe cele nevazute, sau lucrurile care nu cad sub controlul simturilor. Dorinta de a avea in fata ochilor o icoana "decurge din caracterul concret al sentimentului religios, care adesea nu se multumeste cu o simpla contemplatie spirituala si care cauta sa se apropie de divinitate in chip nemijlocit".

Cand este vorba insa de Dumnezeu, fiinta pur spirituala si imperceptibila prin simturi, se ridica in chip firesc intrebarea: este posibila infatisarea lui Dumnezeu sau reprezentarea Lui in forme vazute ?

Atunci cand iconografia crestina a incercat sa reprezinte divinitatea in forme vizibile, s-a izbit de dificultatea sau chiar imposibilitatea de a reda cu mijloacele artei pe Dumnezeu, despre care Sfantul Evanghelist Ioan spune ca "este Duh" (Ioan IV, 24), iar Sfantul Apostol Pavel spune ca "nu L-a vazut nimeni dintre oameni, nici nu poate sa-L vada" (I Tim. VI, 16).

Si daca pentru credinta, formula "Dumnezeu unul in fiinta si intreit in persoane" este mai usor de sesizat, si in consecinta mai usor acceptabila, pentru un artist, care incearca sa exprime aceasta realitate prin intermediul imaginilor, este mult mai greu.

El trebuie sa opteze intre doua alternative: sa reprezinte separat pe cele trei persoane, ori divinitatea in unitatea ei. Dar daca impacarea acestor doua afirmatii antagonice este destul de grea chiar pentru credinta si speculatia teologica, atunci ea este si mai dificila cand se pune problema transpunerii ei in imagini vazute, prin mijloacele artei.

In ce priveste posibilitatea infatisarii Sfintei Treimi, au existat ezitari si sovaieli chiar in doctrina unor Sfinti Parinti; de aceea, s-au folosit momentele teofanice din Vechiul si Noul Testament, in care Dumnezeu s-a aratat oamenilor credinciosi in diverse forme vazute.

Pentru reprezentarea divinitatii in chip omenesc s-a plecat de la textul in care este redat sfatul treimic: "Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea noastra" (Fac. I, 26), si mai ales de la diferitele interpretari ale Sfintilor Parinti la acest text. Tot la forma de plural se exprima Dumnezeu si in textele din Fac. III, 22; XI, 7.

Numeroase interpretari au fost facute si cu privire la teofania de la Mamvre (Fac. XVIII, 1-15). Aratarea lui Dumnezeu s-a facut aici prin intermediul a trei ingeri, adevar confirmat si de Sfantul Apostol Pavel (Evr. XIII, 2). Comentand acest text, Origen afirma ca "s-a descoperit pe deplin taina cea nepatrunsa a Sfintei Treimi", iar Fericitul Augustin spune ca "Avraam vede trei, dar adora numai pe unul. A vazut trei, dar a inteles misterul Sfintei Treimi si inchinandu-se numai unuia, a marturisit pe unul Dumnezeu in trei persoane".

Dar in afara de aceste lamuriri ale unor Sfinti Parinti, care desigur sunt cele mai autentice si mai autorizate, la intelegerea acestui text a adus o pretioasa contributie arta crestina, care, urmarind textul biblic, a reprezentat Sfanta Treime in chipul a trei barbati sau a trei ingeri. Mai ales la inceput, pictorii au urmat firul rosu al teofaniei care se desfasoara intr-un cadru idilic, caracteristic epocii patriarhale.

Putin mai tarziu, Dumnezeu se comunica poporului ales, in scopul eliberarii din robia egipteana. Asa se face cunoscut lui Moise in rugul aprins, ca Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov (Ies. III, 6, 14), trimitandu-l sa spuna poporului ca Dumnezeu a grait catre ei de pe munte, din mijlocul focului. Ei au auzit cuvintele, dar n-au vazut nici un chip (Deut. IV, 10).

Domnul cel transcendent, care nu poate fi cuprins in nici un chip si tine la credinciosia poporului sau, vrea sa locuiasca in mijlocul acestui popor si cere ca tron al prezentei Sale nevazute intre cei ce cred in El, o constructie a mainii omenesti, care are chipurile serafimilor, reprezentand duhurile create, cele mai apropiate de Dumnezeu, din toata creatia.

In viziunile profetilor, care sunt interpretii cuvantului lui Dumnezeu in fata oamenilor credinciosi, este exprimat un nou mod al experientei nemijlocite a lui Dumnezeu. Asa se produce chemarea lui Isaia. In trisaghionul biblic "Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot" (Isaia VI, 3), se vede destul de lamurit preamarirea Sfintei Treimi. Si la acest text s-au facut unele comentarii, insa cu mai putine posibilitati de redare in pictura.

Proorocului Iezechil i se descopera Dumnezeu in chipul unui om de foc (I, 26-28), iar in viziunile lui Daniil este contemplat un dublu chip ceresc "chipul Celui vechi de zile" si chipul "Fiului Omului" (Daniil VII, 9-14).

Daca insa in Vechiul Testament Sfanta Treime nu s-a descoperit pe deplin din cauza inclinarii poporului ales catre politeism, in Noul Testament Dumnezeu se descopera clar si deplin in cele trei ipostase. Astfel, la botezul Domnului, Tatal a fost, prezent prin glasul care s-a auzit din cer: "Acesta este Fiul Meu cel iubit", Sfantul Duh s-a aratat in chip de porumbel, iar Fiul era persoana treimica intrupata in chip omenesc si prin care se vede Dumnezeirea (Matei III, 16 si locurile paralele).

Dar chiar actul Intruparii Domnului ne face accesibila vederea lui Dumnezeu. Atunci, cand Filip, voind sa se intemeieze pe o certitudine absoluta a vederii, ca apoi sa se declare dispus sa creada, ii cere lui Iisus: "Doamne, arata-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns"; Domnul, care sta in chip vazut in fata lui, ii spune: "De atata vreme sunt cu voi si nu M-ati cunoscut, Filipe? Cel ce m-a vazut pe Mine, a vazut Pe Tatal" (Ioan XIV, 8-9). Sfantul Evanghelist Ioan ne mai spune ca in cer sunt trei care marturisesc: Tatal, Cuvantul si Duhul Sfant, si acesti trei una sunt (Ioan V, 7).

In secolul IV-lea se precizeaza invatatura despre Sfanta Treime si se fac formularile dogmatice, potrivit carora, exista din vesnicie un singur Dumnezeu in trei Persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh (Simbolul credintei). Tinandu-se cont de textele scripturistice, cu deosebire de cele din Noul Testament, si de precizarile dogmatice ale Bisericii, atunci cand crestinismul are posibilitatea sa reprezinte persoanele sfinte in pictura, incepe si drumul reprezentarii Sfintei Treimi sub diferite forme, mai ales din secolul al V-lea inainte.

Reprezentarea Sfintei Treimi in pictura crestina

Posibilitatea reprezentarii lui Dumnezeu in forme vazute este data de doua principii crestine: 1) pentru ca El s-a descoperit in diverse forme (rugul arzand, nor sau foc etc.) si pentru ca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat ca om; 2) pentru ca noi purtam chipul si asemanarea lui Dumnezeu de la creatie. Pornind de a actul intruparii Domnului, Sfantul Ioan Damaschin afirma: "Pentru aceasta pricina, plin de incredere zugravesc pe Dumnezeu cel nevazut, nu ca nevazut, ci ca pe unul care s-a facut vazut pentru noi, prin participarea la trup si sange. Nu zugravesc dumnezeirea nevazut, ci zugravesc corpul vazut al lui Dumnezeu; caci daca este cu neputinta sa se zugraveasca sufletul, cu atat mai mult Dumnezeu, care a dat sufletului imaterialitatea!"

Daca Legea veche oprea reprezentarea lui Dumnezeu in forme sensibile, pictura crestina a cautat de timpuriu sa infatiseze dumnezeirea, tinand seama de ideea crestina despre cele trei persoane in diferita lor activitate si de atributele fiecarei persoane in parte.

Astfel, incepe reprezentarea persoanelor Sfintei Treimi, mai intai separat, fiecare dintre ele avand simbolul ei caracteristic, inspirat din diferite texte biblice, dintr-un studiu al unui Sfant Parinte sau dintr-un imn liturgic. Dumnezeu-Tatal, desi mai putin reprezentat, din cauza cuvintelor Sfantul Evanghelist Ioan - "Duh este Dumnezeu" (Ioan IV, 24), a fost totusi pictat inca din vechime, sub diferite forme, fie simbolic sau antropomorfic, unele din aceste moduri de reprezentare ramanand normative in pictura pana in zilele noastre.

1. Simbolic, Dumnezeu-Tatal a fost infatisat chiar in catacombe, avand ca baza de plecare diferite texte scripturistice, fie sub forma unui nor luminos conform textelor din Ies. XIII, 21; XIX, 16-18; XXIV, 17; I Regi XIX, 11-12; Matei XVII, 5 (scene de genul acesta infatiseaza Botezul Domnului, Schimbarea la fata, Pogorarea Sfantului Duh), fie sub forma unei maini, care iese dintr-un nor (Ies. III, 20; XIII, 16; Ps. CXVII); a ochiului lui Dumnezeu (II Cron. XVI, 19), a tronului lui Dumnezeu (Iezechiel I, 26; Daniil VII, 9)9, sau a rugului in flacari, care ardea fara a se consuma (Ies. III, 1).

Incepand de prin secolul al IX-lea, infatisarea simbolica a lui Dumnezeu-Tatal cedeaza in favoarea reprezentarii Lui in chip de om, bazata tot pe temeiuri biblice, unele deja enuntate. Pe baza acestor texte, Dumnezeu-Tatal a fost si este infatisat sub chipul unui batran venerabil, "Cel vechi de zile", din viziunea proorocului Daniil (VII, 9), cu parul lung si alb, cu barba mare alba, imbracat in vesminte stralucitoare, sezand pe un nor sau pe tron, cu capul descoperit si tinand in mana dreapta sceptrul puterii si al stapanirii vesnice.

Deseori este pictat sezand pe globul pamantesc (Ps. XXIV, 1), avand in jurul capului un triunghi echilateral, care simbolizeaza Sfanta Treime, in interiorul caruia se vad scrise literele grecesti - "o on" = "Cel ce este" - dupa textul din Ies. III, 14. "Eu sunt Cel ce sunt" sau "Eu sunt alfa si omega" (Apoc. I, 8), sau un nimb auriu, simbol al sfinteniei.

2. In ce priveste cea de a doua persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu-Fiul, de la inceput au fost folosite, pentru reprezentarea ei, simboluri si alegorii, ca: pestele, mielul, pastorul cel bun (Ioan X, 11-15), vita de vie (Ioan XV, 1-6) etc.

In pictura crestina si indeosebi in cea a Bisericii Ortodoxe, Mantuitorul este pictat ca un barbat frumos, pe chipul caruia se oglindeste sfintenie, seriozitate, demnitate si nespusa bunatate; sau prunc, sau in etate, invatator, Prooroc, Arhiereu, cu Evanghelia in maini, binecuvantand, rastignit pe cruce, dupa inviere, imparat, judecator s.a.

3. Desi pentru a treia persoana, Sfantul Duh, se gasesc multe referiri in Vechiul Testament (Fac. 1, 2; Isaia, LIX, 19; Iezechiel III, 14; VIII, 3 etc), in pictura s-au folosit numai texte din Noul Testament, unde Sfantul Duh s-a aratat in forme concrete si vizibile, cum este cazul la Botezul Domnului (Matei III, 16), unde se arata in chip de porumbel, ca si la Cincizecime, asupra Apostolilor in chip de limbi ca de foc (Fapte II, 1-4).

Desi nu exista nici un temei biblic pentru reprezentarea in chip omenesc a Sfantului Duh, unii miniaturisti apuseni de prin secolul al XI-lea l-au infatisat sub forma unui barbat matur, care seamana cu Tatal si cu Fiul ca etate, purtand aceeasi imbracaminte, deosebindu-se doar prin insigne; alteori L-au infatisat in chip de tanar, fara barba, sau copil. Niciodata insa, in pictura Sfantul Duh nu apare singur.

Daca pentru reprezentarea persoanelor treimice separat, obstacolele au putut fi trecute mai usor, pentru redarea unitatii Sfintei Treimi a fost destul de greu. Dar cu toate greutatile de ordin practic, crestinii cunoscand invatatura Bisericii despre Dumnezeu unul in fiinta si intreit in persoane sau ipostasuri, au gasit modalitati de a reprezenta Treimea, unele mai fericite, mai izbutite si conforme cu invatatura Bisericii, altele mai indraznete si cateodata indepartate de adevar, pe care Biserica nu le-a admis.

Greutatea consta si in faptul ca aceste scene trebuiau sa redea in acelasi timp coeternitatea, deofiintimea si egalitatea persoanelor. Cu toate acestea, drumul anevoios al reprezentarii Sfintei Treimi a inceput chiar din primele secole. Cele dintai incercari de a reda ceea ce se ascunde si este nepatruns in fiinta dumnezeirii s-au facut cu ajutorul unor simboluri, dar care trebuiau sa redea egalitatea persoanelor, si prin aceasta incepe drumul simbolurilor geometrice sau al formelor simbolice corporale.

Pictorii cauta sa gaseasca in lumea formelor, figuri, care sa exprime cat mai clar unitatea treimica. Asa apare chiar in catacombe un triunghi cu laturile egale, avand monogramul lui Iisus Hristos, flancat de a (alfa) si o (omega).

Asemenea scene triunghiulare se intalneau in Biserica rasariteana pe epitafe, considerate ca semne ale credintei in Sfanta Treime. Mai tarziu, acest triunghi a fost asezat pe capetele persoanelor zugravite in icoane. Prin secolul al XV-lea apar, pentru reprezentarea Treimei niste cercuri impletite.

Evoluand treptat, pictura trece de la figurile geometrice la reprezentarile simbolice, ale Sfintei Treimi, incat la inceputul secolului al V-lea se intalneste o astfel de infatisare, asa cum a dorit s-o ilustreze Paulin de Nolla: o campie cu palmieri, in mijlocul careia se inalta un deal, pe care statea Hristos in chip de miel; deasupra mielului plana porumbelul, iar deasupra porumbelului era o cruce inconjurata de raze luminoase si stele.

Din deal izvorau patru rauri, simbolizand Evanghelistii, iar intr-un cerc se aflau doisprezece porumbei. Intreaga compozitie era dominata de mana lui Dumnezeu, care iesea dintr-un nor. Aceasta ar fi prima reprezentare cunoscuta, care ne da unitatea Sfintei Treimi, cele trei persoane fiind redate, in ce priveste forma, pe verticala.

Un real progres s-a facut atunci cand pictorii au inceput sa redea Treimea cu ajutorul unor figuri omenesti si a altor simboale, sau a doua figuri omenesti si un simbol ; dar totdeauna operele lor au fost naturale si prin urmare nu au ofensat nici ratiunea, nici sentimentul religios al credinciosilor. Si din fericire, aceasta cale a fost mai mult urmata. Astfel, din secolul al V-lea aflam motive cu Tatal in forma simbolica a unui nor luminos, Fiul ca om iar Sfantul Duh in chip de porumbel, mai intai intr-o pictura murala, care reprezinta Botezul Domnului.

Pentru a fi in deplina armonie si concordanta cu invatatura ei, Biserica stabileste reguli precise cu privire la reprezentarea Sfintei Treimi in pictura. De la aceasta data, Tatal se picteaza in chipul unui batran venerabil Fiul sezand de-a dreapta Lui, amandoi purtand nimb pe cap, iar Duhul Sfant in chip de porumbel, plutind in aer deasupra lor.

O forma de reprezentare a Sfintei Treimi, care a devenit aproape normativa in Biserica Ortodoxa, este cea alegorica a ospetiei lui Avraam, la stejarul din Mamvre. Tema foarte timpurie si cea mai raspandita in arta bizantina, isi gaseste temei in textul din Fac. XVIII, 1-15, desi la inceput a avut la baza si diferite traditii elenistice.

De regula, cina lui Avraam sau Filoxenia (iubirea de straini), cum i se mai zice in terminologia iconografica, se prezinta sub chipul a trei ingeri sau a trei barbati, asezati pe o latura sau in jurul unei mese pe un fond de arhitectura cu unul sau mai multe etaje, legate printr-un stergar. Ei sunt incadrati de Avraam si Sarra, ca gazde.

In infatisarea acestei scene, scopul artistilor era uneori dublu: pe de o parte, prezentarea elementului surpriza si bucuria gazdei, care intra in relatie cu Dumnezeu, iar pe de alta parte, prezentarea Sfintei Treimi. In felul acesta apar doua trasaturi esentiale: cea dinamica si cea reprezentativa. Aceste doua elemente apar cat se poate de plastic intr-un mozaic de la biserica Sfanta Maria Maggiore din Roma, sec. IV, unde scena apare in doua registre suprapuse: in partea superioara, Avraam adreseaza salutul de bun venit celor trei soli ai lui Dumnezeu, si-i primeste cu bratele deschise; in partea inferioara este reprezentata cina, artistul respectand textul biblic.

Si mai desavarsita apare scena in mozaicul de la San Vitale din Ravenna. In evolutia acestei scene, in ce priveste compozitia, in arta bizantina intalnim un stil frontal, caracterizat mai intai prin insiruirea a trei persoane, egale ca inaltime si asemanatoare ca chip, prin care se reda egalitatea persoanelor treimice.

De prin secolul al IX-lea apare tendinta, ca figura centrala sa le domine pe celelalte. Cum secolele schimba ideile spre noi orientari stilistice, realizandu-se opere din ce in ce mai perfecte, prin secolul al XIV-lea apare o masa semirotunda, iar figurile si propozitiile persoanelor capata gratie si suplete, fiind asezate in profil. Cele mai desavarsite realizari de genul acesta au ramas mostenite de la Teofan Grecul si Andrei Rubliov.

Pentru a se crea o oarecare uniformitate in reprezentarea Sfintei Treimi, au aparut erminii sau manuale de pictura, ca cea a lui Dionisie de Furna, care stabileste prescriptii precise pentru fiecare compozitie. Pentru ospetia lui Avraam se prescrie: "Cea a lui Avraam iubire de straini": "Casa si trei ingeri sezand la masa, avand inaintea lor un cap de bou si paini intr-o tipsie si alte blide cu bucate, si pahar si o cana cu vin; de-a dreapta lor, Avraam aducand o strachina acoperita, iar de-a stanga Sarra o strachina cu gaina tine in maini".

Reprezentarea Sfintei Treimi in pictura bisericilor romanesti

Pictura bisericilor romanesti, si indeosebi frescele picturii exterioare ale unor biserici din Moldova au fost admirate, studiate, comentate si comparate cu alte picturi geniale din lume, conferindu-li-se locul cuvenit in cadrul artei universale.

In varietatea si multimea de compozitii care se bucura astazi de notorietate universala, isi gaseste un loc binemeritat si reprezentarea Sfintei Treimi, pe care o intalnim in fiecare monument, sub diverse forme, unele avandu-si izvorul de inspiratie in Sfanta Scriptura, altele in simbolul de credinta, in sfanta liturghie sau diferite imne liturgice.

Vom incerca in cele ce urmeaza, sa prezentam formele cele mai tipice sub care este reprezentata Sfanta Treime in bisericile romanesti din toate provinciile tarii, dupa importanta pe care o prezinta, cu sublinierea ideilor principale si cu caracteristicile fiecareia si pe cat posibil, raporturile, interferentele si inrauririle primite din scenele similare care apar in monumentele bizantine din tarile vecine.

1. Masa de la Stejarul lui Mamvri (Filoxenia lui Avraam)

Ca forma de reprezentare. a Sfintei Treimi, cina de la Mamvri apare de timpuriu in pictura bisericilor de pe tot cuprinsul tarii. La origine tema este de factura bizantina, insa intrand in iconografia romaneasca, chiar respectand indicatiile din erminii, nu intarzie sa imbrace un caracter national, specific artei romanesti, transformandu-se treptat si adaptandu-se la forme ale devotiunii populare, devenind predilecta atat pentru credinciosi, cat si pentru unii pictori. De altfel, in popor a patruns si a circulat chiar o legenda, consemnata in scris de catre B. P. Hasdeu, care spune ca Avraam "avea pururea lege ca fara oaspeti sa nu manance".

Una dintre cele mai semnificative compozitii de acest gen din bisericile romanesti, ne-o ofera calota estica a pronaosului Manastirii Sucevita (1595), care retine atentia prim caracterul ei comunicativ, prin expresivitate si naturalete. La o masa de forma dreptunghiulara, pe care se afla farfurii cu fructe si struguri, cupe de vin si ridichi, stat asezati cei trei ingeri. Cel din mijloc, plasat pe latura lunga a mesei, este incadrat de cele idoua personaje biblice, care il servesc; ceilalti doi ingeri sunt asezati la capetele mesei.

Urmand curba boltii pronaosului, doua cladiri inalte si inguste, legate intre ele printr-un servet vargat, formeaza fondul arhitectural al scenei propriu-zise. In fata mesei, in prim plan, este redat un barbat, care poarta pe cap o palarie cu boruri mari, de tip spaniol, care se pregateste sa sacrifice vitelul pentru ospat.

Scena impresioneaza mult, atat prin coloritul rosu viu al vesmintelor, cat si prin intreaga miscare, pe cat de sintetizata, pe atat de expresiva. De jur-imprejurul scenei, ingeri in picioare purtand sulite in maini, alternand cu serafimi, care poarta ripide, accentueaza curba eleganta, formata de tamburul calotei.

Cam in aceeasi maniera apare scena la biserica Sfantul Dumitru din Suceava (1535), dar aici este plasata in bolta de sud a naosului, unde un arbore falnic formeaza fondul, iar cavalerul care trebuia sa junghie vitelul lipseste. La biserica episcopala din Roman (pictata in secolul XIX) scena este redata in profil, cu ingerii asezati la o masa samirotunda, doi dintre ei in prim plan.

Se pare ca cea mai mobila isi cea mai monumentala reprezentare a Sfintei Treimi sub forma Ospetiei lui Avraam a fost realizata de pictorii Manastirii Humor (1532), scena care a impresionat atat de mult chiar pe unii specialisti, determinandu-i s-o compare cu picturile lui Rubliov sau Fra Angelico.

Peisajul este inlocuit de un arbore cu silueta caligrafiata, iar cele doua personaje biblice stau langa el. Pe acest fond se decupeaza siluetele gratioase ale celor, trei ingeri, vesmintele carora, de, un albastru deschis, strabatut de lumini interioare, se detaseaza cu subtilitate pe ecranul intunecat al fondului. Aceasta compozitie este una dintre cele mai izbutite ale picturii noastre, constituind o marturie a inaltului nivel artistic, pe care il atinsese pictura romaneasca in secolul al XVI-lea.

In pictura bisericilor dn Muntenia, scena este ilustrata foarte sugestiv la Cozia (1517), unde apare pe fatada de vest, pe un fond arhitectural simplu. Ingerii, invesmantati in galben si purtand pe dedesubt haine de culoare verde, bleu si rosu-ciresiu, sunt asezati la o masa, acoperita de um material rosu-inchis, cu o broderie bleu.

Pentru a fi simbolizate egalitatea si unitatea celor trei ipostasuri, in toate scenele din bisericile romanesti, care infatiseaza Ospetia lui Avraam, fiecare inger poarta aureola in jurul capului, cu initialele o on. Prin chipurile blande ale ingerilor se urmareste redarea unor atribute ale lui Dumnezeu, ca iubirea, bunatatea si sfintenia.

2. Tronul Hetimasiei - sau gatirea tronului este o forma de reprezentare simbolica a Sfintei Treimi, prin care se urmareste redarea egalitatii celor trei persoane. Scena este pusa in pictara bizantina, de obicei, in legatura cu judecata viitoare si apare ca unul din elementele care compun marea fresca a judecatii din urma. In bisericile romanesti apare destul de frecvent si cu aceeasi semnificatie: tronul inchipuie pe Dumnezeu-Tatal, crucea si Evanghelia de pe el, pe Dumnezeu-Fiul, iar porumbelul de deasupra crucii, pe Sfantul Duh. Uneori, de o parte si de alta, apar uneltele de tortura: lancea, buretele, coroana de spini, cuiele. La origine, tema a fost inspirata din Apoc. XX, 11, XXI, 1-9, sau din Ps. IX, 7-8: "Iar Domnul ramane in veac; gatit-a scaunul Lui de judecata; si El va judeca lumea."

Prezenta uneltelor de tortura ne duce la concluzia ca pe langa judecata din urma, Hetimasia aminteste si de rascumpararea noastra, a carei conditie este jertfa Mantuitorului. De aceea pictorii aseaza si uneltele patimilor. Tema o gasim in unele biserici din secolul al XI-lea, ca la cea a Adormirii Maicii Domnului din Niceea, la Kiev si in Palermo.

Asa cum am descris-o, apare in pictura bisericilor de la Moldovita, Humor, Voronet, Sfantul Gheorghe din Harlau, Cozia, Snagov etc. Uneori scena apare contopita cu scena Sfintei Treimi, reprezentata antropomorfic.

3. Reprezentarea antropomorfica a Sfintei Treimi

In pictura bisericilor romanesti, Sfanta Treime mai apare sub urmatoarea infatisare: Tatal, redat sub chipul Celui vechi de zile, si Fiul, cu chipul sau istoric, stau alaturi pe o banca fara reazem, iar porumbelul apare intre Ei, cum se poate remarca la Cozia, Snagov (1540), Stanesti (1537), Bodrog (sec. XVI-XVII) s.a.

La unele biserici moldovenesti ca Vatra Moldovitei, Humor, Sucevita, Dragomirna, intr-un Liturghier manuscris al lui Anastasie Crimca, intr-un Tetraevanghel, scris de acelasi autor si intr-o icoana din secolul al XVI-lea, pastrata in colectia preotului C. Matase din P. Neamt, apare si crucea, pe langa cele trei persoane. Se pare ca aceasta constituie rezultatul contopirii Hetimasiei cu Sfanta Treime, pe care o intalnim in unele biserici din Iugoslavia si Bulgaria.

Compozitia, asa cum apare in cele doua provincii romanesti, este foarte complexa si se inspira din mai multe texte biblice deodata, in frunte cu cap. VII, 9 din proorocia lui Daniil si cu Ps. CX, 1, unde se spune: "zis-a Domnul Domnului meu: Sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai, asternut picioarelor Tale", precum si din Matei XXVI, 64; Marcu XIV, 62. Isi gaseste apoi justificarea in Sfanta Traditie, incepand cu Simbolul de credinta, si anume in articolul: "Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui."

Scena s-a format in Orient, chiar daca am admite ca Tatal, sub infatisarea Celui vechi de zile a fost reprezentat intai in Apus, de unde, prin intermediul cruciadelor, a patruns si in Rasarit.

In pictura bisericilor romanesti, scene de genul celor enuntate mai sus apar fie in altar, in naos, pronaos sau pe o suprafata exterioara a bisericilor, cand aceasta este zugravita. Prezenta Sfintei Treimi pe bolta altarului sau pe intradosul arcului triumfal al absidei este evocata aici de diferite imne ale sfintei liturghii ca: Unule nascut., Imnul Heruvic, In mormant cu trupul., Pre Tatal, pre Fiul si pre Sfantul Duh, Crezul, Cu vrednicie., asa cum ne arata scena din bolta altarului bisericii de la Cozia, de la Stanesti, de la biserica Domneasca din Targoviste, Snagov, Moldovita, Sucevita, Dragomirna (1609) etc.

La Snagov, Cel vechi de zile si Mantuitorul sunt asezati pe o banca, cu globul pamantesc la picioarele Lor, iar porumbelul, care din cauza deteriorarilor nu se mai vede, era plasat deasupra lor.

La Cozia cele trei persoane apar redate pe verticala : Tatal sus, incadrat de doi serafimi, Sfantul Duh si Iisus Hristos arhiereu la altar, oficiind Liturghia divina. Ceva mai deosebit apare scena la Hurezi, unde cele trei persoane sunt pictate intr-un medalion.

Pe intradosul arcului triumfal al bisericii din Stanesti, porumbelul ocupa locul central, inconjurat de un nimb luminos, Tatal si Fiul stau pe tron. Fiul, in haine de epoca, tine in mana stinga zapisul pe care sunt scrise pacatele oamenilor, pe care il sfarama. Toate scenele din jur sunt in relatie cu rugaciunile liturgice adresate Sfintei Treimi.

La biserica Sfantul Nicolae de la Arges (inceputul secolului XVI), in calota absidei altarului, apare Sfanta Fecioara rugandu-se, intre doi ingeri care o adora. Pe bolta sunt reprezentati Dumnezeu-Tatal si Sfantul Duh in chip de porumbel. Insa pentru a avea imaginea Sfintei Treimi, trebuie sa consideram pe Mantuitorul, reprezentat ca prunc in bratele Maicii Sale.

Sub forma in care, pe langa persoanele Sfintei Treimi, apare si crucea in mijloc, intalnim scena la Manastirea Sucevita, pe primul arc dintre bolta altarului si arcul triumfal, unde se urmareste ilustrarea icosului al VIII-lea al Acatistului Bunei Vestiri: "Cu totul a fost intru cei de jos si de cei de sus nu s-a despartit Cuvantul Cel nescris imprejur."

Aici, ca in toate scenele, care ilustreaza icosul al VIII-lea, porumbelul apare la incrucisarea bratelor crucii. In mod asemanator apare scena la biserica Sfantul Gheorghe din Suceava (1522), la Humor (1532) si Moldovita (1537).

O scena care apare pentru prima oara in pictura unei biserici romanesti o aflam in absida de sud a naosului Manastirii Sucevita, unde se ilustreaza imnul liturgic "Unule nascut.". Pe un fond rosu, plin de lumina, in centru sta Hristos-Emanuil, inconjurat de un mare nimb, intre doi serafimi, tinand in mana stanga un rulou cu o inscriptie in paleoslava. Pe o masa este asezat porumibelul, iar deasupra Tatal este sustinut de doi ingeri care zboara. Alti doi ingeri tin globul pamantesc. In mod aproape asemanator apare scena la Manastirea Dragomirna.

Tot la Manastirea Sucevita ne retine atentia un subiect care ocupa luneta usii de intrare in pronaos, unde Mantuitorul apare incadrat intr-o mandorla, tinand si sfaramand cu mana stanga zapisul pacatelor, iar cu dreapta binecuvantand. Langa El, Tatal tine sufletele dreptilor (Sufletele dreptilor in mana lui Dumnezeu"), iar Sfantul Duh si crucea sunt deasupra. Un inger poarta deasupra capului sau soarele si luna, iar o inscriptie da primele cuvinte din Facere: "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul".

Biserica episcopala din Roman ne pune in fata inca o varianta, in cupola naosului, unde Cel vechi de zile tine globul pamantesc, Mantuitorul Evanghelia iar porumbelul zboara deasupra lor. O inscriptie care cuprinde rugaciunea liturgica rostita de arhiereu la al treilea Sfinte Dumnezeule: "Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi.", inconjoara tabloul.

Cat priveste originile mai indepartate ale acestor compozitii, conchidem ca cele in care apar Cel vechi de zile, Hristos si porumbelul, sunt inspirate din arta miniaturisticii bizantine. In pictura bisericilor romanesti, acest mod de reprezentare a Sfintei Treimi apare cu nuante asemanatoare cu scenele din pictura murala de la Mateic (Iugoslavia, sec. XIV) si cu cele de la Manastirea Dragalevici din Bulgaria sau cu cele de la Peribleptos din Mistra.

Asa cum apare reprezentata in bisericile moldovenesti mentionate, scena se pare ca s-a nascut din intalnirea si combinarea mai multor elemente, intr-un mediu care a permis contopirea lor in unul singur, fie acesta Venetia sau chiar Moldova. Dar nu poate fi pusa la indoiala nici originalitatea scenelor din Moldova, deoarece aici sunt unicele exemplare care ilustreaza icosul al VIII-lea al imnului Acatist.

Trecand la prezentarea Sfintei Treimi din pictura bisericilor din Transilvania- o vom studia separat, deoarece, pe langa similitudinile cu scenele din celelalte provincii, prezinta unele particularitati proprii si ridica unele probleme iconografice deosebite.

Ca in bisericile din Muntenia si din Moldova apare Sfanta Treime la Manastirea Bodrog, langa Arad (sec. XVI-XVII), la Fagaras, Armasem (1655) la biserica din Gurchiu etc. O tema putin curioasa ne ofera biserica din Talmacel (jud. Sibiu), unde apare pe cupola exonartexului bustul lui Iisus Hristos cu trei capete, reprezentand Sfanta Treime.

La biserica din Densus (sec. XV), in altar, gasim o compozitie deosebita de toate cele amintite pana acum: pe un fond albastru este infatisat Dumnezeu-Tatal, cu parul alb, strans in doua coade cazute pe umeri, cu barba si vesminte albe. El tine mainile pe umerii copilului Iisus, imbracat intr-o camasa alba, care aminteste, prin decoratia sa, camasile taranesti. Iisus binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine o luminare rasucita. Pe crestetul lui Dumnezeu-Tatal este pictat porumbelul, al carui cap cu aureola, depaseste cadrul panoului. Compozitia reprezinta probabil opera unui pictor cu mai multa predilectie spre elementul popular, caracteristic de altfel picturii ardelene.

In catava biserici romanesti din Ardeal intalnim o compozitie care, desi ca idee isi are originea in pictura rasariteana, - a imprumutat caractere vadit occidentale. Este vorba de tema numita Incoronarea Fecioarei sau Coronatio Virginis, in care, Sfanta Treime, infatiseaza tot traditional prin Dumnezeu-Tafal batran, Hristos si Porumbelul, incoroneaza din inaltul cerului pe Sfanta Fecioara Maria. O intalnim mai ales in bisericile din Transilvania, unde a fost raspandita prin icoanele de lemn si prin stampe. Se pare ca are drept sursa de inspiratie versete din Cantarea Cantarilor.

In pictura apuseana se intalneste de prin secolul al XII-lea, unde s-a bucurat de o mare raspandire si datorita cultului marial, inflorit dupa sinodul tridentin cand s-a decretat dogma Imaculatei conceptii.

La noi a patruns datorita monedelor si icoanelor occidentale si a putut fi acceptata fiindca amintea de o traditie bizantina, si anume, binecuvantarea coroanelor imparatesti. Un reflex al acestei traditii apare la Manastirea Caluiu, unde, intr-o pictura murala, un inger aseaza coroana pe capul lui Mihai Viteazul. Ca tema de reprezentare a Sfintei Treimi in cadrul compozitiei, incoronarea Fecioarei, apare in pictura manastirii Sucevita, la biserica episcopala din Roman (in altar) si la Rasinari (1750) etc.

La Sucevita apare pe zidul exterior de sud, unde Tatal si Fiul stau pe banca fata in fata, dar cu, cate o mana aseaza o coroana pe capul Sfintei Fecioare, care sta in picioare pe un corn de luna. Deasupra capului Ei coboara porumbelul. Aici scena pierde mult, din caracterul apusean, prin infatisarea exterioara, si se pare ca a ajuns prin intermediul picturii rusesti. Observam ca in aceasta scena zugravii s-au lasat mult influentati de scena Sfintei Treimi, care apare in iconografia Imnului Acatist.

Cateva elemente deosebite prezinta o scena pictata in altarul bisericii Gura-Sada (1765), unde Sfanta Fecioara sta cu Iisus in brate, fiind incoronata de doi ingeri. In jur se vad Tatal si porumbelul. Dupa cum observam, pictura bisericilor romanesti ne ofera cateva variante deosebit de interesante ale Sfintei Treimi, unele din ele stralucind atat in ce priveste realizarea artistica, cat si ideea religioasa, pe care pictorii vor s-o ilustreze, altele prin originalitate si spontaneitate, toate urmarind un scop precis: preamarirea Sfintei Treimi.

Reprezentarea Sfintei Treimi in icoanele portative

Icoanele portative reprezinta la noi un gen aparte si au jucat un rol deosebit de important, atat in cultul bisericesc, cat si in viata religioasa a credinciosilor. Ele au dat de cele mai multe ori expresie genului artei romanesti, facand, din punct de vedere artistic, multe concesii gustului popular. Intre multele subiecte pe care le infatiseaza aceste icoane apare si Sfanta Treime sub diferite forme, atat in icoanele pictate pe lemn, cat si in cele pictate pe sticla.

Dintre icoanele pictate pe lemn prezinta interes una care se afla la Valeni (jud. Neamt), azi la muzeul de la Manastirea Agapia, de proportii mijlocii (23/18), infatisand tronul Hetimasiei, scaniteind de pietre pretioase si avand deasupra crucea. Pe tron se vad porumbelul, Evanghelia, aerul, apoi potirul, lancea, buretele si cuiele.

O alta icoana, provenita de la Valeni si pastrata in colectia preotului Matasa din Piatra Neamt (azi in Muzeul din Piatra Neamt) ne infatiseaza Sfanta Treime cum apare la Sucevita si Dragomirna: Tatal si Fiul stinld pe o banca, intre ei crucea si porumbelul.

In colectia Manastirii Sinaia se pastreaza o icoana din secolul al XVII-lea, care reprezinta Sfanta Treime sub chipul celor trei ingeri ospatati de Avraam si care a fost caracterizata ca fiind "cea mai frumoasa icoana romaneasca dintre realizarile picturale ale epocii".

Pe masa semirotunda este intinsa, inaintea ingerilor, o fata de masa lucrata in stil popular. Culorile sunt bine oranduite, vesmintele au falduri elegant lucrate, iar expresiile figurilor sunt cu adevarat ingeresti. Icoana pare a fi o copie dupa Troita lui Andrei Rubliov, lucrata de zugravul Parvu Mutu, si adusa aici de la Schitul Lespezi, din apropiere.

In biserici, in afara de unele icoane portative si murale, Sfanta Treime apare reprezentata pe iconostase, fie in randul icoanelor praznicale, fie in mijloc, cum este cazul la biserica Domnita Balasa din Bucuresti, catedrala mitropolitana din Iasi si altele. Sunt apoi foarte frecvente in biserici icoanele Sfintei Treimi care o incoroneaza pe Sfanta Fecioara. Asa se pot intalni la biserica Sfanta Ecaterina din Bucuresti, Sfantul Gheorghe Nou, Biserica Coltea etc.

Prin casele credinciosilor apar icoane cu un pronuntat caracter apusean: Iosif si Maria tin intre ei pe Iisus la varsta de 12 ani, in spatele caruia sta crucea cu coroana de spini. Duhul Sfant planeaza deasupra Lui, iar Tatal apare bust din nori, cu mainile deschise. Desigur ca ele nu impieteaza cu nimic dogma ortodoxa, dar se departeaza de traditia iconografica ortodoxa.

Trecand la pictura pe sticla, notam ca a fost practicata si s-a dezvoltat la noi, mai mult ca o indeletnicire a mesterilor din mediul rural, apartinand in mod aproape exclusiv centrelor din Transilvania si, intr-o masura mai redusa, unora din nordul Moldovei.

Daca facem un studiu all compozitiilor care reprezinta Sfanta Treime, observam ca acestea, ca si alte teme, au cunoscut un accentuat caracter autohton in pictura icoanelor pe sticla din Transilvania. Icoanele reprezentand Sfanta Treime apartin atelierelor de la Nicula, Fagaras, Sebes si altele, unele respectand traditia bizantina, altele fiind influentate de arta apuseana, dar in toate se observa elementele caracteristice ale artei populare romanesti.

Cea mai veche icoana pe sticla care infatiseaza ospatul lui Avraam apartine mesteriilor de la Nicula, de prin 1670-1680. Aceeasi tema apare si pe o icoana din 1793, executata de un oarecare Petru Zugrav, gasita la Galda de Jos (jud. Alba) si pastrata in colectia Ciabanu din Bucuresti. Piesa reprezinta, din punct de vedere artistic, o capodopera, datorata unui mester iscusit si stapan deja pe un stil.

In varianta aceasta din Tara Oltului, reprezentarea Ospatului lui Avraam a pastrat ceva din distinctia modelului indepartat din traditia bizantina, observata indeosebi in tinuta vesmintelor ingerilor. Pe masa sunt asezate o pasare fripta si ridichi, intre tacamuri rustice. Avraam apare cu o cana de vin in mana, iar Sara cu un prosop.

Un alt produs al atelierelor de la Nicula este o icoana care ne arata pe Cel vechi de zile sezand pe o banca si binecuvantand in dreapta Lui este redat Iisus cu crucea pe umar. Amandoi tin globul pamantesc, pe care se sprijina crucea cu porumbelul in varf, si sub bratele careia este inscrisa inscriptia NIKA.

Tot aici exista o serie de icoane cu Sfanta Treime, de o mare frumusete, si in care peisajul local ocupa un loc de frunte. Tatal si Fiul apar in vesminte asemanatoare: o hlamida rosie peste un vesmant albastru inchis. Din loc in loc apar ingeri stilizati cu mare maiestrie, precum si fructe de padure. Toate acestea denota aceeasi unitate de stil si viziune cromatica.

In colectia Bidian din Bucuresti se pastreaza o icoana pictata in 1808, la Iernuteni (Maramures), in care Cel vechi de zile tine globul pe genunchi si mana stanga pe el; in mana dreapta tine axa pamantului. Fiul, la dreapta Lui tine crucea pe umarul stang, iar deasupra zboara porumbelul. O tema care apare mai rar in icoanele pe sticla este incoronarea Fecioarei, apartinand tot atelierelor de la Nicula.

Sub forma unui arhiereu cu trei capete, Sfanta Treime este reprezentata intr-o singura icoana, pictata in 1853, de catre iconarul Ion Pop din Fagaras. Icoanele pe sticla sunt astazi din ce in ce mai cautate si studiate, reprezentand pentru poporul raman productii din bogatul tezaur national, de inspiratie si realizare-populara.

Influente straine si elementul autohton in reprezentarile iconografice ale Sfintei Treimi din pictura romaneasca

Problema originalitatii in arta, si cu deosebire in pictura, este foarte gingasa si suscita studii minutioase, atente si migaloase. Pretutindeni se poate vorbi de un sistem si de o traditie iconografica, iar pictorul nu are voie sa inoveze si cu atat mai putin sa-si impuna ideile sale. In ce ipriveste iconografia romaneasca in ansamblu, ea a evoluat mai mult sub inraurirea artei bizantine, sub forme caracteristice.

Uneori influentele au venit din tarile balcanice, din Rusia si chiar din Apus, cum a fost cazul in Transilvania, iar pictura romaneasca si-a dat la randul ei contributia la dezvoltarea artei din tarile vecine. Insa, chiar in cazurile de interferenta cu alte stiluri, apar la noi elemente locale de o autentica elevatie si originalitate. Asa este cazul cu pictura exterioara a unor biserici din nordul Moldovei, care a starnit interesul multor specialisti si uimeste azi intreaga lume. Dar trebuie evidentiat faptul ca, la noi au fost hotaratoare directivele Bisericii si nu initiativa artistilor.

Cautand raporturile dintre reprezentarile romanesti ale Sfintei Treimi, cu temele din alte parti, este adevarat ca scene de genul celor din Tara Romaneasca sau Moldova au aparut in unele tari mai devreme, ca de pilda in Serbia, Bulgaria, la Peribleptos din Mistra, dar este greu sa discernem in ce masura acestea au fast insusite de zugravii romani.

Originile sunt uneori obscure si din pricina deselor restaurari, care, fiind intreprinse uneori de specialisti straini, ne cunoscatori ai spiritului local, traditional, au facut sa dispara originalitatea unor picturi.

Dincolo de aceste elemente mai mult sau mai putin straine, in reprezentarile romanesti ale Sfintei Treimi impresioneaza in mod deosebit ingeniozitatea pictorilor care, fara a se departa de modelele traditionale bizantine, n-au ezitat, acolo unde au considerat ca este posibil, sa intercaleze unele detalii si elemente locale, care se potriveau si gustului credinciosilor pentru care erau create operele respective.

In pictura murala se pare ca s-au respectat mai strict canoanele iconografice decat in arta icoanelor portative. Aflam totusi, in unele compozitii ca Teofania de la Mamvre, stilul popular al vesmintelor, masa, broderia, tacamuri rustice, ridichi, ceapa, sare sau in scena de la Densus, unde Tatal are parul impletit, iar Fiul poarta camasa care aminteste portul popular local.

In icoanele portative, atat pe stampe, cat si pe sticla si pe lemn, elementul popular autohton apare si mai pronuntat, poate si pentru faptul ca, acestea fiind creatii ale unor artisti din mediul rural, se potrivesc mai bine gustului oamenilor din popor, si tocmai de aici rezulta caracterul de originalitate, asigurandu-le un loc de cinste in creatiile noastre nationale.

Dar dincolo de modul de reprezentare, de stil, de tehnica si alte deosebiri, picturile care reprezinta Sfanta Treime sunt pe de o parte un mod de expresie artistica a revelatiei dumnezeiesti si a invataturii Bisericii, iar pe de alta parte, raporturile de comuniune, de bunatate, de dragoste si de sfintenie dintre persoanele Treimei reprezinta un ideal pentru crestini, care astazi incearca sa refaca unitatea de la care au plecat, marturisind in mod unanim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita.

Mihai D. Radu

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 13482

Voteaza:

Reprezentarea Sfintei Treimi in pictura bisericilor romanesti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE