Traditii si obiceiuri in vechiul Bucuresti

Traditii si obiceiuri in vechiul Bucuresti Mareste imaginea.

Sarbatoarea de Craciun a reprezentat pentru bucurestenii celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, la fel ca si pentru bucurestenii din toate timpurile, un prilej de pietate, dar mai ales de bucurie si de petrecere.

Inca din timpul postului, pe care unii il tineau cu sfintenie, iar altii mai putin, fiecare familie incepea pregatirile pentru marea sarbatoare. Pregatiri traditionale: curatenia generala in casa, innoirea hainelor, prepararea mesei de sarbatoare. Curatenia obligatorie a caselor a fost semnalata pana si de calatorii straini, caci de Pasti si de Craciun orice roman de la sat ori de la oras intra in sarbatoare cu casa stralucind de curatenie, la fel cum cauta sa se innoiasca cu haine cumparate de-a gata, ori facute la croitor.

Schitul Magureanu - Bucuresti

Laborioasa era si pregatirea mesei de Craciun. Gospodinele infasurau sarmalele, umpleau caltabosii, tocau si condimentau carnatii. Dulciurile preparate si ele cu truda si dar si cu multa bucurie erau la mare cinste, si astfel cozonaci, placintele, baclavalele si sarailii, ieseau aburind din cuptor, gata de a fi puse la masa.

Copiii, adunati roata pe podelele casei, hotarau unirea in cete si invatau cu sarg colindele traditionale pe care urmau sa le spuna apoi din casa in casa, la sorocul potrivit. Nici impodobirea Stelei, cu care aveau sa colinde in noptile Craciunului, nu era uitata de cei mici, dar si tineri, la fel ca si confectionarea straielor de Vicleim.

Prin a doua jumatate a secolului al XIX-lea, bradul impodobit de Craciun se intalnea la Bucuresti, mai intai in casele "nemtilor", apoi si in acele ale orasenilor avuti, pentru care inovatia parea mai tentanta decat traditia. Treptat, pomul de Craciun a fost integrat firesc in sarbatoarea Craciunului, extinzandu-se in intreg orasul.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Ajunul Craciunului era considerat semnalul general al intrarii bucurestenilor in marea sarbatoare a Nasterii Domnului. Onorurile erau facute mai intai de catre corurile de barbati: corul Mitropoliei, cel de la Biserica Domnita Balasa, precum si corul Operei Teatrului National.

Procesiune de Boboteaza - Bucuresti

Cantecele acestora de colind incepeau la ora 20.00, si primul popas era facut la Palatul Regal. Acolo se asezau in fata scarilor palatului si incepeau colindele cu emotie si talent, caci auditoriul era dintre cel mai ales: majestatile lor impreuna cu principii mostenitori si copii lor. Dupa ce terminau de colindat, usile erau larg deschise si oaspetii erau poftiti in sala de asteptare din josul aripii stangi a palatului, unde ii astepta o masa incarcata cu covrigi, mere, nuci poleite, portocale, ceai din belsug, prajituri, dar si tot felul de daruri.

De la palat, corurile plecau spre resedinta Mitropolitului pentru a-l colinda si pe acesta. O ora mai tarziu, mahalalele bucurestene erau impanzite de glasuri cristaline de copii care, impartiti in cete de cate trei, patru, ori cinci tanci, cantau cu bucurie "Buna dimineata la Mos Ajun!"

La fel ca la tara, si la Bucuresti, gazdele primeau colindatorii cu covrigi, mere si nuci poleite. Pe drum primeau bani de la trecatori, bani care se duceau adesea pe un ceai cald cu scortisoara, sau pe o ceasca de salep, dupa care, cei mici isi continuau colindatul.

In ziua Craciunului, din nici o casa din Bucuresti, oricat de saraca ar fi fost ea, nu lipsea de la masa traditionalul purcel, cozonacii rumeni si gustosi precum si vinurile romanesti atat de cautate. Nimeni insa nu manca inainte de a da de pomana pentru sufletul mortilor din familie. Pomana era data rudelor, vecinilor, dar si cersetorilor de pe strada.

Targul Mosilor - Bucuresti

Dupa slujba bisericeasca fiecare isi petrecea diferit ziua de Craciun: copiii ieseau la sanius, ori sa se dea pe gheata, tinerii plecau la petrecere, iar batranii mergeau si ei sa mai stea de vorba cu prietenii. Pe la unele case petrecerea era in toi, caci se auzeau lautarii. Ziua trecea repede si seara orasul prindea a rasuna de cantece de Stea.

In acelasi timp, pe ulite, se mai umbla si cu Vicleimul sau Irozii, un obicei adus probabil tot de catre sasii din Ardeal, la fel ca si bradul de Craciun. Aproape un veac, Irozii s-au bucurat de mare cinste, caci cantau colinde vechi si frumoase si apoi erau si stralucitor imbracati. Cu timpul, ocarmuirea capitalei a interzis oficial Vicleimul, fara nici un rezultat insa, caci acesta a continuat sa se practice inca mult timp prin mahalale.

Bucurestenii sfarsitului de secol XIX, se delectau si cu spectacole de circ, care se desfasurau in acea perioada in oras. Caravanele incarcate cu oameni si animale se asezau cu precadere pe maidanele Brezoianului sau pe cel de la Palatul Postelor. Asa au fost Circul lui Huttermann (care a ars in 1883), cel al lui Schull, al lui Schuchmann, precum si al lui Sidoli, toate avand cate doua reprezentatii pe zi.

Dar zilele anului trec uimitor de repede, si iata si Pastele ce bate la usa. La Lasata Secului de Paste, de cand nu se mai manca carne si chiar dulceturi, in Bucuresti se facea bataia halvitei. La ea puteau lua parte atat membrii unei singure familii, dar si mai multe familii reunite. Acest din urma aranjament era si cel mai agreat de bucuresteni pentru ca astfel distractia era una garantata.

Targul Mosilor - Bucuresti

Halvita se prepara de catre gospodine in functie de numarul participantilor apoi era legata cu o sfoara si atarnata de un cui batut in tavan. I se putea strecura halvitei si cate o moneda de aur ori argint, dar cat mai ascunsa pentru a fi greu gasita. Cei prezenti, uneori cate zece, ori mai multi, inconjurau bucata de halvita, asteptand. Gazda era cea care hotara inceperea petrecerii, imprimand halvitei legate de sfoara o miscare de rotatie, iar ceilalti, fara a folosi mainile, incercau sa prinda halvita cu dintai.

Atunci cand se intampla ca unul dintre ei sa reuseasca, acesta musca din halvita, facandu-i apoi vant inainte. In felul acesta bulgarele cel mare si dulce se tot micsora, fiind pana la urma mancat tot, dar asta dupa destule eforturi. Distractia insa era mare, iar uneori se puteau plati si niste polite mai vechi intre participanti, nu tocmai dulci, dar pana la urma totul iesea bine. In cazul in care exista si moneda de aur ori argint, se gasea si un norocos care o lua cu tot cu bucata de halvita imbucata.

In ziua de luni ce urma dupa duminica in care se lasa sec de carne, barbatii erau cei care se ocupau de Tarbaceala Cainilor sau darea cainilor in tarbaca, un obicei uitat azi. Cainii erau prinsi de catre stapanii lor, care ii legau si-i spanzurau cu capul in jos. Apoi erau batuti si siliti sa dea afara toata mancarea imbelsugata de care avusesera parte in ajun. Se credea ca in acest fel, legand cainii cu capul in jos si batandu-i zdravan, stapanii ii fereau de fapt de turbare.

Un alt obicei intalnit si la Bucuresti se pare ca a fost si Jocul Cucilor. Tot barbatii erau cei care se indeletniceau si cu aceasta practica. Se mascau cu o gluga pe cap si doua coarne, iar in dreptul nasului puneau un gat de tigva gaurita din loc in loc, si se imbracau in fuste. Dotati cu un bat, ori un saculet cu cenusa, precum si cu un clopot mare prins in spate, speriau pe toti ce-i intalneau in cale, in prima dimineata dupa Lasatul Secului. Si darea cainilor in tarbaca si jocul cucilor au fost interzise in 1934, de autoritati, fiind socotite barbare.

Ursul - Bucuresti

Dupa un post sever de sapte saptamani, in noaptea de sambata spre duminica, bucurestenii se imbracau frumos, in haine noi, si porneau spre biserica unde, la doisprezece noaptea, se facea slujba de inviere de catre preoti. Slujba se desfasura afara, in curte, ori in pridvorul bisericii, iar crestinii ascultau transfigurati de emotie si cucernicie cuvintele preotilor rostite in acel impresionant moment.

Miezul noptii gasea un oras total schimbat: fiecare biserica era invaluita in lumina, iar clopotele acestora, cu dangatele lor impresionante, spargeau cu tarie linistea din jur, insotite fiind de puternice lovituri de tun, trase de pe dealurile din jurul orasului. Cantecele de sarbatoare prindeau si ele a se inalta din toate partile. Preotii insotiti de credinciosi intrau din nou in biserica unde se tinea Sfanta Liturghie, in care era citita Evanghelia Sfantului loan, dupa care se impartea anafura.

Dupa ce luau lumina, oamenii se intorceau acasa cu lumanarile aprinse, cu care faceau cruci in fata icoanelor, apoi la toate colturile casei. Lumanarile erau stinse in fata icoanei Maicii Domnului si apoi pastrate cu grija. (Calatorii straini au putut constata, venind la noi, ca pana si cele mai sarace familii aveau, intr-un colt al casei, cateva icoane, ferecate in argint, si uneori, in aur, si care, asemenea unui talisman, erau menite a asigura locuintelor linistea si fericirea).

Cea dintai praznuire a Invierii Domnului se facea la intoarcerea de la biserica dupa incheierea slujbei religioase. Dejunul incepea cu zeama de pasare cu fidea, cu cozonac si mai ales cu oua rosii, pe care comesenii ie ciocneau intre ei zicand: "Hristos a inviat!" si "Adevarat a inviat!". Dar asta nu inainte de a da de pomana celor morti din familie. Urma apoi odihna; nici o trasura si nici un om nu se mai zareau plimbandu-se pe strazi. Toata lumea era in case. Abia spre pranz incepea sa se simta miscare si, timp de trei zile orasul sarbatorea.

Negustori - Bucuresti           Negustori - Bucuresti

Dupa slujba celei de-A Doua Invieri (aratarea lui Iisus Mariei din Magdala), oamenii ori se intorceau la casele lor ori isi vizitau rudele si prietenii. Mesele era incarcate de bucate si nu lipsea de pe ele, pe langa multe alte bucate, pasca impodobita cu oua rosii, un castron de salata verde, carafele cu vin rosu sau porfiriu, si mai ales tava cu mielul fript la cuptor, caci bucurestenii tineau mult la respectarea traditiei care cerea ca de Paste sa se manance miel. Comesenii ciocneau ouale rosii, apoi mancau si beau, in acordurile lautaresti, petrecand cu mare bucurie.

Dar bucurestenii nu petreceau numai acasa, ori cu prietenii, ei ieseau si prin parcuri ori localuri de consumatie. Lumea aleasa se intalnea de Paste, cu deosebire la Sosea, locul pe care il frecventa de altfel si in restul anului, numai ca in astfel de zile, echipajele erau mult mai stralucitoare, femeile pareau niste zeite, iar tinutele barbatilor impuneau de departe, incat nu era de mirare ca locuitorii de rand veneau si ei in numar mare sa caste gura la atata revarsare de frumusete si de lux.

Altii preferau sa mearga mai degraba la Cismigiu, dupa cum multi locuitori ai mahalalelor se intalneau in numeroasele gradini "populare", foarte cautate, considerate ca pline de distractii. Una dintre acestea era Gradina Ivascu, nu departe de bariera Vergului, unde se ciocneau oua rosii, se manca pastrama fripta la gratar si se bea vin din oala noua de pamant.

Din Duminica Floriilor pana dupa Duminica Tomii, si la Gradina Vararu aflata in calea Vacaresti, bucurestenii puteau sa se dea in "dulapuri", sa vada tot felul de minunatii: comedianti care mancau foc ori scoteau din gura tot felul de panglici si cutite, serpi impaiati, calusei cu paiate. De la aceste balciuri nelipsiti erau bragagii, limonagii, tigancile cu "floricele", precum si multi alti comercianti ambulanti.

Negustori - Bucuresti

Pastele era asteptat de mai toti tinerii bucuresteni pentru foarte multe lucruri, dar mai ales pentru aceste "dulapuri". "Dulapul" era o constructie din lemn cu mai multe leagane fixate pe acelasi schelet si care se invartea in cerc, servind ca mijloc de distractie. Erau "dulapuri" mici cu patru polite, dar si cu sase sau opt, care aveau mai multa clientela. Majoritatea erau insa cu sase. In a doua jumatate a secolului al XlX-lea, cele mai cautate "dulapuri", erau cele din capul strazii Dudesti, precum si cel din soseaua Stefan cel Mare. Se spunea insa ca "dulapul" de la Radu Voda le intrecea pe toate celelalte.

In prima zi de luni, inainte de sambata de dinaintea Rusaliilor (sambata mortilor) incepea Targul Mosilor, targ specific Bucurestilor. Nu se stie cand a luat nastere, caci in documente apare destul de tarziu - spre sfarsitul secolului al XVIII-lea - fiind legat de stravechiul obicei de a se pomeni mortii in sambata dinaintea Rusaliilor.

Targul Mosilor se tinea pe locul fostului Targ de Afara - pe care dezvoltarea orasului il tot silise la mutari consecutive - si al halelor de la Oborul de astazi, iar drumul pana acolo era cunoscut sub numele de Podul Targului de Afara.

Chiar daca la inceput "Mosii" n-au fost decat o sarbatoare de pomenire a mortilor, cu timpul el s-a suprapus Targului din Afara, caruia a facut sa i se uite numele, pastrandu-i insa nealterat specificul de targ, unde se adunau o multime de oameni, sateni ori oraseni, pentru a vinde ori cumpara diverse marfuri si animale.

Dans - Bucuresti

Produsele oferite spre vanzare ori spre schimb erau de o mare diversitate: donite, strachini, blide, linguri, ulcioare, jucarii, rogojini, albii, haine, peste de tot soiul, grau, malai, fructe, turta dulce si cate si mai cate alte obiecte si alimente necesare pentru pomeni, dar si pentru gospodarii si gospodari.

Intrat in traditia bucurestenilor si in obisnuinta negustorilor si producatorilor, Targul Mosilor, sau mai degraba "Mosii" cum ii spuneau scurt, atat bucurestenii, cat si provincialii, si-a continuat existenta si pana in secolul al XX-lea.

Deschis in fiecare an, in a doua parte a lunii mai, targul tinea oficial o luna. Neoficial insa, ramanea deschis mult mai mult timp. Si ce putea face bucuresteanul in zilele lungi si calduroase ale verii decat sa se duca singur sau cu familia la "Mosi"!?

De cum intra pe poarta, noul venit, era intampinat de un vartej de lume alergand incolo si-ncoace pe tot intinsul targului, curioasa, vesela si mai ales dornica de a se distra. La intrare erau asezate pe amandoua partile pravalii cu turta dulce si racoritoare. Apoi incepeau rotile norocului, panoramele, fotografii, magazinele de tot felul si restaurantele. Fotografii "la minut" faceau poze, daca nu chiar intr-un minut, intr-un sfert de ora, sigur. Apoi erau panoramele: spectacole de balci cu scamatorii, acrobatii, expozitii de animale exotice, unde nelipsita era femeia cu barba si mai ales Marioara si Vasilache, cele doua papusi ce faceau deliciul spectatorilor.

Negustori - Bucuresti

Urma "Zidul Mortii", un butoi urias in care isi facea numarul un motociclist, conducand in mare viteza si in cerc, spre admiratia si spaima privitorilor. Veneau apoi micile tramvaie electrice, ce puteau fi conduse de oricine, fara spaima de accident, precum si "Gadilici"- o platforma mare si rotunda cu banci pe ea, care se invartea intr-una, creand o senzatie de ameteala. Bucuria copiilor erau "Caluseii", mici cai din lemn pe care copii incalecau cu sprijinul parintilor, rotindu-se in chiote de placere, pana ameteau.

Dar la "Mosi", toti erau copii. Peste tot, in fata unei panorame sau invartind roata norocului, oameni in toata firea isi pierdeau sobrietatea dintotdeauna si reveneau la varsta inocentei, razand din toata inima si bucurandu-se de orice fleac. Apoi, cu bratele incarcate de nimicuri si cu familia dupa ei, obositi de cate vazusera, intrau in cate un restaurant sa bea o bere, iar celor mici sa le cumpere cate-o felie de turta dulce.

Dar Mosii nu insemnau numai distractie. Marfuri din abundenta si de o mare diversitate isi asteptau cumparatorii, la fel ca altadata. Oale, donite, jucarii, strachini, albii, grau, porumb, ceara, rogojini, lumanari, turta dulce, haine, incaltaminte, limonada, braga, cruci de piatra sau de lemn, cate si mai cate lucruri, se vindeau si se cumparau in Targul Mosilor. Tot acolo se legau prietenii, se puneau la cale logodne si nunti, se incheiau tranzactii profitabile, toate prilej de veselie si de joc, in acordurile strunelor lautaresti. Si iarasi timpul trecea repede si Craciunul isi facea din nou simtita prezenta in casa bucuresteanului.

Lelia Zamani

04 Noiembrie 2009

Vizualizari: 18767

Voteaza:

Traditii si obiceiuri in vechiul Bucuresti 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • alina draganescuPostat la 2009-11-06 02:31

    ce traditi!ce nostalgie !pacat ca totul s-a transformat intr-un kitch !incercati sa va intoaceti la ceea ce intr-adevar ne reprezinta ,la valoare ,la autenticitate!avem mult mai mult decat altii si de mult mai bun gust!avem cu ce ne mandrii!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE