HINDUISMUL

Literatura religioasa hindusa se imparte in doua mari grupe denumite shruti si smrti, iar limba in care au fost redactate este sanscrita.

I. Shruti (auz), cuprinde acel grup de scrieri, considerate ca revelatie sfanta, pastrate prin traditie orala. Din acest grup sau colectie fac parte : Rig Veda, Yajur Veda, Sama Veda, Atharva Veda, Brahmanas Aranyakas-si Upanishadele.

Autoritatea divina a acestor scrieri nu este pusa la indoiala.

Ele exista din ves­nicie, sunt de origine supranaturala si au fost transmise prin oameni sfinti (profeti).

Rig Veda -  Nu putem afirma cu certitudine data scrierii cartilor vedice. Se crede ca ele au fost totusi completate cu aproximativ 500 ani i.d. Hr. Unii ganditori sunt de parere ca inceputurile epocii vedice ar putea fi plasate in jurul secolului al XV-lea, iar altii merg mai departe fixand aceasta data in jurul anului 5000 i. d. Hr.

Rig Veda sau Veda Imnelor, contine 1028 de imne. Acestea erau recitate de un preot, in timpul jertfelor ca rugaciuni de invocare a zeilor.

Sama Veda are 1810 versuri. Cu exceptia a 75 de versuri, toate celelalte se afla in  Rig Veda.  Aceasta  colectie  este  compusa  din  cantece  si  melodii  pentru  preoti.

Yajur Veda contine formule folosite in cadrul jertfelor. Textul ei este impartit in doua variante: Veda alba - shukla veda si Veda neagra - krishna veda. Prima parte contine texte scripturistice, iar a doua instructiuni privind  oficierea jertfelor.

Atharva Veda este formata din 731 de imne cu caracter magic. Aceasta colectie este importanta pentru faptul ca aici suntem confruntati cu inceputurile unei gandiri speculative.

Textele Brahmanas, dintre care cel mai important este Shatapatha-Brahmana, sunt simple explicatii si interpretari ale ritualurilor folosite in cadrul anumitor jertfe. Ele ocupa un loc deosebit in istoria gandirii indiene prin aceea ca reprezinta o trecere de la gandirea mitica la gandirea logica.

In ordine cronologica, aceste texte sunt urmate de scrierile speculative cunos­cute sub denumirea Aranyakas. Acestea contin meditatii ale eremitilor indieni, asu­pra semnificatiei jertfei si a cuvantului sacru brahman.

Upanishadele reprezinta chintesenta gandirii religioase si filozofice a indienilor. In ele gasim completarea si consumarea gandirii vedice.

Gandirea upanishadica adopta fata de traditia jertfelor interminabile o atitudine negativa, si incearca, putem spune cu succes, sa infiltreze un nou spirit, al contem­platiei, prin care jertfa este inlocuita printr-un act meditativ.

Ideea fundamentala a Upanishadelor se axeaza in jurul unui monism rigid. Exista doar o singura realitate, cea a lui Brahman. Existenta empirica in totalitatea ei este o manifestare a acestui principiu ultim, care sta la baza ei si o penetreaza.

Singura scapare din insiruirea ciclica a existentei este cunoasterea suprema a identitatii individului (atman) cu Absolutul (brahman). Faptele bune pot ameliora situatia individului inlantuit in procesul reincarnarii, dandu-i acestuia o sansa mai mare de eliberare in una din intruparile care vor urma. Eliberarea se efectueaza insa prin cunoasterea identitatii ontologice: tat tvam asi - Acela esti tu.

Invatatura Upanishadelor este patrunsa de pesimism si neliniste, de cautarea per­manenta dupa Absolut. Nu se poate afirma, si aceasta trebuie sa avem intotdeauna in minte, ca Upanishadele reprezinta un sistem de gandire teologic coerent. In ele se gasesc ingramadite idei de cele mai diferite nuante.

II. Al doilea grup de texte, cunoscut sub numele generic de smrti, cuprinde traditia sacra veche, considerata ca lucrare a omului. Aceste scrieri au un caracter didactic.

In ordine cronologica, Vedangas (membrele vedei), sunt cele mai vechi. Ele tra­teaza probleme de fonetica, gramatica, etimologie, astronomie si ritual. Cartile legale, Dharma Shastras (Manuale legale), reprezinta o amplificare a textelor Vedangas. Din­tre acestea cele mai importante sunt Legile lui Manu. Scrise candva intre anii 200 1. Hr. si 200 d. Hr. Legile lui Manu contin nu numai principii legale, ci si indrumari si reguli privind conduita zilnica. Sistemul de casta este interpretat ca insumand anu­mite responsabilitati morale si nicidecum un principiu in baza caruia, prin nastere, anumiti oameni se bucura de privilegii, iar altii nu.                                            

Putem sa mai amintim aici cele 18 Puranas (vechi istorisiri) care trateaza cinci subiecte: creatia, a doua creatie, genealogia zeilor si sfintilor, descrierea perioade­lor marilor patriarhi si istoria familiilor regale. Bhagavat Purana, cartea sfanta a vish-navasilor (urmasilor lui Vishnu) este cea mai cinstita dintre Puranas.

In cele din urma, dar nu mai putin importante, sunt faimoasele epopei indiene Ramayana si Maha Bharata, asemanate pe drept cuvant cu epopeile Greciei antice : Iliada si Odisea.

Ramayana sau Aventurile lui Rama, este cel mai vechi epic indian. A fost compus de inteleptul Valmiki in secolul al IV-lea sau al III-lea i.Hr. Textul epicului s-a pastrat in doua versiuni : una nordica, mai perfecta si alta bengaleza, care con­tine o multime de adaugiri.

Pe langa textul clasic al Ramayanei, mai exista un altul, de data mai recenta, Adhyatma Ramayana, atribuita lui Vyasa. Acesta este insa considerat acum ca facand parte integranta din Brahmanada Purana.

Ramayana descrie, in cele 24.000 de cuplete, faptele de vitejie ale lui Rama (Rama-chandra), dragostea lui Rama si a sotiei sale Sita, violul Sitei savarsit de Ravana, regele demon al Ceylonului, razboiul intreprins de Rama si maimutele aliate impotriva lui Ravana, distrugerea acestuia, salvarea Sitei, repunerea lui Rama pe tronul Ayodhya, gelozia sa si alungarea Sitei. Mult mai mare, ca extensiune si mai important decat Ramayana, este Maha Bharata. Acest epic cuprinde 220.000 de versuri.

Autorul Mahabharatei a fost Krishna Dwaipayana, cel care a aranjat Vedele. Se zice ca el ar fi invatat pe ucenicul sau Vaisampayana acest epic. La randul sau, Vaisampayana l-a recitat la festivalul regelui Janamejava. Tema principala a epicu­lui este lupta dintre doua familii descendente din Kaurava prin Bharata : kauravasit condusi de Duryodhana si pandavasi condusi de Yudhishthira.

Yudhishthira isi pierde temporal imparatia in urma unui joc de zaruri. El si patru frati ai sai au trebuit sa cedeze imparatia lui Duryodhana si sa plece in exil pentru o perioada de 13 ani. Dupa trecerea celor 13 ani, Yudhishthira cere inapoi tro­nul care ii este insa refuzat. Intrucat el era un pacifist si nu dorea razboi, isi rezuma cererea sa la numai 5 sate. Si aceasta cerere ii este refuzata. Ca gest final, Yudhisht­hira trimite pe prietenul sau Krishna, Fiul lui Vasudeva, ca sol, avand menirea sa trateze pasnic cu Duryodhana recedarea imparatiei lui Yudhishthira.

Krishna nu era numai un print oarecare, el era Dumnezeu intrupat; marele zeu Vishnu care a luat trup si sange omenesc pentru protejarea celor mai buni si distrugerea facatorilor de rau, pentru instaurarea legii dreptatii (4, 8).

Desi toti stiau ca Krishna este insusi Dumnezeu intrupat, Duryodhana refuza cererea lui si deci Yudhishthira se pregateste de razboi, in ultima clipa, inainte de inceperea razboiului, Arjuna, fratele mai mic al lui Yudhishthira si prietenul de sange al lui Krishna, se infricoseaza si nu voieste sa lupte. Cu acest episod al refuzului lui Arjuna de a lupta pentru cauza cea dreapta incepe cea mai bine cunoscuta parte din Mahabharata, Bhagavad Gita, Cantecul Domnului.

Scopul Gitei este de a convinge pe Arjuna sa lupte. Desi intentia fundamentali a Bhagavad-Gitei este implicatia acestei lupte de altfel iminente, ea trateaza in adancime relatia dintre cel credincios si Dumnezeu. In toate celelalte carti care urmeaza Krishna nu mai apare ca invatator decat in Anugita sau Gita recapitulata.

Arjuna refuza porunca divina de a lupta, pentru motive pozitive si serioase. Pentru a-l convinge, Krishna nu foloseste numai argumentele deja cunoscute de Arjuna, de exemplu, datoria lui de razboinic, ci merge mai departe si ii descopera structura universului asa cum aceasta este si ii arata lui Arjuna ca el este un simplu pion in mana unui Dumnezeu Atotpu­ternic, a carui vointa nu trebuie desconsiderata de nici un om sau zeu.

.

• Conceptia despre om in Grecia antica
  Publicat in : Grecia antica
• Viata de apoi in Grecia antica
  Publicat in : Grecia antica
• Ortodoxie, cultura, istorie - dialog cu Olivier Clement
  Publicat in : Interviuri
• PELERINAJ in Grecia
  Publicat in : Pelerinaje
• Sofistica
  Publicat in : Perioada cosmologica