Lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului in gandirea Sfantului Ioan Cassian

Lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului in gandirea Sfantului Ioan Cassian Mareste imaginea.


Lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului in gandirea Sfantului Ioan Cassian

Perioada in care a trait Sfantul Ioan Cassian, adica intre anii 360-435, a fost confruntata de doua curente teologice principale privind raportul dintre lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului in procesul mantuirii subiective.

Sfantul Cassian s-a angajat plenar in disputa provocata de aceste curente: unul, care punea accentul pe lucrarea lui Dumnezeu, pe har, si altul care se interesa de lucrarea omului, de vointa omeneasca, si a avansat chiar sugestii salutare pentru depasirea dilemei provocate de ele.

Cu toate ca aportul sau n-a fost inteles si apreciat de specialistii straini care s-au aplecat asupra operei sale, fiindca il interpretau dintr-o perspectiva culturala diferita, nu este mai putin adevarat ca Sfantul Cassian a pasit pe calea autentica, care avea sa duca la rezolvarea diferendului.

Rostul acestui studiu este cel de a scoate in evidenta valoroasa contributie adusa de Sfantul Cassian la rezolvarea unei dispute celebre, ale carei ecouri si consecinte dainuiesc pana azi. Pentru a intelege mai bine acest lucru, voi insista asupra celor doua curente teologice amintite, care au avut influente decisive asupra culturii lumii in care traim.

Dupa invatatura Bisericii nedespartite, mantuirea subiectiva, ca insusire a mantuirii obiective infaptuite de Domnul Hristos, se realizeaza prin lucrarea lui Dumnezeu, prin harul care se comunica credinciosilor de la Tatal, prin Fiul, in Duhul Sfant, dar si prin lucrarea omului, care consta in credinta si fapte bune.

Lucrarea omului se intemeiaza pe harul divin, care s-a pogorat peste Apostoli la Cincizecime, iar conlucrarea harului cu vointa omului este cunoscuta in teologie sub numele de sinergie.

Ei bine, primul dintre aceste doua curente teologice la care ne-am referit mai sus, si care in realitate erau niste erezii, punea accentul exclusiv doar pe lucrarea lui Dumnezeu. Pornind de la premiza ca natura umana este total corupta de pacat, Fericitul Augustin, caci el este promotorul lui, a ajuns la concluzia ca omul nu poate contribui cu nimic la mantuirea lui subiectiva. De aceea, Dumnezeu este Cel ce hotaraste sau predestineaza pe om la mantuire.

Acest curent teologic, care neaga contributia omului in procesul mantuirii subiective, facand-o sa depinda total de Dumnezeu, din cauza ca natura umana este corupta si perversa, poarta numele de predestinatianism. El a avut doua consecinte majore.

Pe de o parte, cunoasterea lui Dumnezeu a dobandit un caracter pur spiritualist si intelectualist, fiindca a fost inteleasa, in sens platonic, ca evaziune a sufletului din trup. Cu alte cuvinte, in procesul cunoasterii lui Dumnezeu a inceput sa se faca abstractie de desavarsirea morala a trupului.

Pe de alta parte, trupul a inceput sa fie supus cu vremea unor mortificari din ce in ce mai violente si exterioare, ca sa se pedepseasca perversiunea din el, care au culminat cu secta flagelantilor din evul mediu si dincolo de el.

Nu este de mirare daca renasterea, din reactia fata de astfel de excese, a dat la iveala o alta spiritualitate, care a inceput sa promoveze adularea trupului. Partizanii acestui curent cultural au atacat cu vehementa crestinismul din cauza ca a reprimat instinctele naturale ale fiintei umane, lipsind-o de bucuria vietii, si devenind izvor de boala si nevroza. Astfel, cu toate ca predestinalismul a fost animat de a slavi pe Dumnezeu - Soli Deo Gloria - totusi, din cauza ostracizarii naturii umane, ca si a lipsei contributiei umane la mantuirea subiectiva, s-a ajuns la rezultate contrarii: in loc sa se ridice deasupra trupului, omul a devenit sclavul propriului trup.

Al doilea curent teologic care s-a manifestat in epoca in care a trait Sfantul Cassian este cunoscut sub numele de pelagianism. Pornind de la premiza subiectiva ca natura umana este buna, Pelagius, initiatorul acestui curent, in opozitie radicala cu predestinatia augustiniana, care facea dependent destinul omului numai de hotararea lui Dumnezeu, prin negatia libertatii umane, a promovat invatatura ca omul se poate mantui numai prin faptele sale, fara interventia harului divin.

Pe cat de mult dispretuia predestinatianismul lucrarea omului, pe atat de mult o exalta pelagianismul. Acest curent a devenit atat de preponderent intr-o anumita parte a teologiei crestine, incat s-a ajuns in mod oficial sa se declare ca Dumnezeu poate fi cunoscut numai pe cale naturala, fara ajutorul gratiei divine.

Dar pe aceasta cale s-a ajuns progresiv la constiinta independentei sau autonomiei omului si ratiunii fata de Dumnezeu, ca orice interventie a harului in viata omului reprezinta o violare a libertatii umane.

Omul a incetat astfel sa se mai intereseze de cunoasterea lui Dumnezeu si desavarsirea lui personala, si a inceput sa se ocupe de cunoasterea lumii si sa devina stapanul ei, incercand sa coboare paradisul ceresc pe pamant.

Dar daca este adevarat ca omul a ajuns prin progresul stiintei si tehnologiei sa domine lumea, tot adevarat este ca lucrand ca si cum n-ar exista Dumnezeu - sicut Dens non daretur - omul a ajuns sa nu se mai poata domina pe sine insusi din punct de vedere spiritual. Se adeveresc astfel cuvintele Mantuitorului: "ce-i va folosi omului daca va dobandi lumea si-si va pierde sufletul".

Antropocentrismul culturii europene actuale este rezultatul acestui curent pelagian, care a facut abstractie de prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in lume.

Sfantul Ioan Cassian a fost constient de primejdia pe care o reprezentau aceste doua curente pentru spiritualitatea si cultura umana, si a sugerat o solutie care putea depasi dilema dintre lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului in domeniul mantuirii subiective.

Dintr-o miopie intelectuala, provocata de-o cultura diferita de cea a sfantului nostru, solutia teologica propusa de Sfantul Cassian, care vorbeste de amestecul negrait dintre lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului (Conf. II. XIII, 8) n-a fost inteleasa nici ieri, cum nu este inteleasa nici astazi.

Dimpotriva, i se reproseaza Sfantului Cassian ca "da dovada de ezitare cand este vorba sa puna de acord dreptul lui Dumnezeu cu dreptul omului" si ca eroarea lui fundamentala consta in faptul de a nu face distinctie sau separatie intre ordinea naturala si cea supranaturala. Ba s-ar face vinovat chiar si de semipelagianism.

La baza acestor consideratii, care incearca sa minimalizeze contributia adusa de Sfantul Cassian, intr-o disputa atat de celebra, cum a fost cea dintre har si vointa, se afla o logica scolastica de factura rationalista, care obisnuieste mai intai sa desparta lucrurile intre ele, pentru ca apoi sa le uneasca prin simple legaturi exterioare.

Datorita acestei logici, care considera ca lucrarea lui Dumnezeu ramane total exterioara lucrarii omului, ca harul ramane exterior vointei umane, scolastica n-a reusit nici pana azi sa descopere adevarata relatie dintre cele doua lucrari, umana si divina; mai mult chiar, putem spune ca ea este cea care a provocat aparitia acestei dileme cu consecinte uriase pentru cultura lumii in care traim, fiindca a dat nastere unei culturi secularizate.

O astfel de logica este cu totul nepotrivita pentru a intelege si aprecia contributia Sfantului Cassian, care spunea: "harul si libertatea se amesteca, pentru a spune astfel, si se confunda atat de negrait, ca multi se lanseaza in dezbaterea de a sti care din aceste doua lucruri este adevarat; oare omul face inceputul mantuirii, sau Dumnezeu?" (Conf. XIII, 8).

Daca am face apel la o logica rationalista, care separa lucrurile intre ele, atunci termenii folositi de Sfantul Cassian, de "amestec" sau de "confundare negraita", reprezinta o adevarata catastrofa intelectuala. Din fericire insa, Sfantul Cassian nu aseaza logica rationalista la baza consideratiilor sale, ci face apel la logica supranaturala paradoxala, care cauta sa tina impreuna, intr-o "coincidentia oppositorum", lucrurile care par opuse si contradictorii, in speta lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului, pentru a le concilia prin intermediul legaturilor interioare date in lucrarea sau energia Duhului Sfant.

Prin termenul de "amestec" sau cel de "confuzie", Sfantul Cassian vrea sa spuna ca lucrarea divina nu mai apare ca exterioara fata de vointa umana, asa cum se intampla in logica scolastica, ci o sustine din interiorul ei. Acuzatia adusa impotriva lui, ca ar confunda ordinea naturala cu cea supranaturala, este total lipsita de temei.

Dar critica nu se opreste aici. Pornind de la un text ca acesta, al Sfantului Cassian, anume ca "indata ce Dumnezu a vazut un oarecare inceput de bunavointa (din partea omului), il lumineaza imediat", aceiasi comentatori straini il acuza pe Sfantul Cassian de semipelagianism, pe motiv ca ar da prioritate lucrarii umane fata de cea divina, ca pune vointa omului inaintea harului divin.

Dar acesti comentatori ignora faptul ca Sfantul Cassian considera ca harul, ca lucrare a lui Dumnezeu, ramane mereu interior vointei umane, ca o sprijina din interior si o precede mereu. De aceea, el spune cat se poate de clar ca "protectia divina ne urmareste inseparabil. Atat de mare e dragostea Creatorului fata de creatura, incat providenta divina nu va fi niciodata multumita sa ne insoteasca doar, ci ea ne precede intotdeauna" (Conf. XIII, 8).

De altfel, chiar si in textul amintit mai sus, invocat impotriva Sfantului Cassian, se mentioneaza ca "inainte ca sa ma cheme, zice Domnul, Eu le voi raspunde". Si toate acestea, fiindca in viziunea Sfantului Cassian, care ramane rasaritean in gandirea sa, harul nu este niciodata exterior omului, ci ramane interior omului credincios.

De aceea, Sfantul Cassian, reluand cuvintele Apostolului, spune interlocutorului sau, "nu trece cu vederea harul care este in tine" (Conf. XIII, 12). Acuzatia de semipelagianism, adusa Sfantului Cassian, este si ea tot neindreptatita.

Astfel, putem spune ca Sfantul Cassian nici nu desparte lucrarea omului de Dumnezeu, ca sa fie acuzat de semipelagianism, si aceasta de-abia in secolul al XVII-lea, nici nu le confunda intre ele, ca sa fie acuzat ca amesteca ordinea naturala cu cea supranaturala, ci considerand, in duhul traditiei orientale, ca harul ramane interior omului, ca nimic nu se poate face fara sa te sprijni pe harul care iti este launtric, Sfantul Cassian a depasit controversa provocata de predestinatianism si de pelagianism.

Se cuvine sa restabilim adevarul si sa aducem un omagiu Sfantului Ioan Cassian, originar din aceste tinuturi, pentru contributia adusa la depasirea unor controverse atat de importante pentru cultura europeana si pentru rolul jucat in intalnirea celor doua mari traditii crestine, rasariteana si apuseana, ca unul ce a cunoscut foarte bine teologia rasariteana si a incercat sa o difuzeze in Apus prin opera sa teologica si duhovniceasca redactata in limba latina.

Sa-i cinstim memoria.

Dumitru Popescu

Pe aceeaşi temă

12 Iulie 2012

Vizualizari: 13552

Voteaza:

Lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului in gandirea Sfantului Ioan Cassian 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE