Tundere in monahism la Manastirea Pasarea

Tundere in monahism la Manastirea Pasarea Mareste imaginea.

Parintele arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor si mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale impreuna cu arhimandritul Dionisie Constantin, consilier-patriarhal, atelierele Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi, au savarsit sambata, 11 decembrie, la slujba Vecerniei si slujba tunderii in monahism a sorei Mihaela Cristache, in prezent monahia Teofana.

Maicile de la Manastirea Pasarea au fost prezente in numar mare pentru a canta Bratele parintesti si a da raspunsurile stranei. Stareta Manastirii Pasarea, maica Stavrofora Mihaela Costache, ajutata de maicile Dositeia si Emanuela, a fost nasa de calugarie - cea care a luat-o sub mantia sa pe sora Mihaela Cristache, care se pregatea de mult timp pentru acest moment. Momentul tunderii presupune pe langa taierea parului - semnul renuntarii la voia proprie -, si primirea hainelor si a insemnelor monahului: camasa, crucea pectorala, paramanul, dulama, braul, papucii, rasa, potcapul, mantia, mataniile, crucea si faclia.

Tundere in monahism la Manastirea Pasarea

La finalul slujbei, Parintele arhimandrit Timotei Aioanei a rostit un cuvant de invatatura:

Am participat in biserica acestei manastiri, la un moment important din viata monahiei Teofana, dar si din viata soborului acestui sfant locas, in care ne aflam. Tocmai am ascultat, la sfarsitul slujbei de calugarie, o pilda, una dintre pildele pe care Mantuitorul Iisus Hristos le-a spus atunci cand mergea impreuna cu ucenicii Sai: Pilda cu cele zece fecioare. Erau cinci intelepte si cinci neintelepte, pe care Evanghelia le numeste cu un cuvant greu, foarte rar intalnit: erau nebune, pentru ca nu-si pregatisera din vreme untdelemn pentru candelele lor. Este o pilda care ne aduce aminte ca atunci, in Ziua cea mare a Judecatii, nu vor putea intra impreuna cu Mirele Ceresc decat cei care s-au pregatit, cei care si-au adunat pe pamant lumina si untdelemnul pentru candelele lor. Ceilalti, sau celelalte, asa cum erau numite in pilda, celelalte fecioare, desi erau fecioare, deci aveau curatia lor, dar pentru ca nu agonisisera fapte bune suficiente, aveau sa ramana dincolo de usa Camarii in care intrase Mirele, pentru a se bucura cu cele care au privegheat cu intelepciune in viata aceasta. Iar in duminica pe care o asteptam, duminica de maine, Biserica ne-a pus inainte tot o pilda care vorbeste despre Ospatul din Imparatia Cerurilor, despre o Cina pe care un Om, care nu este altcineva decat Dumnezeu Creatorul, Atotputernicul, Proniatorul, a facut-o si a chemat pe multi la Cina aceea.

Tundere in monahism la Manastirea Pasarea

Dar foarte multi au venit indata cu scuzele lor, cu pretexte, cu tot felul de motivatii: unul spunand ca a luat pamant, o bucata, o suprafata de pamant, o proprietate, asa cum cautam si noi in vremea noastra, in zbuciumul acestei vieti care ne rastoarna, care ne da peste cap, si a refuzat sa vina la cina; altul spune ca a avut cinci perechi de boi si la fel a refuzat spunand: "Ma duc sa-i incerc. Te rog sa ma ierti ca n-am putut veni”. Iar altul a spus ca si-a luat sotie, si-a luat femeie, si de aceea avea un alt pretext si n-a venit la cina.

Cuvioase maici din soborul acestei manastiri, dreptmaritori crestini,

Si calugaritele si monahii sunt printre cei chemati la Cina. Asa cum a fost chemata, prin randuiala lui Dumnezeu, si sora noastra Teofana, care in aceasta seara a intrat in randul calugaritelor, in randul acelor fecioare pe care noi dorim sa credem ca sunt intelepte, cele care au untdelemn pregatit din vreme pentru a nu-si stinge candelele lor. Zic ca si monahii si calugaritele sunt chemati deopotriva la aceasta Cina a Domnului, dar de multe ori in viata noastra exista multe pretexte si tot atat de multe refuzuri. Gasim uneori motivatii efemere, care din pacate nu ne aduc bucurie nici aici si mai ales Dincolo. Si aceste pretexte le spunem la multele chemari pe care Domnul ni le adreseaza noua, mai ales celor care ne numim monahi si care dorim sa calatorim pe calea aceasta care duce catre Imparatia Cerurilor. Si in locul multelor ceasuri de rugaciune pe care trebuie sa le facem gasim alte si alte preocupari. In locul gandirii la moarte ne gandim tot mai mult la lucrurile care ne inconjoara. In locul gandirii la cele vesnice, ne gandim la tarana din care suntem facuti. Si toate aceste inlocuiri sau substitute ale lucrurilor vesnice cu cele vremelnice inseamna, de fapt, tot atatea refuzuri din partea noastra. Dar Dumnezeu, Cel care ne-a chemat la Cina intr-o zi, daca noi refuzam si astazi si maine si intr-o alta zi, va gasi pe altii, pe care sa-i cheme la Cina Lui, si va aduce pe altii in locul celor care au fost poftiti intai, in locul celor pentru care Dumnezeu a pregatit sau macar i-a chemat pe unii din pruncie dar care uneori se pot pierde pe drum. De aceea orice moment, asa cum este cel al calugariei monahiei Teofana, trebuie sa fie pentru noi, cei care apartinem acestei tagme, un moment de aducere aminte al fagaduintelor pe care le-am facut intr-o zi, in fata Sfantului Altar. Si nu ceea ce am fagaduit ne va mantui, ci ceea ce vom implini. De aceea, maica Teofana, in aceasta seara, in ajunul unei zile de duminica, dar si in ajunul sarbatorii Sfantului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, facatorul de minuni, ca si al Sfantului Alexandru, Arhiepiscopul Ierusalimului, va aduc aminte de cuvintele Mantuitorului care a spus: "Cine voieste sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze”. Lepadarea de sine inseamna, de fapt, lepadarea de tot ceea ce este omenesc, pamantesc si trecator in noi oamenii. Si poate de aceea marii calugari ai Bisericii, cei despre care ne vorbesc cartile filocalice, atunci cand deveneau calugari, lepadau grija obiceiului lumesc.

Tundere in monahism la Manastirea Pasarea

Pe mine daca cineva m-ar intreba: Cand ar trebui un om sau o sora de manastire sa devina calugarita sau calugar? I-as raspunde, cu toata sinceritatea: Doar in ziua cand va reusi sa se cunoasca pe sine. Sa stea de vorba cu sine insusi, sa se lepede de tot ceea ce este lumesc, de tot ceea ce inseamna pofta si patima, de tot ceea ce inseamna orgoliu si lucruri trecatoare. Si atunci, am putea sa ne numim sau am putea sa ne alaturam si noi, in smerenia noastra, celor care neincetat Il lauda pe Dumnezeu. Pentru ca monahul trebuie sa fie un permanent rugator: un ceas, doua, zece pe zi trebuie sa stea in genunchi, pentru ca marii parinti ai bisericii spuneau ca omul este mare numai atunci cand sta in genunchi. Si tot asa, parintii Bisericii se rugau cu rugaciuni neadormite. Erau in anumite locuri manastiri care-si imparteau calugarii sau calugaritele in doua sau trei cete. Si cand una dintre cete se odihnea, cealalta se ruga. De aceea manastirile erau numite "manastirile atonitilor” sau "neadormitilor”.

Si daca noi suntem la mare departare de starea acelora, de ravna acelora, de iubirea lor nesfarsita pentru Dumnezeu, macar un gand smerit si o rugaciune profunda din launtrul inimii noastre sa mearga in fiecare zi catre Dumnezeu. Nu ceea ce vad oamenii, nu ceea ce lauda ei este primit inaintea lui Dumnezeu, ci lucrurile de taina, rugaciunile pe care le facem inlauntrul chiliei, gandul smerit, permanenta gandire la moarte sau aducerea aminte a ceasului din urma care este adevarata intelepciune… si toate celelalte lucruri pe care ni le recomanda parintii Bisericii, care au dobandit pentru viata lor cununa cea nevestejita a maririi. Acestea, in cateva cuvinte, aducandu-va aminte, in aceasta seara de priveghere, trebuie sa va spun, maica Teofana, ca monahii sunt facuti intotdeauna – calugarii si calugaritele devin monahi la priveghere, pentru ca viata lor trebuie sa fie o continua priveghere, o neincetata si neadormita priveghere. La aceasta priveghere smerita, ferita de ochii oamenilor, de ochii si atitudinea schimbatoare a lor, va indemn si eu sa incepeti, cu Darul lui Dumnezeu, din aceasta seara, pentru ca mare cinste au cei care sunt aproape de Dumnezeu si cei care-L iubesc pe El cu toata inima. De aceea, randuiala calugariei ne indeamna: „Nu iubiti nici pe tata, nici pe mama, nici pe frati, nici pe surori, nici pe prieteni, nici pe tine sa nu te iubesti mai mult decat pe Dumnezeu. Nici odihna, cinstea, slava, ori de ce fel ar fi ea. Cei care mediteaza isi aduc aminte permanent de aceste cuvinte, vor gasi harul bucuriei. Acestea sunt bucuriile netrecatoare pe care calugarii ravnitori le poarta cu ei si aici si in lumea aceasta dar le duc dincolo, in ziua cand Domnul le va cere sa vina la Cina Lui, la Cina pe care El a facut-o si unde ne-a poftit pe fiecare.

Sa dea Dumnezeu, maica Teofana, ca dumneavoastra si noi toti, cei care am pornit pe aceasta cale, sa nu fim ca acele cinci fecioare neintelepte care au ramas dincolo de porti, dincolo de usi si nu s-au bucurat de intalnirea cu Mirele Ceresc, cu Domnul Hristos. Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Spiridon, ale tuturor cuviosilor din veac pe care i-am pomenit in aceasta randuiala a calugariei, ale celor care s-au nevoit in aceasta manastire - calugarite cu viata sfanta, intre ele cuvioasa Filoteea si toate celelalte-, va indemn sa mergeti pe acest drum drept, cu dragoste fierbinte, urmand pilda fecioarelor cele intelepte. Amin.

17 Decembrie 2010

Vizualizari: 6661

Voteaza:

Tundere in monahism la Manastirea Pasarea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE