Rugaciuni ale Cuviosului Iosif Isihastul

Rugaciuni ale Cuviosului Iosif Isihastul Mareste imaginea.

Cuviosul Iosif Isihastul s-a nascut in anul 1897, in insula Paros, din Grecia, si a trecut la cele vesnice in ziua de 15 august 1959, la varsta de 62 de ani. La botez a fost numit Francisc. La varsta de 24 de ani, tanarul Francisc a intrat in Sfantul Munte, unde se va nevoi pana la plecarea sa la cele vesnice. Ucenicii sai, intariti in ascultare, smerenie si rugaciune neincetata, au ajuns stareti ai marilor manastiri athonite.

Atat cat putea si stia, Cuviosul Iosif rostea rugaciuni alcatuite din cuvintele sale, insuflate de Harul dumnezeiesc, miscandu-L pe Dumnezeu spre milostivire si dragoste. Iar atunci cand venea Harul, il urma acolo unde il povatuia acesta. Daca, insa, trecea timpul si vedea ca nu vine Harul, atunci se aseza pe scaunelul sau si incepea sa rosteasca Rugaciunea mintii. Isi facuse, pentru rugaciune, un scaunel mic, care semana cu o strana, dar era de mici dimensiuni si avea niste brate pe care isi sprijinea mainile. Se aseza pe el, isi inclina capul sau catre stanga, isi pogora mintea in inima si, timp de ore intregi, se indeletnicea cu Rugaciunea mintii si cu contemplarea lui Dumnezeu, intru trezvie.

In mijlocul unei ispite, Cuviosul Iosif Isihastul l-a vazut pe Mantuitorul, care i-a spus: "Oare nu le vei rabda pe toate pentru dragostea Mea?" In viata Cuviosului, rabdarea si smerenia s-au intrupat in chip desavarsit. Spre sfarsit, el va spune: "Toata viata mea a fost o mucenicie. Si cel mai mult sufar pentru ceilalti, caci vrei sa-i mantuiesti, iar ei nu te asculta. Si tu plangi si te rogi, iar ei te iau in ras si ii biruieste ispita."

Rugaciuni ale Cuviosului Iosif Isihastul

"Vad sufletul meu mort si din aceasta pricina suspin deasupra lui. Vai mie, ticalosului, care intinez acest loc curat si sfant. Pe acest loc au pasit picioarele ostenite ale Parintilor si ale Pustnicilor, aici si-au varsat sudoarea, au plans, s-au rugat, s-au nevoit s-au sfintit, iar eu il intinez. Nu am incetat si nu incetez a striga si a cere mila Domnului, chiar daca, in fiecare zi punand inceput, ma aflu mincinos si pacatos."

"Doamne, Iisuse Hristoase, Preadulce Parinte, Dumnezeule si Doamne al milei si a tata faptura Ziditorule, cauta spre smerenia mea si iarta-mi toate pacatele pe care in viata mea le-am facut, pana in ziua si ceasul de acum. Si trimite pe Preasfantul si Mangaietorul Tau Duh, ca sa ma invete, sa ma lumineze, sa ma acopere spre a nu pacatui, ci a Te iubi din tot sufletul si inima mea pe Tine, Preadulcele meu Mantuitor si binefacator Dumnezeu, Cel vrednic de toata dragostea si inchinarea.

Asa, Bunule Parinte, Cel fara de inceput, Fiule Cel impreuna fara de inceput si Preasfinte Duhule, invredniceste-ma de luminarea dumnezeiestii cunostinte, ca sa vad Harul Tau cel dulce si prin el sa port greutatea acestei privegheri de noapte a mele si curate sa-Ti aduc rugaciunile si multumirile mele cele catre Tine, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor. Amin"

"O, iubite si Preadulce Iisuse Hristoase, cine Te-a rugat pentru mine, ca sa ma aduci in aceasta lume si sa ma nasc din parinti buni si credinciosi, de vreme ce atatia altii se nasc turci (musulmani), papistasi (romano-catolici), masoni, evrei sau idolatri si chiar atei? Cu cat trebuie, dar, sa Te iubesc mai mult si sa-Ti multumesc pentru acest dar atat de mare si pentru binefacerea pe care mi-ai dat-o? Chiar si sangele meu de l-as varsa, tot nu as putea sa-Ti multumesc?"

"Mantuitorul meu Preadulce, cine Te-a rugat pentru mine, ca sa ma rabzi de atatia ani pe mine, cel ce din varsta copilariei pacatuiesc, si nu Te scarbesti de mine, vazandu-ma nedreptatind, furand, maniindu-ma, lacomindu-ma dupa mancaruri si dupa altele, pizmuind si toata rautatea savarsind, iar pe Tine, Dumnezeul meu, ocarandu-Te prin faptele mele?

Tu, Doamne al meu, nu ai trimis moartea, ca sa ma ia, in pacate aflandu-ma, ci cu indurare m-ai rabdat pe mine care, daca as fi murit, vesnic m-as fi osandit. O, bunatatea Ta, Doamne!"

"Cine Te-a rugat pentru mine, ca sa ma aduci la pocainta si la marturisire si sa ma imbraci in Marea si Ingereasca Schima? O, maretia Ta, Doamne! Cat de infricosatoare si de mareata este purtarea Ta de grija! O, bogatia darurilor Tale, Doamne! O, vistieriile Tale cele nedesertate si tainele cele negraite! Cine nu se va infricosa, vazand bunatatea Ta? Cine nu se va minuna, vazand bogatia milei Tale? Ma infricosez, Stapane, sa povestesc bogatia darurilor Tale.

Stapanul si Domnul meu sa mantuiasca pe cel ce-L rastigneste! Eu, prin pacatele mele, pe Facatorul meu Il rastignesc, iar Cel ce m-a zidit pe mine ma slobozeste. O, Iisuse, dulce dragoste, cat de mult iti sunt dator. Nu pentru viata vesnica pe care mi-ai fagaduit-o trebuie sa Te iubesc, Ziditorul meu, nu pentru ca mi-ai spus ca-mi vei da Harul Tau, nici pentru Rai, ci sunt dator sa Te iubesc pentru ca m-ai slobozit din robia pacatului si a patimilor..."

Teodor Danalache
Rugaciuni adunate din cartea Arhimandritului Efrem Filotheitul, numita "Staretul meu, Iosif Isihastul", tiparita la Editura Evanghelismos, din Bucuresti, in anul 2010.

Cuviosul Iosif Isihastul

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

17 Aprilie 2013

Vizualizari: 5820

Voteaza:

Rugaciuni ale Cuviosului Iosif Isihastul 5.00 / 5 din 3 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • M BPostat la 2013-04-06 11:15

    Este cu adevarat impresionant!!!este prima data cand intalnesc intr-o rugaciune multumirea catre Dumnezeu pentru faptul ca s-a nascut crestin.Este un motiv de multumire la care nu m-as fi gandit niciodata.Iar T.Danalache,ca de obicei,scrie exact ceea ce-i trebuie unui crestin.

  • ciorcan mirceaPostat la 2013-04-02 18:59

    cu adevarat impresionant

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE