Consideratii ortodoxe despre bioetica in contextul actual

Consideratii ortodoxe despre bioetica in contextul actual Mareste imaginea.


Consideratii ortodoxe despre bioetica in contextul actual

 

Atunci cand vorbim de Bioetica in calitate de stiinta trebuie sa stim ca sub acest aspect, s-a dezvoltat abia din a doua jumatate a secolului al XX-lea, respectiv incepand din anii '60. Dar, ca realitate care atrage atentia asupra unor acte medicale cu implicatii in sfera moralei, originile Bioeticii urca pana in epoca primului mileniu crestin.

 

Este binecunoscuta atitudinea unanima a Sfintilor Parinti care, in scrierile lor, alaturi de hotararile Sinoadelor Ecumenice si locale au adoptat o pozitie ferma impotriva unor pacate din viata cotidiana (avortul, contraceptia, eutanasia sau sinuciderea asistata medical etc). Pe de alta parte, tot ei sunt cei care au incurajat rolul medicinii ca stiinta menita a sluji viata, ba mai mult, unii dintre ei au fost chiar practicieni ai acestei stiinte, avand intotdeauna grija ca exercitarea acestei profesii sa fie permanent corelata cu adevaratele raporturi care ar trebui sa caracterizeze relatiile omului atat pe verticala, cu Dumnezeu, cat si pe orizontala, cu semenii.

 

Astfel, probleme ca cele legate de suferinta, de ingrijirea medicala in diferitele faze ale bolii, de sfarsitul vietii pamantesti primesc cu totul alte valente in contextul raportarii lor la actul caderii in pacat, dar si la rascumparare, mantuire si viata vesnica. De aceea, chiar din epoca apostolica vom intalni medici devotati vocatiei lor de slujitori ai sanatatii fizice, dar si ai celei spirituale, ca o conditie esentiala a adevaratei sanatati, cum a fost cazul Sfantului Evanghelist Luca, care, faptul de a fi slujitor al sanatatii fizice nu l-a impiedicat sa fie si marturisitor al Cuvantului Vietii. De asemenea, nu cred ca multa lume stie faptul ca primul transplant din istorie a fost efectuat in secolul al IV-lea de catre Sfintii Doctori Cozma si Damian. Grefand unui bolav piciorul cangrenat cu piciorul unui cadavru, ei au dovedit ca Biserica nu se opune acestei metode terapeutice.

 

Rolul bioeticii de garant al moralitatii actului medical a inceput sa fie revendicat odata cu inceputul procesului de secularizare a societatii. Marea Schisma de la 1054 a marcat aparitia a doua traditii morale divergente, implicit a doua bioetici crestine, dar diferite. Din acest moment vorbim despre bioetici crestine, cu trasaturi specifice valorilor morale pe care le promoveaza. Tensiunea se accentueaza odata cu scindarea survenita in sanul bioeticii crestine occidentale prin Reforma din 1517, care a marcat inceputul unui proces continuu de diversificare, proces care va pune serioase probleme vis-a-vis de autoritatea moralei care sustine o anumita bioetica. Omul se afla in fata mai multor bioetici, incat ii vine greu sa o considere drept normativa pe una dintre ele, dar care sa aiba o autoritate permanenta.

 

Data fiind aceasta situatie, cu greu mai putem vorbi despre o bioetica crestina, de o bioetica ale carei principii sa nu fie doar vesmantul unui sistem filozofic, fara corespondente in planul vietii concrete, ci intrega atitudine a omului fata de problemele medicale sa reflecte tocmai angajamentul fiecaruia de a urma acele valori care-l situeaza in planul relatiei dialogale cu Dumnezeu, relatie orientata eshatologic.

 

In acest context al diversificarii, uneori agresive a sistemelor bioetice crestine, unii dintre practicienii contemporani au simtit nevoia unei analize profunde pentru a identifica factorii care au condus la aceasta varietate de sisteme morale, care, la randul lor, au determinat conturarea bioeticilor specifice. in acest sens se inscrie si demersul medicului filozof american, convertit la ortodoxie, H. Tristram Engelhardt jr.,care abordeaza problema in The Foundations of Christian Bioethics, lucrare in care incearca sa descifreze motivele indepartarii bioeticii crestine contemporane de bioetica crestina a Bisericii primului mileniu, factorii care au determinat aceasta redefinire a problemei, precum si situatiile concrete care sunt solutionate atat de diferit, in functie de morala pe care o promoveaza sistemul respectiv.

 

Inca de la inceput se pune intrebarea: in ce termeni poate fi caracterizata bioetica crestina? Este vorba de o bioetica plurala sau particulara? Este vorba de o bioetica crestina in competitie cu o bioetica seculara? Daca avem in vedere existenta acesteia din urma, este ea solutia problemelor cu care omul contemporan se confrunta? Dar, oare, nu suntem la fel de indreptatiti sa admitem existenta unei bioetici seculare particulare si plurale in acelasi timp?

 

Daca ar fi sa analizam toate aceste categorii, am constata ca, de fapt, aceste patru tipuri de bioetica sunt marcate de interferente inevitabile in contextul unei societati care nu mai este demult crestina, ci postcrestina, intrucat "Occidentul candva crestin este acum postcrestin... Crestinismul occidental a devenit secular. Strict vorbind, crestinismul nu mai exista... intrucat politica sanatatii nu mai e religioasa ca orientare, bioetica crestina poate aparea in aceste imprejurari ca avand o semnificatie pur istorica". De aceea, daca vorbim despre existenta mai multor bioetici crestine, in functie de diversitatea Bisericilor crestine, in acelasi sens putem vorbi despre existenta mai multor bioetici seculare, in functie de argumentele de ordin rational care le sustin.

 

De fapt, bioetica seculara a aparut ca reactie la framantarile care au marcat Occidentul scindat de actiunea Reformei, de incercarea de a nu incalca normele moralei, in contextul propagarii ideilor iluministe si a proclamarii Drepturilor Omului in timpul Revolutiei franceze din 1789. "Pe fundalul dezbinarii si al unor profunde diferente, ea a aspirat spre o universalitate intemeiata rational. Fragmentarea si diversitatea crestinismului occidental a suscitat practic o moralitate seculara care sa poata depasi diviziunile din interiorul crestinismului occidental si sa-i cuprinda pe toti intr-o singura morala seculara". De aceea, autorul considera necesar sa remarce faptul ca "o bioetica crestina traditionala e o disciplina predata prin asceza si rugaciune", lumea occidentala secularizata incercand sa gaseasca justificarea actelor sale prin adoptarea diferitelor sisteme bioetice, punand la dispozitie un spectru larg de bioetici, in cadrul carora va gasi, cu siguranta, cadrul moral necesar justificarii oricarui act medical, importanta fiind abilitatea fiecaruia de a selecta, si nu printr-o revenire la traditia Bisericii primului mileniu, la o abordare duhovniceasca a problemei.

 

In loc sa redescopere sensul profund al divino-umanitatii lui Hristos si valorile unei bioetici autentice, Occidentul a alunecat tot mai profund pe panta secularizarii, a desacralizarii vietii, fenomen care isi are originea in propagarea ideilor socialiste ale lui Marx si a national-socialismului lui Hitler, incercand sa justifice prin prisma propriilor valori atrocitatile carora le-au fost victime zeci de milioane de oameni "in numele unui viitor secular, presupus mai bun, al justitiei, al echitatii si drepturilor muncitorilor sau pentru recuperarea unui trecut pagan pentru un nou viitor postcrestin". Esecul acestei abordari a moralei a demonstrat ca "numai prin ratiune, morala seculara nu poate instaura o morala satisfacatoare, echivalenta moralei crestine fragmentate o data cu reforma".

 

In mod paradoxal, insa, bioeticile filozofice se impun prin oferta pe care o lanseaza la nivelul unei societati dezorientate moral: o moralitate care promite sa-i uneasca pe toti in jurul unui set de valori general acceptat, cu o viziune neutra asupra comportamentului moral, accesibil tuturor prin intermediul ratiunii. Deci, este vorba despre o revenire la idealurile unificatoare ale iluminismului, dar la fel de sterpe prin excluderea orientarii eshatologice a vietii, prin incercarea de a defini in mod strict rational orice comportament moral, inclusiv relatia omului cu Divinitatea in cazul in care aceasta exista, Dumnezeu fiind transformat intr-un principiu filozofic.

 

Un moment important in definirea bioeticii crestine occidentale il reprezinta Conciliul Vatican II, care, din dorinta de a readuce reflectia teologica romano-catolica la valentele care au definit-o la inceputul secolului al XVII-lea, cheama la aggiornamento, rezultatul fiind contrar intentiilor; accentul nu mai cade pe sfintirea lumii, ci pe acomodarea Bisericii cu noile realitati ale societatii moderne. De aceea, Conciliul Vatican II este considerat a fi o adevarata reforma protestanta, fapt care l-a determinat pe Papa Ioan Paul al II-lea sa afirme ca "decrestinarea...implica... in mod necesar si un declin sau o intunecare a simtului moral", accentuand sentimentul autonomiei si al drepturilor individuale. Mai mult chiar, s-a ajuns la separarea vietii religioase, a vietii morale si a teologiei morale, considerandu-se ca "poti duce o viata morala, chiar fara sa duci o buna viata religioasa".

 

De aceea, valorile morale sunt ierarhizate diferit in functie de propria scara valorica, in functie de modul in care sunt ordonate aceste consideratii morale. Dificultatea cu care se confrunta omul contemporan este lipsa unui reper standard in functie de care sa poata face o astfel de ierarhizare in aceasta pluralitate valorica. Astfel, o bioetica poate fi satisfacatoare pentru ambele parti in momentul in care se gasesc de aceeasi parte a baricadei, atat bioeticianul, cat si pacientul care apeleaza la el si impartasesc aceleasi principii morale si au o viziune comuna asupra vietii. in caz contrar, asistam la conflictul dintre ceea ce este permis si ceea ce nu este permis, iar pacientul se vede nevoit sa caute in alta parte un raspuns care sa-l multumeasca si sa-i inlature eventualele probleme de constiinta determinate de un anumit tip de abordare morala a actului medical.

 

In acest sens putem vorbi despre o morala cosmopolita, "fara continut pentru o lume marcata de o pluralitate de viziuni morale". Astfel, "etica liberala este un punct de vedere moral lipsit de o viziune asupra vietii morale bune", care se bazeaza pe ce este permis si nu pe respectarea unor valori. Caracterul cosmopolit este evidentiat prin actiunea sa universala, indiferent de contextul socio-politic in care activeaza, ignorand traditia si valorile morale traditional-crestine, in favoarea consimtamantului general. O bioetica seculara cosmopolita liberala se sprijina pe dreptul pacientului la autonomie morala, la autodeterminare. In acest fel, morala crestina este transformata intr-o morala universala, capabila sa fie insusita de catre toti in mod liber, calauziti de o ratiune considerata dreapta.

 

Insa, crestinismul acorda omului valoare pentru ca este creat dupa chipul lui Dumnezeu, in unitatea lui dihotomica, "custode coresponsabil al pamantului si al vietii in lume si in fata Creatorului insusi". De aceea, orice act care se refera la aproapele nostru trebuie raportat la Dumnezeu, caci, Mantuitorul Hristos, spune: "intrucat ati facut unora dintre acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut".

 

Excluzand viziunea eshatologica a vietii, orientarea ei spre transcendent si perceperea valorilor in cadrul acestui tip de bioetica, lumea tot mai secularizata a secolului al XXI-lea devine tot mai insensibila la suferintele omului, tot mai dezorientata in a putea face distinctie intre bine si rau, tot mai lipsita de un fundament spiritual consistent, transformand principiile de viata in principii filozofice, cu relevanta in planul vietii concrete atat timp cat ele servesc justificarii unui anumit tip de comportament moral.

 

In acest fel s-a ajuns la practicarea pe scara larga a unor acte medicale reprobabile din punct de vedere moral, care atenteaza la insasi viata umana, cum sunt cele legate de sfarsitul vietii, respectiv eutanasia, ca forma de sinucidere asistata medical, desi, inca din Antichitate au existat voci cu autoritate care s-au opus acestui mod de a suprima viata cuiva, indiferent cate false motive umanitare s-ar invoca in sprijinul ei, "mesajul medicinei fiind de a lupta pentru viata si nu de-a justifica moartea..., omorul din compasiune fiind contrar menirii profesiunii medicale". De aceea, medicul si teologul George Stan considera ca eutanasia este de fapt o executie, reafirmand faptul ca medicii au datoria de a lupta cu moartea pana in clipa in care bolnavul isi da sufletul, "nu sa propuna sa i se curme viata bolnavului in mod decent", deoarece viata este cel mai de pret dar al lui Dumnezeu si nimeni nu are dreptul sa dispuna de acest dar.

 

In cadrul unui Simpozion desfasurat la Vatican intre 19-21 octombrie 1985 s-a afirmat chiar ca teoreticienii dreptului la moarte "apartin adesea minoritatii culturale care se dedau la asa-numitul viol moral al majoritatii", intrucat se violeaza dreptul fundamental al omului la viata, drept care nu-i permite sa atenteze nici la a sa proprie, nici la cea a semenului.

 

Tot ca o consecinta a desacralizarii conceptiei despre viata in contextul unei morale cosmopolite liberale este traficul de fiinte umane sau noul comert cu sclavi, dupa cum a fost denumit la Conferinta de la Lagos din februarie 2001, de catre Olusegun Obasanjo, presedintele Nigeriei. Atunci s-a tras semnalul de alarma asupra faptului ca anual 45.000-50.000 de femei si copii fac obiectul traficului doar spre S.U.A. Astfel, femei din Asia de Sud sunt duse in America de Nord sau alte tari ale Asiei de Sud; femei din Africa sunt duse in Europa de Vest, de asemenea, mii de femei din fosta U.R.S.S., Europa Centrala si de Est fac obiectul acestui tip de trafic in care fosta Iugoslavie este prima destinatie de trafic si tara de tranzit pentru aceasta. In aceste conditii se impune arestarea si pedepsirea vinovatilor, impiedicarea turismului sexual si a altor activitati specifice.

 

De aceea, acum la inceput de secol XXI se cuvine o reevaluare a relatiilor interumane ca reflex al relatiei pe care omul trebuie s-o aiba cu Dumnezeu. Trebuie sa vedem in fiecare din semenii nostri un purtator al chipului lui Dumnezeu, un candidat asemenea noua, dar nu concurent, la indum-nezeire. Numai in acest fel putem controla fortele irationale din fiinta umana si astfel imparatia lui Dumnezeu si viata eterna nu vor mai fi considerate "idealuri indepartate, greu de realizat si foarte exigente". Totodata, bioetica trebuie sa redevina stiinta care sa armonizeze in modul cel mai fericit "cunoasterea biologica cu cea a sistemului valorilor umane", valorificarea biotehnologiilor moderne in sensul slujirii vietii, nu al manipularii ei, pentru a evita "intrarea intr-un viitor post-uman" si confruntarea "cu potentiala prapastie morala pe care un astfel de viitor ne-o deschide in fata ochilor".

 

Elena Rusu

23 Iulie 2012

Vizualizari: 4362

Voteaza:

Consideratii ortodoxe despre bioetica in contextul actual 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE