De ce noi n-am fost in stare sa-l scoatem?

De ce noi n-am fost in stare sa-l scoatem? Mareste imaginea.

Duminica a 10-a dupa Rusalii 

"Inca o minune", vor spune cei necredinciosi. "Ce tot vrea sa dovedeasca Dumnezeul crestinilor? Si daca este sa fim cinstiti, eu insumi am auzit tineri sau mai varstnici, cu aere ortodoxe, ca aceasta ciclizare, prin Evangheliile Duminicii, pe care Biserica a facut-o, reduce, un pic sau mai mult, din impactul pe care ar trebui sa-l aiba cuvantul Evangheliei in randul comunitatii.

Ca ispita exista - si, uneori, se manifesta - o dovedeste si modul in care unii dintre noi, in luari de cuvant sau predici, alegem textele despre care vrem sa le vorbim, socotindu-le pe acestea "alese", tocite ca sens si continut.

Sa nu fie! La ce ne este buna mantuirii inca o recitare a minunii cu "lunaticul vindecat" (Mt 17, 14-23) de vreme ce am auzit de ea si de urmarile ei, ba chiar cearta Mantuitorului "O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi?." (Mt 17, 17) si celelalte "zgarie" un pic cuviosenia noastra cuminte, ba arunca o lucire de neputinta peste Apostolii cei alesi ai lui Hristos.

De altfel, intrebarea "De ce noi n-am fost in stare sa-l scoatem?." (Mt 17, 19) ramane una pe care, personal, mi-o pun de fiecare data cand demersul meu pedagogic, pastoral sau preotesc, pur si simplu, nu iese. De ce eu, vrand sa le fac pe toate bine, scot rele, cateva, majoritatea? De ce pare ca fug, cand nu ma adancesc? De ce pare ca dezunesc, cand cantarea mea este unitatea?

Pe de o parte, raspunsul cel mai in masura este dat de Insusi Hristos. "Din pricina putinei voastre credinte." (Mt 17, 20-a). Vedeti, Apostolilor - si eu cred ca si noua - nu ne spune ca patim cate o rusine in fata diavolilor pentru necredinta noastra, ci pentru "putina noastra credinta." Nu pentru multul nelucrator ce-l purtam in noi, ci pentru scanteia ce nu se face flacara.

Bine, aceasta la noi, dar ei, Apostolii, ei ce n-aveau? Bobul de mustar care tine lumea, adica acea credinta despre care Sf. Pavel ne-a vestit astazi prin citirea din cartea numita Apostol (I Cor. 4, 9-16) ca se cheama "nebunie" in Hristos (I Cor. 4, 10). Nici Apostolii la momentul prezentat de Sf. Matei nu atinsesera icoana pe care Sf. Pavel o face: "Caci mi se pare ca Dumnezeu pe noi, apostolii, ne-a aratat ca pe cei din urma oameni, ca pe niste osanditi la moarte, fiindca ne-am facut priveliste lumii si ingerilor si oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi insa intelepti intru Hristos. Noi suntem slabi; voi insa sunteti tari. Voi sunteti intru slava, iar noi suntem intru necinste! Pana in ceasul de acum flamanzim si insetam; suntem goi si suntem palmuiti si pribegim, si ne ostenim lucrand cu mainile noastre. Ocarati fiind, binecuvantam. Prigoniti fiind, rabdam. Hulind fiind, ne rugam. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca maturatura tuturor, pana astazi" (I Cor. 4, 9-13).

Semn ca intelesesera Apostolii pilda cu bobul de mustar a credintei ce muta muntele. Ori noi, noi vrem sa vedem ba, mai mult, sa facem minunile nimic patimind pentru "nebunia apostoliei" cu Hristos. Nu-i vorba ca unii, in exces de zel, risca si darurile dumnezeiesti (de exemplu familia sau sanatatea), incercand sa arate prin aceasta apartenenta lor la misiunea cu Hristos. Oferind toate acestea pe un altar al orgoliului personal, al proastei desavarsiri, daca n-au inteles ca dintai se cere a crede si a spori in aceasta, prin har (postul si rugaciunea de care vorbeste Domnul - Mt 17, 21 - aratand "aripile" prin care credinta se-nalta in zborul harului.).

Din curgerea textului Evangheliei vedem ca minunea insanatosirii copilului acestuia lunatic se savarseste indata dupa ce Domnul Hristos si-a aratat slava Sa, stralucind cu stralucirea harului divin dinaintea Ucenicilor preaiubiti. Acest har este acela care face din Domnul Hristos vindecatorul dramelor noastre. Nu avem de-a face cu vreun saman luminat de stiinte obscure, nici cu vreun yogin iluminat, nu vedem nici o urma de spectacular in modul in care Hristos lucreaza taina mantuirii noastre. Nimic vulgar si nici cu folos pecuniar. Vedem cum nimic din gesturile Domnului nu cadreaza cu gesturile de doftoroi horoscopistici prin care unii ne smintesc vindecarile, fie de pe ecrane Tv fie prin colturile obscure ale vietii cotidiene. Hristos face gesturile vindecarii ample, vii, cu bunavointa celui Care este Dumnezeu, Care Se descopera, prin slava cerului, ca Domn si Dumnezeu.

Hristos Iisus este mereu dispus sa se descopere. Nu este adeptul lucrurilor facute pe furis, doar pentru initiati. El nu este un guru care se tainuieste si emite cuvinte greu de inteles. Sensul deplin al Intruparii si misiunii Sale este mantuirea noastra. Fara mofturi. Asa dupa cum ne invata si tatal pruncului vindecat. La harul lui Hristos nu incapi nici cu false smerenii nici cu smeriri inutile. Strigatul deplin al biruirii sufletului dinaintea harului lui Hristos ramane acel teribil: "Cred Doamne, ajuta necredintei mele." (Mc 9, 24)

Odata, in parohia Lazaret, unde se inalta o binecuvintata "catedrala", le-am spus oamenilor, cu "nebunia" tineretii, ca la ei minunea cu porunca data muntelui "de-aici, acolo" s-a implinit. Caci un munte al Sionului (locasul Bisericii) s-a inaltat prin puterea credintei lor, care, mai intai, a existat pentru ca sa existe infaptuirea ei mareata. Si le-am spus atunci sa laude pe Dumnezeu, Care le-a dat (si le-a "activat") un astfel de dar cum este credinta lor.

Si cate un munte am mutat mai toti atunci cand am spus muntelui de gunoi si pacate, ce ne ocupa plinul inimii, pleaca! Eu de-acum vreau sa-I cresc un munte de lacrimi si pocainta lui Hristos. In inima mea, in faptele mele, in bucuriile mele.Si Domnul stie ce greu ne este. A vazut mai intai la Apostoli. Si a daruit mai mult ca, prisosind darul, si implinirea sa fie pe masura. Fa, Doamne, sa ne vezi si pe noi!

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

 

.

21 August 2013

Vizualizari: 2102

Voteaza:

De ce noi n-am fost in stare sa-l scoatem? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE