Despre Zaheu - Sfantul Ignatie Briancianinov

Despre Zaheu - Sfantul Ignatie Briancianinov Mareste imaginea.

A venit Fiul Omului sa caute si sa mantuiasca pre cel pierdut (Lc. 19, 10).

“Iubiti frati! Aceste cuvinte pline de milostivire pe care le-am auzit astazi in Evanghelie au fost rostite de catre Dumnezeu intrupat despre un pacatos pe care dreapta judecata a lui Dumnezeu l-a numit “pierdut”, care a fost cautat prin puterea si harul rascumpararii, a fost bagat si inscris de ea in randul celor mantuiti.

Pacatosul – Zaheu – era vames si inca mai-mare al vamesilor. Avea o bogatie insemnata, dupa cum aminteste Evanghelia, dand totodata de inteles mijloacele prin care fusese castigata aceasta bogatie. “Vamesi” erau numiti strangatorii darilor. Smintitori sunt banii! Stralucirea aurului si argintului farmeca ochii urmasului lui Adam, ochi molipsiti de pacatosenie. Si, unde se invart banii, rareori nu se furiseaza reaua intrebuintare a mijloacelor care stau la indemana omului. In cea mai mare parte, vamesii se dedau lacomiei de avere. Cand lacomia de avere se preface in patima, ea isi ingaduie toate silniciile, toate impilarile aproapelui. In ajutorul patimii lacomiei de avere vine patima vicleniei si a fatarniciei. Din impreunarea lor apare inclinarea spre cautarea nodului in papura, care sub pretextul implinirii neabatute a legilor, se leaga de toate maruntisurile, afla vinovatie la cei nevinovati, se straduie sa dea astfel chipul dreptatii impilarilor neomenoase si cruzimilor pe care le savarseste asupra aproapelui.

Din pricina acestui caracter al lor, vamesii erau temuti de norod si dispretuiti de oamenii morali. Zaheu era mai-marele vamesilor: el se folosea in chip si mai rau de cinul sau decat vamesii supusi lui. Nu degeaba s-a amintit ca era bogat! Se imbogatise prin nedreptati; pacatul lui era nesatul de castig; boala lui sufleteasca era lacomia de avere si nemilostivirea ce vine din aceasta si n-are impreuna-patimire fata de omenire. Pentru greselile sale grele, pentru asezarea nelegiuita a sufletului, Zaheu a fost numit “pierdut“. Nu usuratica, adeseori gresita judecata omeneasca l-a socotit pierdut: Dumnezeu l-a numit asa. Zaheu se facuse pacatos inrait: pentru a strange bogatie prin reaua intrebuintare a cinului era nevoie de vreme indelungata si statornicie in felul de a lucra.

Pricina vietii pacatoase a lui Zaheu este aceeasi ca pricina de acum a vietii pacatoase pe care o duc multi: urmarea obiceiurilor de obste si necunoasterea sau cunoasterea lipsita de adancime a Legii lui Dumnezeu. De obicei, vamesii se lasau prada acelui neajuns care este iubirea de castig: prada lui s-a lasat si Zaheu. Cei mai multi dintre locuitorii Iudeii din vremea lui Hristos se ingrijeau aproape numai de starea lor lumeasca, nazuiau doar spre sporirea materiala si propasirea pamanteasca. Legea lui Dumnezeu era studiata atunci in cea mai mare parte doar dupa litera; dumnezeiestile slujbe se faceau in cea mai mare parte pentru indeplinirea randuielilor rituale; faptele bune erau savarsite superficial, cu raceala, mai mult de ochii lumii. Cu asta se multumea si Zaheu. El traia… ca toata lumea. Si acum se aude in dese randuri: “Traiesc si eu ca toata lumea“. Desarta indreptatire! Amagitoare mangaiere! Altceva ne vesteste si porunceste Cuvantul lui Dumnezeu.

“Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află“ (Mt. 7, 13-14). Usa cea ingusta este cercetarea osardnica, temeinica, a Legii lui Dumnezeu atat in Scriptura cat si cu viata; calea cea ingusta este lucrarea indreptata pe de-a-ntregul dupa indreptarul poruncilor evanghelice.

In vremea cand Zaheu isi ducea viata dupa obiceiul lumii vrajmase lui Dumnezeu si isi rostuia, cum gandeste si spunea lumea, “o situatie sigura“, nu lipsita de insemnatate si stralucire, iar duhovniceste era pacatos pierdut, deja sortit vesniciei chinuirilor in temnitele iadului, ei bine, in acea vreme Mantuitorul lumii savarsea pribegia Sa pamanteasca in tara celor douasprezece semintii ale lui Israil. Zaheu s-a aprins de dorinta vederii Domnului, a dovedit prin fapte nefatarnice dorintele sale. Alegerea voii lui a fost primita de Domnul, Cunoscatorul inimilor, si Domnul a binevoit sa-l cerceteze pe Zaheu in casa lui. Bucurie l-a cuprins pe pacatos atunci cand L-a vazut pe Domnul venind la el, si greata i s-a facut de pacatele sale, inima i s-a rupt de rodul vietii pacatoase – de bogatia stricacioasa. Stand inaintea Domnului, Cunoscatorului inimilor, Zaheu a zis: “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Lc. 19, 8)

In acest legamant sunt cuprinse recunostinta pacatului, pocainta si indreptarea, impreunate cu cea mai mare lepadare de sine. Zaheu isi recunoaste nesatul de castig si se hotaraste sa stearga impilarea aproapelui prin plata, sau, cum am spune astazi, compensatie imbelsugata; Zaheu isi recunoaste lacomia de avere si se hotaraste sa curete, sa sfinteasca averea sa si inima sa prin imbelsugata impartire de milostenie. Pocainta lui Zaheu este primita fara intarziere de catre Domnul. Despre pacatosul care cu cateva minute inainte era in randul celor lepadati si pierduti, Domnul vesteste: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam” (Lc. 19, 9).

Zaheu era urmas al lui Avraam dupa trup, dar potrivit judecatii lui Dumnezeu numai prin mijlocirea faptei bune este infiat de catre Avraam. Prin cuvantul casa se poate intelege sufletul lui Zaheu, unde a intrat mantuirea in urma pocaintei, care a curatit acest suflet de pacat; acest cuvant al Domnului poate privi si familia lui Zaheu, care, dupa pilda capului sau, cu aceasi lepadare de sine ca si el, cum se intampla deseori, a intrat in adevarata cunostinta de Dumnezeu si in vietuirea bineplacuta lui Dumnezeu.

Toti cei care vazusera ca Domnul a cercetat casa lui Zaheu carteau, socotind ca pentru Domnul este necuviincioasa, injositoare cercetarea unui asemenea pacatos cum aparea Zaheu in ochii societatii. Neinteleasa era si neinteleasa ramane pentru mintile trupesti taina rascumpararii, care cu aceeasi putere si usurinta vindeca toate pacatele omenesti, mari si mici, scoate pe pacatosi din orice prapastie a pierzarii, oricat de adanca ar fi aceasta. Pentru aceasta lucrare uimitoare, ea cere de la om credinta in Rascumparatorul si pocainta nefatarnica. Cei ce carteau, carteau fiindca nu pricepeau; nu pricepeau fiindca in fata lor se savarsea o lucrare a lui Dumnezeu pe care mintea omeneasca neluminata de catre har n-are cum sa o priceapa. Talcuind ceea ce nu se poate talcui si descoperind puterea de necuprins a rascumpararii, Domnul a zis: A venit Fiul Omului sa caute si sa mantuiasca pre cel pierdut.

Dumnezeu, luand asupra Sa omenitatea, fara sa fie cautat si chemat de oameni, a venit El Insusi, din negraita Sa bunatate, sa caute si sa mantuiasca neamul omenesc, care pierise din pricina instrainarii si indepartarii sale de Dumnezeu, a venit sa caute si sa mantuiasca pe fiecare om tras in pierzare de catre pacat, cu singura conditie ca omul sa-L primeasca pe Dumnezeu, Care il cauta si vrea sa-l mantuiasca.

Sfanta Evanghelie poate fi asemuita unei oglinzi. Fiecare dintre noi va vedea in ea, daca va voi, starea sufletului sau si atotputernica doctorie cu care ne imbie Atotputernicul Doctor – Dumnezeu. Dumnezeu-Fiul Se numeste pe Sine Fiul Omului, fiindca El a luat omenitatea si a petrecut intre oameni fara a Se deosebi prin nimic de ei la aratare. Asta este urmarea nesfarsitei iubiri dumnezeiesti, a negraitei smerenii dumnezeiesti. Fiul Omului – s-o zicem dupa obiceiul omenesc – avea dreptul sa ierte toate pacatele omenesti, fiindca S-a adus pe Sine, Dumnezeu Cel Atotdesavarsit, ca jertfa de rascumparare pentru omenire si a nimicit toate pacatele omenesti, atat de marunta, cat si de mare insemantate, prin necuprinsa, nemasurata insemnatate a pretului rascumpararii. Judecata Fiului Omului asupra oamenilor este, precum vedem din Evanghelie, cu totul alta decat a celorlalti oameni, ce judeca despre aproapele din propria lor dreptate, care este lepadata de Dumnezeu si vatamata de pacat. Pe toti pacatosii ce au primit rascumpararea prin mijlocirea pocaintei si a credintei, Mantuitorul i-a indreptatit, macar ca oamenii i-au osandit; dimpotriva, pe toti cei ce au lepadat rascumpararea prin lepadarea pocaintei si a credintei, El i-a osandit, chiar daca oamenii i-ai socotit drepti, vrednci de cinstire si de rasplati.

In oglinda evanghelica am vazut astazi un pacatos cazut prada patimii lacomiei, care slujea acestei patimi prin dari nedrepte si necajirea in multe feluri a aproapelui; l-ati vazut pe acest pacatos osandit de oameni, dar indreptatit de Dumnezeu pentru credinta si pocainta lui cea adevarata. Mangaietoare si datatoare de curaj priveliste! Potrivit nemincinoasei Sale fagaduinte, Mantuitorul petrece intru noi pana in ziua de astazi, vindeca sufletele ranite de pacate, si pana in ziua de astazi n-a trecut dumnezeiasca Lui hotarare: A venit Fiul Omului sa caute si sa mantuiasca pre cel pierdut. Amin”.

Sfantul Ignatie Briancianinov,

Predici, Editura Sophia

 

26 Ianuarie 2016

Vizualizari: 715

Voteaza:

Despre Zaheu - Sfantul Ignatie Briancianinov 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE