Ganduri la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Ganduri la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai Mareste imaginea.

Duminica dinaintea inceperii Postului Pastilor, numita si a izgonirii lui Adam din Rai, este un bun prilej de a cugeta putin asupra rostului perioadei in care ne pregatim sa intram.

Intelepciunea Bisericii nu a asezat la intamplare aceasta duminica la intrarea in perioada de postire dinainte de Pasti, pentru ca nepostirea lui Adam si a Evei au determinat izgonirea lor din Rai. Prin urmare, o duminica ce ne aminteste acest tragic eveniment din viata si fiintarea Omului, are menirea sa ne aduca aminte usurinta (sau, daca imi este ingaduit, usuratatea) cu care trecem peste Cuvantului lui Dumnezeu si cu care ne dam frau liber pornirilor legate mai ales de trup si de poftele lui… Si, mai ales, ne atrage atentia asupra a ceea ce au pierdut parintii neamului omenesc (sau proto-parintii nostri) si noi prin ei, atunci cand au pierdut Raiul si, cu atat mai mult, ne aminteste cat de mare este darul pe care venirea la noi a Mantuitorului ni-l aduce.

Duminica Izgonirii Omului din Rai in lumea aceasta ne reaminteste ca noi ne aflam, in momentul de fata, in exil si impartasim conditia de chin si de despartire de vederea si de auzirea lui Dumnezeu, de care avea parte odinioara, riscand chiar sa ne obisnuim cu datul acesta, ca si cu ceva normal… Acestei stari de instrainare de obarsii, Biserica, in intelepciune ei, ii propune, ca remediu – leac – homeopatic, amintirea instrainarii de bunatatile Imparatiei lui Dumnezeu care este inauntrul nostru (cf. Lc. 17, 21) si a carei arvuna am primit-o la Botez. Aceasta are darul sa ne reaminteasca faptul ca, de la Botez, noi suntem cetateni ai Imparatiei lui Dumnezeu, a carei reprezentanta – ambasada - este Biserica. In Biserica ne redobandim cetatenia pentru Imparatia lui Dumnezeu, pierduta prin Adam si redobandita prin Hristos; aici crestem si ne pregatim sa luam in primire mostenirea cea gatita noua de la intemeierea lumii (cf. Mt. 25, 34), ca unora care suntem mostenitori de drept, fiind fii, prin nasterea din nou, din apa si din Duh, a Botezului.

Constiinta Paradisului pierdut si imperativul de a reveni in Imparatia lui Dumnezeu au constituit pentru fiecare generatie de crestini, clerici, monahi sau mireni, o prioritate si un imbold, sensul insusi al vietii, contribuind esential la dinamismul si la orientarea alegerilor de viata ale acestora, precum si la ierarhizarea prioritatilor lor.


De aceea, Apostolul randuit in aceasta duminica incepe prin a atrage atentia zicand: stiti in ce timp ne gasim, caci este chiar ceasul sa va treziti din somn; caci acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut. Noaptea e pe sfarsite; ziua este aproape. Sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii. Sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma (Ep. Romani, 13, 11-13).

Indemnurile acestea nici nu ar trebui sa-i priveasca pe crestini, dar se vede ca nu numai acum, ci si in vremurile de atunci, se potriveau aceste indemnuri cu inclinatiile omului care nu traieste in toata vremea dupa randuiala crestineasca, desi se socoteste pe sine ”credincios”. De aceea apostolul adauga la cele de mai sus: Ci va imbracati in Domnul nostru Iisus Hristos, si grija de trup sa nu o faceti spre pofte (Rm. 13, 14).

A se imbraca in Domnul Hristos, inseamna nu doar a fi botezat, ci inseamna a-si insusi duhul, constiinta, felul in care Il vedem pe El fiind si facand. Caci noi cei ce in Hristos ne-am botezat, deci in Hristos ne-am si imbracat (Gal. 3, 27). Nu la intamplare, Evanghelia din aceasta duminica incepe prin reamintirea principiului iertarii: de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc. Ne-cererea de iertare a lui Adam, atunci cand a incalcat Cuvantul poruncii lui Dumnezeu, a constituit una dintre pricinile pentru care inima sa s-a invartosat si a ajuns pana la a-L invinui indirect pe Dumnezeu, pentru propria sa gresala, determinandu-L sa-l izgoneasca din Rai. Domnul Hristos, nu numai ca ne iarta gresalele, dar S-a facut pe Sine Miel al lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii (cf. In. 1, 29), luand asupra-Si ocara si vina pacatului lui Adam. De aceea masura iertarii lui Dumnezeu se da dupa masura iertarii noastre, asa cum ne-a invatat si in rugaciunea Tatal nostru: si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri (cf. Mt. 6, 9-13).

Acesta este motivul pentru care duminica aceasta se mai numeste si Duminica Iertarii. Nu ne cerem iertare doar de la Dumnezeu, pentru cele pe care I le-am gresit, ci ne cerem iertare si unii de la altii, pentru cele pe care, cu voie sau fara de voie, le-am gresit. Acest stravechi obicei se mai pastreaza doar in manastiri si mai putin in parohii, insa bine este sa-l reluam cu totii, frati si surori intru Hristos, implinindu-l cu ravna, atat fata de cei din familie, mai mici sau mai mari, cat si fata de cei de aproape sau de departe, fata de cei carora stim ca le-am gresit, sau care ne-au gresit noua. Nu are atat de multa importanta acum cine ar trebui sau s-ar cuveni sa ceara iertare, sau cine are dreptatea de partea lui, pentru ca, inaintea Domnului, toti suntem gresiti… Cel mai important este sa se grabeasca fiecare sa fie primul care cere iertare, facandu-se astfel facator de pace, ca acesta fiul lui Dumnezeu se va chema (cf. Mt. 5, 9).

Daruind si primind iertare, dobandim mai buna asezare pentru vremea postului. Harul lui Dumnezeu ne vine in ajutor, fiindca izvoraste din Imparatul pacii, si ne intareste intru a persevera in directia cea buna a cautarii la cele de sus.

Postul care incepe, desi, la inceputurile Bisericii, ii privea doar pe cei care urmau sa se boteze, are rostul lui evident pregatitor pentru a intampina si a primi marele har al Invierii Domnului, Praznicul prin excelenta al tuturor celor care in Hristos s-au imbracat, prin Botez, dar si prin vorba si fapta. Daca crestinul disciplinat s-a obisnuit a lua seama mai ales la ce mananca, fiind atent chiar si la etichetele de pe biscuiti, este oportun sa reamintim ca postirea are in primul rand un caracter duhovnicesc, in care se inscrie si postul de bucate. Postirea urmareste luarea aminte la gandurile, la vorbele, la atractiile, la poftele si la inclinatiile care ne duc la faptele cele ce nu sunt placute lui Dumnezeu, adica nu se inscriu in firescul pe care Domul Hristos ni l-a revelat ca fiind propriu noua, prin facerea dupa chipul lui Dumnezeu si cu potentialul duhovnicesc de a ne asemana Lui. Prin urmare, noi nu ne socotim postitori pentru ca mancam fasole si cartofi, cu sau fara masura, ci ne straduim sa punem accentul pe postirea de ganduri straine de Dumnezeu, luand aminte si pastrand, ca pe o lege a firii, tot cuvantul lui Dumnezeu, invataturile Sfintilor Parinti ai Bisericii precum si povatuirile duhovnicilor. Acesta urmand sa devina principiul de viata cel de toata vremea, nelimitandu-se doar la vremea postului, caci postirea de pacate si de ganduri rele, iertarea si cautarea pacii, nu se cultiva doar cand postim. Oare dupa vremea de infranare trecem la ne-infranare (ca sa nu zicem, la des-franare)?!. Sa nu fie! Vremea care ne sta inainte nu este altceva decat o binecuvantata perioada menita sa ne regleze, concomitent cu metabolismul trupului, buna petrecere si vietuire a sufletului.

Postirea este si un prilej de curatire a toxinelor sufletesti, acumulate uneori in ani intregi de ne-aerisire sufleteasca, nereducandu-se doar la o simpla dieta, menita sa ne curateasca trupul. De aceea, bun lucru este sa ne folosim de aceasta perioada pentru a ne face curatenie printre ganduri si trairi, printre grairi si fapte, cautand la indrumarea unui duhovnic care sa faca cu noi ceea ce revizorul tehnic face cu masina (de a carei revizie nu uitam, ca altfel primim amenda!), verificandu-ne directia dupa care ne calauzim si curelele sufletului si ale trupului care sunt chemate sa lucreze impreuna, pentru mantuire. Dezechilibrul la care s-a ajuns in grija pentru trup si pentru suflet, are acum ocazia sa se reechilibreze.

De aceea, este bine sa ne reluam bunul obicei de a ne ingriji de hrana sufletului, pentru sine, pentru copii, pentru fini, macar in masura in care ne ingrijim pentru cele ale trupului. Ca nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot Cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu(cf. Mt. 4, 4). Iar la aceasta se adauga insusi cuvantul Domnului: daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Caci Trupul meu este adevarata mancare si Sangele Meu adevarata bautura. (cf. In. 6, 53-55).

Nu ne ramane decat sa luam in serios cuvintele acestea si sa ne facem ascultatori lor, avand ca indrumatori pe parintii nostri duhovnici. Iar daca ne reluam atentia fireasca fata de aceste lucruri, sa nu o lepadam deindata ce se termina postul, pe motiv ca am schimbat si alimentatia, ca sa nu ne pagubim sufleteste, asa cum aminteam si cu privire la ganduri si pacate… Ca viata noastra, sau este crestina in toata vremea, sau nu este decat de suprafata si de ocazie… Si a fi neascultatori cuvantului lui Dumnezeu, grait de El Insusi fata catre fata, nu ne aduce mai putina paguba si pedeapsa decat neascultarea stramosului nostru Adam

Evanghelia duminicii acesteia ne mai atrage atentia la ceva: ea nu leaga doar iertarea de postire, ci si postirea de neagonisire. Adica ne arata inca un folos al postirii: economisirea in vederea mantuirii, prin milostenie, si nu pentru imbogatirea si strangerea de comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura (cf. Mt. 6, 19). Asadar, luarea aminte la inclinatia, atat de mult incurajata de lumea inconjuratoare, de agonisire cu rost si fara rost, pana la risipa, ne poate duce la acumularea de comori in cer, nepuse in pericol de molii, de rugina sau de furi si care devin, aici pe pamant, mangaiere si ajutor celor pentru care surplusul nostru inseamna hrana cea de toate zilele. Sa fim incredintati ca, asa cum am auzit duminica trecuta, la evanghelia Infricosatei Judecati, binele pe care il facem unuia dintre cei mai mici si mai lipsiti, Domnului Il facem (cf. Mt. 25, 40).

Iata in ce fel, perioada care incepe ne poate deveni pricina de folos si mantuire, pregatire pentru a intampina Harul si bucuria Invierii Domnului. Daca dam importanta cuvenita la cele ce cu adevarat sunt pretioase sufletului si care au valoare nepieritoare, atunci vom vedea venind primavara in viata noastra. Caci unde este comoara ta, acolo este si inima ta (Mt. 6, 21).

Prin post, - nu mancati! - asumam si reparam, la randu-ne, in Hristos, nepostirea lui Adam. Iar odata redeveniti cetateni ai Imparatiei, ne impartasim continuu din bunatatile ei si suntem chemati sa pazim porunca cea mantuitoare – Luati, mancati! Beti dintru acesta toti! - lasata de Domnul Hristos, fara sa o nesocotim, precum odinioara Adam, de ea depinzand ramanerea noastra in Imparatie sau izgonirea din ea.

Cu cerere de iertare catre fiecare dintre cei carora le-am gresit si cu daruire de iertare fiecaruia care mi-a gresit,

† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei
Sursa: episcopia-italiei.it

.

11 Mai 2012

Vizualizari: 2282

Voteaza:

Ganduri la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE