Neputinta de a mai iubi este cel mai mare chin pe care il poate suferi omul, precum si durerea de a nu fi iubit de nimeni. Din lipsa iubirii si din iubirea ramasa fara raspuns se nasc toate suferintele omului. Cand acest chin este privit in perspectiva vesniciei, el devine si mai de neindurat pentru cel care il simte.

Iisus Hristos, insa, da marturie despre o iubire statornica si vesnica, care nu poate sa nu iubeasca sau sa lipseasca de raspuns pe cel iubit. Evanghelia ne spune: "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul-Nascut Fiul Sau L-a dat, ca oricine crede in el sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 16). Aceasta este forma deplina a iubirii lui Dumnezeu pentru om: Intruparea, iar mai apoi Jertfa suprema a Fiului Sau Unul-Nascut.

Ajunul Craciunului, ultima zi de suferinta !

Capacitatea de a nu uita a celui care iubeste este una dintre cele mai deosebite calitati ale iubirii. Toti vrem sa nu fim uitati de cei pe care ii iubim. Exista in aceasta neuitare o iubire care alunga orice teama si orice neliniste. Ne impartasim neincetat cu viata celor de langa noi, fara a ne pierde identitatea, intr-un drum nesfarsit, pana dincolo de moarte. Acest lucru ne aduce liniste, caci simtim cum facem parte dintr-un intreg care, centrat in Dumnezeu, nu se poate risipi vreodata.

Toti ne descoperim identitatea in bucuria comuna a Nasterii lui Iisus Hristos. Oricat ne-am stradui, nu putem sa ne indepartam de taina originii noastre si de comuniunea in care am fost saditi. Pentru aceasta, cu cat se adauga timp vietii noastre, cu atat simtim ca traim o tot mai mare taina, cea a nasterii continue si a trecerii, prin moarte, catre adevarata si unica noastra viata.

Intruparea Fiului lui Dumnezeu, din Fecioara Maria, aduce cu sine o bucurie deosebita de a trai viata, bucurie lipsita de acea teama a sfarsitului (teama de moarte). Nascandu-se cu trup, Fiul lui Dumnezeu ne arata ca nu exista sfarsit, ci doar nasteri pentru vesnicie. Doar traind aceasta viata ca nastere pentru vesnicie putem sa nu vedem in plecarea (moartea) celor de langa noi sfasiere interioara sau tristete.

Fiului lui Dumnezeu se face Om pentru ca noi sa nu mai suferim chinurile neiubirii. Doar avand certitudinea ca orice om care crede in Unul Nascut are viata vesnica, putem sa vedem in Nasterea Sa "cat de mult a iubit Dumnezeu lumea". Astfel, nascut in Hristos, prin Botez, omul nu se mai inspaimanta de conditia trupului sau muritor, avand sufletul nascut pentru vesnicie.

Nasterea Fiului descopera taina iubirii Tatalui.

Nasterea lui Hristos alunga, deci, toata suferinta neiubirii.

Teodor Danalache

• Suferinta umana si iubirea divina
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta ca incercare
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta nu este absurda
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta si nadejdea mantuitoare
  Publicat in : Religie
• Libertatea si suferinta
  Publicat in : Religie