Omul chiar si prin simpla lui prezenta marturiseste ca este cea mai iubita creatura a lui Dumnezeu. Fie crede, fie nu; omul ramane inradacinat in dorinta de asemanare cu Tatal Ceresc, chiar daca nu o intelege pe deplin. Dar nu am constientizat faptul ca ne aflam intr-un proces de educare, de crestere dupa modelul Hristos; care iubeste jertfindu-se, nu jertfeste iubindu-se!

Scriu acestea cu durere in suflet, caci parca s-au dezlantuit puterile raului atat de insetate, incat avorturile sunt ca o intrecere sportiva, relatiile dintre oameni trebuie sa fie ca niste programe de calculator si mai trist decat atat, credinta trebuie inclusa in codul bunelor maniere, care sunt pe cale de disparitie.

Atat noi, cat si Hristos, ne aflam intr-o cautare si o stare de veghe continua spre gasirea celor dorite. Domnul cauta cu suspine si lacrimi de sange pe omul ratacit in intunericul acestei lumi, iar noi cautam sa fim prezenti intr-o lume straina firii noastre dumnezeiesti.

Ar fi bine ca fiecare sa se gandeasca cat de simplu este sa fii copil, sa te lasi in voia parintilor care-ti doresc binele, caci te iubesc. Si cei mai multi dintre noi isi aduc aminte cu bucurie de copilarie, pentru ca ramane cea mai curata perioada din viata noastra: fara griji, fara suparari, fara nereusite, fara responsabilitati, fara pacate…

Singurul lucru care poate schimba starea acestor clipe binecuvantate, este boala. Suferinta se resfrange si asupra parintilor, ingrijorarea devine coplesitoare si necesitatea vindecarii supune familia la gesturi si fapte ce sunt in stare sa depaseasca puterea obisnuita a omului.

Dar, strigatul rugaciunii devine mai profund, credinta devine raza de lumina ce ajuta sa depaseasca durerea, iar speranta se recapata in Hristos. Gestul femeii cananeence desi pare firesc, nu este! Pentru ca face ceea ce insisi fariseii si carturarii nu erau in stare sa recunoasca si sa strige si ei: "Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David!". Ei slujeau la templu si citeau profetiile, isi asteptau Mantuitorul; ea nu credea dupa invatatura lor, ci era pagana.

Tacerea lui Hristos a fost si este mult interpretata. Ca fiecare gest sau cuvant al Sau, Mantuitorul incearca sa ne invete si sa ne descopere ceva in acelasi timp. Ne invata sa fim atenti la strigatul de ajutor al fratelui (vedem comportamentul Apostolilor: "apropiindu-se, ucenicii Lui Il rugau…"), dar si sa nu ne consideram noi mai vrednici decat ceilalti (se pare ca raspunsul dat de Mantuitorul ei: "nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor" este o atentionare a evreilor ca si paganii, care erau considerati caini!, au credinta…); si in acelasi timp ne descopera ca tacerea este o lucrare mantuitoare, nu o neatentie din partea Lui!

Dialogul dintre aceasta femeie si Hristos se desfasoara in auzul si vazul tuturor, cu totii sunt (si suntem) martorii unei intalniri mantuitoare. "Iar ea, venind, s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-ma! El insa, raspunzand, i-a zis: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor. Atunci, raspunzand, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti! Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela." (Matei 15, 25- 28)

"Cuvantul spus cu dragoste nu intarata niciodata" spunea Sf. Teofan Zavoratul, si iata cum acest suflet nu se revolta la raspunsul lui Hristos, ci se arata indraznind sa ceara o frimitura din mila Lui. Nu se poticneste in a-si arata credinta, ci insista sa primeasca ceea ce-si dorea ceea ce era mantuitor pentru fiica ei. Credinta ei devine lucratoare, se inmulteste prin gestul facut in fata lui Iisus, iar vindecarea este rodul ravnei inaltatoare. "Nu minunea este cea care da nastere credintei in sufletul omului, ci credinta da nastere minunii" scria Dostoievski.

Important este sa castig timpul ce-mi este lasat spre mantuirea mea, dar nu pot lua seama si la acest dar, pentru ca sunt ingropat cu totul intr-o grija ce-mi paralizeaza credinta. Incercam sa intelegem comportamentul altora, fara sa ne gandim ca cel mai bine ar fi sa ne concentram asupra comportamentului nostru fata de ceilalti, fata de Dumnezeu. Credinta exprimata curat si cu putere poate fi o "jertfa" adusa Domnului, dar si modalitatea prin care castig timpul spre mantuirea mea, iar pe fratele pentru Hristos.

Stau si ma gandesc de multe ori, daca as fi avut posibilitatea de a avea un dialog cu Hristos acum, ce L-as ruga?. Ce-as putea cere de la El, Fiul lui Dumnezeu, cel ce a ridicat pacatul lumii?. Ce-as putea spune Celui ce pe bolnavi i-a vindecat, pe morti i-a inviat, pe Apostoli i-a chemat, pe pacatosi i-a iertat, pe cei credinciosi i-a mantuit?.

Mantuieste Doamne poporul Tau, binecuvanteaza mostenirea Ta, bucura sufletele celor intristati, intareste in credinta pe cei ce cauta Voia Ta, iar pe cei ce nu Te cunosc adu-i la cunostinta Adevarului Tau!

Arhim. Siluan Visan
 

.

• Duminica Cananeencei
  Publicat in : Duminica a 17-a dupa Rusalii
• Ganduri la Duminica Cananeencei
  Publicat in : Duminica a 17-a dupa Rusalii
• Duminica a XVII-a dupa Rusalii
  Publicat in : Duminica a 17-a dupa Rusalii
• Dumnezeu a venit sa ne scandalizeze
  Publicat in : Editoriale