Anul comemorativ 2014, inchinat Sfintilor Martiri Brancoveni: Constantin Voda (1688-1714) impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache ne propune o aprofundare a personalitatii sfantului domnitor muntean si a jertfei pentru credinta a familiei sale. Atat poporul roman, cat si intreaga lume europeana, chiar si multi turci au considerat executia ordonata de sultan ca fiind nedreapta, dar voia lui Dumnezeu a fost ca acest om cu viata sfanta sa moara in cel mai onorabil mod: ca mucenic.

In randurile care urmeaza ne-am propus sa prezentam ecoul martiriului Sfantului Constantin Brancoveanu si al familiei sale, in presa si cancelariile europene ale timpului sau.

Diferite periodice sau persoane politice, contemporane momentului au subliniat situatia grea, tortura si martiriul familiei Brancovenilor, de la Istanbul.

Astfel, Le journal historique din Verdun, din august 1714, nota ca membrii familiei au fost intemnitati separat, pentru a nu putea comunica intre ei: „Acest print si copiii sai au fost intemnitati in Castelul «Sapte Turnuri»; ca ei au fost separati, ca sa nu se poata vedea, nici auzi, nici comunica prin scrisori, nici intre ei, nici cu alte persoane, din interior sau din afara inchisorii”.

Raportul olandezului Colyer, pe 10 mai 1714, aduce noi lamuriri: „Zi si noapte Domnul sta inchis intr-o camera intunecoasa, adanc supt fata pamantului, iar sotia lui, care a trebuit sa-si dea juvaierele, sta intr-o odaie de sus, bine pazita”, informatie pe care o regasim si la Hochepied, pe 15 mai, acelasi an: „L-au adus pe acest principe nenorocit si pe acei fii ai lui, precum si trei boieri fruntasi, intr-o adanca groapa supt pamant, unde, din lipsa de lumina, nu pot arde lumanari, nici candele, despartit de sotia lui”. Despre torturarea lor pentru a-si declara averile scrie si Gazette de France, in numerele din mai pana in august 1714, dar si Le Mercure Galant din Paris, precum si amintitul jurnal din Verdun.

Despre intemnitarea domnului, torturarea sa si a copiilor sai, refuzul de a-si schimba religia pentru a-si salva vietile si moartea lor vorbesc numeroase surse contemporane evenimentului, provenind din relatarile ambasadorilor francezi, olandezi, venetieni la Constantinopol, din scrierile calatorilor straini aflati in capitala Imperiului Otoman la acea data sau din cronicile romanesti.

Primele sentimente in presa si cancelariile europene fata de drama domnului roman sunt de mila profunda. „Bietul” si „nefericitul” sunt cele mai frecvente epitete atribuite Brancoveanului. Moartea Brancovenilor a fost una martirica, ei refuzand sa treaca la islam pentru a-si salva viata, preferand sa moara, decat sa-si paraseasca credinta. Prezentam in continuare cateva dintre aceste marturii, care au fost publicate, oferind cititorilor o imagine cat mai apropiata asupra imprejurarilor uciderii domnului muntean, a copiilor sai si a sfetnicului Ianache.

Scrisoarea baronului Hochpied:

„La 26 august (15 august, stil nou), intr-o duminica, cu un ceas inainte de amiaza, din porunca Sultanului, (Brancoveanu) a fost luat pe neasteptate din inchisoarea Sapte Turnuri si a fost dus, ca un facator de rele, numai in camasa, cu patru fii si un ginere – boier din Principat – care mergeau toti inaintea lui, pe jos, in oras. Si asa a fost adus langa Marele Serai, inaintea chioscului imparatesc, pe malul apei. Acolo statea Sultanul cu Marele Vizir, care iesise tocmai din Divanul cel mare.”

Anton Maria del Chiaro, secretarul Cancelariei Voievodului Constantin Brancoveanu:

„Imbrohorul (Persoana trimisa de sultan in țarile noastre cu inalte misiuni politice, n.a.), dupa ce comunica lui Brancoveanu gravele acuzatii din partea sultanului, ascultate cu demnitate de el, ordona supunerea lui, ca si a fiului cel mare, la grele torturi, pentru a smulge marturisirea averii lor. Dupa ce marturisira toate, dupa cinci zile, duminica in 26 august, de Adormirea Sfintei Fecioare, in prezenta sultanului, care sta la o anumita distanta, imbrohorul supuse pe Voievod la un nou interogatoriu, la care Brancoveanu raspunse fara frica, dupa care, la un semn, se apropie gealatul.”

Ambasadorul Andrea Memmo catre dogele Venetiei:

„Duminica de dimineata a fost taiat capul batranului principe al Tarii Romanesti, tuturor fiilor lui si unui boier care ii era vistier. Insusi Sultanul a venit sa fie de fata la o astfel de jalnica priveliste.”

Ambasadorul francez la Constantinopol, Des Alleurs, catre regele Ludovic al XIV-lea:

„Dupa audienta acordata trimisului Suediei, sultanul intra in caic si merse la unul din seraiurile ce le are pe canalul Marii Negre. Acolo, pe tarmul marii, i se dadu sa vada decapitarea a patru fii si o ruda a voievodului Valahiei, in fata acestui nefericit principe, care, la urma, suferi si el acelasi supliciu.

Del Chiaro:

„Cand Brancoveanu il vazu (pe gealat) ca se apropie cu sabia in mana, facu o scurta rugaciune si se adresa fiilor sai cu urmatoarele cuvinte: „Fiii mei, fiti curajosi! Am pierdut tot ce aveam in aceasta lume; cel putin sa salvam sufletele noastre si sa ne spalam pacatele cu sangele nostru.”

Des Alleurs:
„Li s-a propus la toti iertarea, daca ar fi voit sa imbratiseze religia mahomedana. Toti au refuzat cu tarie, afara de cel mai tanar dintre feciori, care, vazand capetele fratilor sai ca se rostogolesc la pamant, zise ca vrea sa se faca turc.”

Calatorul francez Aubry De La Motraye, aflat in slujba regelui Carol al XII-lea al Suediei:
„Gadele i-a pus pe toti sa stea in genunchi, la o oarecare departare unul de altul si sa-si scoata caciulile de pe cap. Si dupa ce le-a ingaduit sa faca o scurta rugaciune, a taiat mai intai dintr-o singura lovitura de sabie, capul clucerului, (…) si apoi al fiului mai mare. Dar cand ridica sabia ca sa taie capul celui mai tanar, in varsta de 16 ani, acesta, cuprins de frica, ceru sa i se crute viata, primind in schimb sa se faca musulman; atunci, tatal sau, dojenindu-l si indemnandu-l mai bine sa moara de o mie de ori daca s-ar putea, decat sa se lepede de Iisus Hristos, numai pentru a trai cativa ani mai multi pe pamant, acesta (Matei) spuse gadelui: Vreau sa mor crestin, loveste!; si indata gadele ii reteza capul, ca si celorlalti. In sfarsit, il decapita si pe tata.”

Marturia ambasadorului polonez Goltz la Constantinopol:
„Trupurile lor fura azvarlite spre vederea norodului, de dimineata si pana seara, apoi imprastiate in apele Pontului Euxin. Niciodata istoria nu a avut parte de un atat de sangeros macel si lumea intreaga se infioara inca de groaza de a fi vazut pe acest sarman principe, dupa ce si-a petrecut cea mai mare parte a zilelor in bogatiile si slava lumii, dandu-si in final duhul sub taisul sabiei, inotand in sangele intregii sale familii.”

Del Chiaro:
„Dupa tragedie, Sultanul se indeparta, iar capetele celor ucisi fura purtate prin oras, pe prajini. Se stransese lume multa in jurul acestor cadavre, iar marele vizir, temandu-se de vreo rascoala, caci insisi turcii se ingrozisera de atata nedreptate, ordona aruncarea cadavrelor in mare, de unde, pe ascuns, fura pescuite de cativa crestini si ingropate intr-o manastire numita «Halchi», nu departe de Constantinopol. In ce chinuri se zbatea nenorocita Doamna cand i se aduse vestea uciderii iubitului ei sot si a scumpilor ei fii, isi poate oricine imagina! Eu, care in patru ani neintrerupti am avut onoarea de a fi in intimitatea acestor printi, nu-mi pot aminti aceasta teribila tragedie fara a varsa lacrimi.”

Mucenicia Sfintilor Martiri Brancoveni: Constantin Voda impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan,Radu, Matei si sfetnicul Ianache, reprezinta o biruinta morala a domnului crestin asupra sultanului musulman. Daca Brancoveanu apostazia, sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730) obtinea o mare victorie asupra lui, iar Imperiul Otoman asupra Tarii Romanesti. Lupta a castigat-o domnul Tarii Romanesti si cu el a castigat-o Tara si poporul lui. Mucenicia domnului reprezinta o parte din mucenicia multiseculara a poporului roman, care a platit opresorilor un mare tribut – si de bani, si de bunuri, si de sange – pentru a-si pastra Tara si legea. Domnind cu intelepciune si cu dreptate si murind ca un martir, Constantin Brancoveanu s-a cinstit pe el insusi, cinstind deopotriva si neamul din care a facut parte. Atat in Tara, cat si peste hotare, jertfa sa si a familiei sale reprezinta un moment al afirmarii credintei si dragostei fata de Dumnezeu.

Pr. dr. Mihai Rosu

Sursa: Calauza Ortodoxa, nr. 303

.

• Sfantul Constantin Brancoveanu, ctitor si martir
  Publicat in : Sfintii Martiri Brancoveni
• Sfantul Constantin Brancoveanu
  Publicat in : Sfintii Martiri Brancoveni
• Biserica si palatul brancovenesc din Potlogi
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Biserica brancoveneasca din Doicesti
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania