Antropologia este acea ramura a stiintei care se ocupa cu studiul omului sub aspectele generale ale acestuia, urmarind sa arate originea si constitutia fiintei umane cat si rostul si finalitatea vietii sale.
Fiecare sistem ideologic ce a implicat sfera umana a propus o antropologie proprie care sa il reprezinte si prin care sa isi afirme credinta in fata celorlalte conceptii existente. Prin urmare, omul a fost perceput in foarte multe feluri, multe fiind si mintile preocupate de acest subiect. Astfel, curentele filosofice s-au distins de cele politice, cele crestine de cele eretice, si toate intre ele.
Din orice punct de vedere ar fi privit omul, nu se poate nega faptul ca acesta, atat prin constitutia fiintei lui, a naturii sale, cat si prin rostul lui in lume, este de la inceput asezat pe cel mai privilegiat loc intre realitatile existente pe pamant.
Din punct de vedere crestin, antropologia este invatatura despre om, intemeiata pe Revelatia dumnezeiasca. Diferenta dintre antropologia crestina si celelalte antropologii este aceea ca in crestinism, pentru a se putea vorbi despre om, este studiat Hristos, in timp ce in celelalte se vorbeste despre om studiindu-l direct pe acesta (pe om in sine).
Desi cele trei mari ramuri ale crestinismului au ajuns in cele din urma la unele diferente in legatura cu invatatura despre om, toate il trateaza pe acesta urmand acelasi traseu. Astfel, antropologia crestina urmareste trei mari teme principale: originea omului, constitutia fiintei umane si menirea omului.
Urmarind invatatura patristica a crestinismului afirmam faptul ca omul este vazut ca o incununare a creatiei, astfel ca, dupa natura lui dubla, trup material si suflet spiritual, omul apartine atat lumii materiale cat si celei spirituale, ca o intretaiere a acestora.
In literatura crestina, omul a primit multe scurte definitii, insa nu mentionam aici decat una, suficient de explicita incat sa le inglobeze pe toate: “Omul este o lume mica, un microcosmos, chip al lumii celei mari, al macrocosmosului.”
Cum spuneam si mai sus, multi au fost cei care s-au ocupat cu studiul omului. Este un lucru bine stiut ca adevarul, pentru a fi adevar, are obligatia de a fi unic, deci iese din din calcul posibilitatea existentei a doua adevaruri ultime. Inevitabil, multi au alunecat din adevar si au inceput sa vada in om lucruri straine acestuia.
Printre cei care s-au desprins din adevarul revelat, caci daca nu ar fi revelat nu ar avea cum sa fie adevar, se innumara si adeptii antroposofiei.
Mai inainte de a incepe sa analizam diferentele si particularitatile antropozofe, se cuvine, pentru o mai buna intelegere a temei, sa relatam pe scurt aparitia si dezvoltarea acestuia.
Antroposofia este o miscare religioasa derivata din teosofie, in anul 1013, care-l pune in centrul atentiei pe om. Putem spune, intr-un fel, ca omul ii ia locul lui Dumnezeu.
Nu putem vorbi de antroposofie fara a il mentiona pe Rodolf Steiner, initiatorul si teoreticianul acesteia. Acesta s-a nascut in la 27 februarie 1861, in orasul Kraljevec din imperiul austro-ungar, si a murit la data de 30 martie 1925, la Dornach.
Inca din copilarie Steiner a fost atras si marcat de trairile cu un caracter ocult si spiritiste. Pe langa acestea, el mai prezenta o atractie mare si fata de limba latina cultica si stiintele naturii alaturi de tehnica.
Sincretist si evolutionist, Steiner sustine formula „intelepciunea nu este decat in adevar”. In viziunea sa, geometria reprezinta argumentarea si justificarea acelor „lucruri invizibile”, intrucat „cu ajutorul geometriei se poate cunoaste tot ceea ce doar sufletul experiaza, prin propriile forte si capacitati”.
Steiner a aderat mai intai la teosofie, insa datorita incercarilor sale de a transfera accentul de pe mostenirea hinduisto-budista pe o hristosofie sui generis, este exclus din Societatea teosofica in anul 1913, an in care va infiinta imediat Societatea antroposofica.
Datorita conflictelor interne aparute intre membrii comunitatii antroposofice, Rudolf Steiner se vede obligat sa desfiinteze “Societatea antroposofica” si, in anul 1923, sa intemeieze o noua societate, si anume “Societatea generala antroposofica”, pe care o va si conduce. In prezent, alaturi de Dornach, centrul antroposofiei este considerat orasul Stuttgart.
In comparatie cu teosofia, care recunoaste ca anuleaza multe invataturi crestine, antroposofia pretinde ca ramane in interiorul conceptiei crestine, propunand doar o noua metoda de unire a omului cu Dumnezeu. Aceasta metoda este aprofundarea cunoasterii.
Noua conceptie despre om a fost concretizata intr-o lucrare din 1925, numita „Teze antroposofice”. In aceasta, Steiner oferea initiatilor „deificarea naturii umane”. Pentru antroposofi, „mantuirea” nu se realizeaza prin intermediul vreunui Dumnezeu, ci prin fortele proprii, prin sine insusi. Antroposofia elimina doctrina biblica despre pacat si harul divin, aducand in prim plan notiunile de karma si reincarnare. Omul urmeaza sa ajunga la desavarsire, pe parcursul unui ciclu nedefinit de reincarnari, fara interventia vreunui ajutor divin. Este vorba de o autoeliberare in etape succesive.
Aceasta ideologie si miscare antroposofica premerge curentului sincretic New Age. In pofida numarului relativ mic de adepti, „Societatea antroposofica” exercita asupra multora o mare forta de atractie, mai ales datorita ideilor de reincarnare si mantuire prin fortele proprii.
Reprezentantii antroposofiei sustin ca aceasta conceptie despre viata ar putea fi de mare ajutor omului modern, prin exercitiile de meditatie pe care le propune. Antroposofia incearca sa depaseasca gandirea mecanicista contemporana, acordand o mai mare atentie spiritualului, in fata materialului. De asemenea, ei mai spun ca antroposofia este singura cale care ar permite omului accesul spre sferele suprasenzoriale.
Din punct de vedere crestin, antroposofia renunta la ideile crestine de baza, adoptand o invatatura sincretista si proprie: nu exista nici o relatie de tipul Creator-creatura, ci o relatie in genul spiritual-material (accesul omului spre spiritual trebuie realizat de el insusi, in etape, prin asa-numita cunoastere a „lumilor superioare”).
Pentru crestini, Dumnezeu este creatorul „tuturor celor vazute si nevazute”, care poate fi experimentat de catre creatura, prin credinta, ca pe o persoana reala ce este. Istoria relatiei lui Dumnezeu cu omul reprezinta, in conceptia biblica, un dialog permanent intre Creator si creatura. Aceasta relatie isi atinge apogeul si finalitatea in intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, in Iisus Hristos.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.