Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, am amintit în ultima vreme de mai multe ori titlul unei cărţi, Ce-ar face Iisus?, carte care era în circulaţie pe când eram eu student la Teologie. Nu este atât de sugestivă prin cuprinsul ei, dar este sugestivă prin titlu - Ce-ar face Iisus? Se, sugerează ca fiecare să-şi pună această întrebare în situaţia în care se găseşte, în împrejurările în care trăieşte. Ce ar face Iisus în locul meu când I s-ar cere anumite lucruri care mi se cer şi mie, când ar avea să Se confrunte cu nişte situaţii pe care nu le doreşte? Ce-ar face Iisus în locul meu când ar fi un motiv de ceartă? Bineînţeles că nu S-ar certa! De unde ştiu? In Sfânta Evanghelie de la Matei e scris: Nu Se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe uliţe, glasul Lui. Trestie strivită nu va frânge şi feştilă fumegândă nu va stinge (Matei 12, 19-20). Deci noi ştim nişte lucruri şi am putea să ne orientăm după cele scrise în Evanghelie, şi atunci am şti ce ar face Iisus şi ce ar trebui să facem noi în cazul acesta, dacă am fi cu gândul la Mântuitorul nostru.

Din Pateric ştim că l-a întrebat cineva pe Sfântul Antonie: „Ce aş putea să fac eu ca să-I plac lui Dumnezeu?" Adică dintre toate lucrurile care îmi stau în faţă, dintre toate lucrurile posibile pentru mine, ce ar trebui să fac eu ca prin aceasta să mi se asigure înaintarea în bine, apropierea de Domnul Hristos, mântuirea şi înaintarea mea, în general, de la mântuire la desăvârşire, de la desăvârşire la îndumnezeire? Ce ar trebui să fac? Şi Sfântul Antonie cel Mare a răspuns aşa: „Oriunde te vei duce să-L ai înaintea ochilor pe Dumnezeu, în orice vei face, să ai mărturie din dumnezeieştile Scripturi şi să nu te muţi degrabă din locul tău." Sunt trei lucruri pe care i le-a pus în atenţie Sfântul Antonie cel Mare. Aceste trei lucruri ar trebui să le avem şi noi în vedere. Şi aş mai adăuga ceva. Cred că m-aţi auzit de multe ori spunând - şi ar fi bine să ţineţi seama de cuvintele acestea - anume că: „întâi e Dumnezeu şi apoi e omul, şi omul totdeauna prin Dumnezeu." Deci întâi e Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu putem înainta în cele bune decât la măsura omului firesc. Nu putem zice că numai oamenii credincioşi fac bine. Ba am putea spune că, de multe ori, oamenii necredincioşi fac mai mult bine decât mulţi dintre cei credincioşi. Acest lucru îl spune şi Domnul Hristos când zice că: Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei (Luca 6, 32). Adică oameni care nu ştiu de Dumnezeu fac nişte lucruri care sunt bune.

Gândiţi-vă, de pildă, că fiecare dintre noi purtăm în noi chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu poate să fie umbrit, poate să fie pătat, schimonosit, altfel decât ni l-a dat Dumnezeu. Şi totuşi, câtă vreme omul e om în lumea aceasta, are în el chipul lui Dumnezeu. Noi mărturisim lucrul acesta, că avem chipul lui Dumnezeu, atunci când la slujbele pentru morţi zicem: „Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar că port ranele păcatelor." Deci am păcate, am pete, răutăţi, umbre peste chipul pe care mi l-ai dat, dar totuşi am chipul Tău. Dar nu numai chipul Tău, ci am chipul măririi Tale, şi mărirea Ta în sufletul meu nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Deci chipul măririi Tale celei negrăite sunt, am chipul Tău, deşi port ranele păcatelor.

Deci, peste chipul pe care mi l-ai dat Tu s-au adăugat nişte lucruri rele, negative, aşa că Tu, privind la chipul Tău din mine, vezi că nu-i aşa cum mi l-ai dat. Atunci eu am o rugăminte, şi anume să mă ridici la Cel după asemănare, să mă faci iarăşi cetăţean al Raiului, că eu cu puterea mea nu mai pot. Am putut ceva, am făcut ce am putut, şi anume m-am întunecat, mi-am întunecat chipul, dar nădăjduiesc ca, cu bunătatea Ta, cu mila Ta, cu ajutorul Tău, să se despresoare chipul Tău cel din mine şi să ajungă iar la ceea ce a fost când l-ai pus în mine.

Sfântul Marcu Ascetul, în Filocalie, are cuvântul: „Să nu asculţi de inima ta câtă vreme n-ai scos din ea patimile", adică răutăţile de tot felul, deprinderile în răutate. Şi spune şi de ce să nu asculţi de inima ta: pentru că cele pe care le are înlăuntru, pe acelea ţi le pune şi în faţă. Aşa că întâi trebuie să ne curăţim inima, ca să-L vedem pe Dumnezeu, şi atunci îl avem pe Dumnezeu în prim-planul vieţii noastre, în conştiinţa noastră, ne putem lipi de Dumnezeu, cum zice în Psalmul 62: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi dreapta Ta mă sprijineşte." Dar pentru aceasta trebuie o silinţă. Pentru că altfel, după ce ne-am întunecat chipul lui Dumnezeu din noi, după ce am rănit chipul lui Dumnezeu, după ce am adus în el ranele păcatelor, nu mai e cu putinţă să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu cu chipul aşa cum ni l-a dat. Ni l-a dat într-un fel şi îl găseşte într-alt fel. Şi atunci ce-i de făcut? Să ne curăţim simţirile ca să-L vedem pe Hristos luminat şi înviat, să-L auzim zicând: „Bucuraţi-vă!", cum zicem la Paşti: „Ziua învierii, popoare, să ne luminăm, Pastile Domnului, Pastile! (.) Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a învierii. Şi bucuraţi-vă zicând: «Luminaţi să-L auzim», cântându-I cântare de biruinţă." Atitudinea noastră faţă de Domnul Hristos, fată de Dumnezeu, este aceea de a-I aduce mărire. Putem noi să-I aducem mărire lui Dumnezeu? Da. Ii aducem mărire cât putem şi cum putem. Dar de multe ori suntem cam neglijenţi cu ceea ce ar trebui să facem.

In orice vei face să ai mărturie din Sfintele Scripturi, zice Sfântul Antonie. Adică, întâi să te gândeşti: ce am eu de gând să fac acum se potriveşte cu ceea ce ar vrea Dumnezeu? Se potriveşte cu ceea ce vrea Domnul Hristos? Aşa ar face Iisus, cum mă gândesc eu să fac? Sau, aşa ar fi făcut Iisus, ca mine: fără să mă gândesc la nimic, decât doar aşa că mi-a venit mie şi am făcut? Lucrul acesta este de foarte mare importanţă pentru noi, pentru viaţa noastră, pentru înaintarea noastră: să ne gândim la ce ar face Iisus sau ce mărturii din dumnezeieştile Scripturi avem noi pentru ceea ce facem. Uneori ne facem supărări unii altora. De ce? Pentru că suntem nişte prăpădiţi. Pentru că nu ne gândim la Dumnezeu, ci ne gândim la noi. Pentru că ne place nouă să facem nişte rele şi nu ne gândim la cuvântul acela, pe care l-a zis Traian Dorz şi care de atâtea ori îmi vine în minte, şi tare mă bucur de el: „In jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi." Deci, dacă nu fericeşti pe cineva din jurul tău, să ştii că nu eşti pe calea lui Dumnezeu!

Ştiţi că atunci când femeia aceea cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a vărsat mir peste Domnul Hristos, mir de mult preţ, foarte costisitor, unii din cei ce erau de faţă au zis că n-a făcut bine, că nu trebuia să facă aşa. Dar ce trebuia să facă, după mintea lor? Trebuia să vândă mirul cu mai mult de trei sute de dinari şi banii să-i dea săracilor. Aceasta era părerea lor, de oameni care nu se gândeau la femeie şi la Domnul Hristos, Cel ce a fost cinstit de femeia aceea. Or, Domnul Hristos n-a zis asa.

Domnul Hristos a zis că femeia a avut dreptate cu ceea ce a făcut, i-a primit cinstirea pe care I-a dat-o şi a zis către ucenici: Nu faceţi supărare femeii! (Marcu 14, 6). E un cuvânt spus ocazional, dar eu v-am zis de atâtea ori că şi cuvintele ocazionale tot cuvinte veşnice sunt. Nu înseamnă că dacă Domnul Hristos a spus un cuvânt oarecare într-o împrejurare anume, el a avut semnificaţie şi putere numai pentru clipa în care s-a spus sau pentru oamenii cărora a fost adresat şi atâta tot. Nu-i adevărat! Toate cuvintele din Evanghelie sunt cuvinte veşnice, cuvinte ale Domnului Hristos. Aşa că şi nouă ne spune: „Nu faceţi supărare unii altora!" Dar ce să facem? Să facem ce a zis Domnul Hristos în legătură cu femeia. Ce a zis? Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut aceasta, spre pomenirea ei (Marcu 14, 9). Aşa a rânduit Domnul Hristos şi aceasta şi pentru noi, ca să fim cu grijă să fericim, pe cât putem, pe cei din jurul nostru.

Sau să vedem cum a rezolvat Domnul Iisus o altă situaţie. Am pomenit nu demult de femeia aceea care a fost dusă în faţa Domnului Hristos, pentru că a fost prinsă asupra faptului de preacurvie. Este descris acest episod în Evanghelia de la Ioan, capitolul 8. Şi cei care au dus-o acolo au avut un scop. Au urmărit ceva. N-au urmărit binele femeii, nici mărirea Domnului Hristos, ci au urmărit să vadă cum Se va descurca Domnul Hristos într-o împrejurare ca aceasta. Şi au zis: „învăţătorule, am prins această femeie asupra păcătuirii!" în Legea lui Moise e scris că cineva care face un astfel de păcat trebuie să fie omorât cu pietre. Şi L-au întrebat ce zice El. Domnul Hristos a zis că acela care e nevinovat să ia piatra şi să arunce primul în femeie. Atunci şi-au dat seama că sunt vinovaţi şi ei, numai că sunt vinovaţi necunoscuţi, deci apar ca nevinovaţi, şi s-au retras. A rămas doar Domnul Hristos cu femeia. Şi a întrebat-o pe femeie: Unde suntpârâşii tăi, nu te-a osândit nici unul? Şi ea a zis: Nici unul, Doamne! Atunci Mântuitorul, cu mila şi cu îndurările Sale, a zis: Nu te osândesc nici Eu, du-te şi de acum să nu mai pâcâtuieşti. Aşa a înţeles Domnul Hristos să rezolve o situaţie, ca Fiu al lui Dumnezeu. Bineînţeles că ceea ce a făcut este exemplu pentru noi. Iarăşi ajungem la cuvântul: „în jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi." Acesta este rostul nostru, aceasta trebuie să facem noi: să aducem bucurie, să fim lucrători de bucurie, să aducem mângâiere, să fim lucrători de mângâiere, să aducem linişte, să fim pricinuitori de linişte.

Sigur că între noi nu se întâmplă nişte păcate care ar duce la uciderea cu pietre, dar se întâmplă destule hărţuieli, nemulţumiri, care vin din nedesăvârşirile noastre, din neluarea-aminte la Dumnezeu, din faptul că nu-L avem pe Dumnezeu în prim-planul vieţii noastre şi nu ţinem seama de felul cum ar rezolva Domnul Hristos anumite situaţii. Avem patimi în noi şi patimile ne conduc la ceea ce facem. Nu ne gândim şi nu ne este ruşine de felul cum rezolvăm noi nişte lucruri, prin patimi, şi nu împlinind lucrarea cea mare a omului. Şi ştiţi care este lucrarea cea mare a omului? Mie mi s-a părut că nu-i mare când am auzit-o prima dată. Şi totuşi, cu vremea, mi-am dat seama că e mare. Sfântul Antonie cel Mare spune: „Lucrarea cea mare a omului este ca greşeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu şi să aştepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă." Deci să-şi dea seama că a făcut o greşeală, şi să o pună asupra sa şi înaintea lui Dumnezeu, adică să se gândească că Dumnezeu n-a vrut aşa, şi deci nici el n-ar fi trebuit să facă aşa. Şi niciodată să nu se gândească că gata, s-a gătat cu nedesăvârşirile, cu greşelile, cu păcatele, cu răutăţile. Se poate ajunge şi aici. Dar când? Atunci când ţii seama de Dumnezeu.

Atunci când ţi-e ruşine că ai făcut un lucru rău, chiar dacă nu ştie nimeni ce ai făcut, ti-e ruşine ţie de tine şi de Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune că o arătare a pocăinţei este şi aceasta, că ţi-e ruşine de lucrurile rele pe care le-ai făcut. Şi, dacă nu ţi-e ruşine, să ştii că o să faci aceleaşi lucruri de multe ori, pentru că nu le consideri rele, deşi ele sunt rele. De aceea se pune problema aceasta: să te verifici cu o conştiinţă străină, să te duci să-ţi mărturiseşti păcatele şi, dacă - poate - nu le mărturiseşti, pentru că nu le consideri păcate, să vină altul să-ţi spună ce trebuie să faci, pentru că mintea ta strâmbă face ca şi lucrurile drepte să se strâmbe. Acest cuvânt că în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă nu l-am găsit nicăieri scris. E un cuvânt de la părintele Arsenie Boca. Şi aşa este.

Dar, dacă îţi verifici greşeala cu o conştiinţă străină, poţi afla că ai minte strâmbă şi că ai strâmbat lucrurile pe care la ai în minte. Şi atunci e nevoie să ajungi să te ruşinezi de tine însuţi, să te ruşinezi de Dumnezeu pentru anumite lucruri pe care le-ai făcut, poate în numele binelui, crezând că realizezi ceva, cu cineva, dacă îl asupreşti, că doar tu eşti în situaţia de a asupri oameni, că te-a pus Dumnezeu. Nu-i adevărat, n-a pus Dumnezeu pe nimeni să asuprească oameni! Ne-a pus să îndreptăm oameni, să-i ajutăm, să-i apropiem, nu să-i respingem. Gândiţi-vă că Domnul Hristos n-a respins şi n-a asuprit pe nimeni. Eu vă pun în atenţie aceste lucruri pentru binele vostru şi al nostru, al tuturor. Dacă ne-am gândi ce-ar face Domnul Hristos şi am ţine cont de ce ar face, atunci s-ar împuţina răutăţile dintre noi. Şi dacă nu se împuţinează înseamnă că purtăm în noi aceste răutăţi şi nu putem face altceva decât să aducem nemulţumire, supărare şi să gândim altfel decât ar gândi Domnul Hristos. Ştiţi cuvintele Domnului Hristos: Nu cugeti cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cugeti cele ce sunt ale oamenilor (Matei 16, 23).

Zicem că întâi e Dumnezeu şi apoi e omul, că întâi trebuie să ne raportăm la Dumnezeu, şi la om să ne raportăm prin Dumnezeu, adică ar trebui să fie Hristos în mijlocul nostru. Cineva, cândva, mi-a spus un sfat, care tare mi-a plăcut, al unui părinte către un tânăr. Şi anume: i-a spus tânărului că, dacă vrea să stea cu prietena lui pe o bancă, să lase între ei loc de un om, adică ei să fie distanţaţi, ca şi când ar mai sta cineva între ei. Foarte fain. Şi mă gândesc eu că Acela Care ar trebui să stea între ei ar trebui să fie Domnul Hristos. De ce? Pentru că acolo unde este Domnul Hristos, acolo e tot lucrul bun.

Vă pun la inimă toate aceste lucruri pentru spovedania de astăzi şi pentru cealaltă vreme a vieţii voastre. Gândi-ţi-vă la cuvântul: „Ce-ar face Iisus?" La cuvântul: „Oriunde vei merge să ai înaintea ochilor pe Dumnezeu, şi în orice vei face să ai mărturie din dumnezeieştile Scripturi." Să ne gândim cu toţii să înlăturăm din sufletul nostru tot ceea ce duce la nemulţumire, să lăsăm totdeauna între noi un loc pentru Domnul Hristos şi, mai presus de toate şi în toată vremea, să avem în vedere cuvântul: „în jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi." Amin.

Parintele Teofil Paraian

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Amin.
Mănăstirea Brâncoveanu, 12 noiembrie 2004

Cale spre bunatate, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cale spre bunatate"

.

• Ce-nseamna fericirea?
  Publicat in : Religie
• Virgiliu Gheorghe: "Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia”
  Publicat in : Interviuri
• Norocul si fericirea, religia superstitiosilor
  Publicat in : Editoriale
• Cum sa pastram fericirea familiala
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti