Indrumatorul duhovnicesc si ucenicul sau la Sf. Parinti

Indrumatorul duhovnicesc si ucenicul sau la Sf. Parinti Mareste imaginea.

Indrumatorul duhovnicesc si ucenicul sau la Parintii bisericesti

Calatorind cu mintea si inima prin lumea Patericului, vechile asezari calugaresti din Egipt, din Asia Mica, Palestina si Siria, pe vremea parintilor duhovnicesti din veacurile III-VI, ne putem face o imagine despre ceea ce insemna indrumatorul duhovnicesc si ucenicul in vremea aceea.

Stim cat de mult a lucrat harul dumnezeiesc asupra marilor conducatori duhovnicesti, mari pastori si povatuitori de suflete din acele timpuri. Fiii se desprindeau de parintii lor trupesti si alergau cu dor la o viata aspra, plina de lipsuri si de nevointe, pentru a se inrola intr-o noua familie, in jurul acestor parinti duhovnicesti, familie nascuta nu din carne, ci din duh, nu din pofta trupeasca, ci din Dumnezeu.

Scopul suprem al omului si lucrul lui cel mai inalt este unirea cu Dumnezeu. Pacatul insa ne-a indepartat de Dumnezeu si ne tine in indepartarea aceasta datorita patimilor care ne cuprind si ne stapanesc. Pentru a ne putea apropia de Dumnezeu, trebuie sa ne curatim de patimi, prin desradacinarea lor, prin omorarea lor.

In dorinta de a se izbavi de patimi si a se apropia de Dumnezeu, se lepadau de lume si de tot ce are ea placut si inselator, alegand in schimb viata de pustie, cu toate asprimile si sfintele ei bucurii si mangaieri.

Un asemenea om, desprins de lumea poftelor si a ispitelor si gata sa se apropie de Dumnezeu, avea nevoie de un povatuitor iscusit caruia sa-i incredinteze toata viata lui, ca unui adevarat parinte.

Pe un astfel de om, scria Sfantul Vasile cel Mare unui batran staret: "Primeste-l ca un tata, spune-i greutatile si nevointele caii stramte si inguste, dar intareste-l si in nadejdea izbandei, invata-l apoi pravilele cele incepatoare precum este randuit si pune inaintea lui toate cate sunt in legatura cu viata cea nevoitoare; in sfarsit, pe unul dintre voi pe care el singur il va alege, pune-i-l drept povatuitor in cele ale nevointelor duhovnicesti".

Iar cu alt prilej, tot Sfantul Vasile cel Mare sfatuieste astfel pe un tanar care dorea fericita viata in Hristos: "Cand cu ajutorul lui Dumnezeu vei birui pe vrajmasul tau in lupta lepadarii tale de lume, nu te arunca pe tine asemenea unui vas fara de nici un pret. Ci, cu cea mai mare grija si cu bagare de seama, sileste-te sa-ti gasesti un barbat indrumator, care fara de greseala ar merge inaintea ta in ce priveste felul de vietuire si ar sti sa indrume bine pe cel ce merge catre Dumnezeu. Si cand vei gasi un astfel de indrumator sa i te predai lui, nimicind si dand in laturi orice sfat al voii tale, ca sa te arati asemenea unui vas curat, pastrand tot ce se afla bun in tine, neatins cu nimic strain. Iar de vei lasa in tine oarecare din patimile tale cele dinainte, atunci si binele ce s-ar afla sadit in tine se va preface in otet si ca un vas stricat vei fi dat afara. Iar daca, crutandu-ti trupul, iti vei alege un invatator prea ingaduitor catre patimile tale, sau care va cadea in pacate impreuna cu tine, atunci in zadar te-ai pornit pe calea lepadarii de lume, caci te-ai daruit unei vieti patimase, luandu-ti un povatuitor orb si te adancesti in prapastie mare. Iar de va povatui orb pe orb, amandoi in groapa vor cadea, caci ajunge sa fie ucenicul ca dascalul sau".

Ucenicul este liber asadar sa-si aleaga dascalul si povatuitorul sau pe calea virtutii. Dar, o data ce si l-a ales si intra sub ascultare, se lasa cu totul in seama lui. El este ca o unealta in mana sculptorului sau a zidarului, lasandu-se sa fie cladit, sculptat si modelat dupa cum vrea si dupa cum stie sa-l plasmuiasca batranul si duhovnicescul sau parinte si indrumator. Si pe buna dreptate, caci, "daca ucenicul, care s-a dedat unui mestesug ce ni-i de folos noua in aceasta viata, se supune maestrului in toate si intru nimic nu se impotriveste poruncilor lui, nu se departeaza de el pentru o clipa, ci e necontenit sub ochii invatatorului sau, primeste hrana si bautura ce i se da si-si petrece viata numai dupa cum dicteaza maestrul, cu atat mai mult cei care pasesc sa invete evlavia si sfintenia - sa invete trairea cea dupa Dumnezeu care, precum spune Sfantul Grigorie Teologul, este arta artelor - o data ce se incredinteaza ca pot dobandi o asemenea cunostinta de la invatator, vor rasplati aceasta cu toata supunerea si cu cea mai desavarsita ascultare in toate, neiscodind sa afle pentru ce li se da porunca, ci vor implini insesi faptele poruncite".

Aceasta supunere neconditionata fata de indrumatorul sau are temei in insesi cuvintele Mantuitorului, Care zice: "Cel ce va asculta pe voi pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine" (Luca 10, 16).

"Supunerea sfintilor fata de Dumnezeu trebuie sa o luam ca pilda de ascultare si de supunere fata de indrumatorul nostru duhovnicesc", spune tot Sfantul Vasile cel Mare.

Ucenicul se simte bine sub aceasta ascultare. In smerenia lui plina de ravna el este mereu atent la lucrarea cea dinauntru. La aceasta il ajuta si avva, indemnandu-l sa-si faca zilnic examenul de constiinta: "cerceteaza-te cum ti-a trecut ziua si noaptea, daca ai stat in biserica la rugaciune cu luare-aminte sau ti s-au robit cugetele de rele, daca ai ascultat citaniile cu intelegere sau, lasand slujba, ai iesit afara din biserica si te-ai netrebnicit in zadar". Daca n-ai osandit pe cineva, daca, nefiind bucatele bune, ai gasit cuvant de infruntare fratelui si l-ai intristat.

Adesea, el vine deznadajduit la parintele sau duhovnic si-i spune: "iarta-ma, parinte, ca fac de-ale mancarii", sau "ce voi face, parinte, ca ma supara mandria si inaltarea?", sau "gandurile mele se raspandesc si eu ma necajesc", sau "spune-mi ce voi face ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi este inima foarte impietrita pentru umilinta, macar desi citesc vietile Sfintilor Parinti sau le aud", sau cate un frate mai trandav sau mai lenes de mantuirea sa, care, vazand pe batran postind si cate sase zile nemancand, ii zice: "Parinte, eu am citit ca postirea multa aduce omului mandrie". Si atunci batranul, linistit, raspunde cu smerenie, cu intelepciune, uneori chiar cu un umor retinut, obisnuit la multi parinti din Pateric.

Cuvintele de raspuns ale batranului, sprijinite de pilda vietii lui sfinte, pe care n-o poate ascunde de privirea agera a ucenicului, au darul sa-l linisteasca. Ceea ce ii spune el este usor de inteles pentru ucenic, caci adesea ii povesteste din propriile lui patanii sau ii da o pilda din viata din jurul lor.

Vorbindu-i ucenicului despre dezradacinarea patimilor, il indeamna zicand ca e bine sa taiem patimile cand sunt mici, sa nu le lasam sa creasca, pentru ca una este a dezradacina cineva o buruiana mica, si alta este a dezradacina un copac mare. Si-i da un exemplu: "Odata, unul din batranii cei mari a mers cu ucenicii lui intr-un loc unde erau multi chiparosi si mici si mari si a zis unuia din ucenicii sai: Scoate din radacina acest chiparos mic. Si indata acel frate, numai cu o mana aplecandu-l, l-a scos foarte bine. Apoi i-a aratat batranul alt chiparos mai mare decat cel dintai si i-a zis: Scoate-l si pe acesta. Si, aplecandu-l fratele cu amandoua mainile, l-a tras cu putere si de-abia l-a scos.

Apoi i-a aratat alt chiparos mare, poruncindu-i sa-l scoata si pe acela si, mult clatinandu-l si ostenindu-se, n-a putut sa-l dezradacineze. Si vazandu-l batranul ca singur nu poate, i-a poruncit altui frate ca sa-i ajute si amandoi cu mare osteneala l-au dezradacinat. Atunci, zise lor batranul: Vedeti, asa sunt si patimile, fratilor! Cat sunt mici, cu lesnire putem sa le taiem daca voim, iar de ne lenevim, nebagandu-le in seama, pentru ca sunt mici, se intaresc si numai cu multa osteneala vom putea a le taia. Iar de ne vor cuprinde, atunci nu mai putem a le dezradacina singuri, oricat ne-am osteni, ci numai de vom avea, dupa Dumnezeu, pe cineva din Sfinti ca sa ne ajute".

Batranul indrumator, albit de vreme si uscat de post si nevointe, senin datorita bunurilor harului pe care adeseori le-a gustat, chiar daca nu i-ar da nici un raspuns la intrebarile ucenicului, prezenta lui este un raspuns, o mangaiere si o imbarbatare. Batranul acesta bun si ingaduitor nu se manie cand greseste ucenicul, ci mai ales ii arata fara tulburare vatamarea greselii si primejdia pentru sufletul fratelui.

Nu-l mustra pentru fiecare greseala, caci se va obisnui fratele cu mustrarea si nu va mai lua in seama dojana lui. Nu-i porunceste cu stapanire, ci totdeauna cu smerenie ca si cum s-ar sfatui cu acel frate, nu ca si cum i-ar porunci.

Cand se intampla tulburare fratelui sau chiar se impotriveste batranului, acesta isi pazeste limba, ca sa nu-i aprinda mai mult mania si nici nu-l osandeste in inima lui caci socoteste ca ii este madular in Iisus Hristos si ca vrajmasul il indeamna spre manie. De asemenea, el nu tine minte raul ca un patimas, caci aude cuvantul Apostolului care zice: "nu te birui de rau, ci biruieste raul cu binele". El este incredintat ca trebuie sa implineasca toate poruncile, ca sa castige dragostea cea catre fratele si sa dobandeasca curatia inimii lui.

Iar ucenicul sau fratele, care vine plin de ravna, la inceput este sfatuit sa nu calce niciodata povetele batranului. Sa nu creada niciodata inimii sale, care il orbeste cu poftele cele vechi, si sa nu urmeze cugetului sau, facand ceva de la sine fara o intrebare. Si nici sa nu se gandeasca la o cale mai lesnicioasa si mai cu folos pentru mantuirea lui, intr-alt chip decat il invata parintele sau.

El se sileste, se osteneste sa-si taie voia sa si, cu darul lui Dumnezeu, se va face ca o fire acest obicei al taierii voii sale, facand aceasta fara osteneala si fara mahnire, caci el insusi a hotarat aceasta, lasandu-se cu totul in seama bunului sau povatuitor. Acestea il ajuta sa sporeasca in intelegerea vietii duhovnicesti, ii dau liniste si bucurie, fara de grija, el traind, dupa cuvantul Domnului, ca pasarile cerului, neavand nici o grija pamanteasca, decat aceea de a avea inima curata, invatand sa cunoasca pe Dumnezeu in lumina celor vii, fara piedica si fara sminteala, fara sa fie imbatat de vreo patima, ci sa stea in adevar si in predaniile Sfintilor Apostoli, urmandu-le lor in cuviincioasa umblare in Casa Domnului.

Cred ca fiecare din cei de fata poarta in suflet amintirea vie a unui batran bun si imbunatatit care i-a fost candva sau ii este si acum povatuitor duhovnicesc, pe care l-a iubit poate mai mult decat pe tatal sau, care cu simplitate l-a invatat sa-si faca pravila de chilie, care i-a aratat primejdiile pacatului si bucuriile vietii curate, bucuriile vietii in Hristos.

Cine a avut fericirea sa se intalneasca in viata lui de manastire cu un asemenea parinte bun, caruia sa-i incredinteze gandurile si inima lui, va putea intelege mai bine ce a insemnat altadata indrumatorul duhovnicesc si ucenicul la Parintii din vechime.

Sa ne ajute Dumnezeu ca, in stradaniile ce se pun astazi pentru inviorarea vietii manastiresti, sa sporeasca si in obstea noastra aceasta legatura fireasca dintre parinte si fiu duhovnicesc, dupa chipul celor de demult.

Arhim. Sofian Boghiu

12 Octombrie 2015

Vizualizari: 6474

Voteaza:

Indrumatorul duhovnicesc si ucenicul sau la Sf. Parinti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE