Parintele Arsenie Papacioc - Despre smerenie

Parintele Arsenie Papacioc - Despre smerenie Mareste imaginea.


Ce se intelege prin smerenie si care sunt dezastrele mandriei?

 

- Smerenia este arta care te trimite la tine, sa stai cu tine, smerit in tine. Procesul care a randuit intreaga stare de lucruri, soarta intregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost facut printr-un act de mare smerenie, infricosandu-se ingerii si toate puterile ceresti, este intruparea Mantuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, va inchipuiti ce pogoramant, dincolo de orice putere de intelegere, a facut, pentru a lua chip de om.

 

Actul asta era necesar sa se faca, pentru ca, printr-un act de mandrie nesabuit, Lucifer a pretins ca este Dumnezeu, ca ar fi vrut sa fie Dumnezeu. Si numai prin doua cuvinte: Eu sunt..." - atat a zis satana. Ar fi vrut sa zica: Eu sunt Cel Ce sunt, adica Dumnezeu. Dar a cazut. Si va inchipuiti, s-a pedepsit in forma cea mai grozava si mai cumplita. Ca spune intr-un loc: Daca ai vedea un drac in adevarata lui uraciune, n-ai putea rezista sa nu mori". Se mai spune despre o sfanta, Ecaterina, ca a vazut un drac, dar nu in adevarata lui uraciune. Si a preferat sa mearga toata viata pe jar, numai sa nu mai vada. Va inchipuiti, atat e de grozav si de urat. Lumea isi inchipuie ca acolo, in suferinte, in iad, va fi tot o conjunctura posibila, dialogala, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!

 

Deci a fost necesar ca Mantuitorul sa se smereasca. Pentru ca smerenia este singura forta care poate elibera orice suflet si orice popor, in toata creatia lui Dumnezeu. Bunaoara, noi, ca sa putem fi alaturi de Hristos, trebuie sa purtam aceiasi identitate. Daca El s-a smerit, El, Care a facut cerul si pamantul si Care a facut tot ce exista, sigur ca creatia Lui va trebui sa stea la dispozitia Lui, smerita.

 

Un crestin cu viata buna, a batut la usa Mantuitorului sa-i deschida. Si a intrebat: ?Cine este acolo?" ?Un crestin iubitor al Tau". ?Nu se poate. Nu esti pregatit. Nu-ti deschid!" ingrijorat, foarte ingrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru ca el traise o viata crestina cum a stiut el. Trebuie sa fac o paranteza: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut intr-un fel de obicei speculat, dupa cum se spune: E smerit, mandruletul!" S-a framantat el: Care ar putea sa fie motivul pentru care nu mi-a deschis?" Si, framantandu-se, a intrat intr-o smerenie autentica, caci nu e usor sa te framanti cand nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si traieste in Hristos, cu nadejdea vesniciei alaturi de Hristos. Si s-a dus smerit si a batut la usa. Cine este acolo?" Tu esti", a zis credinciosul. Mantuitorul i-a raspuns: Daca tu esti Eu, intra!" Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfantul Simeon: Dumnezeu se aduna cu dumnezeii, dupa har".

 

Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevarata smerenie?

 

- De fapt, trebuie sa stim toti ca niciodata un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru ca n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfant parinte in Pateric: Ce este smerenia, parinte?" ?A te vedea pe tine sub toata faptura, fiule". Faptura e si viermele, faptura e si cainele. Cum ar putea fi fiinta asta rationala sub toata faptura? Pentru ca si viermele si oricare fiinta stiu precis ce vor: vor sa traiasca. in sensul acesta se zbate, se incovoaie sa ajunga existenta vietii. Biologic, ca e vierme.

 

"Fiti intelepti ca serpii", spune Mantuitorul, "si blanzi ca porumbeii". De ce intelept ca sarpele, care-i atat de odios intre fiare, intre animale? Pentru ca sarpele isi fereste capul. Sa nu-l lovesti la cap, ca moare. Daca il lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, sa nu cumva sa sufere Hristos, Care a spus: "Fara de mine nu puteti face nimic!"

 

Lumea, la astfel de cuvinte, dupa mii de ani, cerbicoasa, considera ca aceste cuvinte din Scriptura au fost cand au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind ca tot ce a spus Hristos e adevarat. La canonul 184 spune asa: Daca totusi zici ca poti ceva fara Hristos, anatema sa fii!" Adica, mai mult decat blestemat.

 

Cum putem lupta impotriva mandriei?

 

- Nu poti, decat daca te smeresti. Adica ti-a dat o palma, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celalalt. Acum nu-i usor sa dai si obrazul celalalt, dar este posibil. Pentru ca nu e o utopie, nimic nu este neimplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu placere, cu bucurie. Pentru ca ar fi suferit, daca se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din inchisori si din lanturi era tocmai asta, ca ni s-a dat prilejul sa suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei infranti, care primeam lovituri. Au fost infranti cei care ne-au lovit.

 

Comparand toate religiile lumii, care a fost conceptia lor de mantuire? Se constata ca toti doreau sa scape de suferinta. Hristos zice: Nu! Numai prin suferinta puteti scapa de suferinta!"; pentru ca Mantuitorul a facut atat de multe fapte mari: dreptate, invataturi etc. Sa masuram cu 90 de grade un unghi. Mai mult: a inviat mortii si multe altele. Se facem unghiul de 180 de grade. Dar n-a mantuit lumea prin asta.

 

Misiunea Mantuitorului a fost tocmai asta, sa mantuie lumea prin suferinta. S-a rastignit pentru noi si atunci unghiul a devenit de 360 de grade, desavarsit. Adica, atunci a fost biruit satana. Mantuitorul era pe Cruce si se vaita satana. De aceea Crucea este atat de puternica impotriva duhurilor rele, pentru ca se zice: in numele Tatalui (Care inseamna toata inaltimea) si al Fiului (toata adancimea) si al Sfantului Duh (toata latimea)". Adica se evoca Sfanta Treime. Si s-a constatat ca fuge dracul de Cruce!

 

Deci, prin suferinta s-a biruit satana. Diferenta intre drama si tragedie e ca in drama eroii biruiesc, in tragedie eroii sunt infranti. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este ca Mantuitorul, Care este de-a dreapta Tatalui, a zis: "Vi s-a dat toata puterea, in cer si pe pamant". Si a mai zis ceva care ne priveste direct: "indrazniti! Eu am biruit lumea!" Cine a biruit? Satana? Cine a biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au rastignit?

 

De aceea, suferinta aduce foarte multa smerenie. Numai atat: sa se faca pentru marele Adevar. Pentru Hristos. Ca noi cerem harul lui Dumnezeu. Fara harul lui Dumnezeu nu se poate nimic, pentru ca zice Hristos: "Fara de Mine nu veti putea face nimic".

 

El e tulpina, noi suntem mladitele. Nu pot, nici mladita, nici mugurii, nici frunzele, fara vita.

 

Si atunci, din momentul din care nu putem face nimic fara puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca sa putem face. Dar Dumnezeu nu da harul ca la un milog. iti da ca sa te ridici, sa rupi din tine pentru altii, sa-ti pui viata interioara la punct, sa gandesti frumos, sa stii sa suferi pentru adevar! Si chiar pentru fratele tau.

 

Atunci harurile vin din abundenta. Sa stii sa ceri, dar nu cu o mana intinsa, tiganeasca!

 

Cum putem capata smerita smerenie si care sunt roadele ei?

 

- Hai sa va spun, ca sa ma intelegeti, ca sa nu vorbim si noi, rationalizand-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul in care smerita smerenie se adanceste cat mai mult, traiesti cat mai mult intr-o stare de placere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fara sa se vada si fara sa se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tai, care nu mai sunt in lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, in care se oglindeste un macrocosmos, adica o lume intreaga, daca traiesti aceste lucruri.

 

Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilinta, umilinta, umilinta! Si ?lasati-Ma pe Mine mai departe!" Fara insa sa renuntam la treburile care ne aduc painea cea de toate zilele. Dar peste tot in inima mea sa fie prezent Hristos!

 

Iata, bunaoara, se pun probleme in lumea nevoitorilor, in lumea traitorilor, probleme de mantuire, de existenta duhovniceasca. Nu prea sunt pentru o mare nevointa. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanenta; o vibratie continua. Aceasta figura de stil nemaipomenita a pus ingerii in miscare si ei au aparut, in fel si fel, cu multa smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continua.

 

Starea de mandrie e stare draceasca, absolut diavoleasca. Mica sau mare. Si nu trebuie sa ne crutam nici cea mai mica greseala. Nu trebuie sa ne temem, daca se greseste. Nici o nenorocire nu inseamna ceva. Nimic nu este pierdut, atata vreme cat credinta este in picioare, cat sufletul nu abdica si capul se ridica din nou! Adica exista putinta de iertare, dar, cum spun, sa o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.

 

Starea de nevointa nu este rea si n-avem dreptul sa desfiintam lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevointa. Sau nu trebuie apasat numai pe nevointa, ci mai mult pe starea de vibratie, de prezenta si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugaciuni. Daca se poate, Doamne lisuse...".

 

- Parinte, daca prin suferinta ajungem la o adevarata smerenie, trebuie cumva sa ne aruncam singuri in ispita?

 

- Nici nu se pune bine problema. Trebuie sa ma agat de o sfoara, sa-mi dau drumul jos, sa vad cum e cu piciorul rupt". Avem des necazuri pentru ca dumneavoastra trebuie sa mai stiti si un lucru: daca ati sti cata ravna pune satana ca sa ne intrerupa de la lucrarea noastra duhovniceasca, de la orice rugaciune nu ati mai pune asa problema!

 

Orice crestin e atacat, si va spun, ca duhovnic nam intalnit sa nu-mi spuna: Parinte, sunt atacat la rugaciune, am ganduri imprastiate etc". Ne ataca diavolul, ne lupta el impotriva. Dar nu trebuie sa dam atentie. Este o mare greseala sa se stea de vorba cu satana. Nu se sta de vorba cu el. Se sta de vorba numai cu Dumnezeu, daca vrei sa-1 gonesti. Zi Doamne lisuse..." si stai de vorba cu Dumnezeu. Puterea numelui il goneste. Chiar daca te apasa atunci, chiar daca te lupta. Se intampla uneori, de ia patul cu tine in sus. Nu te apuca sa blestemi.

 

Asta-i o greseala. Lui ii convine dialogul, ca il recunosti. Dar asa, prin rugaciune,il ignori. Stai de vorba cu Dumnezeu atunci cand esti atacat. Si atunci, sigur ca el - am spus de mai multe ori - a invatat foarte multa lume sa se mantuiasca.

 

Unde se afla calugarii fata de mireni pe scara trairii smereniei?

 

- Eu va spun ca exista o mare diferenta, si ca sa fiu conciliant, monah inseamna crestin bun". Dar nu-i numai atat, daca apuci sa traiesti in manastire. Apucasem sa va spun ca rugaciuni faci si acasa; faci multe, dar nu se face acest mare lucru care caracterizeaza aceasta cruce a calugarului: taierea voii. Sa nu faci ceea ce vrei tu. Sa faci ceea ce-ti spune altul. Si atunci, tu, in felul acesta taindu-ti voia - caci Dumnezeu ne-a creat cu vointa libera, ratiune si afecte -, aici trebuie sa-ti tai vointa libera. Ne trezim luptandu-ne cu Dumnezeu. Si trebuie sa-L infrangem. Dar in sensul ca ii place foarte mult infrangerea aceasta. Pentru ca noi ne desfiintam. Ne smerim.

 

Intr-o manastire era un staret care stia sa dea cununi. Si era un parinte batran - Sfantul loan Scararul consemneaza lucrul asta -, de 50 de ani, ca varsta. Si-l trimitea undeva. Si cand se ducea acolo, il fugarea: Ce cauti aici? Du-te acolo, unde te-am trimis!" Si uite asa il freca. Si-l intreaba sfantul: Nu te smintesti?" Nu, parinte Cand am venit aici mi-au spus astia ca ma incearca 30 de ani. Si am numai 15". La 17 ani de nevointa din aceasta, de taierea voii, a murit. Dar la moarte a zis asa: Multumesc lui Dumnezeu si voua ca prin taierea voii mi-ati mantuit sufletul!"

 

E foarte frumos. Nu se potriveste cu ce e in lume. Pe urma, dragii mei, mi se pare ca nici o adunare de cuvinte filosofice nu poate explica calugaria. Exista, si am spus de multe ori in manastire asa de importante lucruri, incat s-a vorbit prea putin despre ele, si prea putini le-au atins. E o traire continua. Caci spune Mantuitorul: "Vrei sa fii desavarsit? Ia crucea si urmeaza-Mi Mie!" Aceasta e crucea pe care trebuie sa o iei: sa-ti tai voia si sa asculti. Si, fratilor, stiti ce inseamna cruce: Sa duci ce nu-ti convine. Asta inseamna.

 

Uneori aproape ca nu poti.

 

- Nu se pune problema: Nu pot". Duci pana cazi! Nu se pune problema. Dar sa stiti ca s-au putut face, dincolo de inchipuirea omeneasca multe minuni. I s-a spus unui frate: Da pietroiul ala la o parte!" Dar asta era o chestie pentru 20 de insi. Si el, naduf, nu-stiu-ce, l-a dat la o parte ca a zis parintele staret!"

 

Pentru ca nu ne paraseste Dumnezeu, daca neam daruit Lui. Cum credeti dumneavoastra, ca este El, Care e prezent in pasul fiecarui ins, chiar si al paganilor? Dar la crestini, care zi si noapte se roaga in felul lor? Ii ajuta, ii intareste. Nu facem lucrul acesta, adica ascultarile, cu aspect de exagerare, in manastiri. Dar la nivelul care exista, treburile necesare sa le faca cu dragoste, si e destul.

 

Pe un frate - in Pateric - l-a trimis, spune, sa adune balega uscata. Faceau focul cu ea, ca erau saraci. Pai, ma trimiti acolo unde e leoaica aia?" Ca era o leoaica acolo. ?Cum, zice, nu te duci pentru ca e o leoaica acolo? Sa mi-o aduci legata incoace!" Si s-a dus la ea. Leoaica, fugi! ?Stai, ca mi-a spus staretul sa te leg!" Si a legat-o. Si o tara. Si cand a vazut ca chiar o aduce, a zis staretul, pentru smerenia lui: De ce mi-ai adus cateaua asta? Da-i dmmul, sa n-o vad!" Si zice: Da, dar eu am crezut ca e leoaica". Si, intradevar, era leoaica.

 

Domnii mei, nu neglijati Scriptura! Exista niste lucruri dincolo de inchipuiri, care sunt niste realitati. Daca spune Mantuitorul cuvintele cele mai de varf ale Scripturii: "Vrei sa fii desavarsit? Ia crucea si urmeaza-Mi Mie!"

 

Cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei saraci cu duhul, caci acelora este imparatia cerurilor", au legatura cu smerenia?

 

- Chiar despre ei vorbeste! Fericiti cei smeriti! Iar aceasta, pentru ca, va spun, identitatea e chiar cu Hristos. Caci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este in identitate cu El. Ferice de el! E smerit; isi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de catre toata lumea. Stiti dumneavoastra ca acestea sunt valorile cele mai mari chiar si in manastire si in lume? Oamenii care duc o viata ascunsa, sufleteasca, duhovni ceasca, dar in rest, saracii, duc o viata de saracie.

 

Sfantul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost vacar, in satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea infasurat cu carpe la picioare caci nu avea incaltaminte. Si radeau copiii de el. Copii neastamparati, ma rog. Si, intr-o zi el, pazind vitele, a calcat pe un cuib de pasare si a omorat puii, fara sa vrea. Si, sigur, i-a parut foarte rau si si-a pedepsit piciorul ala, sa nu-l mai inveleasca nici cu carpele alea. Vezi, cata tarie cata dorinta de a fi omul lui Dumnezeu? Era sarac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu.

 

Chiar acum am avut Evanghelia cu saracul Lazar si bogatul. Va inchipuiti ce fericire" era! Si omul acesta, Lazar, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cartea. N-a fost suficienta numai suferinta: Nu cartea! Pentru ca lor, celor in suferinta Dum nezeu le da harul sa creada, sa fie ostasi ai lui Hristos.

 

Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti sa ajuti, sa te rogi. Esti in tramvai si vezi un batran cersetor si n-ai ce sa-i dai. Poti, totusi, sa zici: ?Doamne, miluieste-l si pe el!"

 

Asta-i situatia. Este o foarte mare greseala sa nu dai si pentru altii. Ca nu se rupe din tine nimic. Aceasta milostenie ar putea sa umple cerurile de mantuiti. Sa stiti, mila e toata Scriptura. Mila e toata Scriptura! Ce greseala mare este,caci sunt atatia oameni care, oricum, intind mana. Fratilor sa nu lasati mana intinsa nici cand va da, nici cand va cere.

 

Cam cum ati vedea legatura dintre nevointele trupului si smerenie?

 

- Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a facut un mare mester si trebuie pastrat. Noi condamnam impatimirea. Si nici nu punem problema iertarii. Intai punem problema vindecarii. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult sa-l mentinem, ca sa se poata mantui si el.

 

Uite, sa va spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar daca iese din subiect, dar sa nu-l scapam din mana. Un frate a venit la manastire, cum obisnuieste lumea sa spuna, mai simplu. Nu e nimeni simplu, daca a venit la manastire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atat de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: Ce cauti aici, la poarta?" Am venit si eu aici, sa ma fac calugar". Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi ca esti mandru?" Iar el, saracul, nici nu stia ce-i aceea mandrie. Era foarte doritor. Da, dar ma fac si eu calugar".

 

Nu. Aici sunt oameni smeriti. Nu se poate. Tu esti mandru". El, saracul, insista. Staretul zice: ?Bine, stai aici la poarta si cine intra, sa-i zici: TBinecuvantati-ma pe mine, ca sunt mandrut. Si cine iese, sa-i zici tot asa". Si l-a tinut acolo sapte ani. Sapte ani. Ii dadea sa manance, dar nu l-a facut decat sa se smereasca. Iar el a fost sincer, ca sincer venise la manastire, si i-a spus staretului: Iertati-ma pe mine, ca sunt mandru!" Blago sloviti, ca sunt mandru!" Asta era toata ascultarea. Si el o facea cu toata inima. Si s-a sfintit.

 

Deci, repet, nu condamnam trupul. Ii dam ce-i trebuie. Insa nu lasam necondamnata nepatimirea trupului. Trupul nostru se impatimeste in fel de fel de pacate. Si atunci trebuie vindecat. Cu orice chip.

 

Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea sa se intoarca la Dumnezeu, cum se poate intoarce? Ce trebuie sa faca?

 

- Fratii mei, la Dumnezeu nu exista un trecut rau, din momentul in care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Daca te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai sa continui o viata buna ca sa meriti intr-un fel, cu harul lui Dumnezeu, aceasta iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atatea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost talhar. Avem pe Varvar, care a fost talhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au cait amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, daca este inima smerita si infranta, mare e mila Lui.

 

Eu am fost - iertati-ma ca va fac o confidenta eram in padure, in pustie, si am fost atacat de satana intr-o forma foarte dura. Si incercam un act de smerenie in fata lui Dumnezeu, ca "sunt nimic"... In sfarsit, ma fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fara sa ma mai jenez, ma auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit in fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am vazut ca harul lui Dumnezeu m-a ajutat, caci eu n-am putut sa ma masor cata smerenie am. Caci nu m-am putut vedea decat mai putin smerit decat toti oamenii de pe lumea asta.

 

Unii Sfinti Parinti considera ca smerenia e cea mai mare virtute. Ati putea sa ne spuneti care sunt criteriile de apreciere?

 

- De fapt, este mantuitoare, dar, ma scuzati, fac o rectificare: Smerenia te duce pana la Dumnezeu si dragostea gusta din Dumnezeu!" Iubirea, dar o iubire smerita. Smerenia destul este smerenie. Singura cale este smerenia.

 

Am fost prin Grecia la o manastire si o calugarita m-a rugat sa scriu ceva pe o vedere. Si am scris asa: Singura smerenia". Si a inteles imediat - ii traducea cineva. Si a cazut imediat in genunchi. Caci si-a dat seama de importanta smereniei. Si ele stiau ca, intr-adevar, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stapan, Care ne tine cu dragostea Lui pe toti si lumea si firele de iarba. S-a smerit Hristos si noi sa nu fim smeriti? Ce ziceti?

 

Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxa si la alte confesiuni?

 

- Nu este permis. Adica te duci la mai multe adevaruri de credinta? Exista un singur adevar de credinta: adevarul ortodox! Crezul! Si daca esti ortodox, respecti Ortodoxia. Daca nu, cazi in erezie si tu.

 

Dar daca exista un imbold interior de a cauta si intr-o parte si in alta?

 

- Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Sa cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Daca esti ortodox, intra in bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxa? Ce lipsuri ai gasit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred in Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!... Domnilor, s-au facut Sinoade; Sinoade ecumenice si Sinoade locale si apostolice. Si au condamnat cu anatematizari pentru un singur motiv de credinta, de adevar de credinta - cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, pana la anul 787. Si pentru un singur lucru, daca nu credeau in Maica Domnului ca e 0EOTOKOS, adica Nascatoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.

 

Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au facut aceste Sinoade ecumenice si o multime de alte Sinoade locale. Si atunci ce lipsuri a gasit cineva in Ortodoxie, de se duce si in alta parte? Atunci nu e ortodox! Si noi nu stam de vorba, nu facem catehizari aici. E o greseala! Sa se tina de Biserica Ortodoxa! Sa vina harul lui Dumnezeu peste el. Ca vine, domnilor, vine!... Dumnezeu e bogat! Ne asteapta!... Ne asteapta sa cerem. Dar sa-L recunoastem pe El, ca El este Cel Ce este!

 

In cei 14 ani de temnita grea, la Aiud, ati avut bucurii duhovnicesti? De ce ati fost inchis?

 

- A fost extraordinar. Am iesit foarte folositi. Temnita in sine e o mare nevointa.

 

Ultima data am fost condamnat pentru 40 de ani, mai ales pentru ca am facut parte din ?Rugul Aprins" de la Antim. Era o miscare de reinnoire a vietii duhovnicesti. Si n-aveau cum sa ne condamne, asa ca ne-au condamnat ca organizatie subversiva. A durat 90 de zile ancheta si a fost foarte nesuferita.

 

Si erau fel de fel de oameni, adunati din toata lumea. In sfarsit, lucrul asta il stiti, nu e nevoie sa vi-l spun eu. Ei, aceasta temnita era suficienta, era destul ca sa te smereasca. Pentru ca, domnilor, abia iti mai tineai sufletul. Dar stiai ca suferinta aceasta este pentru marele Adevar, pentru ca se punea problema sa-ti sluteasca ideile si sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru ca ii infrangeai, pentru ca nu acceptai, pentru ca erai un mare erou sa spui: Domnule, nu primesc acest lucru!", te costa viata.

 

Am fost chemat, eu personal, de un colonel ca erau la Aiud 10 colonei. Aveam un nume sa zicem, pe acolo, ca eram si preot si calugar. Eram in haine de puscarias, smerit, sa zic asa, smerit cel putin in forma, si ma intreba colonelul sa-i explic ca exista Dumnezeu. Zic: Da, domnule colonel, existenta noastra, suflarea noastra, inteligenta, ratiunea, dovedesc aceasta", am inceput sa-i explic. Astea-s facute de un mare Mester. Nu-s facute la intamplare. Sau cine le-a facut?" Si am continuat sa-i explic: S-au facut atatea semne, a venit Hristos, a inviat... Dar dumnea voastra de ce nu credeti?" Era o mare indrazneala la mine sa-l intreb lucrul asta. Dar a trebuit sa-mi apar adevarul. Zice: Razboiul care s-a dus in Rusia, care a fost in numele Crucii, m-a convins ca nu exista Dumnezeu". Ce in numele Crucii domnule! Nebunul ala de Hitler a vrut sa cucereasca Rusia si a crezut ca rusii o sa-l lase". Si ii zic: Bine. Dar inainte de razboiul asta de ce nu credeati?" Si m-a intrebat: Care ti-e ultimul argument?" Sunt gata sa mor, domnule. Dar am vazut ca n-am cu cine", i-am spus. Si a inceput sa urle: Luati-l! Luati-l!"

 

Ce personalitati ati cunoscut?

 

- Va marturisesc drept, iertati-ma ca va spun orice detinut era o mare personalitate. Pentru ca omul asta reprezenta ceva in suferintele lui acolo. Rezista ani de zile. Clipa de clipa, ceas de ceas zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna, an de an. Ani si ani. Si era o mare personalitate Acolo era o nivelare, nu se punea problema de exceptii. Cel mai bun era cel care era cel mai prezent, in inima lui. Ca erau suferinte foarte mari. M-a impresionat unul din ei, saracul, care uitase cum o cheama pe sotia lui. Pentru ca inceta memoria din cauza marii slabiciuni. Si nu stia cum o cheama. Acolo sotiile erau atat de divinizate si de poetizate... Dati-va seama! Sigur, orice ins era o personalitate. Am cUnoscut, sigur ca da. Am stat cu fel de fel de oameni. Am stat si cu Nae lonescu, am stat si cu Nichifor Crainic, am stat si cu Gane. Si ne perindam. Bineinteles ca eram tinuti strans, strasnic. Cate doi, cate trei. Ne schimbau.

 

Este pustnicia un model spre desavarsire?

 

Care a fost motivatia interioara a sfintiei voastre pentru care v-ati retras in pustie?

 

- Sigur ca pustia este un model. Aici te rogi in libertate, va dati seama, in fosnetul frunzelor copacilor, in urletul vulpilor, in urletul lupilor...

 

Am stat pustnic aproape doi ani. Motivul interior era tot o cunoastere a lucrurilor si, mai bine zis, o evlavie. Am avut o evlavie. Insa sa stiti ca eram mai mult pentru o viata de obste decat pentru o viata de pustie.

 

Si acum sa va dau un exemplu: doi insi, bine intentionati, au plecat. Unul la manastire si altul in pustie. Si ei s-au iubit in lume, s-au pretuit ca prieteni. Si unul s-a dus in pustie si unul in obste. Amandoi au fost cinstiti. Cel din pustie a venit sa faca o vizita la manastire fratelui care era ascultator, in ascultare. Si staretul, un om al lui Dumnezeu, le-a dat voie sa se plimbe prin padure, sa-si destinda sufletul. Asta e foarte important, sa stiti. Si au dat de un mort. Si a zis cel din pustie: Hai sa ne rugam sa invieze". Si s-au rugat. Si a inviat mortul. Si a zis cel din pustie in sinea lui: Pentru rugaciunile mele a inviat mortul". Ca el traise in pustie. Celalalt nu si-a pus problema. S-a rugat si atat. Si au plecat la manastire. Si cum s-au dus la manastire, staretul ii spune repede ascultatorului: Fugi repede, dincolo de fluviul acela". Ca era un fluviu mare acolo. Si nu barca, nu scandura, nu copac... Asta a fugit si un crocodil l-a luat pe spate si l-a dus dincolo. Si a zis staretul celuilalt: Vezi, pentru rugaciunile cui a inviat mortul?"

 

Adica vreau sa va spun ca viata de obste cu taierea voii este o foarte mare lucrare in creatia lui Dumnezeu, cu numele de monahism. Este cel mai important lucru in creatia pamanteasca a lui Dumnezeu. Va spun inca o data, e foarte greu sa incrucisezi cuvinte filosofice ca sa vorbesti de el. El nu e o discutie, el e o traire. Niciodata n-ai sa poti explica de ce e gustul asta asa si celalalt asa. Il simti, il traiesti, dar nu-l explici.

 

Smerenia vine inainte sau dupa pocainta?

 

- Fara discutie ca smerenia trebuie sa fi existat mai intai. Gandul fmmos de a sluji lui Dumnezeu, de a se darui lui Dumnezeu. Au existat si una si alta, a existat smerenia, care s-a inmultit in inima si in sufletul tau, iar viata de nevointa o faci pentru ca asta e programul zilei si ajuta pocaintei.

 

Smerenia e sangele vietii. Nu te poti mantui fara ea. Poti sa faci metanii, sa cari pamant, sa te nevoiesti, dar smerenia exista. Nu exclude.

 

Ne spuneti un cuvant despre rugaciune?

 

- Intai, ce trebuie spus e ca se vorbeste prea mult despre rugaciune. Asta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie facut. Sta in firea si in puterea oricui sa priceapa lucrul asta.

 

Eu personal nu sunt pentru rugaciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie sa fie tipicar. Trebuie sa fie tipicar ca procedeu, in ce priveste dorinta de a se induhovnici. Nu avem numaidecat nevoie de o rugaciune de tipic. Avem nevoie de o prezenta continua a inimii, aceasta stare continua de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugaciunii. Pentru ca si o tacere adanca inseamna o rugaciune adanca. Si o rugaciune adanca inseamna o tacere adanca.

 

Daca faci rugaciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar daca se face o rugaciune din aceasta dupa tipic, dupa ce se termina, omul se considera achitat de obligatia rugaciunii din inima si se retrage fara nimic de la ceea ce ar trebui sa-l tina prezent. Adica sunt mai mult pentru o continua tresarire duhovniceasca. De aceea ma faceti sa spun ca orice clipa poate sa fie un timp si orice suspinare poate sa fie o rugaciune. Suspinarea nu se face asa: Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecand din adanc spre El. Asa ni se va arata. Caci El nu se arata unei minti ascutite. "Nu tot cel ce zice Doamne, Doamne" va intra in imparatia Mea!" Ci numai cel care are inima curata, cel care are inima spre El, continuu.

 

 

Deci, o viata continua de prezenta duhovniceasca inseamna un om mai induhovnicit. Pentru ca daca te rogi, esti mereu prezent. Rugaciunea sa zicem - tipicala poti lesne sa o termini intr-o jumatate de ceas, un ceas, dar pe urma?

 

Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar sa nu fie singura treaba duhovniceasca, singura rugaciune. Daca ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostinta, pentru a se intelege, pentru ca lucrul asta e mai putin discutat, e prezenta inimii continua. Si te rogi. Pentru ca se rugau sfintii si stateau in genunchi pana se facea dimineata si aparea soarele. Si la rasarit tot in genunchi erau.

 

Asta nu inseamna ca noi, nefiind ca ei, nu trebuie sa ne rugam. Dar era o stare de continua prezenta.

 

Parinte, rugaciunea neincetata poate fi traita de oricine?

 

- Intr-o masura oarecare toata lumea poate. Pentru ca intrebarea in sine despre rugaciune sau discutia despre rugaciune este neavenita, pentru ca se rationalizeaza lucrurile. Oricine vrea sa dobandeasca rugaciunea, sa taca si sa zica. 0 rugaciune adanca e o tacere adanca.

 

Se constata o limpezire imediata, o scapare de ispite, caci se cere ajutorul Stapanului cerului si al pamantului. Trebuie sa se obisnuiasca lumea cu gandul ca Dumnezeu guverneaza si face orice pentru om. "Fara de Mine nu puteti face nimic." Mai mult: "Nu se misca fir de par fara voia Mea." Va dati seama cat de mult ne apara.

 

Tineti-va de Biserica, dragii mei! Si puteti sa ziceti rugaciunea aceasta a mintii din inima. Este puterea numelui aceea care ne ajuta atat de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-va, nu va descurajati.

 

Iubiti mult! Hristos va porunceste!

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 11279

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE