Când vine un străin la noi şi îl primim câteva zile cu omenie, după ce ne împărtăşim cu el de hrană şi cuvânt, îl slobozim la ale sale. Şi în ziua de după plecarea lui, atunci când punem masa, îndată ne amintim şi de el şi de convorbirile cu el; şi atunci cu multă dorire tânjim după el. Aceasta să facem şi cu postul. Căci postul a găzduit la noi patruzeci de zile şi l-am primit cu cuget iubitor, apoi l-am slobozit. Dar fiindcă urmează să punem acum masă duhovnicească, să ne amintim de el şi de toate bunătăţile care ne-au izvorât din el.

Că nu numai vremea postului, ci şi amintirea lui poate să ne aducă foarte mari foloase. Şi după cum cei dragi ai noştri, nu numai dacă sunt de faţă, ci şi dacă ne vin în minte, ne umplu de multă bucurie, aşa şi zilele postului, şi slujbele, şi petrecerea simplă, şi toate celelalte bunătăţi care ne-au rodit din el, ne veselesc din pomenirea lui. Dacă adunându-le în cuget pe toate acestea, ne aducem aminte de ele, mari roade vom dobândi şi în vremea de acum. Acestea vi le spun nu ca să vă silesc să postiţi, ci ca să vă înduplec să nu vă desfătaţi, nici să aveţi o dispoziţie lăuntrică ca a celor mai mulţi dintre oameni, dacă mai trebuie numiţi oameni cei care au o asemenea micime de suflet, încât, ca nişte scăpaţi din lanţuri şi de temniţă grea, zic unii către alţii: „Greu am mai străbătut marea postului“. Alţii însă, mai slabi de cuget decât aceştia, se tem până şi pentru următorul Post al Paştilor.

Şi acesta vine din faptul că, în toată cealaltă vreme, se dau pe ei înşişi cu toată puterea la desfătări şi neînfrânare şi beţie. Dacă ne-am îngrijit să petrecem celelalte zile, care nu sunt din vremea postului, în chip cuviincios şi cu blândeţe, dacă am dorit postul care a trecut, atunci, şi când va veni următorul, îl vom primi cu mare bucurie. Căci ce bunătate nu ne vine din post? Toate sunt pline de linişte şi pace curată. Oare nu şi casele sunt eliberate de tulburare şi alergătură şi de toată agitaţia? Dar mai înainte de case, mintea celor ce postesc se bucură de această liniştire. Şi tot oraşul urmează apoi bunei rânduieli a minţii şi a caselor. Că nici seara nu se mai aud cântăreţi, nici ziua agitatori şi beţivi, nici cei ce strigă ori bătăioşi, ci peste tot se poate vedea multă liniştire. Dar acum nu este aşa, ci de cum se crapă de ziuă, ţipete şi tulburări şi alergături ale bucătarilor şi osteneală; fum cu duiumul şi în casă şi în cugete; în noi patimi care ne ard dinăuntru; flacăra din poftele nelalocul lor ne este aprinsă de desfătare.

De aceea, să căutăm spre postul care a trecut, căci el a micşorat toate aceste tulburări de acum. Şi chiar dacă am sfârşit-o cu osteneala lui, să nu dezlegăm şi dorirea lui, nici să nu stingem pomenirea lui. Ci, după ce mănânci şi te odihneşti, când vii în piaţă şi vezi că ziua se pleacă spre seară, intră în această biserică şi vino la acest altar şi adu-ţi aminte de vremea postului, când plină era biserica de mulţimea noastră, încordată era râvna ascultării cuvântului lui Dumnezeu, mare era desfătarea şi trează mintea tuturor. Şi, adunând în cuget toate acestea, adu-ţi aminte de acele dorite zile. Iar când urmează să întinzi masa, atinge-te de mâncăruri având această pomenire a postului şi niciodată nu vei putea aluneca spre beţie. Că după cum pe cei ce au soţie cuviincioasă şi cumpătată şi liberă, fiind aprinşi foarte de dragul ei, chiar dacă nu este ea de faţă, atunci când îi aţâţă vreo desfrânată sau stricată, dorul pentru soţie le ţine mai dinainte cu tărie mintea şi nu le îngăduie să intre vreo altă iubire, aşa se întâmplă şi cu postul şi cu beţia. Dacă ne amintim de cumpătarea şi libertatea postului, vom putea alunga cu multă uşurinţă pe această atotdesfrânată şi maică a toată necuviinţa, adică beţia. Căci dorirea postului este mai vajnică decât orice mână spre a ne descotorosi de neruşinarea acesteia. Pentru toate acestea, vă rog, să avem pururea în minte zilele acelea!

Sfantul Ioan Gură de Aur,
(Omilii şi cuvântări despre educaţia copiilor)
 

• Spovedania de obste din zilele Postului Mare
  Publicat in : Religie