Scrisoare catre o tanara vaduva

Scrisoare catre o tanara vaduva Mareste imaginea.

Cuvant introductiv

Aceasta scrisoare apartinand, potrivit traditiei manuscrise, Sfantului Ioan Gura de Aur, este adresata tinerei vaduve a lui Therasios, decedat dupa o scurta convietuire cu sotia sa. Nu exista multe date in legatura cu existenta lui Therasios. Numele lui este pomenit in treacat intr-una din epistolele lui Libanius. Potrivit informatiilor date de text, se pare ca Therasios a fost un general vestit al acelei epoci, cu mare trecere la curtea imparatului, un om cu calitati deosebite, incununate de credinta sa vie. Sfantul Ioan Gura de Aur il caracterizeaza ca fiind "unul din prietenii lui Dumnezeu".

Legatura de dragoste dintre cei doi soti si armonia relatiei lor sporeste suferinta negraita a tinerei sotii dupa moartea sotului ei; acest eveniment tragic si neasteptat il determina pe Sfantul Ioan sa incerce sa aduca prin cuvintele sale o mangaiere tinerei vaduve. Totodata, alcatuirea acestei scrisori constituie pentru Sfantul Ioan prilej de marturisire a atitudinii crestinului in fata mortii si a evenimentelor vietii care, de cele mai multe ori, depasesc limitele logicii noastre. Tonul scrisorii este unul cald, delicat; ca de obicei, Sfantul Ioan se dovedeste un iscusit cunoscator al tainelor sufletului omenesc, al subtilitatilor emotionale si al aplecarii firii femeiesti catre impreuna suferinta cu cel indurerat.

Mesajul duhovnicesc al scrisorii sta sub incidenta neprevazutului existentei pamantesti, care certifica moartea nu ca pe un sfarsit, ci ca pe un inceput, ca pe o trecere la adevarata existenta. Ceea ce poate parea valoros in aceasta scurta si limitata existenta, de cele mai multe ori, nu coincide cu valorile dumnezeiesti, sau este doar o umbra palida a plinatatii si slavei vietii vesnice. Aceasta stradanie neobosita a omului de a intelege spre ce trebuie sa se indrepte, il tine viu, il tine treaz si puternic in mijlocul a tot ceea ce se petrece in jurul sau.

"Scrisoare catre o tanara vaduva" - Sfantul Ioan Gura de Aur  (textul scrisorii)

Ca ai primit o rana grea si ai fost strapunsa de moarte prin sageata trimisa de sus, toti marturisesc deopotriva si nu neaga nimeni, nici chiar dintre cei care sunt foarte aplecati spre dragostea de intelepciune. Dar, de vreme ce ranitii nu trebuie sa-si petreaca toata vremea in jale si in lacrimi, ci sa se ingrijeasca indeosebi de vindecarea ranilor, ca nu cumva, din pricina lacrimilor, sa neglijeze rana, sa o adanceasca si sa sporeasca flacara durerii, bine este ca si tu sa iei aminte la cuvintele de mangaiere si, infranandu-te, cel putin pentru scurta vreme, de la varsarea lacrimilor, sa te lasi in seama celor care incearca sa-ti aduca mangaiere.

De aceea noi nu te-am deranjat nici atunci cand erai in culmea durerii, nici atunci cand s-a abatut fulgerul. Ci, asteptand o vreme, atat cat sa-ti ingaduim sa jelesti cat ti-a fost nevoie, acum, ca esti in stare sa privesti cat de cat prin ceata si sa-ti deschizi urechile catre cei ce incearca sa-ti aduca mangaiere, am adaugat niste cuvinte la cele spuse deja de slujnicele tale.

Insa, atunci cand furtuna este inca intetita si vantul jelaniei sufla inca puternic, cel care aduce mangaiere, incercand sa departeze de durere, nu face decat sa starneasca si mai mult spre ea, si, atragand ura, sa adauge prin astfel de cuvinte de mangaiere, si mai mult, parand ca este un dusman si o persoana necugetata. Dar daca talazul a inceput sa cedeze si Dumnezeu a potolit dezlantuirea valurilor, putem inalta cu usurinta panzele cuvantului. Caci atunci cand furtuna este pe jumatate starnita, mestesugul poate sa-si duca la indeplinire maiestria, dar cand involburarea valurilor este de neinvins, experienta nu mai are nici un folos.

De aceea am pastrat tacerea in toata aceasta vreme si doar acum am indraznit sa vorbesc, dupa ce am auzit de la unchiul tau ca trebuie, deci, sa prind curaj; de vreme ce unele slujnice pe care le cinstesti indraznesc sa tina lungi discursuri despre asta, si chiar si unele femei din afara casei, care-ti sunt rude sau apropiate. De vreme ce, deci, ai ascultat cuvintele lor, cutez, si am deplina incredintare, ca vei aprecia si cuvintele mele, pe cat iti sta in putinta, in liniste si fara tulburare.

De altfel, neamul femeiesc este mai inclinat spre impreuna-patimire cu cel aflat in suferinta. Dar cand este vorba de tinerete si de o vaduvie timpurie si de o lipsa de experienta in aceste lucruri si de o multime de griji, dupa un timp petrecut odinioara in bunastare si in bogatie, nenorocirile se inmultesc si, daca cea aflata in suferinta nu gaseste un sprijin de sus, orice gand venit pe nepregatite o poate dobori; si socotesc aceasta ca pe o prima si foarte insemnata dovada a marii purtari de grija a lui Dumnezeu fata de tine. Caci faptul ca nu te-ai inecat in oceanul durerii, in mijlocul atator nenorociri care au venit pe neasteptate, nu tine de vreo virtute dupa fire a sufletului sau de vreun ajutor omenesc, ci de mana pururea puternica a constiintei careia nu este numar, a intelepciunii care nu poate fi cercetata, "a Parintelui indurarilor, si Dumnezeul a toata mangaierea. Caci Acesta ne-a ranit, zice, si ne va tamadui; ne va lovi si va lega ranile noastre, si ne va face sanatosi".

Cata vreme a fost cu tine acel fericit barbat, te-ai bucurat de cinste si de ocrotire si de ingrijire din partea lui. Te-ai bucurat de cele de care se poate bucura omul. Dar, dupa ce l-a luat la Sine Dumnezeu, El i-a luat locul. Si nu este al meu acest cuvant, ci al fericitului prooroc David; caci zice: "Pe orfan si pe vaduva ii va sprijini." Si iarasi il numeste pe El "Parinte al celor orfani si Judecator al vaduvelor"; si vei vedea ca in multe locuri El se ingrijeste indeosebi de aceasta categorie de oameni.

Dar, fiindca deasa pomenire a numelui de vaduva ar putea sa raneasca sufletul tau, mai ales ca s-a abatut asupra ta in floarea varstei, vreau sa vorbesc mai intai despre acest nume si sa arat ca nu este unul al nenorocirii, ci unul de cinste, ba inca de cea mai mare cinste. Intr-adevar, nu parerea celor multi, ratacita, trebuie sa o aduci drept marturie, ci pe cea a fericitului Pavel sau mai degraba legea pusa de Hristos. Fiindca ceea ce graia Pavel, Hristos le rostea prin el, dupa cum a si spus: "Sau oare cautati dovada ca Hristos este Cel care graieste in mine?" Caci ce zice? "Sa nu fie inscrisa intre vaduve cea care nu are mai putin de saizeci de ani"; si iarasi: "De vaduvele tinere fereste-te".

In ambele cazuri vrea sa ne infatiseze maretia vaduviei. Caci pentru episcopi nu stabileste vreo limita de varsta, insa in acest caz o face cu multa acrivie. De ce, dar? Nu pentru ca vaduvia este mai mare decat preotia, ci pentru ca vaduvele trec printr-o incercare mai mare decat a preotilor, fiind cuprinse din multe parti de o navala de afaceri publice si private. Dupa cum o cetate fara ziduri este lipsita de aparare in fata celor care vor sa o cucereasca, tot asa este si o tanara care isi duce vaduvia si care are in jurul ei o multime din cei care uneltesc nu numai cum sa-i ia averea, ci si dintre cei care ravnesc sa-i distruga inteleapta infranare. Dar nu numai acestea, ci putem afla multe alte pricini care sa o impinga spre cadere. Si, inconjurata de slujitori care o dispretuiesc si care-si neglijeaza indatoririle, lipsita de cinstea de mai inainte si vazand ca cele de o varsta cu ea o duc bine, si de multe ori ravnind luxul, se lasa convinsa spre savarsirea celei de-a doua casatorii. Insa unele nu vor sa traiasca cu barbati dupa legea nuntii, ci fac aceasta in ascuns; fac acest lucru ca sa culeaga faima vaduviei.

Astfel, vaduvia nu numai ca nu este un lucru de rusine, ba chiar unul vrednic de cinste in ochii oamenilor, si nu numai in randul crestinilor, ci si al celor necredinciosi. Chiar eu, tanar fiind, mi-aduc aminte de dascalul meu - care intrecea toti barbatii in superstitii pagane - si de cat de mult s-a minunat de mama mea. Caci, intrebandu-i pe cei ce sedeau in jurul lui al cui sunt, dupa cum obisnuia, si spunandu-i cineva ca eram fiul unei vaduve, a vrut sa afle de la mine varsta mamei mele si de cati ani era vaduva. Si cand i-am spus ca avea patruzeci de ani si ca erau douazeci de ani de cand il pierduse pe tatal meu, s-a minunat si a strigat: "O, ce femei sunt printre crestini!"

Asadar, un astfel de lucru se bucura de admiratie si de lauda nu numai printre noi, ci si printre pagani. Cunoscand toate acestea, fericitul Pavel zicea: "Sa nu fie inscrisa intre vaduve cea care are mai putin de saizeci de ani". Dar nici varsta nu este pentru el o marturie atat de importanta incat sa ingaduie unei vaduve sa fie inscrisa in aceasta sfanta ceata, ci adauga si altele, zicand: "Daca are marturie de fapte bune: daca a crescut copii, daca a fost primitoare de straini, daca a spalat picioarele sfintilor, daca a venit in ajutorul celor stramtorati, daca s-a tinut staruitor de tot ce este lucru bun".

Vai, cata incercare si cata truda, cata virtute se cere de la o vaduva si cata acrivie in aceasta proba! Caci nu ar fi vorbit despre acestea, daca nu i s-ar fi incredintat ei un lucru de cinste si nobil. Si: "De cele tinere - zice -, fereste-te". Si adauga si de ce: "Caci atunci cand poftele le indeparteaza de Hristos, vor sa se marite"; prin aceasta spusa ne lasa sa intelegem ca, odata ce raman fara sotii lor, Hristos ia locul acelora.

Apoi, aratand cat de blanda si de ingaduitoare este aceasta unire, adauga, zicand: "Caci atunci cand poftele le indeparteaza de Hristos, vor sa se marite", ca si cand apartin unui barbat bland, care nu-si manifesta autoritatea asupra lor, ci le ingaduie sa traiasca in libertate. Si nu-si opreste cuvantul aici, ci si in alt loc isi arata grija fata de acestea, zicand: "Cea care traieste in desfatari, desi este vie, este moarta"; "iar cea cu adevarat vaduva si ramasa singura are nadejdea in Dumnezeu si staruieste in cereri si in rugaciuni, noaptea si ziua". Iar in Epistola catre Corinteni spune: "Mai fericita este daca ramane asa". Ai vazut cata lauda este adusa vaduvei! Si asta in Noul Testament in care a stralucit si virtutea fecioriei! Oricum, stralucirile fecioriei nu au putut acoperi stralucirea vaduviei care consta intr-o virtute numai a ei.

Cand te pomenim, deci, in randul vaduvelor, sa nu te consideri mai prejos, nici sa nu vezi in asta un lucru de ocara. Caci, daca ar fi asa, cu cat mai mult ar fi de ocara fecioria? Dar nu este asa, nicidecum, si nici sa nu fie! Caci, de vreme ce admiram toate femeile care traiesc in infranare avand inca soti, cum sa nu fie nevoie sa aratam bunavointa, sa laudam si sa ne minunam de cele care traiesc astfel dupa plecarea sotilor lor din aceasta viata? Cat ai trait, cum am spus, cu fericitul Therasios, te bucurai de cinste si de purtarea lui de grija, dupa cum era si firesc sa primesti din partea unui sot bun. insa acum il ai in locul lui pe Dumnezeu, Stapanul a toate, Care ti-a fost intaistatator si mai inainte si Care acum se va ingriji de tine mai mult si cu mai mare ravna. Iar purtarea Lui de grija nu este putin lucru, dupa cum am spus, si deja ne-a dovedit aceasta prin faptul ca te-a pazit nevatamata si sanatoasa in cuptorul grijilor si al durerii si nu te-a lasat sa patimesti lucruri nedorite. Iar faptul ca nu a ingaduit un naufragiu intr-o asemenea valtoare, inseamna ca, odata ce-ti vei recapata linistea, va pazi cu atat mai mult sufletul tau si va face vaduvia ta usor de purtat, dimpreuna cu neajunsurile care par sa vina din ea.

Dar pe tine nu numele de vaduva te tulbura, ci pierderea unui asemenea sot despre care, marturisesc si eu ca, in toata lumea asta, este dintre putinii care, prins fiind in afacerile lumesti, a reusit sa fie atat de iubitor, de ingaduitor, de smerit, de sincer, de sarguindos si de credincios. Daca ar fi pierit cu totul si ar fi disparut in neant ar fi fost un motiv de tulburare si de durere. Dar faptul ca el a plutit spre limanul cel bun, s-a stramutat la Cel ce cu adevarat este imparat, nu trebuie sa ne intristeze, ci sa ne bucure. Caci aceasta nu este moarte, ci plecare si stramutare din cele rele la cele mai bune, de pe pamant la cer, de la oameni la ingeri si arhangheli, la Stapanul ingerilor si al arhanghelilor.

Pe vremea cand se afla inca pe pamant, slujindu-l pe imparat, era inconjurat de primejdii multe din partea celor care unelteau din invidie. Si, pe cat crestea faima lui, pe atat cresteau si intrigile dusmanilor. Dar acum, ca s-a mutat din aceasta lume, nu mai poate fi vorba de acestea. incat, pe cat jelesti ca a luat la El Dumnezeu un barbat atat de bun si de virtuos, pe atat trebuie sa te bucuri ca a plecat din aceasta lume in siguranta si in slava, si, izbavindu-se de tulburarea primejdiei de fata, se afla acum in multa liniste si pace. Oare nu este straniu a marturisi ca cerul este un loc cu mult mai bun decat pamantul, si totusi a-i jeli pe cei ce se stramuta acolo? Daca acel fericit barbat ar fi fost unul dintre cei care traiesc in chip rusinos si departe de ceea ce este placut lui Dumnezeu, ar fi trebuit sa nu incetezi a jeli, nu numai dupa plecarea sa, dar si in viata fiind.

Dar, de vreme ce el a fost unul din prietenii lui Dumnezeu, trebuie sa ne impartasim de bucuria lui, nu numai pe cand era in viata, dar si acum ca a plecat dintre noi. Caci ai auzit cuvintele fericitului Pavel: "A te desparti de trup si a fi cu Hristos, este cu mult mai bine". Dar poate tanjesti sa asculti cuvintele lui si sa te bucuri de dragostea pe care o revarsai asupra lui si cauti obisnuinta de a fi cu el si renumele pe care il aveai de pe urma lui, stralucirea si cinstea si siguranta si poate pierderea tuturor acestora intristeaza si intuneca viata ta. Dar dragostea pe care o aveai fata de el trebuie sa o pastrezi si acum, la fel ca mai inainte. Caci asa este puterea iubirii; care ii cuprinde nu numai pe cei ce sunt prezenti si aproape unul de altul, ci si pe cei ce se afla departe, si ii apropie si ii leaga; si nici lungimea timpului, nici distanta, nici altceva de acest fel nu poate sa destrame si sa imparta puterea de a iubi a sufletului.
 

Iar daca vrei sa-l vezi la fata - ca stiu ca asta iti doresti foarte mult - pastreaza-i asternutul neatins de alt barbat, si sarguieste-te sa arati o vietuire ca a lui si te vei stramuta in locul in care este el, nu pentru cinci ani, ca aici, nici pentru zece, nici o suta, nici o mie, nici doua mii, ci pentru nemarginite si nesfarsite secole salasluindu-te impreuna cu el. Iar acele locuri de odihna nu se mostenesc prin rudeniile trupesti, ri prin asemanarea felului de vietuire. Caci pe Lazar, desi nestiut de Avraam, l-a adus in acelasi loc cu el, in acele sanuri, vietuirea lui asemanatoare cu a lui Avraam, precum pe multi de la Rasarit si de la Apus; loc al odihnei care te va primi si pe tine alaturi de Therasios, daca vei arata aceeasi viata cu a lui. Atunci il vei vedea pe el nu cu frumusetea trupului, cu care a plecat din aceasta lume, ri cu o alta frumusete, mai scanteietoare si luminand mai stralucitor decat razele soarelui. Caci acest trup, chiar daca se ridica la inaltimile ceresti, este totusi stricacios.

Dar trupurile celor placuti lui Dumnezeu se vor imbraca intr-o asemenea slava incat nu va putea fi privita cu acesti ochi. Iar Dumnezeu ne-a pregatit cateva semne si vagi urme ale acestor lucruri si in Vechiul si in Noul Testament. Caci acolo, in Vechiul Testament, fata lui Moise a stralucit cu o asemenea slava incat ochii israelitilor nu se puteau apropia de ea. Iar in Noul Testament fata lui Hristos a stralucit mai mult decat a lui Moise. Caci, ia spune-mi: daca cineva ti-ar fi fagaduit ca sotul tau va fi facut imparat al intregului pamant, dar ti-ar fi poruncit in schimb sa stai departe de el douazeci de ani, pentru ca apoi sa ti-l aduca inapoi purtand coroana si hlamida iar tu sa fii repusa in aceeasi cinste cu el, oare n-ai fi suportat despartirea cu blandete si cu inteleapta cumpatare care i se cuvenea? Oare nu ai fi fost multumita cu darul si nu l-ai fi socotit un lucru vrednic de dorit?

Asuma-ti acest lucru si acum, nu pentru o imparatie de pe pamant, ci pentru cea din ceruri, nu pentru a-l redobandi purtand haina aurita, ci haina de slava, nestricacioasa si nemuritoare, asa cum este firesc sa aiba cei ce petrec in ceruri. Si, daca ti se pare ca este de nesuportat atata amar de vreme, cu siguranta candva el iti va sta alaturi prin vise si iti va grai precum odinioara si iti va arata fata lui dupa care tanjesti. Iar visul va fi drept mangaiere in locul scrisorilor, si poate chiar mai lamurit decat scrisorile. Caci acolo poti vedea numai literele, dar aici si cum ii este chipul si surasul, si infatisarea, si mersul, si sa-i auzi vocea, si sa-i recunosti glasul lui preaiubit.

Dar, de vreme ce jelesti si pierderea sigurantei pe care ti-o oferea el mai inainte, si poate chiar a sperantelor de sporire a rangului, caci am auzit ca in scurt timp avea sa fie investit in functia de prefect - ceea ce cred ca iti tulbura sufletul mai mult decat orice -, gandeste-te la cei care au capatat ranguri si mai mari decat el si si-au sfarsit viata intr-un chip vrednic de mila. Iti voi reimprospata amintirile; poate ca ai auzit de Teodor din Sicilia. Caci el chiar a fost unul dintre cei vestiti si prin frumusete, si prin statura trupului si prin indrazneala in cuvant pe care o avea fata de imparat, ca unul care detinea la palat o putere pe care nu o avea nimeni altul dintre curteni, dar care nu s-a smerit cu aceasta bunastare, ci, uneltind impotriva imparatului, a fost prins si decapitat in chip jalnic; iar sotia lui, care in educatie si in felul in care fusese crescuta si in multe altele nu se deosebea cu nimic fata de nobletea neamului tau, fiind golita deodata de toate acestea, si chiar de libertate, a ajuns sa se numere printre lucratoarele care fac negot si sa duca o viata mai de plans decat a oricarei slujnice. Tot ceea ce mai avea in plus fata de celelalte era grozavia nenorocirii ei, care starnea lacrimi in ochii celor care o priveau.

Se mai spune si despre Artemisia, sotia unui barbat foarte faimos, care a dorit si el sa uzurpe puterea imparatului, ca a cazut in aceeasi stramtorare si si-a pierdut vederea. Caci asa de mare i-a fost durerea, incat multimea lacrimilor i-a stins lumina ochilor. Iar acum trebuie sa fie purtata de mana si sa fie dusa pe la usile altora ca sa poata cumpara hrana necesara. Si as putea aminti de inca multe alte familii asupra carora s-a abatut nenorocirea, daca n-as sti evlavia si intelepciunea sufletului tau, care nu-si afla mangaierea din relele intamplate altora.

Insa ti-am pomenit despre toate acestea tocmai ca sa intelegi ca cele omenesti nu inseamna nimic, ci, cu adevarat, dupa cum a spus profetul: "Toata slava omului ca floarea campului". Si, cu cat aceasta slava se inalta si straluceste, cu atat poate sa fie mai mare caderea, nu numai a celor ce sunt condusi, ci si a celor care ii conduc. Caci nu ai sa gasesti o familie atat de coplesita de nenorociri precum este familia imparatului: orfani inainte de vreme, si vaduve, si morti naprasnice, si nenorociri cu mult mai neobisnuite si mai amare decat mortile tragice ce se abat asupra puterii.

Sa lasam deoparte pe cele din vechime; dintre imparatii generatiei noastre, noua la numar, doar doi si-au sfarsit viata prin moarte naturala. Iar ceilalti au fost rapusi fie de mana unui tiran, fie in razboi, fie prin uneltirea propriilor garzi, fie de insusi cel care ii alesese si le pusese pe umeri hlamida de purpura. Iar femeile care locuiau cu ei, unele, se spune, au murit otravite, altele de durere. Cat despre cele ramase in viata, una tremura pentru fiul sau orfan si se teme ca unul din cei aflati la putere ar putea sa-i ia viata, de frica celor ce s-ar intampla in viitor; iar alta, abia dupa multe rugaminti, a fost readusa din exilul in care o trimisese suveranul insusi.

Cat despre nevestele imparatilor de acum, una care a inceput sa rasufle un pic in urma nenorocirilor suferite isi amesteca bucuria cu durerea vazand ca imparatul este inca foarte tanar si lipsit de experienta si ca are dusmani care uneltesc impotriva lui din toate partile. Iar cealalta este aproape moarta de frica si traieste mai jalnic decat condamnatii din pricina sotului ei care, din clipa in care si-a primit coroana si pana in ziua de azi, s-a consumat in razboaie si in lupte; dar, mai mult decat de nenorociri, este devorata de rusine si de ocarile tuturor. Si ceea ce nu s-a intamplat niciodata in trecut, se petrece acum, caci barbarii, lasandu-si patria lor, au navalit pe mii de kilometri in tara noastra, si asta de multe ori, arzand pamantul si cucerind orasele, si zicand ca nu au de gand sa se reintoarca acasa, ci, mai degraba sa chefuiasca decat sa continue razboiul, batjocorindu-ne astfel pe toti. Caci s-a auzit despre un rege de-al lor ca ar fi zis ca se minuneaza de nerusinarea soldatilor nostri, care, desi junghiati mai rau decat niste oi, inca se asteapta sa castige lupta, si nu vor sa paraseasca pamantul propriei patrii. Si a mai spus ca el insusi s-a saturat sa-i taie in bucati.

Cum crezi ca este sufletul imparatului si al sotiei lui la auzul acestor cuvinte? Si, de vreme ce am amintit de acest razboi, mi-a trecut pe dinaintea ochilor un lung sir de vaduve care odinioara straluceau in slava barbatilor lor, iar acum, imbracate toate in vesmant de doliu, isi petrec toata vremea jelind. Caci ele nu au avut ceea ce s-a oferit cinstitului tau crestet Caci tu, cea vrednica de admiratie, l-ai putut vedea inca zacand in pat si i-ai auzit ultimele cuvinte si cum sa te ingrijesti de treburile casei si prin testamentul lui s-a pus stavila impotriva oricarui atac din partea celor lacomi si calomniatori. Dar nu numai aceasta, ci chiar mort fiind, te-ai aplecat adesea asupra lui sa-i saruti ochii, si l-ai jelit, si l-ai vazut condus la groapa cu multa cinste, si ai putut sa savarsesti toate cele ale ingropaciunii, dupa cum se cuvenea, si ai putut sa te duci adesea la mormant si astfel sa afli durerii tale nu putina mangaiere.

Insa celelalte vaduve au fost lipsite de toate acestea si, dupa ce si-au trimis barbatii la razboi, au sperat sa-i recapete inapoi teferi; insa au primit numai vestea amara a mortii lor. Caci nu a ajuns la ele doar cel care le-a adunat lesurile, ci si cuvintele felului in care au sfarsit Sunt unele vaduve insa care nu s-au invrednicit sa afle nici macar povestea sfarsitului si cum au fost rapusi barbatii lor in mijlocul luptei, sub gramada de trupuri ucise. Si te mira ca multi dintre generali au sfarsit asa, cand insusi imparatul, prins in capcana intr-un sat, impreuna cu o mana de soldati, nu a indraznit sa iasa si sa le stea impotriva celor ce-i atacau, ci a ramas in casa careia barbarii i-au dat foc, si a pierit dimpreuna cu barbatii care erau prinsi acolo cu el, cu caii, cu zidurile si cu grinzile casei, care s-au facut toate cenusa. Si soldatii plecati cu el la razboi si reintorsi, in locul imparatului, asta au adus ca veste sotiei lui.

Caci gloria lumii nu difera intru nimic de cea a scenei sau de vremelnicia florilor de primavara. Fiindca trece chiar mai inainte sa apara. Si, chiar de ramane pentru scurta vreme, degraba se ofileste. Ce este, asadar, mai zadarnic decat cinstea si slava aduse de multime? Ce rod are ea? Ce castig? La ce rezultat bun duce? Si de-ar fi numai asta raul! Fiindca cel care are aceasta capricioasa stapana nu are nimic bun de castigat, decat numai multe dureri si vatamari. Caci ii stapaneste pe cei ce o au si, pe cat mai mult este lingusita de cei ce o slujesc, pe atat ii are la mana si ii tine supusi prin porunci aspre. Dar impotriva celor care o dispretuiesc si o trec cu vederea nu are cu ce sa se razbune. Astfel, este mai cruda decat orice tiran sau fiara. Caci tiranul sau fiara mai pot fi imblanzite prin indelung dresaj, insa aceasta se salbaticeste cu cat i ne incredintam mai mult si, daca gaseste pe cineva care sa o asculte si sa o urmeze. In toate, nu exista mai apoi ceva la care sa renunte sa porunceasca. Are si un aliat pe care n-ar fi gresit sa il numeasca cineva fiica ei. Caci atunci cand mandria, dupa ce a fost hranita, a crescut si a prins radacini in noi, naste sminteala, lucru care nu este cu nimic mai prejos in puterea de a duce in prapastie sufletele celor ce au dobandit-o.

Deci, spune-mi, pentru acestea jelesti? Ca Dumnezeu te-a scapat de aceasta crunta robie, ca a stavilit orice navala a acestor nimicitoare boli? Caci, pe cand inca iti traia sotul, gandurile nu conteneau sa rasara in sufletul tau, insa dupa moartea lui nu mai au de unde sa-ti cuprinda sufletul. In aceasta trebuie sa arati o purtare dreapta, adica sa nu plangi indepartarea acestora si nici sa nu cauti stapania lor amara. Caci cand suflarea acestora se inteteste, le rascolesc pe toate din strafunduri si le nimicesc. Si, asemenea multora dintre curtezane, care, deja trecute la chip si respingatoare, se folosesc de sulemeneli si de farduri, atatand sufletele tinere, usor de cucerit si, odata ce au pus stapanire pe ele, se poarta cu ele mai josnic decat cu cel din urma sclav, tot asa si aceste patimi - si slava desarta, si sminteala -, pangaresc sufletele mai mult decat orice alta necuratie.

De aceea si bogatia pare multora un lucru bun. Insa, golita fiind de slava ei, nu va mai fi atat de indragita. Oricum, cei care prin saracie puteau sa ajunga Ia slava adusa de multime, nu mai cautau sa se imbogateasca, ci dispretuiau gramezile de aur care li se ofereau. Iar tu, nu ai nevoie sa afli de la mine cine au fost aceia, caci stii mai bine decat mine pe Epaminonda, pe Socrate, pe Aristide, pe Diogene, pe Krates, care a lasat pamantul sau oilor sa-l pasca. Altii, care nu aveau posibilitatea sa se imbogateasca, au vazut slava tocmai in saracia lor si au ales sa traiasca asa. Iar acesta (Krates) a renuntat la tot ce avea. Insa in felul asta dovedeau toti ca erau de fapt impatimiti sa intre in posesia acestei crunte fiare.

Sa nu plangem, asadar, faptul ca Dumnezeu ne-a scapat de aceasta tiranie rusinoasa si ridicola si plina de ocari. Caci straluceste numai cu numele, insa in realitate face din cei ce o au contrariul a ceea ce exprima numele sau si nu exista om care sa nu-l ia in ras pe cel care alearga dupa slava. Si poate deveni cu adevarat vestit numai cel care nu este orientat si fixat spre aceasta. Iar cel ce pune mare pret pe slava acestei lumi, indurand si facand tot ce-i sta in putinta pentru a o obtine, mai ales acela va esua in a ochi si a nimeri tinta, si va avea parte in schimb de batjocura, acuza, ironii, respingere si ura.

Dar aceasta nu se intampla numai cu noi barbatii, ci si cu voi, femeile, si mai ales cu voi! Caci femeia simpla ca fire si la mers si in vesminte, ca una care nu cauta sa fie admirata de cineva, starneste mirarea celorlalte femei, care o fericesc si ii ureaza sa aiba parte numai de lucruri bune. Insa, cea cuprinsa de slava desarta, este respinsa si urata de celelalte si fug de ea ca de o fiara salbatica si spun pe seama ei mii de barfe si de vorbe de ocara. Iar noi, refuzand slava pe care ne-o aduce multimea, ne ferim nu numai de aceste rele, ci castigam si unele virtuti foarte mari, care au fost deja pomenite, invatati fiind putin cate putin sa ne inaltam si sa zburam spre cer si sa dispretuim toate cele de pe pamant. Caci cel care nu are trebuinta de slava oamenilor, tot binele pe care-l face, il va face in siguranta si nici suferintele, nici bucuriile acestei vieti nu ii vor pricinui vreo paguba. Fiindca nici cele dintai nu-l pot scufunda, nici cele de pe urma nu-l pot face sa se umfle in pene si sa se mandreasca, ci ramane neschimbat in mijlocul valtorilor si al tulburarilor acestei vieti. Ceea ce astept sa se intample degraba si cu sufletul tau, care, dezbarat fiind de multimea grijilor lumesti, sa ne arate vietuirea cereasca; iar aceasta slava dupa care jelesti acum, in scurta vreme o vei lua in ras, dezvaluindu-i desertaciunea si zadarnicia mastii ei.

Daca tanjesti dupa siguranta pe care ti-o oferea sotul tau, buna pastrare a averii, si lipsa intrigilor din partea celor care sunt gata sa se repeada asupra nenorocirilor celorlalti, "Arunca grija ta inspre Domnul si El te va hrani". Caci zice: "Uitati-va la neamurile cele din inceput, si vedeti cine si-a pus nadejdea in Domnul si a fost rusinat sau cine a chemat numele lui si l-a trecut cu vederea sau cine a ramas in

Scrisoare catre o tanara vaduva - Sfantul Ioan Gura de Aur

omeneasca, de multe ori inselatoare. Si cate asemenea vedem ca se intampla in viata! Caci cele pe care le asteptam cel mai mult sa se intample, nu se intampla, iar cele care nici macar nu ne trec prin cap, adesea se savarsesc; fie ca este vorba de functiile de conducere, de puterea regala, de mosteniri, de casatorie, si de orice alt eveniment, vedem pretutindeni ca acesta este mersul lucrurilor. Si, oricat de aproape ar fi vremea potrivita savarsirii lor, dupa spusa proverbului, "Este drum lung de la pahar la gura". Si Sfanta Scriptura zice: "De dimineata pana seara se schimba vremea". Si tot asa: "Imparatul astazi este si maine va muri". Si, iarasi, ca sa arate ceea ce este dincolo de asteptarile noastre, ne zice inteleptul: "Multi tirani au cazut pe pamant, insa cel la care nu se gandea nimeni a purtat coroana".

Ca nu este lucru sigur ca ar fi obtinut acea functie daca ar fi fost in viata sotul tau. Pe de o parte incertitudinea viitorului si multe alte motive ne-ar fi dat prilejul sa ne indoim. De unde este evident pentru noi ca daca ar fi trait ar fi obtinut acea functie? Sau ca nu s-ar fi intamplat exact invers, si chiar obtinand functia, ar fi cazut rapus de vreo boala sau lovit de invidia si de intriga celor care voiau sa prospere mai mult decat el, sau de orice alt lucru greu de purtat? Sa zicem, insa, daca vrei ceva sigur, ca, daca ar fi trait mai mult, ar fi ajuns in varf si atunci, pe cat mai mare ar fi fost rangul, pe atat mai mare si primejdia si responsabilitatile si intrigile pe care ar fi trebuit sa le infrunte.

Dar sa zicem ca nu ar fi fost asa, ci ca ar fi strabatut marea vietii in liniste, ferit de primejdii. Si, spune-mi, care ar fi fost rezultatul? Nu tot acesta de acum, sau poate nici macar asta, ci unul mai nedorit si mai respingator. Mai intai ar fi ajuns sa vada cerul si pe cele ceresti mult mai tarziu, ceea ce este o mare paguba pentru cei care sunt incredintati de cele ce au sa vina. Si apoi, oricat de curata ar fi fost viata lui, lungimea vietii si responsabilitatea acelei functii de conducere, nu l-ar fi lasat sa plece de aici atat de curat cum a plecat. Caci nu se poate sti daca nu ar fi trecut prin multe schimbari si, pana sa-si dea ultima suflare, nu ar fi alunecat in delasare?

Acum indraznim sa spunem ca, prin harul lui Dumnezeu, a zburat inspre acel loc de odihna, caci nu a avut intru nimic indrazneala nesabuita a acelor greseli care te opresc sa intri in imparatia cerurilor, de vreme ce, petrecand mult timp in afacerile publice, ar fi putut foarte mult sa se pangareasca. Si, inconjurat de rele atat de mari, a ramane drept este un lucru care nu se intampla multora, nisa a gresi cu voie sau iara voie, este dintre lucrurile posibile si care se petrec mereu. Dar acum noi ne-am lepadat de aceasta temere in privinta lui si suntem pe deplin incredintati ca in ziua aceea va veni cu multa stralucire, luminand langa imparatul si premergandu-i lui Hristos alaturi de ingeri, imbracat in negraita slava, si stand laolalta cu imparatul care va sa judece, si care i-a incredintat a savarsi lucruri inalte.

Pentru aceea, lasand jelaniile si vaicarelile, pastreaza acest fel de vietuire, ba inca unul si mai inalt ca, ajungand la aceeasi virtute cu el, sa te salasluiesti impreuna cu el in acel cort si sa te poti uni cu el pentru acele nesfarsite veacuri, nu prin legatura casniciei, ci printr-una cu mult mai puternica. Caci cea de aici este doar o impletire a trupurilor; insa cea de acolo este o unire a sufletului catre suflet, mai inalta si cu mult mai desfatatoare si mai puternica.

Sfantul Ioan Gura de Aur

(traducere de Cristina Rogobete)

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8584

Voteaza:

Scrisoare catre o tanara vaduva 3.50 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE