Psihologia supararii
Stim cu totii ce este supararea, fiindca am suparat si am fost suparati. Fara sa isi dea seama, oricine supara si oricine se supara se raneste pe sine insusi, intrucat se lipseste de soarele dragostei. Cel ce supara pe altul isi raneste nu numai sufletul, ci si trupul: emotiile rele nasc in om o incordare dureroasa a trupului, care se rasfrange asupra metabolismului si deregleaza viata. Cel ce face altuia suparare isi face, in primul rand, suparare siesi.
Si cel care se supara este insa nechibzuit si se raneste pe sine insusi. Trebuie sa ne aparam de suparari cu scutul luminii, sa nu le dam atentie si - lucru mai inalt inca - sa opunem supararii dragostea, blandetea, marinimia, invatati-va de la Mine, a spus Hristos Mantuitorul, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Iata drumul simplu spre fericire, la care omul se gandeste adesea fara sa stie cai catre ea.
Supararea poate sa fie inconstienta. Oamenii ii supara pe altii din trufia care doreste sa injoseasca, din razbunare, din rautate. Ii supara pe altii si din lacomie, invidie, vanitate, egoism, uneori pur si simplu din lipsa sensibilitatii sufletesti si din neatentie morala.
Intreprinzatorul (individual sau colectiv-stat, partid) ii supara pe oameni in modul cel mai lipsit de jena, exploatandu-i nu numai economic, ci si moral.
...Omul il supara pe alt om prin reaua (sau insuficient de buna) sa vointa. Si toate aceste nenumarate suparari "moleculare", tot raul nostru personal si obstesc dau nastere in lume norilor negri ai conflictelor, razboaielor si omorurilor, de care se cutremura omenirea si din pricina ca rora poate fi nimicita.
...I s-a zis omului: stii poruncile: sa nu preacurvesti, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu dai marturie mincinoasa, sa nu superi pe nimeni (Mc. 10, 19) - dar daca ai fost suparat, trebuie sa opui supararii nesupararea. Din biruirea raului face parte si biruirea supararii.
Noi, oamenii, ne facem suparari unii altora atat de usor... Si mai usor ne suparam unii pe altii. Chiar daca nimeni nu ne supara, si atunci ne suparam. Uneori vrem sa ne simtim suparati, si aceasta este manifestarea unui infantilism de proasta calitate. Copilul vrea uneori sa izbucneasca in plans nu pentru ca l-a suparat mama, ci pentru ca s-a trezit in el dulcea dorinta de a se simti - si, lucrul principal, de a se arata! - suparat. Este vorba de o imaturitate a sufletului.
Egoistul activ provoaca suparare, cel pasiv se supara. Supararile provocate de egoistii activi si caracterul suparacios al celor pasivi sunt o mare piedica in calea vietii normale. Si iesirea din starile acestea e una singura, anume spre libertatea duhului: a nu face nimanui suparare si a nu te supara pe nimeni.
Arhiepiscopul Ioan Sahovskoi
(Extras din cartea Viata de familie, Editura Sophia)
Cumpara cartea "Viata de familie"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.