Sfantul Serghie din Radonej

Sfantul Serghie din Radonej Mareste imaginea.

Sfantul Serghie din Radonej este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti rusi. El este socotit drept unul dintre sfintii prin care Dumnezeu a renascut monahismul isihast rus, prin indeletnicirea cu rugaciunea neincetata si revenirea la nevointele ascetice.

Nascut in ziua de 3 mai 1313 si trecut la cele vesnice in ziua de 25 septembrie 1391, la varsta de 78 de ani, Cuviosul Serghie s-a aratat pe sine drept ctitor al uneia dintre cele mai mari lavre rusesti - Lavra Sfanta Treime, aflata in nordul Moscovei - si al nenumaratelor suflete pe care le-a zidit si inca le mai zideste, prin cuvantul sau cu putere multa, prin rugaciunile sale cele bineprimite si, acum, prin cinstitele sale Moaste.

Sfantul Serghie din Radonej este praznuit de Biserica Ortodoxa de doua ori pe an: pe 25 septembrie, cand acesta a trecut la cele vesnice, si pe 5 iulie, cand au fost descoperite cinstitele sale Moaste.

Sfantul Serghie din Radonej

Mosia parintilor sai, dreptcredinciosii Chiril si Maria, se afla la mica distanta de orasul Rostov. Cei doi au fagaduit lui Dumnezeu ca, daca pruncul care se afla inca in pantece va fi baiat, il vor inchina Lui. Pruncul s-a nascut in ziua de 3 mai 1313 si a fost botezat Bartolomeu, in cinstea sfantului praznuit in acea zi.

Cuviosul Serghie s-a aratat ravnitor spre cele sfinte inca din pantecele mamei sale. Astfel, pe cand mama lui insarcinata se afla in biserica, la Sfanta Liturghie, poporul adunat la slujba a auzit cum pruncul striga de bucurie. De trei ori s-a auzit glasul pruncului, spre uimirea tuturor. Prima data a strigat inainte de citirea Sfintei Evanghelii, a doua oara a strigat in timpul imnului Heruvic si a treia oara a strigat la cuvintele "Sfintele, sfintilor!"

Sfantul Cuvios Serghie din Radonej

Pruncul nu manca aproape nimic in zilele de miercuri si vineri. Parintii sai si-au adus aminte de fagaduinta lor, facuta lui Dumnezeu mai inainte de nasterea pruncului Bartolomeum, si au indreptat pasii acestuia spre studiu si spre cunoasterea Sfintei Scripturi inca de la varsta de sapte ani. Desi copilul nu reusea sa invete suficient de bine, el se arata a fi foarte serios.

Odata, pe cand se afla trimis sa aduca acasa animalele de la pascut, sfantul a intalnit un calugar batran care se ruga si varsa lacrimi de pocainta. Chemat de acesta, copilul a fost binecuvantat, a primit anafura si a fost incredintat ca va primi de la Dumnezeu multa intelepciune. Si asa a fost. La insistentele copilului, batranul a poposit pentru o vreme in casa parintilor sai. Inca de acum s-a aprins in inima copilului dragostea de Dumnezeu si de nevointa, incepand sa citeasca Vietile Sfintilor si sa posteasca tot mai mult.

Din pricina unor tulburari sociale din vreme, parintii sai au luat hotararea sa plece din orasul Rostov si sa se aseze in modesta localitate Radonej. Sfantul mai avea doi frati, casatoriti. Cand acesta a cerut binecuvantare tatalui sau, spre a fi lasat sa intre intr-o manastire, tatal sau, care ajunsese neputincios cu trupul, i-a cerut sfantului sa ramana langa el pana ce va trece la cele vesnice.

Spre slava lui Dumnezeu, dorul de Dumnezeu si de nevointe duhovnicesti a izvorat din Cuviosul Serghie intr-atat de mult incat si parintii sai au luat hotararea de a-l insoti pe fiul lor in manastire. Cei trei au imbratisat viata monahala in Manastirea Manastirea Hotikov, unde, la vreme, parintii sai au fost inmormantati.

Dupa o vreme, ramanand vaduv, fratele sfantului, anume Stefan, a imbratisat si el viata monahala. Dorind tot mai mult sa petreaca neabatut in rugaciune, impreuna cu fratele sau, Bartolomeu a plecat intr-un loc pustiu, langa Radonej. Aici, cei doi au sapat in pamant un bordei, apoi au construit o chilie modesta, din lemn, si o biserica. La indemnul fratelui sau, Bartolomeu a inchinat biserica Sfintei Treimi.

Cand au terminat de construit biserica, cei doi frati au facut o calatorie in Moscova, spre a lua binecuvantare pentru sfintirea bisericutei lor. Nu dupa multa vreme, din pricina asprimii locului, parintele Stefan s-a stabilit intr-o manastire din Moscova. Apoi, in ziua de 7 octombrie 1342, cand Biserica ii praznuia pe Sfintii Mucenici Serghie si Vah, vrednicul Bartolomeu a fost tuns in monahism de egumenul Mitrofan, primind numele Serghie. Sfantul avea, pe atunci, 29 de ani.

Sfantul Cuvios Serghie din Radonej

Inca din aceasta perioada, pustnicul Serghie din Radonej s-a aflat pe sine luptat de nenumarate razboaie si naluciri diavolesti. Pe toate insa le-a calcat cu puterea credintei, a smereniei si a nadejdii in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Tot acum, Sfantul Serghie s-a vazut pe sine cercetat de fiarele padurii, care nu ii faceau nici un rau, ci veneau si primeau hrana din mana lui.

Indata, in jurul sau au aparut primii ucenici, dornici de a duce viata pustniceasca, spre curatirea de pacate si dobandirea darurilor duhovnicesti ale Duhului Sfant. Cand numarul acestora a crescut suficient de mult, ei au mers la episcopul Atanasie din Volania si i-au cerut sa-l convinga pe Cuviosul Serghie sa le fie staret.

La insistentele fratilor, Sfantul Serghie a primit sa fie hirotonie preot, tot de catre episcopul Atanasie. Apoi, dupa o vreme, in obste a fost trimis de Dumnezeu arhimandritul Simon, din Smolensk, care avea o mare avere. Acesta a dat staretului toata averea sa si s-a supus lui intru toata ascultarea. Cu aceasta avere, sfantul a ridicat mareata manastire inchinata Sfintei Treimi.

In pofida asprimii locului si a nenumaratelor lipsuri materiale, obstea crestea si se intarea duhovniceste. In nevoile sale administrative si pastorale, Sfantul Serghie din Radonej a fost ajutat si de patriarhul ecumenic Nil, care i-a trimis mai multe scrisori mangaietoare.

Milostivirile lui Dumnezeu si minunile Sfantului Serghie nu au intarziat sa apara. Apa fiind putina, iar obstea fiind mare, sfantul a facut rugaciune cu smerenie si, deodata, un firicel de apa s-a prefacut in izvor imbelsugat de apa dulce. Pe langa rugaciunile sale cele cu putere multa, sfantul a primit de la Dumnezeu si darul de izgoni duhurile cele necurate.

Sfantul Cuvios Serghie din Radonej

In cele din urma, Sfantul Serghie de Radonej s-a imbolnavit si a inceput sa iasa tot mai rar din chilia sa. El a trecut la cele vesnice in ziua de 25 septembrie 1391, la varsta de 78 de ani. In clipa adormirii sale, intreaga sa chilie s-a umplut de o mireasca duhovniceasca minunata.

Sfantul Serghie a fost inmormantat in biserica mare a Manastirii Sfanta Treime, aflata in orasul Sergiyev Posad (Zagorsk), la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Moscova. Manastirea a fost infiintata de sfant intre anii 1340-1345. In anul 1920, manastirea a fost desfiintata de autoritatile bolsevice, fiind insa reinfiintata in anul 1945, in semn de recunostinta fata de eforturile depuse de Biserica Ortodoxa in Razboiul Mondial. In anul 1993, aceasta a fost inclusa in patrimoniul mondial UNESCO.

Sfantul Serghie din Radonej este praznuit de Biserica Ortodoxa de doua ori pe an: pe 25 septembrie, cand acesta a trecut la cele vesnice, si pe 5 iulie, cand au fost descoperite cinstitele sale Moaste.

Viata, nevointele, rugaciunile si minunile Sfantului Serghie de Radonej au fost doar inceputul unei mari lucrari duhovnicesti in lume. Ucenicii sai au intemeiat peste patruzeci de manastiri, iar nenumarati crestini din toata lumea au ajuns sa-l cinsteasca si sa-i urmeze credinta si faptele.

Teodor Danalache

Sfantul Cuvios Serghie din Radonej
 

Rugaciune catre Sfantul Cuvios Serghie de la Radonej
O, Sfinte al nostru parinte Serghie, nu uita pe sarmanii tai pana in sfarsit si ca cel ce ai indraznire catre imparatul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credinta si se inchina tie caci ca unul ce esti de minuni facator poti sa ne ajuti noua.

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

23 Septembrie 2014

Vizualizari: 7768

Voteaza:

Sfantul Serghie din Radonej 4.13 / 5 din 8 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • simona turkPostat la 2015-09-25 05:13

    Sfinte Serghie de la Radonej,in ziua praznuirii tale,te rugam noi pacatosii si primesti ale noastre rugaciuni,de cerere,de multumire si sa rogi pe Domnul Iisus Hristos sa ne izbaveasca de iadul cel de jos si sa ne faca partasi Imparatiei Sale! Amin!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE