Biserici si manastiri inchinate Sfantului Nicolae, in Mitropolia Olteniei

Sfântul Ierarh Nicolae a fost cinstit marţi, 6 decembrie, în mai multe biserici şi mănăstiri din Mitropolia Olteniei. Sfântul Ierarh a mai fost cinstit şi în vatra vechii Mănăstiri Coşuna Bucovăţul Vechi, din incinta Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Tot în Craiova, patru dintre bisericile istorice ale urbei şi-au cinstit octotitorul: Ungureni, Brânduşa, Dorobânţia, „Sf. Nicolae” – Amaradia şi „Sf. Nicolae” – Craioviţa.

Tot în cinstea Sfântului Ierarh au fost înălţate rugăciuni şi la Calafat. Sute de credincioşi au venit la închinare în Biserica „Independenţei”, unde au luat parte la Sfânta Liturghie şi au pomenit, după rânduală, pe cei adormiţi.

Tot în cinstea Sfântului Nicolae a fost ridicată şi Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, ctitorie a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Între mănăstirile râmnicene închinate Sfântului Nicolae se numără şi ctitoria brâncovenească de la Mamu. Zidită de Sfântul Constantin Brâncoveanu, ansamblul se află în satul Stăneşti-Lunca, comuna Lungeşti, judeţul Vâlcea. Este o adevărată bijuterie arhitectonică, biserica cea mare fiind pictată de renumitul zugrav Pârvu Mutu.

Sursa: mitropoliaolteniei.ro
 

.
Pe aceeaşi temă

08 Decembrie 2016

Vizualizari: 495

Voteaza:

Biserici si manastiri inchinate Sfantului Nicolae, in Mitropolia Olteniei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE