Campanie impotriva abandonului de nou-nascuti

Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social, a inceput o campanie de prevenire si combatere a abandonului din maternitati, un fenomen ce a luat amploare in ultimii ani, in special pe fondul lipsurilor materiale.

In urma protocolului semnat intre Arhiepiscopia Sibiului si Spitalul Judetean din Sibiu, reprezentantii eparhiei vor desfasura periodic diverse actiuni de constientizare, informare si asistenta femeilor internate in maternitatea din cadrul unitatii medicale amintite.

Prima actiune de acest fel a avut loc astazi, 13 septembrie, prin reprezentantii Departamentului Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. consilier social Nicolae Rusu si asistentul social Tudor Costea. Impreuna cu preotul de la biserica din incinta spitalulului sibian, parintele Nicolae Latchescu, cei doi reprezentanti eparhiali au mers la femeile gravide si la proaspetele mamici din maternitate, le-au citit rugaciuni de binecuvantare, le-au tinut un cuvant de invatatura, le-au transmis mesajul de binecuvantare al Inalt Preasfintitului Laurentiu, Mitropolitul Ardealului si le-au impartit iconite, materiale informative si pachete cu dulciuri si sucuri.

“Misionare in comunitati”

Pr. consilier Nicolae Rusu le-a tinut un cuvant de invatatura gravidelor si mamelor din maternitatea sibiana. Parintele Rusu le-a indemnat sa ceara mereu ajutor de la Dumnezeu, sa fie recunoscatoare pentru darul primit, sa ofere copilasilor caldura unei familii si sa lupte impreuna cu preotii impotriva avortului, in cazul in care vor intalni femei gravide cu o astfel de intentie.

“Va transmitem binecuvantarea IPS Laurentiu, care va indeamna sa va iubiti copii, sa ii cresteti in frica de Dumnezeu si in legea noastra stramoseasca. Totodata, va dorim sa aveti in inimele si sufletle dumneavoastra apostolatul crestin si sa fiti misionare in comunitatile dumneavoastra, alaturi de preotii parohi”, a spus pr. Nicolae Rusu.

La randul sau, pr.Nicolae Latchescu le-a multumit celor doi reprezentanti ai Arhiepiscopiei Sibiului pentru vizita, pentru cuvantul de binecuvantare si pentru darurile oferite mamicilor. Parintele Latchescu le-a asigurat pe femeile din maternitate ca este mereu la dispozitia lor pentru a le acorda asistenta religioasa atat de necesara. Programul liturgic de la biserica spitalului cuprinde numeroase slujbe religioase pentru a veni in sprijinul mamicilor. In aceeasi zi, la acest lacas de inchinare s-a oficiat si slujba Sfantului Maslu. (Stefan Marculet)

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Pe aceeaşi temă

13 Septembrie 2012

Vizualizari: 842

Voteaza:

Campanie impotriva abandonului de nou-nascuti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE