Iata-ne ajunsi si la sfarsitul anului 2013. Gandindu-ne in urma, parca nici nu ne mai amintim cat de repede au trecut anii ceilalti, dar gandindu-ne la cel prezent, pare ca s-a sfarsit inainte sa ne dam bine seama ca a inceput… Ce putem constata, rezumand, este ca doar primii ani ai vietii noastre mai pastreaza amintiri concrete si pe care le putem situa destul de precis in cronologia vietii de pana acum…

Ce inseamna aceasta? Inseamna ca e adevarat ce spune dictonul latin: Tempus fugit – timpul alearga. Sau, cum spunea o vorba inteleapta din popor: Vremea vremuieste si omul imbatraneste. Daca, pentru cele dinafara, imbatranirea si uitarea sunt firesti, pentru cele dinlauntru, acordarea la ritmul si la felul de a petrece al lumii acesteia sunt pustiitoare si ofilitoare de suflet…

A se lasa dus de valul vietii si al timpului, cum si unde vor ele, unde bate vantul, inseamna a nu mai avea un tel in viata. Si riscul cel mare care ne paste, si aceasta se vede mai ales la cei tineri, este sa ne pierdem sau sa nu mai avem un Tel in viata pe care o petrecem pe pamant.

Prin urmare, la unii dintre contemporanii nostri, viata se si reduce doar la ce se intampla aici si, de multe ori, acum. De aceea se ajunge atat de des la posomorare si la descurajare si, din acestea, se cade in ceea ce il caracterizeaza pe om mai ales in ultimii douazeci si cinci de ani: depresie.

La aceasta s-a mai adaugat un element de refren: Criza. Daca lumea aceasta pune accentul aproape exclusiv pe partea financiara a crizei, crestinul este chemat sa vada mai ales partea duhovniceasca a acesteia, si anume sa observe miezul crizei care este de fapt bilantul launtric intre ceea ce-ti doresti si ceea ce iti face cu adevarat bine; intre ceea ce iti propune lumea aceasta ca hrana si ca indulcire si ceea ce corespunde cu adevarat setei si foamei pe care o simti in adancul sufletului tau si pe care, de fapt, nu le poate stampara si satura nimic din cele omenesti.

Ceea ce noi numim criza nu este altceva decat momentul de judecata care constata esecul incercarii omului de a-si fauri propriul ”rai”, propria ”fericire”, cu mijloace proprii, acum si aici. Ceea ce se intampla pe planul celor materiale, nu este decat un ecou al celor launtrice, duhovnicesti. Ca, atunci cand vrei sa-ti fauresti propria fericire dupa chipul si asemanarea ta, ajungi, mai devreme sau mai tarziu, la criza.

Depresia, in acest context, nu este altceva decat simtamantul firesc si adevarat si lucid al sufletului care poarta amprenta Celui Care l-a creat dupa chipul Sau si l-a chemat laasemanarea cu El, simtamant care ii spune, precum mancarea stricata spune papilelor gustative, ca viata pe care o traieste si care i se profileaza in viitor NU ESTE CEA FIREASCA SI ADEVARATA, precum si perspectiva si finalitatea pe care lumea aceasta i le propun, NU SUNT CELE FIRESTI SI ADEVARATE.

Starea de dezamagire ce cuprinde sufletul care ajunge la aceasta amara constatare, o data orientata catre perspectiva care ii corespunde fiintial – adica spre Cel Care i-a sadit in suflet, prin facere, gustul adevarului si al fericirii, intru asemanarea cu El – se preface intr-o mangaietoare bucurie si incurajare, asa cum se intampla cand se trezeste omul dintr-un cosmar teribil care-l chinuia cu o veste infricosata, si constata cu usurare ca de fapt nu era decat un cosmar… Aceasta este de fapt, in sens propriu DEZ-AMAGIREA! Daca ajungem la ea, de acum inainte, sa nu ne mai suparam, asadar, ci sa ne BUCURAM, ca a nu mai fi AMAGIT, crezand ca fericirea se afla in realizarile materiale ale lumii acesteia, este un mare privilegiu si o adevarata binecuvantare!

Fiecare zi daruita noua de Dumnezeu si, mai ales, fiecare moment de cotitura din viata noastra, constituie un binecuvantat prilej de trezire din cosmarul unei vieti fara perspectiva si fara sens, si de reasezare a acesteia pe temelia pusa ei de Insusi Creatorul – Dumnezeu; este un prilej de reorientare a vietii in perspectiva cea vesnica a unei fericiri care sa nu mai depinda de mincinosul criteriu al lui a avea, ci care sa-si traga seva si sensul din ceea ce Dumnezeu facut Om – Iisus Hristos - ne-a revelat ca fiind vrednic de dorit si de iubit.

Daca, pentru hrana trupului, e firesc sa se poarte grija de painea cea de toate zilele, Domnul ne invata ca nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot Cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Si la aceasta adauga: Eu sunt Painea care S-a pogorat din cerdin care, daca mananca cineva, nu mai moare, aratand de fapt ca se refera la insusi Trupul si Sangele Lui, pe care le numeste adevarata mancare si adevarata bautura. Si, daca pentru mancarea de pus pe masa, omul este capabil de atata truda si de atatea sacrificii, oare nu e vrednica aceasta adevarata mancare si adevarata bautura de cel putin tot atata ravna si de si mai multe sacrificii, pentru a nu ne lipsi de ea?!.

Dar Dumnezeu nu dispretuieste faptul de a dori sa avem cele necesare vietii, doar ca ne da chiar El solutia pentru a le dobandi, zicand: cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si TOATE CELELALTE se vor adauga voua. Aceasta este calea fericirii si a implinirii adevarate! Iar inversarea prioritatilor este, prin opozitie, asa cum am anticipat mai sus, cea care duce la criza si la depresie.

Daca esti istovit de atatea cautari fara multumitor si fericitor raspuns, si te intrebi cumva unde si cum sa cauti Imparatia lui Dumnezeu, solutia se afla, personalizata (nu sub forma de principii impersonale!) la indemana ta. Este vorba de Insusi Domnul Hristos Care ti se adreseaza tie (tot) personal, zicand: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati de cautari si de dezamagiri si Eu va voi odihni pe voi, pentru caEu sunt Calea cea neratacita, Adevarul cel nemincinossi Viata cea adevarata si fara-de-moarte, Cel Care te scot din intunecimea lipsei de sens a vietii acesteia, pentru ca Eu sunt Lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci a aflat lumina vietii.

Acestea toate si mai mari decat acestea urez la tot Omul, la sfarsitul ciclului solar 2013 si inceputul ciclului solar 2014, recomandand calduros urmarirea ciclului Soarelui dreptatii, pentru a ne bucura, inca de pe acum si pentru vesnicie, de lumina Rasaritului cel de sus, impreuna cu toti cei care s-au asemanat Lui si cu toti bine-credinciosii nostri inaintasi!

Si-acum, la finalizare,
Vreau sa va fac si-o urare,
Cu viers si cu ganduri bune,
Dupa cum traditia spune:

Un An Nou Mantuitor
Eu va urez tuturor!
Domnul Hristos sa va fie
Tuturor Sens si Tarie,
Cale, Adevar, Viata,
Ca sa traiti cu dulceata
Anii vietii de acum,
Pana la sfarsit de drum!

Iar de vi se va-ntampla,
Pe cai rele-a apuca,
Si dintr-o falsa progresie
Sa ajungeti la depresie,
Iar, pentru castig si miza,
Sa ajungeti chiar la criza,
Va urez sa v-amintiti,
Ca nu sunteti parasiti,
Ca nu singuri va luptati
Cand sunteti ingandurati,
Ci-l aveti pe Dumnezeu
Care v-ajuta la greu
Si-mpreuna patimeste
Cu cel pe care-l iubeste.

Deci sa va veniti in fire,
Trecand prin dez-Amagire,
Retraiti in adevar,
Chiar de traiati in ”raspar”,
Cerand Domnului iertare
Pentru tot raul pe care
L-ati facut si l-ati grait,
L-ati lucrat si l-ati gandit.

Sa puneti inceput bun,
Nu doar la Pasti si Craciun,
Ci de-acuma inainte,
Ca unii ce-ati luat aminte,
La Hrana cea sufleteasca
Ce-ajuta Omul sa creasca.

Cuvantul lui Dumnezeu
Sa il meditati mereu,
Iar Sfantul lui Trup si Sange,
Ca o Paine ce se frange,
Sa va fie de mancare,
Spre folos si vindecare.

Si mai tineti ceva minte:
Ca, de-acuma inainte,
Sa aduceti multumire
Prin a voastra vietuire
La cerescul nostru Tata
Si la al Sau Fiu, deodata,
Si la Duhul cel Preasfant,
Sa-naltati al vostru cant.
Ca Numele Sau cel mare
Sa-l slaveasca fiecare,
Cuvios, cu glasul lin,
Acum si in veci. Amin.


Cu arhiereasca binecuvantare,


† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei

La cumpana dintre ani, la 31 decembrie 2013, in ajunul Praznicului Taierii imprejur a Domnului si al pomenirii Sfantului Vasile cel Mare, 1 ianuarie 2014.

Sursa: episcopia-italiei.it

.

• Timpul si valoarea lui pentru mantuire in Ortodoxie
  Publicat in : Editoriale
• Timpul si viata
  Publicat in : Editoriale
• Cat de 'al meu' este timpul?
  Publicat in : Editoriale